Mai țineți voi minte toate pozele alea cu mâncare pe care le lăsam pe-aici de peste tot pe unde mergeam? Și nu numai de pe unde mergeam, că de mâncat mâncam și când nu mergeam nicăieri.

Le țineți, cum să nu le țineți, că și eu mi le amintesc pe TOATE în fiecare zi a vieții mele. Știți când? În momentele când leg șireturile la adidașii de running și mă pregătesc să ies pe ușă pentru supliciul zilnic: jogging pe traseu de 9 kilometri.

Ho, nu săriți că nu-i alerg pe toți dintr-o bucată, mă mai opresc să-mi plâng de milă. Atunci îmi vin în minte toate tonele de cartofi prăjiți, toate cutiile cu înghețată, toți kilometrii pătrați de pizza pe care i-am băgat sub nas în ultimii trei ani. Fix ca-n „Moartea căprioarei”, doar că viceversa: mâncam, dar nu plângeam deloc, dimpotrivă.

Daaar, pentru că eu sunt genul ăla de ciudat care nu-și propune „rezoluții”, dar se ține cu dinții de ce nu-și propune, pe 2 ianuarie am zis „stop”. Stop mâncare, bine te-am regăsit alergat.

Iar rezultatele se văd: aproape 10 kilograme date jos până azi, 23 ianuarie (mă rog, sunt 9,35 kg, dar 10 sună mai bine decât 9).

Și mai urmează încă minimum pe atâtea. Mai ales că între timp nici jogging-ul parcă nu mai e chiar atât de nasol, parcă a început să-mi placă nițel. E super-mișto senzația aia când ajungi acasă rupt de oboseală, dar mega-fericit că ți-a mai ieșit o dată.

Acum aștept cu nerăbdare primele comentarii în care o să mi se explice doct cum c-am slăbit prea mult dintr-o dată și-o să mor sau ceva. Nu de alta, dar le-am mai auzit și data trecută.

P.S. Poza mi s-a făcut fără să știu că mi se face, după care mi-a fost trimisă pe whatsapp. Cetățeanul Dima se afla în trafic când m-a zărit pe trotuar chinuindu-mi trupul superb de gazelă. Noroc ca era oprit la un semafor, altfel putea să facă și accident de uimire. Plus că, dacă tot staționa, a putut să imortalizeze momentul. Voia musai să se convingă că ăla din poză sunt io, alergând, la o oră când ar fi trebuit să mănânc. Bine, mă rog, la cum mă știe el, putea să fie orice oră, că șansele să mănânc ar fi fost mult mai mari decât cele să alerg.