Eşti un golan notoriu, dar toată viaţa ai avut un fetiş cu fetele alea pe care le vezi citind pe la terase carţi ale căror autori au nume imposibil de pronunţat? Ei bine, te-am rezolvat. Ţi-am lăsat aici un mic ghid care te-ar putea ajuta daca vrei să-ţi împlineşti fantezia.

Din start îţi spun că trebuie să alegi cu grijă locul faptei. Interesul tău este să fie o cât mai mare densitate de hipsteriţe pe metrul pătrat. Astfel, trebuie să selectezi ceva cât mai puţin mainstream. Degeaba te duci în Terminus sau Gaia, o să sfârşesti plecând acasă tot cu o botoxată siliconată. Aşa că te orientezi cu grijă spre “grădina Eden”, un festival de muzică gen “Play” sau o expoziţie de sculptură în ceară (produsă de singura specie de albine care trăieşte în Tibet). Mai există acţiunile caritabile pentru protejarea unor specii de animale sau plante despre care nici nu ştiai că există (uniţi salvăm veveriţa de şes cu ochi galbeni), dar ăsta este nivelul următor, nu eşti pregătit încă să faci faţă.

Bicicleta! Este un must have. Dar nu e chiar aşa de simplu cum crezi. Nu te duce cu Cube-ul tau de acasă că n-ai făcut nimic. Vei stârni doar suspiciuni inutile. Fă rost de undeva de un Pegas din ăla vechi cu şa lungă. Da, ştiu, e greu, credeai c-o să fie simplu? Dacă nu reuşesti, macar dă o fugă într-o comună limitrofă şi cumpără de la un localnic cea mai jalnică bicicletă pe care o vezi. Nu-ţi face probleme, l-ai băgat în cârciuma din sat şi după două “jumătăţi” de tărie, ţi-o donează singur. Iei ţoacla, o speli bine şi-i tragi cu vopea două “yin-yang-uri” în locuri cât mai vizbile. Abia acum eşti gata de acţiune. Nu este nevoie să te urci pe ea, nu ai vrea să dai ochii cu vreun prieten, cocoţat pe arătarea asta. O bagi în taxi şi doar îţi faci intrarea în “hipsters land” ţinând-o de ghidon.

Alegi la întâmplare o masă sau un grup unde observi că există câteva cărţi lăsate deschise, cu faţa în jos, semn că posesorii lor abia s-au întrerupt din lectura captivantă.

Nu te lăsa descurajat de faptul că “ţinta” este înconjurată de patru-cinci androgini care aduc vag a bărbaţi. Nu ai treabă cu ei. Toţi sunt în friend-zone-ul select al divei şi se află la masă doar pentru că au stabilit să iasă la un cidru cald şi să povestească despre ultimele tendinţe în pictura murală cu infuenţe heraldice. Ca să ştii cu adevărat daca ai competiţie, te uiţi cu atenţie după eşarfe şi poşete. Doar dacă observi că există vreunul dintre tipi care nu poartă aşa ceva, începi să-ţi faci griji. Dar nu e cazul, crede-mă!

Să ai şi tu câteva volume la tine. Atenţie! Nu le pui pe masă, este prea evident gestul. Dar le scoţi cu grijă, în momentul când cauţi portofelul de pânză, prin taşca din material textil pe care ai purtat-o până atunci pe umăr (dacă sunt din piele, ai căcat-o în fericire, însemnă că susţii uciderea bietelor animale nevinovate şi poţi să pui cruce tentativei de sex intelectual).

De prisos să-ţi mai spun că dacă ai pus pe masă Rodica Ojog Braşoveanu sau Sandra Brown rezultatul este acelaşi. Nu, nici cu Coehlo nu faci ce trebuie. Bagă la cap: “Versetele Satanice” ale lui Salman Rushdie şi “Sufocare” de Chuck Palahniuk merg întotdeauna la sigur. Dacă ai inspiraţia să ai la tine un autor danez, complet necunoscut, iar cartea să fie în original, netradusă, partida este ca şi câştigată. Nu te impacienta, nu o să te întrebe nimeni dacă vorbeşti daneza. Iar dacă totuşi o să îndrăznească vreunul dintre ei, însoţit de privirile dezaprobatoare ale celorlaţi, răspunzi sigur pe tine: “prost, acum încerc s-o perfecţionez, în primavară trebuie să ţin un curs despre literatura scandivă la Copenhaga”. Din acest moment, practic nu mai ai cum să pierzi promisiunea de blow-job inspiraţional, decât dacă omori un căţeluş şchiop şi fără un ochi.

Dacă se comandă mâncare si băutură (puţin probabil, ei s-au întâlnit pentru hrană spirituală) nu te arunci ca fraierul la pizza si bere. Ceri o salată de sparanghel, capere şi bame, dreasă cu trei picături de ulei de cânepă. Şi un smoothie de andive cu muguri de bambus. Nu uiţi să-i zici ospătarului să aducă la masă şi nişte sare de Himalaya.

În timpul conversaţiei foloseşte des expresii ca “stil de viaţă eclectic”, “călătorie iniţiatică”, “an sabatic de redescoperire” şi “diseminare antagonică”.

Dacă nu te simţi sigur pe tine, îţi recomand strategia care presupune să nu vorbeşti mult. Nici nu ai avea ce. Tu te uiţi în gol şi doar clatini din cap din când în când. Intervii în discuţie o singură dată şi spui, fără nicio legătură cu subiectul, cu voce tremurândă dar hotărâtă: “anul trecut pe vremea asta, mi-am pierdut cea mai bună prietenă… era în Noua Zeelandă şi încerca să salveze un pui de balenă eşuat…”. Apoi te afunzi din nou în tacerea dureroasă care te ţine prizionier.

Mai vorbeşti doar la plecare, când vă ridicaţi de la masă. Arunci un “mâine dimineaţă aş vrea să dau o fugă pe Jepii Mici, vreau să prind răsăritul şi să văd cum se evaporă roua de pe petalele Condurului Doamnei”. Stai liniştit, nu o să vrea nimeni să meargă cu tine, doar se vor uita muţi de admiraţie, iar tu vei profita de moment ca să-i spui fetei că o conduci, cu bicicleta, acasă.

Cam atât, mai am câteva pont-uri dar le păstrez pentru când o să promovaţi la nivelul “avansaţi”. Şi-aşa după textul ăsta va trebui să fiu cu ochii în patru prin metrou ca să nu-mi iau o poşetă după cap de la vreun hipster mai războinic.

Probabil credeţi că bat câmpii, nu? Ei bine, vă înşelati amarnic. Aruncaţi un ochi pe video-ul de mai jos şi spuneţi-mi cu mâna pe inimă că nu aţi fi f*tut măcar jumătate dintre intrevievate dacă aplicaţi cu stricteţe sfaturile de mai sus.

Exact! Aşa am zis şi eu!