Iulia este o cititoare a acestui blog. Tot Iulia mi-a trimis articolul de mai jos pentru că m-a auzit zicând că mă pot lămuri după două articole dacă cineva are talent sau nu. Ei, ăsta de mai jos este unul dintre cele două. Ia vedeți și voi dacă are talent sau nu, că io am râs de vreo trei ori cu sunet.
…
Bună. Numele meu este Iulia și sunt o grasă. Bine, acum sunt mai puțin grasă la exterior, dar am în continuare o grasă interioară pe care lupt să o țin în frâu.
Dar să luăm lucrurile pas cu pas. În copilărie și adolescență, privindu-mă cu mintea de acum, am avut o greutate relativ normală. Evident, mie mi se părea că sunt o grasă odioasă și evident că am ținut cel puțin 7.568 de cure de slăbire, care mai de care mai idioate și fără alte rezultate decât faimosul efect nu e grasa – uite grasa.
Apoi a venit facultatea, unde, după cum bine se știe, dieta este predominant lichidă și mai puțin solidă, iar vodca nu prea îngrașă (sau nu pe mine), așa că toate bune în continuare. Însă, prin anul 3 de facultate, ca orice provincial care se respecta, venit la facultate în București, m-am angajat. La corporație. And it all went downhill from there. Adică: la corporație aveam masa de prânz asigurată. Și dacă oamenii ăia o dădeau, era și păcat să nu o mănânci, nu? Că altfel, până la 7-8 seara când plecai de acolo, ți se lungeau urechile de foame. Și apoi plecam de la corporație și ieșeam în oraș. Unde, ce să vezi, mă mai împiedicam de câte o pizza, de câte o șaormică… din astea. Ceea ce n-ar fi fost neapărat tragic, dacă prin pizza aia s-ar fi înțeles o felie – două, nu o pizza mare cu de toate. Sau dacă aș fi optat pentru o șaormă cu de toate, fără cartofi. Dar no, glanda cere. Așa că iei o șaorma mare, cu de toate și o țâră de maioneză extra.
Eh, pe aici lucrurile (adică je) au început să cam capete proporții. Dar încă nu mă îngrijoram. Eh, ce dacă a trebuit să îmi iau blugi cu un număr mai mare a treia oară pe anul ăsta? Că doar se știe că nenorociții de producători fac mărimile tot mai mici de la an la an. Și ce dacă urcam un etaj pe jos și pufăiam mai ceva ca un dragon din Ghemotrones după ce a suflat flăcări în luptă? E de la aerul poluat din nenorocirea asta de oraș!
În tot timpul ăsta, a „ajutat” mult și faptul că aveam o „prietenă” foarte bună, care nu rata nici o ocazie să îmi spună ce bine arăt când mergea cu mine la cumpărat de blugi mărimea prelată de camion și tricouri mărimea cort de evenimente. Logic, ei îi convenea asocierea cu mine, că prin comparație cu șifonierul cu trei uși care eram eu, ea părea un sticks cu țâțe… Iar mie nu mi se părea nimic suspect în comportamentul ei – aparent, ți se acoperă și neuronii cu osânză când te îngrași și nu prea mai ai alte gânduri în afară de băgat la maț.
Dacă până la un punct am mai tot încercat eu să îmi mai stăvilesc… glanda, de la un moment dat, pur și simplu nu mi-a mai păsat. Intrasem pe filmul cu „cine mă place, mă place așa cum sunt” și cu asta, basta. Așa că am ajuns la notabila performanță de a rade cam în fiecare seară câte o pizza mare, înmuiată în maioneză – da, știu, crimă contra umanității, cum să mănânci pizza cu maioneză? Ei bine, cam așa: luam felia de pizza și o înmuiam în borcanul cu maioneză cam cum bagi nachos-urile în sos la cinema. Asta cam până pe la jumatea borcanului de maioneză. Când scădea sub nivelul ăsta, luam frumos o lingură (nu, nu linguriță, lingură, ce suntem la liga pitici?), scoteam maioneza pe o farfurie și întingeam nestingherită pizza într-însa. Dacă nu aveam poftă de pizza, mă delectam cu câte 2-3 pungi de chipsuri, de asemenea scăldate bine în maioneză (v-ați prins până acum că îmi cam place maioneza?). Sau uneori trânteam un ceaun de cartofi la prăjit, că nah, tre să mai mănânce omul și câte o legumă, nu?
Toate aceste delicii culinare le însoțeam de obicei cam cu un sixpack de beri și apoi le ajutam să se digere mai bine cu aproximativ un pachet de țigări. Și asta seară de seară, luni (sau poate ani, dracu mai știe, cumva perioada aia a devenit oarecum în ceață…) la rând.
Da, mă vedeam în continuare în oglindă (mă rog, măcar parțial), dar pur și simplu nu îmi păsa. Îmi (și mi se) sugeram că așa sunt eu, mai… rubensiană (pe dracu, eram cât un buldoexcavator) și așa îmi stă bine și aia e.
Aveam undeva în baie, ascuns bine, un cântar, însă ne evitam reciproc cu mare grație. Eu, pentru că nu voiam să știu, el săracul, probabil de frică să nu mă urc pe el și să îl trimit pe veșnicele plaiuri ale electrocasnicelor răpuse.
Dar, cumva, într-o zi, nu știu nici până acum de ce, am zis hai să mă cântăresc totuși, așa, de curiozitate.
Și m-am urcat pe cântar și am văzut asta: 99,8. Ca idee, eu am undeva pe la 1,65 înălțime. Și atunci, primul gând care m-a străfulgerat, probabil datorită vreunui neuron mai aparte așa, care a reușit să scape din stratul pufos de șunculiță depus pe creierașul meu, a fost ăsta: „Dacă mă duc acum și beau un pahar cu apă, o să am 100 de kile” (ei vedeți, cine dracu zice că nu te poți îngrășa și cu apă?!?). și ca să vă mai faceți o idee, prietenul meu de atunci – dap, aveam prieten, ce vă uluiți așa? Aparent sunt câte unii la care le plac cașaloții eșuați în București – avea vreo 60 de kile ud și cu bocancii în picioare. Vă dați seama că arătam cam ca Stan și Bran în mizerie, nu?
Și atunci am spus stop. Nu mai merge așa. Ia să ne adunăm noi oleacă mințile și să punem de-o dietă. N-o să vă plictisesc cu detaliile tehnice ale regimului, o să zic numai că nu am ținut un regim cu trei găuri de covrig și 100 de grame de rucola la abur pe zi, nu de alta, dar eu sufăr cu glanda, și dacă mi-e foame, fac urât. Așa că m-am apucat frumușel de regim, iar când am simțit că legatul papucilor și urcatul a mai mult de 5 trepte nu mai sunt o provocare așa mare, m-am apucat și de un pic de sport. Adică de mers cu bicicleta. Iar după aproximativ un an de zile am ajuns la 60 de kile.
N-o să mint, să zic că a fost ușor. Că n-a fost. Deloc. A fost greu al dracului. Mai ales că mie îmi place mâncarea. Pardon, am probleme cu glanda, în sensul că la glanda mea îi place să mănânce. Și îmi plac de mor cartofii și pastele. Și cam orice conține făină. Și maioneza, am zis de maioneză? Culmea, după dulciuri nu prea mă înnebunesc, dar să fie ea a dracului de treabă, că în timpul dietei aș fi mâncat Nutella din borcan cu lingura. Sau aș fi înmuiat niște napolitane cu ciocolată în Nutella. Aș fi halit zahăr cu lingurița și l-aș fi clătit la vale cu cola. Deși nu pot să beau cola de fel, că mă doare stomacu de la ea.
Dar cel mai trist a fost că am renunțat la sfânta bere. Băbăieți și fete, când ieșeam în oraș și toată lumea o dădea pe berici, știți cum plângea grasa mea interioară? Băi, plângea cu sughițuri și suspine, plângea de sărea cămeșa de pe ea, sărăcuța. Iar eu o amuțeam cu câte o apă plată cu lămâie sau, ocazional, cu câte o limonadă (fără zahăr). Greu. Crunt. Nasol. Și ea plângea și ofta în continuare, ba uneori mai și înjura, mai rău ca atunci când te lovești cu degetul mic de la picior de un colț de mobilă și începi un pomelnic de sudălmi care durează 10 minute, fără să te repeți.
Acu, de slăbit, slăbești, problema e să și rămâi acolo… Grasa mea interioară mă ține în șah în fiecare zi. De fiecare dată când trecem pe lângă raftul cu chipsuri, țipă ca din gură de șarpe că-i e poftă, că i-a scăzut glicemia, că așa nu se mai poate, hai, fată, că nu a murit nimeni de la o pungă de chipsuri.
Cel mai urât face însă la cartofi și paste. Acolo să te ții, nene! Începe frumos, cu rugăminți și jelit și apoi trece la amenințări și înjurături, că sunt o japiță, că o viață am și nici p-aia n-o trăiesc, că am devenit o scârbă obsedată de sănătate și d-astea. De cele mai multe ori, îi dau peste bot cu o sălățică sau o fripturică cu legume, însă uneori, răruț așa, îi dau voie să se dea în bărci și ne îndopăm cu ceva, orice, numa să fie cu muuuultă maioneză lângă. Oare am zis că îmi place maioneza?
Aici era discuția filozofică, o adevărată dispută în alegații, dintre @Sammy și @JT. Dar am mutat-o mai jos. Mult mai jos. 😀
Super articol…am ras cu lacrimi. Felicitari Iulia…mai vrem articole.
Comentariu beton!65
Câtă sinceritate! Îmi plac oamenii care spun lucrurilor pe nume. Clar! Ce ne tot dăm atâta după cireș..?!! Mișto articol👏
Deja imi este foame.
Comentariu beton!84
Bre Iulică!
Nu e domle de la maioneză! Mi-a zi mie mamaie (de fusese croitoreasă) că-i de la calorii. Cică scârbilii alea mici să pitesc pe sub paturi și noaptea intră-n șifoniere și strâmtează hainele!
Felicitări pentru ambiție!
Comentariu beton!224
Du-te, nene, ce alea, calorii? E dă la glandă, n-auzi? 🙄
Comentariu beton!73
Pe cine faci tu bre tu brew ‽ poate îi de la berică 😜 Gr.as-ule! 🤪
Comentariu beton!27
Stramteaza hainele si dupa vine ruda aia mai naspa, gigacaloriile si evapora banii din portofel, dar caloriferul tot rece e. :))
Superb scris !! Sincer si …la OBIECT !
Comentariu beton!83
Mulțumesc pentru apreciere 😊
Comentariu beton!60
Jur ca pana pe la jumate, am crezut ca eu am scris textu asta 🤣 pana am ajuns la nutella si bere, acolo mi-am dat seama ca nu eu am scris. Am murit la faza cu blugi marimea prelata 🤣 eu in 2018 am trecut prin exact ce povesteste Iulia, in 6 luni am dat jos 20 de kile si le-am tinut jos. Apoi din toamna 2020 am inceput sa cresc usor, ca painea la dospit si am pus la loc 10 kile 🙁 de lene. Cum le-oi da astea jos nu stiu, ca tot lenea ma retine de la a face ceva 🤣
Comentariu beton!33
Și glanda mea ar putea concura oricând într-o competiție de mâncat burgeri, cu multă maioneză, evident. După competiție, cu sacii în căruță, bag un post cu frunze multe și apă, să emulsionez maioneza, în care am fantezii cu burgeri și aș omorî lejer pe cineva, mai ales dacă are metabolismul alert și mănâncă non-stop.
Comentariu beton!62
Super misto scris, bravo Iulia! 👍
Zilele astea am inceput si eu „ceva”, adica am redus foarte mult carbohidratii, dulciurile, de fapt o dieta „keto”. La jumatatea mea a functionat, si nu vad de ce nu ar functiona si la mine. Bine, este mai greu cand merg la munca caci acolo nu prea am toate cele necesare dietei. Voi vedea.
Am plecat de la 90.3 kg pe data de 06 Ianuarie, si vreau sa ajung la 82 kg, undeva prin Mai. Deci nu ar fi atat de greu. Bere, se poate bea, caci exista bere fara carbohidrati si fara zahar (am in frigider). Dulciuri, se poate: ciocolata „sugar free”, prajituri facute cu faina de migdale, indulcitori in loc de zahar, deci exista variante.
Comentariu beton!50
Mulțumesc pentru feedback 😊 și mult succes în continuare!
Și eu am mers tot pe un soi de keto, inițial am început cu faimosul Montignac, dar pe parcurs am adaptat la ce mi s-a părut că se potrivește cu organismul meu.
Acu 10 ani când am trecut eu prin aventura asta, nu erau nici pe departe atâtea opțiuni „low carb” ca acum, iar alea care erau, de cele mai multe ori îmi depășeau grav bugetul. Dar de putut, se poate! 💪
Comentariu beton!78
@Iulia, nu-mi spune de prețuri ca este durere. Un kg de faina normala este $1.5, iar un kg de faina de migdale este de 10-12 ori mai mare. La zahăr este mai nașpa, $1.5 ăla normal, și $32-36 ăla “bun”. Dar îți admir voința căci acum înțeleg prin ce ai trecut (si treci). 👍
Ma uit pe rafturi in magazine, și îmi plânge sufletul. Dar mai bine sa îmi plângă sufletul, decât cântarul. 🙄😓
Comentariu beton!34
Ce bere e aia din frigider fara carbohidrati si zahar? ca acu ma duc sa o cumpar
Comentariu beton!19
@Kat, @Emil trăiește la canguri, cu capul în jos, dacă aduni prețul pe avion plus preț berii fără carbohidrați, cred că ieși mai ieftin cu chirurgie gastro. 🙂
Comentariu beton!48
@Kat, îmi pare rău ca nu pot pune o poza. ☹️🍺
@Ady, am ras cu pofta! Culmea este ca berea asta fără carbs și fără zahăr este mult mai ieftină ca berile Pale Ale care erau preferatele mele. 🙄
Atenție la tot ce este etichetat că „sugar-free” sau „low/free fat” sau alte chestii care sună suspicios de bine. Am trăit cu un diabetic 9 ani și mă lupt și eu cu grasa interioară de vreo câțiva ani. Caloriile biscuiților/ciocolatei fără zahăr sunt cam tot pe acolo cu cele ale produselor normale (vezi eticheta). Consumul excesiv de îndulcitorii de orice fel (adică normal pentru pofticioșii care se chinuie să reducă straturile, un pachet de biscuiți sau o ciocolată o dată) duce la diaree și are zero efecte la cântar. Produsele low/free fat au de regulă valoare nutrițională care tinde spre zero. Iar gustul la toate acestea este oribil. Tot reducerea porțiilor (în mărime și frecvență) este cheia. Și găsit acele salate care au gust bun fără bombele calorice numite ulei, cartofi, paste, etc. Plus că trebuie echilibru în dietă. Nu pot fi scoși carbohidrații și grăsimile cu totul, dar pot fi consumate doar cele care fac ceva și pentru restul corpului, nu doar pentru creierul obosit și crizat 🙂
Comentariu beton!69
@Monax, tocmai ca in dieta Keto nu scoți grăsimile, ci trebuie sa mănânci gras. De scos, trebuie scoși carbohidrații și zaharul. Iar cu dulciurile “sugar free” nu te gândi ca mâncam zilnic. Când și când. Nu suntem nici din aia bolnavi după dulciuri, cartofi prăjiți, paste sau maioneza, ca in cazul Iuliei. Sunt rețete super ok, ușor de făcut și care pt jumătatea mea au dat rezultate.
@Emil: bueeeeey, pe cine faci tu bolnav după maioneză?!? Are omul o simplă pasiune gastronomică și gata, ai și sărit cu etichetatu’. Huo! :)))))
Comentariu beton!51
Emil, la ce bere te referi că ai in frigider? Că tare m-ar interesa…😄
Ma bag si eu in seama in legatura cu dieta keto. Din cate am inteles, grasimea trebuie sa fie animala, uleiul vegetal e un mare no-no. Cat despre indulcitori, doresc sa supun atentiei publicului urmatorul clip, care „face sens”, sper ca informatiile sa va fie de folos:https://www.youtube.com/watch?v=kcnGmKi3xms
🤣🤣🤣🤣🤣Doamne ce am ras si da are si dreptate si talent!
Comentariu beton!47
Mă bucur că am reușit să te fac să râzi 😁
Comentariu beton!29
Hai ca mi-am facut curaj sa cumpar baterie la cantar dar sigur sunt spre 75kg la 170.Daca tu ai reusit in 12 luni aproape 40kg pot si eu 10 in 6-7 luni.E clar ca la 43 ani nu este asa usor ca la 30 daar tot se poate.Dulce nu e problema ca la tine insa pâinica, paste, cartofi si berea e problema.Dupa fe iau baterie la cântar s-ar putea sa am un şoc si sa nu ma mai auziti pe aici decat ca support group in lupta cu grasa mea interioara.Ciudat este ca dupa 40 de ani a crescut grasa asta in mine ca in rest am tot fost slaba si cu obiceiuri sanatoase.Middle age crisis cu mancare nesanatoasa hmmm
Comentariu beton!39
Hai ca are talent, m_am distrat putin.
Comentariu beton!23
Mulțumesc! 😊
Comentariu beton!18
39,8 kile jos și te menții la 60? Bravo, Iulia, ești forță! 💪
Comentariu beton!59
Mă aproximativ mențin, în sensul că acum sunt undeva pe la 60 și un pic. Am avut un nou „vârf de formă” când am fost „graviduță”, în ziua când am mers să-l evacuez pe fi-miu aveam 84 și nu, nu s-au „topit” după sarcină, dar m-am străduit să nu ajung înapoi de unde am plecat.
Tot am rămas cu ceva bagaj în plus, dar acu’ m-am apucat de o invenție a diavolului numită crossfit și sper să se ducă și astea câteva rămășițe 😁
Comentariu beton!53
A, bunuț crossfit-ul, îmi place. Dovadă a faptului că, uneori, diavolul nu este chiar atât de negru pe cât pare. 😀
Comentariu beton!23
Bunuț? Bunuț, soro?!?! Ăla nu e sport, e metodă de tortură! :))) N-am avut de când mama m-a făcut așa febră musculară. Mă dor locuri despre care nici nu bănuiam că există în corpul meu!
Comentariu beton!24
Corssfit – definiție: invenție diavolească, sport, metodă de tortură sau metodă de descoperire a locurilor neștiute din propriul corp? 😀 Aia nu e durere, e felul mușchilor de a zice „nice to meet you, Iulia!” 😛
Comentariu beton!27
Dadada, așa zice și prietena mea: „Nu te doare, simți că trăiești!” 🤣🤣🤣🤣🤣
Moamăăăă, păi in cazul ăsta, așa vie nu m-am mai simțit niciodată 😂
Comentariu beton!22
Super bun! Ştiu prin ce trece. E greu.
Comentariu beton!21
Respect !!! Are foarte multa dreptate dar si multa forta aceasta fiinta! Felicitari !
Comentariu beton!30
Mulțumesc! 😊
Comentariu beton!14
Pana acum vreo 6 ani, aveam cam 58 kg la 1,78m. Adica, la ce crivat bate pe la Braila, aveam mari probleme in a ma tine pe picioare.
Acum, am 87 kg. Bine, asta acum vreo 2 luni cand m-am urcat ultima data pe cantar.
In general, toata ziua rezist ciugulind cate ceva, pe la 11, fumand un pachet pe zi si band doua- trei cafele. Dulciuri, rar spre deloc; nu-mi plac. DAR!!! A fost Craciun. Pai, cum puteam eu sa rezist la sarmale? Basculam cate 7-8 deodata. Si eu n-am rabdarea necesara sa fac sarmale din alea gen 5 la lingura.
Ok. Mai gafai cand urc scarile dar, in pana mea; am 60 de ani si fumez aproape fara pauza de vreo 40. Normal ca gafai.
Pana la urma, daca nu ma sui prea des pe cantar si daca nu ma uit prea des in oglinda, ma simt relativ bine in pielea mea. De vreo 5 ani, imi cumpar blugii in aceeasi marime.
@ Iulia, super articol! Ai talent cu caru’. Chapeau!
Comentariu beton!76
Mulțumesc frumos 😊
In continuare imi este foame. Chiar ca are doamna talent.
Acuma, ca vanzator de mancare, trebuie sa spun ca mie nu imi plac oamenii astia pusi pe slabit. Mie imi plac casalotii si casaloatele , ca acolo sunt vanzarile mari. 🙂 chiar incurajez lumea sa cumpere cat mai mult , sa hraneasca grasa/grasu din ei, sau cel putin sa si-l descopere. 🙂
Comentariu beton!73
Super talentata, Iulia. Bravo! Am ras cu lacrimi. Si am plans. Da. Stiu ce inseamna sa te lupti cu grasa interioara. Si cu cat inaintezi in varsta, cu atat e mai nasol.
Comentariu beton!34
Dada, nu e deloc mai ușor pe măsură ce trece timpul…
Legat de curele de slăbire idioate din adolescență, vine la un moment dat o tipă și ne spune că ea ține „cura zero”. Ce-i aia? „Nu mănânci nimic, doar bei apă. Bine, mai leșini din când în când, dar funcționează.” Am râs cu lacrimi. Și ne-am dus noi la bunici, eu cu 2 verișoare și cu frate-miu, pentru o săptămână. Cu una dintre verișoare am zis să ținem și noi cura asta. Cre’ că voiam să vedem dacă o să leșinăm sau ceva. A mâncat frate-miu 3 porții de mâncare câteva zile. Noi fără stres, fără panică, fără pofte. Până când, pe niște coclauri fiind, dăm de-un cireș copt. Măi, și o văd pe vară-mea cum se opintește un pic, se uită la mine, se uită la cireș, mai stă o secundă, după care se năpustește sălbatic pe bietul copac, devorând cireșe când din copac, când de pe jos. Să leșin nu alta, de oroare și de atâta slăbiciune. Acum îmi plouă în gură numa’ când îmi aduc aminte. Unde găsesc un copac cu cireșe coapte?
Comentariu beton!79
Hahahahahhahaha
Si pe zi ce trecea, voi slabeati, iar fratele tau se „implinea” hahahahaha. Asa frate, mai rar! Sa se jertfeasca el pentru sora-sa si vara-sa!
Comentariu beton!19
Neah, nici vorbă de jertfă, că el era din ăla de mânca în general mult și tot rămânea slab toacă. Nedrept, știu. 😀 A întâmpinat propunerea noastră chiar cu entuziasm și recunoștință. :-)))
Comentariu beton!23
@Anduța știu eu aproximativ undeva lângă Forchheim o zonă unde e o adevărată prostire de cireși, copaci în toată regula, nu pomicei. De care am dat întâmplător în rarele ieșiri cu bicla. Abia m-am urnit de acolo.
Comentariu beton!17
Nu am inteles daca autoarei ii place maioneza.
Comentariu beton!127
Nici eu. Aștept partea a doua a articolului ca să mă lămuresc.
@Miai – nu mă stârni, că încep imediat să te spamez cu articole 🤣
Vorba aia, îi dai grasului un deget, îți ia toată mâna, o înmoaie în maioneză și o halește 😁
Comentariu beton!156
Macar sa nu mai manance din cea din comert ! Dupa ce ca e „maioneza”,mai are si gramada de chestii in ea. Propun sa-si faca in casa, …cat ii trebuie (puuutina spre deloc). Succes Iulia !
Comentariu beton!15
Pfoaaa, ce ar merge o șaorma cu maioneză acum, după cafea. 🤩
Dragă Iulia, să înțeleg că acum nu ești doar smart & funny, dar și slabă? 🤘🏻 Ca să nu mai zic și celebră la domnu’ Vasilescu pe blog.
Comentariu beton!45
🤣🤣🤣🤣 Am râs cu zgomot. Sunt departe de a fi slabă. Dar sunt pe drumul spre a fi „normo-ponderală” (ca să o ard oleacă științific).
Deja mi s-a urcat celebritatea la cap. Sper să nu îngrașe… 🤔
Comentariu beton!82
Super-talent! Felicitari pentru ambitie!
Comentariu beton!19
Mulțumesc! 😊
Cand am citit pe fb am crezut ca a scris domnu’ si am venit iute aici sa i scriu ca inca se bate parte’n parte cu grasa lui interioara, nu pare ca a invins o. Bai, am o intrebare: daca esti pufos si slabesti te loveste talentul la scris? Ca asa pare.
Comentariu beton!49
Haha, bună asta cu „pufos”. E unul din apelativele pe care le uram cel mai tare. Ăsta și „plinuț”. Cum kkt să zici că ești „plinuț/ă” când tu ai curu cât o betonieră?
Comentariu beton!44
@Marius M, eu înțeleg altfel: că de fapt talentul ăla nu lovește, ci roade pe interior. Și el e adevăratul motiv al slăbirii. Deci e o cauză, nu un efect. Iar noi, ăștia fără talent, dacă ne pufoșim cumva/cândva, rezultă că nu avem șanse sa slăbim. Trebuie să căutăm altceva să ne ronțăie pe interior.
Comentariu beton!27
Clar, io s pufos ca nu ma roade talentul pe interior!
E mai buna asta decat aia cu mi a zis medicul ca n am.probleme cu greutatea ci ca n am crescut suficient ptr greutatea aia. Sau ca m am nascut pe planeta gresita, e gravitatia prea mare.
Comentariu beton!27
@(altă) Iulia: sper c-ai înțeles că nu te tine râdeam, ci de aventura ta într-ale slăbitului.
Felicitări pentru reușită. 👍
P.S. FN1 tot o cașaloată e și-n ziua de azi și dă vina tot pe glandă. 🤣
Comentariu beton!21
Nunu, stai chill, de când am dat osânza jos de pe cerebel, mă prind mai iute la glume 😂
Mulțumesc pentru apreciere.
Comentariu beton!31
Mi-a plăcut mult cum ai descris lupta ta cu kilogramele. Și cum ai reușit singură, doar cu ambiție și determinare să ajungi la greutatea dorită.
Felicitări!
Poate prinzi curaj și mai citim câte ceva scris de tine.
Comentariu beton!22
Dap, fără să mă bat singură pe umăr (prea tare 😂), singurul lucru care a funcționat efectiv a fost ambiția. A. Și răbdarea. Odată ce reușești să accepți că n-ai ajuns elefant de azi pe mâine, așa că nici gazelă nu te faci de azi pe mâine, ai o șansă.
Curaj am io, să vedem dacă va mai dori patronu’ la blog să mă bag în seamă pe aici 😁
Comentariu beton!34
Mie îmi plac oamenii fericiți. Io cu cât eram mai gras cu atât ma simțeam mai fericit. Din fericire nu am trecut ever de 101 la 1m89 ;).
Înainte de Crăciun scăzusem 4kg în 2 sapt, de Crăciun am pus 2, acu am fix greutatea dinainte de pandemie.
Am oricând pofta de carne prăjită, de dulciuri niciodată.
Nu beau cola și nu mai fumez de 15 ani.
Comentariu beton!22
I feel you, sis 😂
Bravo, Iulia!! 💪💪💪
P. S. Mi-am adus aminte de bunica mea, cand plecam spre ea o intrebam „mamaie, ce sa-ti iau, un pui, banane, mai ai pofta de ceva?” „Ia-mi o bere, mamaie” ” Iti cam place berea, nu? 😁” „A, nooooo!! Nu-mi place, mamaie! Da’ imi cere corpu’!!”
Asa si tu…nu-ti placea, dar cerea glanda!
Comentariu beton!75
Daaaaa, fix așa! Glanda cerea, și dacă cere organismul, ce să mai și faci? 🤷♀️
Ps: cred că bunicile noastre ar putea fi rude, că și la a mea îi mai place câte o bericică din când în când 🍺
Comentariu beton!24
Încă o rudă şi aici 😊 bunică-mea (Dumnezeu s-o odihnească) la întrebarea ce să-i cumpăr când merg la ea răspundea „Grasă de Cotnari”. Nu refuza nici berică, mai ales acompaniată de mici luați de la taraba din piață 😀
Comentariu beton!22
Felicitari, imi place cum scrii. A fost mult mai amuzant decat la stand up 🙂
Bravo pt ambitia de a da jos atatea kilograme si pt toata lupta asta. Personal nu am avut niciodata probleme cu greutatea, cel putin nu cu greutatea in exces, am fost mereu complexat ca sunt sub. In ultima vreme insa, au inceput sa se adune pe burta chipsurile, fast food ul, etc. Daca imi permiti sa iti dau un sfat ala ar fi sa te bucuri totusi de ce iti place, doar ca in cantitati mult mai mici, nu pe saturate. Cel putin asa fac eu, daca imi e dor de gustul de nachos iuti mananc, dar mananc 10 bucati, nu 10 pungi. Daca vreau nutella imi fac pofta cu o lingurita, nu termin borcanul. In felul asta, nu cred ca pui in pericol cura si cat ai muncit pana acum, dar nici nu esti frustrata ca renunti chiar la toate placerile.
Comentariu beton!30
Stai liniștit, că nu trăiesc cu apă, paie și bătaie. Dar am învățat că extremele nu folosesc la nimic, în nici o direcție. Așa că încerc să fiu cât pot de echilibrată.
Asta nu înseamnă că nu mă mai rătăcesc prin borcanul cu maioneză 😂 dar mai cu simț de răspundere, așea 😜
Comentariu beton!40
Felicitari! E greu sa slabesti dar si mai greu sa te mentii!
Comentariu beton!17
Îhî. Fix adineauri mă uitam cu jale la cutia cu covrigei pe care i-am făcut ieri pentru fi-miu. Am tras aer în piept, am luat un gât mare de apă și am mers mai departe. Grasa plânge 😭
Comentariu beton!51
Talentată Iulia și ambițioasă. Felicitări.
Comentariu beton!15
Mulțumesc!
Bravo, Iulia! Superb scris, mare ambiție sa dai jos atât!
Ce pot sa zic, la cum povestești că mâncai, e mare minune că te-ai oprit înainte de 💯
👏
Paharul ăla de apă a fost paiul care a rupt spinarea cămilei. Pardon, a cașalotului :))))
Iulia, ai o ambiție extraordinara. Eu am reusit sa o gasesc odata, acu nu mai reusesc neam. M-am ingrasat in pandemie ca o scroafa, si nu am obiceiurile alimentare pe care le aveai tu, si’s si de 1.75. Felicitari pentru reusita, si pentru scris, sunt extraordinare
Comentariu beton!19
Vai ce vă urăsc eu pe voi astea înaltele, care puteți avea un număr abominabil de kile până să începeți să deveniți „pufoase”! Hai că poți, dacă am putut eu, care eram ca o bilă (râdea bărbatu-meu de mine când cădeam cu placa, zicea că eu nu cad, mă rostogolesc), sigur poți. Începutul e greu!
Comentariu beton!15
@Iulia, e adevarat ca la inaltimea si mostenirea mea genetica, arat decent. Si eu ma urasc pe mine cand imi citesc comentariul 🤣 Se poate, da, începutul e mai greu. Ma consolez, totusi, cu faptul ca nu am mai pus kile pe mine de cand am hotarat ca trebuie sa iau masuri :))
Mi-a plăcut 😊 felicitări pentru perseverență!
Aştept şi al doilea articol 😉
Mulțumesc! 🙂
La mine faza naspa e ca nu am avut niciodata probleme cu ingrasatul. Am mancat paste cu paine pana la 25 de ani. DAR in ultimul timp am inveput sa bag o bere cu chipsuri sau popcorn seara la un Netflix. Am luat 3-4 kile intr-o luna si totul s-a pus pe burta.
Gata, pun alcoolistul la dieta. Mai vede bere si chipsuri doar sambata, facem movie night.
Comentariu beton!20
@Iulia Amuzant de pe Pinterest:
„Dupa ce am esuat cu slabitul, am dat foc la padure si cu banii de la asigurari mi-am luat cupcakes”
„Ieri am purtat ceva cumparat acum 10 ani. Mi se potriveste inca. Nu conteaza ca e o esarfa, trebuie sa fim pozitivi”
Cu stomacul mereu aproape lipit de spate, am intalnit o pereche de prieteni. De cateva ori pe luna ne chemau la mese-ntinse cu bunatati, mancam si.. pofta vine mancand. Cateva luni mai tarziu pocnea tot pe mine. Intra pe mine dar pocnea. Manuta grasunicii interioare se intindea cam des prin magazin spre rafturi interzise.
Satula de asa apucaturi, am provocat-o la o discutie, ea zicea una, eu alta. M-am infuriat si am pocnit-o rau. Posibil sa o fi omorat, posibil sa zaca pe undeva, in agonie. Daca se trezeste iar, o ucid definitiv! 😅
Comentariu beton!46
Așa, așa, dă-i peste bot la obrăznicătură, că altfel una-două face mâna greblă pe la raftul cu chipsuri și alune! :))
Comentariu beton!12
@Iulia 😘😅
Frumos scris!
Totuși, Iulia nu e vreun pseudonim, că parcă mai era cineva cu “probleme” de greutate pe aici? Nu zic de MV, doar așa, în general. 😁
Comentariu beton!18
Nu e pseudonim, șerif. Eu urăsc maioneza. Și cartofii în shaorma. Consider că doar amatorii își pot da un boost de câteva mii de calorii în felul ăsta, când poți să mânânci shoarma fără cartofi, doar cu sos picant, după care să vii cu o cutie mare de Nirvana cu caramel și praline. Dar, na, Iulia e tânără, mai are timp să învețe. :)))))))))))))))
Mulțam de pont, maestre! Deși nici așa nu cred că o să sar de 65. De kile, evident.
@Mihai Vasilescu, bâzâie ceva prin capul meu cu cartofi și carne și altele, Francensinha cred. E de amatori?
@Mihai, mulțumesc (pentru aprecierea cu „tânără” :)))) ).
Un singur lucru nu pricep – ce, șaorma cu maioneză și Nirvana se exclud una pe alta, sau cum? Teach me, master! :))))
@Mv, se poate shaorma fără cartofi? Numa întreb, ca nu-s fan.. cu ce altceva?
Normal că se poate. Comanzi și strigi: „fără cartofi”.
Ok, fără cartofi, da ce se pune în locul lor? Ca doar nu carne, aia e scumpă 😁
@Alina I, sălățuri: varză simplă, varză roșie, varza cu morcovi, castraveți, roșii, pătrunjel, ceapă, ardei iute dacă te ține, se găsește cu ce să umpli lipia aia, chiar dacă scoți cartofii, fără să suplimentezi mult cu carne.
n-am încercat, că mănânc șaorma suficient de rar ca să pot rămâne la ”cu de toate, dar fără ceapă și ardei iute”. 🙂
Multumesc pentru articol, mi-a placut foarte mult. Ai o vointa de fier, bravo! Acum astept si eu raspunsul la intrebarea daca iti place maioneza, nu de alta dar eu nu am inteles niciodata de ce cuiva i-ar place 🙂
Acum 7-8 ani am avut si eu probleme cu greutatea, in sensul ca ma ingrasasem 14kg din cauza tiroidei, care kilograme s-au „topit” incet, incet, dupa ce am primit tratamentul corespunzator. Insa acesta a fost simptomul care m-a deranjat cel mai putin si bineinteles ca la inceput nu m-a crezut nimeni ca era din cauza tiroidei 🙁
Comentariu beton!19
Băi, sincer, nu știu nici eu de ce îmi place așa tare, că în esență, dacă stai să te gândești, e ulei lichid… da’ dacă glanda cere…
Bine, eu sunt oricum o ființă bizară, în sensul în care, pe lângă șaorme și cartofi prăjiți, îmi mai plac la nebunie și chestii gen conopidă, broccoli, spanac… d-astea. La modul că mănânc de bună voie, nu din motive de dietă.
Bine, mărturisesc sincer, cel mai mult îmi place conopida cu….badum-tsss…maioneză și usturoi :)))))))))
Comentariu beton!21
@(alta) Iulia
Și eu ador maioneza! În special cea din comerț, Hellmann’s. Uneori cumpăr sortimentul „normal”, alteori light. Aș mânca zi de zi, dar știu că nu e bine, așa că mănânc doar uneori. Iar crema de conopida cu maioneză și puțin usturoi e delicioasă, cum spui si tu.😊 Și pizza cu ketchup și maioneză, mmm! La mine nr. de kg încă începe cu 6 (și are două cifre😄), da’ tre’ să am grijă.
Io nu știu cum e la voi, dar la mine relația de amor cu grasa interioară este foarte intensă. Așa am grijă de ea ca să nu sufere. Chiar o întreb ce îi poftește inimioara, un ecler de la Paulică, o plăcintă cu mere și înghețată de la Sardin, d’astea. Azi am dat cu aspiratorul în toată casa și m-am împiedicat de cântar. L-am scos de sub dulapul din baie, l-am șters de praf și m-am cântărit. Dracu m-a pus! 77 de kile la 1,65 înălțime. Cum să fac acuși ca să n-o supăr pe sora mea? Trebuie să-mi iau inima-n dinți și să încep negocierea😁 că faza cu m-am lăsat de fumat și d’aia m-am îngrășat nu mai ține.
Comentariu beton!32
Gizăs, altă amatoare. Oricine știe că um cântar se pune la păstrare în cutia în care a venit, cu bateriile scoase (nu vrei să expire și să curgă prin el), și CÂT MAI SUS PE DULAP. Ce naiba.
😆
Data viitoare pun roboțelul să aspire și îl închid în baie că poate se tot izbește de cântar până îl ia dracu și am motiv să îl arunc😁
Comentariu beton!19
Exact asta-i zic si eu barbatului, @Mihai.
Ca se cantareste de 2 ori pe zi de ma scoate din minti. Si se mai si minuneaza ca, in ambele dati, boala de cantar se blocheaza la 97.
Pe 4 februarie e ziua lui. O sa-i fac un cadou: arunc blestematul de cantar pe geam! Si-i cumpar unu’ din ala cu carlig, de merge numa’ pan’ la 10 kile.
Comentariu beton!17
@Ruxandra, cumpără-i unul de bucătărie. merge până la 3, sau unele modele până la 5. 🙂
Nu știu dacă am mai scris pe blogul ăsta, oricum, nu în ultimul timp, dar articolul ăsta m-a scos din carapace. Bravo, Iulia! Și pentru ambiție și pentru scris.
N-aș vrea să te traumatizez, dar îți recomand pe TLC „Viața la 300 de kg”. E un serial care te bagă bine in sperieți și te determină să te ferești de mâncare în exces subliminal. 😀 Parte din dietă, ca să zic așa…
Miercuri seara sau joi, după noua grilă de programe. Nu e doar un reality-show, e mai mult, e o analiză psihologică fină asupra a ceea ce înseamnă mâncatul compulsiv. Îl recomand oricui, gras sau slab, să fie clar, nu e pentru cei de 300 de kg, e pentru toată lumea.
Comentariu beton!27
Să fii tu sănătoasă în naivitatea ta! :)))) emisiunea aia exista (nu știu dacă fix în formatul ăsta, dar sigur-sigur tot ceva de genul) și pe vremea când eu mă apropiam vertiginos de chintal. Mă uitam la ăia cam ca la maimuțele de la zoo, dar să mor că nu m-au impresionat în vreun fel.
De unde concluzionăm că mintea omului e sucită rău… până nu te dai tu singur-singurel cu capu’ de pragul de sus, poa să-ți zică oricine orice, dacă n-a făcut clic acolo, la tine în căpuț, degeaba.
Comentariu beton!29
Foarte foarte foarte frumos scris. Ma simt vinovata, conștientizez cât i-a fost și ii este de greu dar este atât de frumos scris articolul ca am ras continuu.
Ma gândeam in timp ce citeam ce frumos trebuie sa fie s-o ai ca prietena.
Comentariu beton!18
Roxana, vrei să fii prietena mea? 🙂
Exact ăsta a fost și scopul, să aduc un zâmbet, nu să îmi ridic statuie cu ce am reușit eu, și nici să declanșez mila oamenilor.
Da, a fost greu, mi-a fost multă vreme rușine cu ceea ce fusesem (culmea, după ce am slăbit! Îmi era jenă să mă și gândesc la cum am fost, d-apăi să mai și vorbesc despre asta), dar acum pot privi cu umor și detașare totul și mă bucur din suflet că îi fac și pe alții să râdă de asta.
Parafrazând pe cineva de p-aici, viața e mult prea serioasă ca să nu râdem 😀
(serios, dacă vrei să mai schimbi o vorbă, cere-i șefului la blog adresa mea de mail)
Comentariu beton!18
Felicitări pentru victorie! Am o mare admirație pentru cei care reușesc așa ceva.
Din păcate eu aproape am reușit să-l omor de-a dreptul pe slabul meu interior. A avut el o zvâcnire, o tresărire de orgoliu, când a început cântarul să arate trei cifre în loc de două, dar l-am potolit instant. 😁😁
Comentariu beton!35
Dă-l naibii, @Ioane, că mai e și anemic. Mi-a luat zece secunde să-i dau upercut mmortal lu’ slabul interior. Acum mi-a luat frica. Când mă vede că apar, aleargă chițăind într-un colț. Foarte, foarte slab, n-ai cu cine.
@Ionuț :)))))))
io-te că nu-s singur…
grasa mea interioară pare să cîștige teren; deocamdată i se văd țîțele; cu burta am contribuit io, în persoană…
Intamplator sau nu, ca nimic nu e intamplator pe lumea asta daca nu esti pasionat de quantum mechanics, doamna mea se ocupa cu probleme de astea cu glande cu grasi cu etc, si de cate ori ii vin pacienti de la 150 la 170 kg, pacientii au impresia ca e de la glanda. Deci o legenda circula cumbva pe undeva. De cele mai multe ori nu e de la glanda. Ci de la mancat, asa zice doamna, si ii invita frumusel sa isi faca un jurnal alimentar. Io is bucuros ca inca nu m-a pus sa imi fac jurnal 😀
Dar recunosc ca de mic am fost slabanog, si de prin facultate a inceput sa se lupte un gras pe interior cu slabul de pe exterior, si pare ca pe moment grasu e in avantaj.
Asta e, creierul e facut din grasimi si are nevoie de zahar. Si cum el e seful, e destul de greu sa il refuzam. Apoi stomacul are marele avantaj ca se mareste si pe masura ce bagi devine tot mai incapator, in contradictie cu garderoba, care devine tot mai stramta.
Deci daca bagi pana te saturi, ajungis a bagi tot mai mult, si poate nici nu realizezi.
Apreciez lupta doamnei cu kg extra si stilul literar care mie imi sugereaza un mix intre sefu de blog si angi serban, cu ceva tuse personale.
Comentariu beton!29
gata! Diseara ma duc la sala!
iar pana la pranz doar apa! S-a auzit Graso!
azi suntem spre 90…
Comentariu beton!14
Genial articolul! GENIAL!