Cam asta a fost tot ce-am reușit să văd în ultima vreme. Vi le-am lăsat și-am zis cam ce cred despre ele. Hotărâți voi la ce vă uitați și la ce nu.

O să încep cu cele două documentare pentru că ambele mi-au plăcut mult.

👉 The One About Matthew Perry – documentar, Netflix

Dacă „Friends” și Matthew Perry au însemnat ceva, câtuși de puțin, în viețile voastre, n-aveți cum să nu vă uitați la documentarul despre viața lui. N-aveți cum.

Iar dacă ați mai citit și cartea lui, „Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing”, cu atât mai mult trebuie să vă uitați.

Fetele mele îl iubesc pe Chandler, Ioana a fost devastată când a murit Matthew Perry. Iar acum, când s-a uitat la documentar mi-a zis c-a plâns atât de mult încât a trebuit să întoarcă perna pe partea cealaltă ca să nu mai simtă că e udă.

Repet, dacă „Friends” a însemnat ceva pentru voi, n-aveți cum să nu vedeți „The One About Matthew Perry.

👉 Tyson – documentar, Netflix

Dacă vreți să vedeți mărirea și decăderea celui care ar fi trebuit să fie cel mai mare boxer al tuturor timpurilor, dacă vreți să vedeți cum un sportiv care câștigat în jur de jumătate de miliard dolari a ajuns să facă demonstrații în holurile mall-urilor, uitați-vă la „Tyson”.

O să aveți încă o dovadă în plus că educația nu se poate cumpăra cu bani, iar absența ei este fix ca erecția: dacă n-o ai, se vede.

Este aproape horror să te uiți la documentar și să-ți dai seama cât de jos poate ajunge un om după ce-a fost cel mai cunoscut și cel mai bine plătit sportiv al planetei. Pentru că, da, a fost ambele.

👉 Animals – film, Netflix

Ăsta e un thriller în care joacă Ben Affleck și-l mai și regizează. Nu e rău, dar nici nu e vreo lumină.

Nu vă dau spoilere, o să vă zic doar pe scurt despre ce e vorba, ca să înțelegeți de ce mi s-a părut că începe bine și-am hotărât să-i dau o șansă.

Mark Kimball este un candidat la primăria Los Angelesului al cărui fiu este răpit și trebuie să facă rost de banii de răscumpărare. Este că nu sună rău? Dacă mai adaugi și distribuția (Gillian Anderson și Kerry Washington) efectiv n-ai de ce să nu-i dai play. Ceea ce am și executat.

Doar că, pe măsură ce avansează povestea, scenariștii încep să forțeze note și lucrurile o iau razna. Nu foarte tare, doar cât să mă irite un pic.

Pe scurt, nu e un film prost, are suspans, reușește să te țină în tensiune pe alocuri, dar nu e nici pe departe la nivelul celor mai reușite filme regizate de Affleck. Dar merge pentru o seară în care vreți un thriller fără prea mari pretenții.

👉 Collision Course – film, Netflix

Un film spaniol surprinzător de ok și care are imensa calitate că nu se transformă în telenovelă. Ceea ce e din ce în ce mai rar la producțiile spaniole de pe Netflix, deja vorbim despre o performanță în sine.

Nu începe nimeni să plângă din senin, nu descoperim că hoțul e fratele vitreg al polițistului și nici nu se oprește acțiunea un sfert de oră ca să aflăm cine pe cine a iubit în urmă cu douăzeci de ani.

Sigur, n-avea cum să lipsească vestita replică „estoy embarazada”, aia e, n-am zis ca e perfect.

Să știți că una peste alta nu e rău deloc, ideea e chiar bună și acțiunea are niște twist-uri cel puțin surprinzătoare.

Nu e vreo capodoperă, n-o să ia Oscar cu siguranță, dar e un thriller cinstit care-și face treaba. Și, repet, fără telenovelă. Doar pentru asta și merită văzut.

👉 The Perfect Lie – serial, Netflix

Din când în când, Netflix reușește să găsească și niște scenariști care chiar știu să scrie. Adică exact cazul acestui serial olandez care mie mi-a plăcut foarte mult.

Sper să nu urmeze vreun sezon 2, că nu le vreau răul bieților scenariști. Ce? Nu știați că ăștia de la Netflix atunci când dau peste niște scenariști buni, îi lasă să facă un prim sezon mișto, după care îi încuie într-un beci și aruncă cheia.

Este singura explicație plauzibilă pentru serialele care încep excelent, după care în sezonul 2 sau 3 ai senzația că scenariul a fost preluat de niște cetățeni care au aflat ce s-a întâmplat în primul sezon din povestirile femeii de serviciu.

Nfine, revenind, la „The Perfect Lie” mi-a plăcut tare de tot modul în care e construită povestea.

N-avem împușcături, n-avem urmăriri cu mașini sau vreun super-erou care rezolvă totul în timp ce salvează planeta, în schimb avem niște cetățeni bogați care mint de îngheață apele. Și între ei, și pe ceilalți. Se înșală, se manipulează și, în general, demonstrează că banii pot cumpăra cam orice, dar nu și un caracter cât de cât decent.

Actorii sunt buni, dialogurile sunt credibile, iar tensiunea crește fără ca scenariștii să fie nevoiți să inventeze câte o catastrofă la fiecare douăzeci de minute. Și mai e ceva ce le-a ieșit bine de tot: atmosfera aia de comunitate exclusivistă de oameni cu mulți bani care n-au nicio problemă să comande la o cina oarecare vin de 800 de euro sticla. Și comandau câte sticle era nevoie, că doar nu stăteau pe sec.

Dacă vă plac casele, o să rămâneți muți când o să vedeți cum arată cele în care locuiau ăștia.

E bun, povestea e bine scrisă, m-am uitat cu plăcere la el, fără să am sentimentul ăla tâmpit că-mi pierd timpul. Ceea ce e din ce în ce mai rar în ultima vreme.

👉 Black Bird – serial, AppleTV

Este unul dintre cele mai bune thrillere psihologice pe care le-am văzut în ultima vreme, iar povestea este inspirată din fapte reale.

Avem un tip condamnat la zece ani de închisoare pentru trafic de droguri, căruia FBI-ul îi propune să-l mute într-o închisoare de maximă securitate, printre criminali periculoși, unde trebuie să se împrietenească cu un presupus criminal în serie și să-l facă să mărturisească unde a ascuns cadavrele victimelor. Dacă reușește, scapă de pușcărie. Dacă nu, rămâne acolo să-și ispășească pedeapsa.

Și cam de-aici începe distracția, dacă putem numi distracție faptul că trebuie să te împrietenești cu un psihopat despre care bănuiești că a ucis mai multe adolescente.

Prieteni, Paul Walter Hauser, actorul care îl interpretează pe presupusul criminal în serie, este absolut senzațional. Băi, omul reușește să fie atât de sinistru fără să facă aproape nimic, încât uneori ți se face pielea de găină doar când îl auzi vorbind.

Nu știu dacă aia e vocea lui sau a reușit s-o joace așa, cert este că ți se strânge carnea pe tine când îl auzi vorbind. Plus privirea aia de om complet dus și zâmbetul care te face să te întrebi dacă urmează să povestească ce-a mâncat la prânz sau unde a îngropat trei cadavre.

Mai e pe-acolo și un Ray Liotta foarte bun și, din păcate, aflat la unul dintre ultimele lui roluri.

Există totuși și un lucru care nu mi s-a părut foarte credibil. Mă refer la libertatea de mișcare pe care o au deținuții prin închisoarea aia. Vorbim despre o pușcărie de maximă securitate, plină de criminali și oameni cu probleme psihice grave, dar uneori ai senzația că băieții se plimbă prin închisoare ca prin mall.

Se duc, vin, se întâlnesc, stau la povești, mai lipsea să deschidă unul o cafenea la parter și să pună niște măsuțe pe terasă.

Mă rog, poate așa funcționează lucrurile prin închisorile americane, habar nu am, dar mie mi s-a părut cam trasă de păr treaba asta. În rest, chiar nu am ce să-i reproșez.

👉 Argo – film, Netflix

Că tot vorbeam mai sus despre filme regizate de Ben Affleck, dacă e să mă întrebi pe mine, ăsta e cel mai bun. Dacă încă n-ați văzut „Argo”, sfatul meu este să lăsați orice alt film sau serial și să-l vedeți weekendul ăsta.

Pentru mine este unul dintre cele mai bune filme care s-au făcut vreodată pe această planetă, iar faptul că mai este făcut și după o întâmplare reală e doar cireașa de pe tort.

Ca să înțelegeți și mai bine ce zic, periodic, o dată la câțiva ani, mă uit din nou la el. Iar faza e că, deși știu exact ce se întâmplă, de fiecare dată reușește să mă țină în tensiune.

De altfel, ăsta este și motivul pentru care vă povestesc azi despre el, pentru că acum vreo două săptămâni a venit din nou momentul ăla în care m-am așezat pe canapea și i-am dat play.

Prieteni, uitați-vă la Argo, dacă nu l-ați văzut, o să-mi mulțumiți după.

👉 Hijack – serial, AppleTV

Rar mi-a fost dat să văd ceva mai penibil. Băi, și ce bine începuse, avion cu niște sute de oameni la bord deturnat de niște cetățeni înarmați. Eu sunt fascinat de filmele sau serialele a căror acțiune se întâmplă în avioane sau submarine.

Doar când am văzut titlul „Hijack” și că e cu Idris Elba și i-am dat play. Eram efectiv convins c-am descoperit cel mai bun serial pe finalul ăsta de an.

Oameni buni, rar mi-a fost dat să văd așa ceva, mă uitam siderat și nu-mi venea să cred cât de tare frizează penibilul. Jur, pe alocuri se ducea spre parodie deși asta cred că fusese ultima intenție a producătorilor.

În primul rând, teroriștii ăia sunt, probabil, cei mai blânzi și mai înțelegători deturnători de avioane din istoria omenirii. Niște băieți de treabă, care par mai degrabă niște controlori RATB supărați c-ai uitat să-ți validezi abonamentul.

Pe scurt, toată lumea face ce vrea prin avionul ăla deturnat. Pasagerii se ridică, se plimbă, discută, pun la cale tot felul de combinații, se revoltă, se răzgândesc, iar teroriștii par permanent surprinși că nu-i ascultă nimeni.

Cred că dacă unul dintre pasageri ar fi scos un grătar pe culoar și s-ar fi apucat să facă mici, atacatorii i-ar fi atras politicos atenția că nu prea e voie cu foc deschis la bord. Moment în care ăla cu grătarul ar fi răspuns:

– Hai, șefu’, doar p-ăștia, dacă tot i-am pus pă jar.

Dar cel mai și cel mai penibil este Sam Nelson, personajul jucat de Idris Elba. Omul e un negociator atât de priceput încât rezolvă aproape orice situație cu o privire intensă și două vorbe spuse pe un ton foarte grav. Că se plimbă prin tot avionul și face efectiv tot ce vrea el, nici nu mai spun.

Este extrem de enervant este că serialul se ia foarte tare în serios. Muzică dramatică, priviri îngrijorate, suspans, tot ce trebuie, după care asiști stupefiat la a cinșpea decizie complet cretină a unui personaj.

Nimic nu pare să aibă vreo logică, iar povestea devine tot mai absurdă pe măsură ce se apropie de final. Pe scurt, dacă aveți șapte ore de pierdut din viață, vă recomand să vă uitați la un perete gol. O să fiți mult mai câștigați.

Sezonul 2 nu am avut curajul să-l încep.