A fost, fără îndoială, cel mai bun an dintre cei aproape trei de când am blogul. Din pacate, nu pot să fac o comparaţie exactă întrei ei, pe cifre, pentru că abia din februarie am trecut pe domeniu propriu şi analytics-ul doar de atunci ştie să extragă date. De altfel, este şi singurul regret pe care-l am, acela că n-am trecut mai devreme pe „.ro”. Ba chiar, în tâmpenia mea nemărginită, am stat şase luni cu mâinile în sân, după ce mi-am cumpărat domeniul. Aia e, din toate greşelile se învaţă câte ceva, nu?

Mă bucură că am reuşit să scriu zilnic şi să nu vă las fără ceva de citit în fiecare dimineaţă la cafeaua de la ora 9.00. Mă bucură şi mai mult că nu m-am plictisit, că scriu cu aceeaşi plăcere şi, dacă am un subiect mişto, textul vine de la sine. Dar cel mai şi cel mai mult mă bucură că ne-am adunat mulţi aici, că sunteti activi, comentaţi, vă daţi cu părerea, iar pentru asta nu pot decât să mă înclin şi să vă mulţumesc!

Am să vă las acum două topuri de care sunt foarte mândru, ambele pe 2015:

Cele mai comentate articole:

  1. De ce miros urât bătrânii?
  2. După prima palmă urmează întotdeauna a doua
  3. Sunt fiica unui terorist
  4. De 1 Decembrie, vă fac cadou un smartpen
  5. Parenting-ul dubios si copiii isterici
  6. Să vedem dacă dărâmăm un mit sau nu
  7. Mărirea şi decăderea unui tată de fată
  8. Sfântă ipocrizie!
  9. Dumnezeu nu exista!
  10. Amănuntul care schimbă tot

Articolele cu cele mai multe afişari:

  1. De ce miros urât bătrânii?
  2. Mărirea şi decăderea unui tată de fată
  3. Scurt ghid pentru amatorii de hipsteriţe
  4. Danone a avut cea mai „tare” idee de marketing evăr!
  5. După prima palmă urmează întotdeauna a doua
  6. Sărăcie şi Kent lung
  7. Dacă ieşiţi la protest
  8. Sunt fiica unui terorist!
  9. Acesta-i viitorul, analfabet şi miştocar!
  10. Ştii cum e când iese fie-ta în club?

Aş mai putea să vă prezint tot felul de statistici, dar nu ştiu cât de mult vă interesează. Aşa că o să vă arăt doar două.

Prima. Ca să realizaţi cam de pe unde ne adunăm aici (doar primele zece locuri, sunt mult mai multe ţări de unde citiţi):

mihai_vasilescu_zone_geografice1

Şi a doua. Ca să vedeţi câţi am fost în total:

mihai_vasilescu_statistici1

Ah, ba nu, trebuie să vă mai arăt una, care pe mine m-a surprins. Nu mă aşteptam să fie cele mai multe accesări de pe mobil. Şi încă la diferenţă mare faţă de pc. Uite:

mihai_vasilescu_dispozitive

Gata, că azi este totuşi 31 decembrie. Nu-mi râmâne decât să vă urez un 2016 exact aşa cum vi-l doriţi şi distracţie plăcută diseară! Care pe unde sunteţi, să ciocniţi un pahar şi pentru mine sau pentru comunitatea care a început să se închege aici.

P.S. Nu ştiu dacă reuşesc să scriu articol pentru prima zi a anului, asa că cel mai sigur ne vedem pe 2.

P.P.S. Chiar, pe unde vă petreceți noaptea dintre ani? Sînteți prin ceva locuri mişto? Nu ziceţi şi voi pe unde, să se bucure şi sufletele noastre?