Hai, frate, mai lăsaţi în pace sarmalele şi cârnaţii ăia, că avem chestii grave de dezbătut. Da, da, ştiu că v-a rămas o grămadă de mâncare de la Crăciun, da’ ar fi cazul să cam încetaţi, zău aşa. Plus că acuş vine Revelionul şi începe „Marele Ospăţ”, partea a doua, revăzută şi adăugită. Alooo, tu cel de la tastatura neagră, se aude să laşi cârnatul ăla jos? Şi nu te mai uita cu jind nici la salata de „bef”. Gata, ne concentrăm un pic?
Cum ziceam, avem neşte lucruri serioase de discutat pe aici. Mă rog, sper să am cu cine, parcă văd că v-aţi risipit în cele patru zări în aşteptarea lui 2016.
Am o dilemă existenţială de numa-numa, abia pot să adorm noaptea din pricina ei. De-aia ziceam c-ar trebui să aud şi părerile voastre. Uite, inspirat de articolul ăsta, m-am gândit c-ar trebui să vă întreb cum stă treaba: contează câţi parteneri a avut, înainte de voi, cea cu care sunteţi acum într-o relaţie (prin „relaţie” înţeleg inclusiv căsnicie)? Ar avea vreo importantă dacă au fost doi sau cincizeci?
Bine, vorbim despre o situaţie absolut ipotetică şi redusă la absurd, doar se ştie că „iubitule, eşti al doilea bărbat din viata mea, iar primul a fost de rahat, nici nu se compară cu tine” este cea mai veridică și utilizată replică din istoria bătrânei Terra. Aşadar, hai să ne prefacem, doar aşa de dragul teoriei, că ar putea exista şi femei care au avut mai mult de un partener înainte de cel actual. Cum staţi vis-a-vis de treaba asta?
Şi daca tot am stabilit ca au avut parte de ceva mai multă acţiune, înainte de voi, m-ar interesa şi nuanţele. Până unde v-ar fi indiferent? De la ce cifră ar începe să vă deranjeze? Este vreo diferenţă între „dragă, tu eşti al unşpelea” şi „stai aşa să termin de numărat, eşti al şaizecişiunulea”?
Fetelor, textul a fost conceput mai mult pentru bărbați, că ei au de obicei orgoliile inflamate. Dar, desigur că m-ar interesa şi cum aţi percepe voi un trecut, cu multe cuceriri la activ, al celui lângă care vă treziţi dimineaţa. Sau al partenerului de viață. 🙂
Deci? Ne băgăm la niște răspunsuri sincere? Eventual nițeluș argumentate, dacă e să vă ia valul sau să vă inflamați.
Eu zic ca e mai bine sa nu stii!
Comentariu beton!12
@gheo, de ce?
Băh băiatule , e o regulă in viața asta. Ce nu știi nu te doare ! Zău așa ! ?
Comentariu beton!32
@Florin, dar de ce să te doară? Au fost inainte de tine.
Nu cred că , contează pentru careva.Sincer !
@Florin, oho, şi încă ce mai contează.
Mihai , te incălzește cu ceva dacă știi ca au fost 5? Sau 8?
@Florin, dar 31?
Mihai , după articolul ăsta mi-am făcut si eu o numărătoare.Din c imi mai aduc aminte. Si rezultatul e o cifra…..măricică. Asta inseamnă ca sunt vreun nemernic? Sau vreun curvar? Eu zic că sunt un om normal.
Comentariu beton!13
@Florin, păi nu pe mine trebuie să mă întrebi. 😉
Ba fix pe tine , că tu ai venit cu articolul.
Si eu care așteptam , cu un real interes , să citesc articolul cu „masa molară”. ?
@Florin, nu pe mine, frate. Eu pot doar să te felicit. Contează ce zicea „ea”.
Mi se absolut fâlfâie! Poa’ să fii avut una sau 100 spune nimic.
La fel și la mine.
@nicoleta, perfect. 🙂
Carnatii i-am rezolvat, stai sa termin si piftia asta si pe urma zic si eu ceva
Niște muștar mai ai?
@Florin Ionita: Vezi si tu in frigider, ca io nu ma ridic de la masa pana nu termin. Piftia o mananc cu wasabi
@Mihai, eu una sunt resemnată. Știu și le cunosc pe câteva din partenerele lui din trecut. Având în vedere că a mai avut 2 relații serioase înainte de a fi cu mine, cu una a făcut și nuntă, iar la 4 ani au divorțat, nu cred că mai contează și cele de o noapte. Cât despre mine, el știe clar că am avut înaintea lui, dar nu a întrebat câți. În viziunea lui toți prietenii mei au fost iubiții mei, deci nu are rost să intru în detalii. Când ne începem la o discuție de genul nici nu trebuie să îi aduc argumente, merg pe replica: ”Tu de ce nu ți-ai făcut atâtea cu celelalte?”, iar răspunsul e același mereu: ”Erau nebune și nu le-a trebuit familie!” și cam așa se încheie. Nu are rost să îi zic că amicii și prietenii mei(nu am avut prea multe prietene) sunt și au fost doar prieteni că începe tantaramul.
@mircelaionelailca, ştii ce este interesant? 80% din comentariul tău este despre ce zice el. 😉
Exact! Mie una mi se rupe de fostele lui partenere , în schimb lui de foștii mei nu și își mai dă și filme. :)) Asta voiam să pun în prim plan. Majoritatea femeilor nu caută un bărbat virgin așa că nu se preocupă de fostele lui partenere, în schimb bărbații…
@mircelaionelailca, ahaaa, deci îl interesează câţi, cum unde şi alte de-astea. Problem. 😉
Cum suntem un popor misogin, indiferent ce ati spune voi,cuceririle unui barbat inainte de casatorie sunt contabilizate pozitiv la castig de experienta in timp ce femeia , cu cat a avut mai multe experiente sexuale cu atat va fi mai greu sa-si gaseasca pe unul care s-o ia de nevasta. Niciunui barbat nu-i place sa se stie ca nevasta-sa si-a tras-o cu jumatate de urbe.
Comentariu beton!18
Vorbim de femei , nu de curve ?
Comentariu beton!13
@Tara Luipapuravoda, de ce ar impietate asta asupra relaţie lor?
Despre o femeie se poate spune ca a fost cu juma’ de urbe in conditiile in care ea e inca virgina(peste tot) :)).
Been there. Cand mi-au crescut diverse parti anatomice care m-au scos din categoria femeia şnur fara tațe, fara cur, s-au trezit o gramada de viteji sa se laude ca au facut diverse cu mine…. care sincera sa fiu am vazut „una” in realitate dupa 18 ani jumate.
Asa ca, gura lumii sloboda!
@Georgiana, te mai aşteptăm cu ceva amănunte. Sună promiţător. 😛
Văd ca pana acu nu recunoaște nici un barbat. Dar o fac eu. Sincer, nu mă deranjează dacă nr. de bărbați de dinaintea mea este unul normal. Gen, 5, 10, maxim 15. Asta pt 37 ani.
Dar 50, este deja cam curva, da’o dreaqu de treaba. Părerea mea.
Deja dupa 10 te gandesti oare o spune asa sa ma simt eu bine? Adevarat graiesti 🙂
maxim 15 pentru 37 de ani? ahahahahaha
@Nicole, e mult, e puţin?
Mi se pare foarte puțin, indiferent că 37 e vârsta unei femei sau unui bărbat. Nici măcar nu vorbesc în termeni de statistici sau de 5 relații pe an ori nu știu cât. Numărul de parteneri nu cred că te definește absolut deloc, cunosc persoane care au avut 3 relații serioase toată viața și păreau ușă de biserică pentru orice domn dintr-ăsta cu pretenții de ”maxim 15” dar au avut 3 relații serioase întocmai pentru că îi înșelau în draci pe săracii iubiți oficiali. Asta în contrast cu oamenii care au avut 20 de parteneri cu care au fost sinceri de la început până la sfârșit și și-au luat borsetuța și-au plecat fix în punctul în care iubirea, atracția sau orgasmul s-a încheiat. Am fost un pic off-topic cred, dar sper că s-a înțeles.
Chiar daca numarul femeilor din trecutul tau depaseste numarul barbatilor din viata ei?
E bine sa aflii ca esti in primii 3 daca tot intrebi. Asta noi barbatii avem o problema pe tema asta.Dar invers? Voi stiti a cata este actuala? Fara exagerari ?
Nu ai spus clar la ce moment din viata lui te raportezi: pune pirostriile, sau nu petrece noaptea dintre ani singur. Asum ca prima varianta este castigatoarea.
Astfel, conteaza. Doar daca esti in clopotul lui Gauss, pe mijloc. Daca esti la capatul din dreapta, nu conteaza. Fiind putini ca tine, normal ca fata avea sanse mici sa te gaseasca. Daca esti in capatul din stanga al clopotului, nu mai conteaza. Esti atat de senin incat nu te mai intrebi.
@Gabriel, m-a cam băgat în ceaţă răspunsul tău.
@Mihai: Nu credeam sa reusesc sa te bag in ceata. Pe scurt, daca esti barbat normal, te intereseaza numarul. Daca esti unul peste medie de destept sau sub medie, nu te mai intereseaza. No ofence.
@Gabriel, păi eu nu am de ce să mă simt ofensat. 😉
@Mihai: pai nu tu. Erau niste domni potential ofensati pe aici.
@Mihai: Got it. Pe tine te-a incurcat exprimarea. Eu vorbeam din perspectiva barbatului, la general. Nu ma adresam tie. Se vede ca ai consumat prea multa salata „bef”.
Big like , Gabriel !
@Gabriel, adevărul este ca m-am cam „porcit” zilele astea. E posibil sa fie de la asta. 🙂
Da m-a interesat { si chiar foarte mult } . Cred ca daca nu te intereseaza nu simti nimic pentru persoana cu care esti. La inceputul relatiei mele cu actualul din dotare ,el era un pic cam crai,si Intr-o seara asa cum stateam eu si-l astepatm ,cumintica sa vina acasa ,dupa multe telefoane date in prealabil reuseste domnul sa ajunga .Buuunn , dar ca si chestie nu era singur :))) ,venise cu una bucata domnisoara la pachet …daa ati citit bine ,eu eram in casa , si unde crezi ca intra cu ea ??? In baie .Eu stateam in dormitor asteptand sa intre , trebuia sa inceapa show-ul , dar ia-l pe domnu de unde nu-i . Ies pe hol si vad o haina de dama si niste cizme pe hol . Ooops ,la baie lumina aprinsa ,si usa incuiata .Buuunn , incep sa bat ca disperata in usa ,la un moment dat deschide usa ,iar ei erau ca la Nufarul …. goi goluti .Acum a inceput show-ul adevarat , nu cred ca iti poti imagina ce a urmat .Eu tot trageam sa o apuc pe aia de par ,de maini ,de dracu s-o pieptene ,dar cavalerul meu se tot baga intre noi ,asa ca ia-m f*tut una bucata scrumiera fix in cap . Dracia de scrumiera s-a facut tandari ,dar capul lui era intact { doamne ajuta }.Povestea este mai lunga dar cred ca ajunge ,mai ales ca acum este cumintel ca un sfant . Eu nu am avut decat doi barbati la viata mea … si da unul era de cacao :))))
Comentariu beton!16
@dede , ești plină de istorisiri interesante. Să ne mai zici ?
@Florin Ionita .Mai pe la anu asa ,ca acum tot bantuie prin casa … si am scrumiera langa mine :))) .Pai sa stii ca mi-a cam dat de furca pana ce s-a mai linistit !!!!
Cat de bou poti sa fii sa vii cu vaca peste prietena sau nevasta? Nu putea sa i-o traga in alta parte? Si cum de nu ai venit cu 2 de gat in urmatoarea seara? Asa…sa apari dupa ce nu raspynzi o zi la tel? Unul de gat, altul de mijloc….in baie. sau bucatarie….goi…
@dede cati, omul tău are un bax de bere de la mine. În plus, să-mi spui cum îl cheamă, vreau să-mi fac tricou cu numele lui. :))))
@Mihai , continuarea este ca ,eu m-am enervat maxim si am plecat acasa ,iar tipa a ramas cu el in noaptea aia.S-a spalat pe cap cu tot balsamul meu de par :))) .Iar a doau zi ma tot innebunea cu telefoanele . Ce stiu sigur este ca nu i-a facut nimic :))))
@dede cati, absolut. Erau dezbrăcaţi în baie ca să facă duş. :)))))
@Mihai: Auzi, fratiware, isi aduce acasa pe una si o baga fix in baie unde se putin dezbraca amandoi in timp ce „oficiala” il astepta cu şoul neinceput. Dar hai, ca asta mai inteleg.
Dar pe urma sa o faci din cateva telefoane sa creada ca nu i-a facut nimic aleia… asa ceva 🙂 . Asta inseamna sa ai koaie!
Gata, vreau si eu un tricou cu numele aluia!
Comentariu beton!38
@Nickname, cel mai tare evăr. :)))
Eu am o problema cu sinceritatea. Sau cu tactul, de fapt. Adica, daca ma intreaba domnu’ de acum despre aia dinainte, eu spun, ca ma gandesc ca vrea sa stie, nu intreaba ca prostu’, nu? Iar cifra este…cum sa spun? Indestulatoare. De-a lungul timpului unii s-au prefacut ca nu le pasa, dar mi-au aruncat-o in fata cu prima ocazie. Altii s-au prefacut ca nu au auzit. Actualul meu barbat este singurul care s-a bucurat teribil afland numarul ala, „n”. A zis, citez, „mereu mi-am dorit o femeie ca tine, adica o curvistina care s-a cumintit”. Poate ca nu suna asa aici, dar tonul era de mandrie, sa auzi si sa nu crezi.
Viceversa e similar. Trecutul lui „incendiar” ma distreaza. Amandoi facem parte din categoria aia de oameni care cred ca fiecare trebuie sa isi ia in viata asta doza de aventura la asternut ca sa poata imbatrani linistiti ulterior, alaturi de unul singur. Cel putin asta e in terorie, sa vedem practica. Poate ar trebui sa spun ca acum avem in jur de vreo 40 de ani amandoi (de caciula) :).
Se intampla acum 3 ani povestea, intre timp l-am luat de sot. Si il iubesc de nu mai pot. Sunt curioasa daca teoria noastra o sa functioneze si peste 25 ani…Clar vreau sa ii fiu alaturi si atunci sa verific.
Comentariu beton!46
@Dana, un singur lucru nu înţeleg: de ce „curviştină”?
@Mihai, cred ca spre termenul asta il trimisese numarul ala, „n”. Adica nu are a face cu defintia termenului in sine, ci cu conceptia ca femeia care a avut parte de un numar care depaseste o echipa de fotbal cu rezerve cu tot este….asa.
Suna penal daca zic ca a spus-o asa de dulce, incat m-a flatat?
Revenind la discutia de mai sus, eu nu prea am cunoscut barbati carora sa nu le pese de cati i-au precedat in patul iubitei. Pe de alta parte, de cate ori aveam discutia asta cu vreun fost si era vorba de numarul LUI, in sinea mea ma zbarleam toata. La actualul nu a fost asa. Are un mod de a ma valoriza, de a ma face sa ma simt in fiecare clipa cea mai tare femeie de pe pamant. Cred ca de fapt asta conteaza: daca cel de alaturi stie cum sa se poarte cu tine, ajungi sa crezi ca numarul dinainte e de fapt un avantaj, ca numarul asta l-a facut ceea ce este si ceea ce iubesti tu acum.
Comentariu beton!16
@Dana, stai să ne lămurim. O echipă cu tot cu rezerve sunt 16 oameni. Tot lotul are vreo 30. Care dintre ele să fie? 😉
Mihai, raspunsesem la asta, dar nu stiu unde mi s-a dus commentul. Si era lung si filosofic…:) O fi prin spam?
Oh, dar vai, un răspuns sincer la chestia asta nu avem nici faţă de noi! Să-ţi spun, şi eu credeam că nu-mi pasă, că mi se rupe, cum se spune, dar n-a fost chiar aşa. Bine, eu am avut parte de mai mult de o numărătoare a partenerelor, fostul meu a ţinut să-mi detalieze toate experienţele, adică tot, dacă înţelegi ce vreau să zic, credea că-mi oferă marele dar al sincerităţii. Aşadar, n-am nevoie de astfel de ′sincerităţi′, mai ales când n-au vreun sens.
@Din Cartea Evei, a făcut o prostie cu detaliatul. Evident, nu la asta mă refeream. Cui îi place să audă detalii de genul?
După ce-o terminat cu istorisirile m-a întrebat ceva de genul ′tu cum ai stat′, auzi, cum am stat? Îţi spun drept, nu i-a plăcut răspunsul meu, adică numărul meu, că altceva nu i-am zis, probabil aştepta un răspuns de genul ′am stat în genunchi aşteptându-te pe tine, rugându-mă să apari′.
Comentariu beton!12
@Din Cartea Evei, „eşti al doilea”. :)))
Eu cred ca ipocrizia si lipsa de sinceritate e mult mai de kkt. Mi se pare obositor teatrul la care recurg unele persoane… Nu stiu cum as gandi daca as fi barbat. Dar pe mine ma scarbeste minciuna.
@Mad Fox, şi dacă ţi-ar spune cinstit „au fost peste 150”?
Credeam ca pe mine nu ma intereseaza asta…si sa vezi, intreb un fost(cand era actual, la inceput de relatie), cate a avut….om serios, trecut de 28 de primaveri in 2003. Sta si cujeta (ma gandeam eu, moama, nici nu le stie numara) si zice chinuit….tu esti a doua. Si chiar si azi cred ca e pe bune, era destul de trist. Vorba scurta, acest numar a avut o mare influenta in a-l face sa devina „fost”…..deci conteaza, si in plus, dar si in minus!!!!
@Roxana, aoleu, săracul. Sper că ai fugit mâncând pământul. 🙂
Mihai…. Stii reclama aia la Oreo? Nu cred ca esti pregatit inca…sa afli :DD
In alta ordine de idei…n-am frustrari de nici un fel, si asta e cel mai important 😀
@NagaQ, ştiu, eşti femeie. Să vedem ce mai zic masculii. 😉
Exact ce-ti ziceam mai sus : peste un numar de…sa zicem 6-7 o gagica e socotita curvistina. Iar un barbat se va gandi intotdeauna ca nevasta lui are extrem de multe „termene de comparatie” la activ. Stii vorba aceea care circula intre baieti „”parca a celuilalt”” e mai lunga””.
Aoleu, 6-7?? La atat de putin????? Come on, nu-i corect!!!! desi probabil ca e adevarat, la naiba, Uite, asta ar fi un subiect pentru un alt articol.
6-7???
Daca punem ca inceput al vietii sexuale varsta minunata de 18 ani( stiu nu mai e cazul, insa sunt melancolica), o medie de 2-3 parteneri pe an, ca na… nu toate au noroc de relatii lungi si tot ajungi la 10 parteneri minim in 5 ani.
Si nu ii pun la socoteala restul de 5 ani(cat ar fi pana la varsta casatoriei, ca poate mai insumeaza si ea si relatii de durata)…
Mor pe standardele astea duble.
Vreti sa fie si buna la pat si sa fiti si al 2-lea, primul fiind aprope ipotent… las-o dracu’!!
Comentariu beton!37
@Georgiana , pentru acest comentariu meriti aplauze !
@Georgiana, să-mi zici unde îţi trimit berea. Sau vin. Sau ce vrei tu. M-ai uns pe inimă.
Treaba voastra ! Futeti-va pana cadeti in branci. Nu v-ar strica nici o candidoza serioasa cu mancarimi, scurgeri si miros neplacut , nici doua -trei avorturi. Si apoi va treziti pe la 40 de ani ca nu puteti face copii si vreti inseminare artificiala cu decontare de la stat.
Ăsta e medic impotent adevărat! Dacă ești și bătrân, te iau de soț!
???…voi aveți și pretenții, sa fie mai puțin de 6/7, sa fie doamna când iești, curva în dormitor, gospodina în bucătărie. .niște flori nu vreti??? Rușine dom’le!
@Rallu, eventual şi virgină. 😀
La sarmale nu trag cu ochiul şi nici la salata de biof, că n-am făcut. Cât despre câţi şi câte au fost înaintea actualului/ actualei e poate mai bine să nu ne amintim. Tot din motive de digestie, ca şi masa de Crăciun. Să fie sănătoşi, ăia câţi au fost. De la fiecare am învăţat ceva sau am primit ceva pentru viaţă. Băbăiete, să ştii că nu m-am inflamat,citesc articolele tale cu mare plăcere.
@Camelia, şi totuşi, de ce e mai bine sa nu ştim? Cu ce ne influenţează?
Câte, cum și unde (vorba vine, ca acum nu am întrebat și unde) nu m-a interesat serios, ci doar din curiozitate, nu ca sa fac din asta un standard. Iar pe el la fel, doar pura curiozitate a fost. Partea interesanta este ca l-am întrebat dacă aveam 40, 60 sau dacă nici nu îmi aminteam numărul? Răspunsul lui a fost ceva de genul: Nu îmi pasă ce, cum și cât ai avut înaintea mea puteai sa ai și 100. Important este să nu mai fie niciunul în plus, cu exceptia mea. 🙂
Comentariu beton!21
@Irina, foarte misto replica, sa iti traiasca barbatul!!!
Mulțumesc, chiar are replici bune :)) asta e doar una din ele.
@Irina, aş fi vrut totuşi să fiu de faţă când îi spuneai, după o socoteală pe degete de câteva minute: „iubitule, eşti al 101-unulea. „. 😛
S-ar putea sa rămâi surprins :))))
@Irina, zici? Surprinde-mă. 🙂
Cu prima ocazie. Promit 🙂
@Irina, ocaziile şi le mai face şi omul. 😀
Uneori, nu deseori 😉 corect.
@Irina, ai promis. Să te văz. 😛
Aşa am făcut 🙂 Știu.
@Irina, aştept. 😀
Hehehe, nu doar ca aștepți, inviți și insiști sau mai bine zis, inciți. 🙂 la dezbateri cu argumente solide, nu așa oricum.
@Irina, păi, da, cum altfel? 😛
pai , ne indragostim sau facem recensamantul?
Comentariu beton!23
@marian, ambele. :))))))
Eu mi-am trait viata, am experimentat, am aflat ce imi place si ce nu…si ca sa il citez pe barbat ” te mai las 2 ani sa-ti faci de cap, sa nu imi zici ca nu ti-ai trait viata, iar apoi te iau de nevasta”…ceea ce s-a si intamplat.
Ce e funny e ca noi fiind prieteni, ii povesteam toate tampeniile…. el mie… si uite asa stim noi cam totul unul despre altul.
Unii zic ca nu e ok, pentru noi e perfect asa.
Niciodata nu m-am dat aproape virgina iar el nu si-a dorit niciodata o „virgina”.
Comentariu beton!11
@Georgiana, povestea asta ar merita dezvoltată puţin.
@Mihai Pe noi nu ne-a interesat niciodata si nici nu ne intereseaza… Pentru noi trecutul e trecut… „a fost,nu mai exista” si vorbesc pentru amandoi pentru ca nici eu nu am intrebat,nici ea…
Conteaza ce a fost inaintea ta ca sa ai niste sentimente sincere? Eu zic ca nu… Atata timp cat intr-o relatie (in general vorbind) exista intelegere si nu exista suspiciuni de inselaciuni nu vad de ce ar conta…
Ca au fost 2,ca au fost 15… atata timp cat cei doi se inteleg perfect si se iubesc ce rost are sa se discute de asa ceva? Nu mi-a placut niciodata sa fac comparatie intre femei. Fieceare persoana e unica in felul ei iar daca inantea ta a mai fost cu 7-8 asta inseamna ca e curva? Eu zic ca nu..poate pur si simplu aia erau „cu capu” sau nu au vazut ce au langa ei… Cat timp cei doi sunt fericiti impreuna,de ce ar conta ce nu a mers cu cei/cele dinainte??
Comentariu beton!12
BIG LIKE!!!?
@Bogdan, ai perfectă dreptate în tot ce ai zis. Doar ca ai folosit doar cifre mici. Sunt curios dacă mai gândeşti la fel şi dacă răspunsul ei ar fi 43.
Ai sa ramai surprins dar voi raspunde tot DA si la 43 cu atat mai mult cu cat NU as fi curios sa aflu… Repet.. Trecutul e trecut.. Atata timp cat prezentul e super ok si sunt sigur ca si viitorul va fi la fel, trecutul =ZERO. Asta e.. Asa gandesc eu, sunt eu…
PS: nu am intrebat, nu m-a intrebat dar ne stim trecutul din discutii intamplatoare… NU DIN CURIOZITATE..
In plus, hai sa fim seriosi.. Cati ar mai tine cont sa numere dupe ce ar trece de 5-6?? Vreau sa aud si eu unul sau una sa zica am fost cu 129… Sau 72… Frate… Ieai cu cineva sa contorizezi??? Sa faci norma???
La sfarsit: leai= ieși … Mai aveam 5 secunde sa salvez editarea.. ??
Barbat serios cu toate țiglele pe casa 🙂 bravo
Sarutmana de apreciere! Da.. Asa sunt eu. Oricum demulte ori raman si prietenii uimiti de modul meu de a gandi chiar daca mie asa mi se pare normal… Ciudat.. De parca as fi eu „anormal” ca barbat…ca sa nu mai zic ca altii imi provoaca greata…
Cu drag. Soțul meu este aceeași tipologie cu a ta. Sunteți tari și rari. Sa fiți sănătoși, zic.
@Irina ma bucur foarte mult ca il apreciati asa si ca gandeste ca mine! Si voi, sotiile noastre, sa fiti sanatoase si mereu fericite mereu alaturi de noi! ?
Mi se pare ca intrebarea asta nu si are rostul nici de o parte nici de alta! Adica acum pe bune nu zic ca e rau sau imposibil sa ramai cu primul/ al doilea ca in basme si sa ai o viata sexuala implinita dar aici depinde mult de deschiderea fiecaruia. Nu cantitatea(nr de parteneri) da calitatea actului sexual!
@Violeta, ştiu, în teorie sună minunat. Dar mai aruncă un ochi printre comentarii. 😉
Înainte de…între….. dar după???? Hmmmm….. Am niște pește de dezghețat și de prăjit? a praji sau a împuți casa cu miros???? Aceasta-i INTREBAREA!!! Cu mujdei si/sau lămâie?Cârnați…✔, sarmale…✔, carne de friptane…✔, șampanieeeee…✔!!!!! Salata domani că oricum se halește inainte de „hai la multi ani”?
@kya, te-a prins omul ala cu nasul la mine în blog şi ţi-ai luat-o, este? :)))))
@Mihai N-ai sa vezi frate asa ceva! ? Mă! E asa greu sa crezi ca noi nu ne-am certat sau suparat unul pe celalalt in cei 7 ani de cand suntem impreuna?? ? Tu nu vezi ca unii/unele iti raspund si cand sunt prin bucatarie sau cotrobaie in congelator? ? si eu care credeam ca o sa raspunzi ca vrei ai tu peste…ntz ntz.. ?
Aaaauuuu să moară dușmanii meeeeiiii, am facut și răcitura bueeeeiiii? si unde mai pui ca e „de pui”? dietetica va sa zica?
@Bogdan, mie-mi place să vă aţâţ. 😀
@Mihai m-aaaam prins stai linistit numai ca nu ai sanse.. Decat sa ne atati sa iti scriem mai mult la articole ???
@Bogdan, tot e bine. 😀
Dar de ce conteaza? Ce a trecut nu se poate schimba. It’s done, ca sa zic asa! Eu nu intreb. Daca vrea sa imi spuna ok. Daca nu iar OK. Daca ma intreaba despre al meu, hmm, nu imi place. si nu raspund.
Daca simt eu nevoia sa impartasesc trecutul cu el o sa o fac fara a fi intrebata.
De ce as re-aduce trecutul in viata mea? Daca e trecut inseamna ca nu trebuie sa mai fie prezent 🙂 Prezentul e cel care conteaza. Parerea mea 🙂
@LillysBoutique, păi uită-te pe aici. Conteaza, nu vezi?
Not for me! Dar fiecare e liber sa aleaga daca conteaza sau nu 🙂 Cine vrea sa retraiasca la nesfarsit niste chestii incheiate e liber sa o faca. Si sa se intrebe mereu „dar aia/ala/ aia dinainte o fi fost mai bun? Mai frumos? Mai destrpt? Dar daca se intoarce? ” samd. Eu nu vreau asta pentru ca e lipsit de sens. Dar e doar parerea mea 🙂
@LillysBoutique, stai un pic. Nu vorbeam despre „ăla” dinainte. Ci despre „ăia”. Şi anume câţi au fost şi dacă asta contează.
Pai am zis – pt mine nu. Nici cati nici cum au fost. Ca daca ma intereseaza cati apoi vine intrebarea de ce atatia apoi cum erau si uite asa ii aduc la mine in casa :p deci, nu multumesc!
@LillysBoutique, mi se pare corect.
Asta cu trecutul să rămână trecut e bună, dar ce te faci când trecutul nu rămâne trecut, ci dumnealui mai trage o ”revedere” de dragul vremurilor trecute cu o fostă? Mie al meu soț după 20 de ani de căsătorie mi-a trântit niște replici cu niște mari obligații morale pe care le are el față de o fostă, după curul căreia a stat cel puțin câteva luni într-o vară. Nici nu cred că i-a dat prin cap că de fapt ar avea obligații față de nevastă și cei doi copii…
Nici varianta în care el sau ea aplică automat asupra partenerului prezent unele ”învățăminte” din experiențele anterioare nu e bună.
Cred că de fapt nu contează câți sau câte au mai fost înainte, ci ca vechile relații să rămână în trecut și să nu afecteze negativ prezentul.
Daca a avut prea putini e proasta, daca a avut prea multi e curva. Daca a avut prea putine e pampalau, daca a avut prea multe nu e de casa…se poate discuta la nesfarsit pe tema asta, dar eu cred ca e cel mai important sa intelegem ca nicio persoana nu apartine pe vecie si neconditionat altei persoane…
Comentariu beton!14
@Dyu, absolut corect.
Observ si eu mai sus : la „daca vrea sa imi spuna” a scirs „ok” ( cu litera mica). la „daca nu” a scris OK ( cu litera mare). Asta o insemna ceva pe partea de subconstient ? 😉
@ LillysBoutique, no offence.
@Dana, subtil, foarte subtil.
Una e să fi avut 4 pîna la 20 de ani și una e să fi avut 4 pînă la 50 de ani. Așa că vorba lu’ Einstein: „Totu-i relativ.”
@Roxana, de ce? Ce diferă? Şi dacă a avut 55 până la 30 de ani?
Era un banc cu o virgină care ajunge la Sf. Petru. Replica lui:
„Eu ți-am dat-o ca s-o dai,
Nu să vii cu ea în rai,
Sf. Petru nu-i buhai!”
@Roxana, ce s-or face musulmanii cu alea 72 de virgine pe cap de vită furajată?
Eu trăiesc un paradox. Mie mi se bârlăre de câți a avut, dar pe diabolica-mi consoartă o freacă grija de fostele mele. Paradoxul e că ea este cea care are un copil dintr-o relație anterioară și mie-mi pasă puțin spre deloc de treaba asta.
Să nu se înțeleagă greșit că nu-mi pasă de copil, ba din contră.
Comentariu beton!11
@diabolic, bravo, băi, omule!
Nu a contat, nu am dat importanta. Nici nu prea am discutat subiectul, nici nu prea ne-am intersectat cu fosti sau foste, asa ca….Oricum, pentru mine conteaza prezentul si viitorul, nu trecutul.
@Ionut, exact, frate, ce mai contează ce-a fost?
Tampitei amandoi: el – ca a intrebat, ea – ca a raspuns. Mai multi barbati, decat femei, isi doresc sa stie cifra „magica”. Eventual contoarul (sau contorul) sa si afiseze kilometrajul. Pana la urma cred ca e vorba de modul cum ne raportam in acel moment la ceea ce este…. ca la ce a fost, nu mai conteaza.
@ada, exact
Tratez numarul de parteneri anteriori ca pe un fapt divers. Daca e sa vorbim despre asta, vorbim, daca nu, nici macar nu imi trece prin cap intrebarea. Singurul lucru la care tin este sa aiba testele la zi. Si eu respect asta cu sfintenie, pentru ca imi pasa de sanatatea mea.
In rest, nu am ce discuta cu unul care e atat de nesigur pe el, incat sa fie deranjat de barbatii cu care am fost pana la el. Nu, nu vad asta ca fiind un efect al orgoliului masculin, ci o dovada de slabiciune. Si nu imi plac barbatii slabi.
Deja problema nu se mai pune al catelea e el, ci daca intra in top 3 din punct de vedere al aptitudinilor 🙂
Comentariu beton!12
@Stefania, m-ai uns pe suflet
Deci la prima intalnire trebuie sa vina si cu certificat medical dupa el….. 😀 :)) Scuze,dar nu m-am putut abtine sa nu intreb :)) acum depinde si de ce teste..de paternitate? :)))))
Văd că nu prea mai sunt Bărbați prin zonă..unele femei fac cu barbatii asa cum fac si cu tigarile- cred ca nu conteaza numarul lor desi incepe sa se VADA si sa se AFLE dragelor, chiar daca nu o spuneti, lumea e mică si ‘permeabilă ‘ 😉 Poate ar trebui o coloana separata cu ‘va deranjeaza daca actuala tine legatura (amicala se presupune) cu toti cei treizeci de fosti ,pentru ca facebook si wasap etc ? Cat teren cedeaza barbatii sperand ca podoaba sa ramana langa ei ? Barbatii sunt in minoritate si vor avea de unde sa aleaga o ‘masină aproape nouă’ 😉
@serbe, nu, mă, eu mă refeream la cazul în care partenerul e implicat sută la sută în actuala relatie. Nu mai tine legatura cu fostii. Dar, da, sun 33. Ce faci?
100 la suta ? :))) dar pentru ele nu inseamna nimic ca ‘doar vorbesc ‘ pe smart pheone , adica in acceptiunea lor raman 100 ‘acolo’ ,fidele pentru o zi :)))
@serbe, ai fost rau la faza asta. :))))
Mi-am dat dislike singur :))
Să nu se cumințească de tot 😉
@serbe, se mai întămplă. De dislike zic. :))))
Eu zic sa te mai interesezi la INS sa vezi ca barbatii si femeile sunt la egalitate. Sorry for you! Aha, si femeile au de unde sa aleaga!
Pana una alta vezi in cate ti-o mai bagi, poate ti se roade si iti scade din lungime, iar asta se vde cu ochiul liber! 🙂
Doar stii…umbla vorba intre noi, femeile, si mai aflam una alta despre tine pt ca lumea e mica! 😉
Nu se roade prin atatea eroziuni, si ma dispensez de 2 cm dacă as găsi o fată cu ‘dosarul ‘ mai mic .
P.s. : după un anumit kilometraj mai mult culegeți decât alegeți .Barbatul- din contra se rafineaza si devine mai selectiv.
Cu cat mai putini cu atat mai bine, insa, discutiile de genul asta se lasa intodeauna cu cearta, fie ca e vorba de 1, fie ca e vorba de 10, cred ca orice barbat vrea sa se simta primul si ultimul, unic. Fiecare dintre noi are un numar cu care se simte confortabil, pentru mine este 3.
@ioan, serios? Trei?
Depinde si de varsta :))
@ioan, adică? Până la ce vârstă ve ok cu trei? Sau cum vezi tu lucrurile?
Sa presupunem ca fata are 20 ani. Un numar din doua cifre mi se pare cam mare. La 30 ani, un numar din doua cifre este mai potrivit. Nu crezi ?
@Ioan, tu câţi ani ai? Ca să luăm problema altfel.
23 😀
@ioan, eşti iertat. Sper să mai existe blogul ăsta peste zece ani şi să-ţi poţi reciti comentariile. O să râzi. 😉
„Grabing popcorn” si ma distrez citind commenturile. Frate, 1 sau 1000, ce mai contează? De ce ai pune întrebarea asta in primul rând? Nu am fost vreodată curioasa si spre norocul meu (sau al lor?) nici bărbații din viața mea.
@Ana, da? Biiiiiine. 😛
Scrierile ca cele de față – și mai ales comentariile – arată de fapt lumea așa cum este…că doar nu o să pornească astfel de discuții de la gustul pentru salata de ”bou”…Aici viață, frate! Bărbații umflându-se în cuvinte și aplaudând experiențe ”bărbătești”, cu riscul de a-și lua scrumiere în cap, și în funcție de zona în care se află în nuș ce clopot aprobând sau dezaprobând experiențele partenerelor…Fetele…fac ce știu ele mai bine: pic de cursivitate în acțiune: de la echipe de fotbal la…maxim doi, și cu primul – se știe – a fost nasol…Toate după împrejurări…
Tot ce pot să spun este că mi-au plăcut oamenii care au scris pe aici: au trăit cum au simțit…divers și colorat…
Totuși aș avea o curiozitate: dacă s-ar putea – și nu se poate, dar zicem așa, teoretic – să luăm și gândurile și dorințele noastre și să juxtapunem vorbelor, oare câte cuvinte și păreri vor rămâne neacoperite??
@Paula, asta nu vom afla niciodată.
Îhî…tocmai ăsta-i farmecul…să nu aflăm…doar să ne amuzăm cu numărătorile!
@Paula, cine poate să se amuze. Cine nu, îşi muşcă degetele. 😉
Nu mai scrieți pe verticală, în pana mea……
@Marius, păi pe orizontală nu se poate. 🙂
@Marius, întoarce foaia!…Sau citește pe diagonală, în pana mea!!
Pot să am numărul 1568 din cele mai vechi timpuri până azi. Dacă sunt singura din prezent, nimic nu contează. Ar trebui să fie valabil și invers, dar bărbații nu se simt bine știind că avem cu cine să-i comparăm. Așa că ne numesc curve și se privesc cu admirație în oglindă.
Comentariu beton!11
@Andra, acest comentariu. :)))))
Mihai, offtopic: atmosfera de pe blogul tau face toti banii, zau asa! De dimineata trag cu ochiul pe aici intre doua clocote ale piftiei si ceva taiat la salata de boeuf. M-am simtit de parca m-as fi intalnit cu gasca la o cafea. Acu’ dispar, ca ma cheama aspiratorul. Sarbatori fericite si un an nou napraznic de bun iti urez si tie si tuturor cititorilor tai!
Comentariu beton!14
@Dana, vrezi ca vreau şi eu piftie. Nu mă interesează cum faci.
Mihai,
poti pune o limita libertinajului sexual ?
@Faiantaru’, dar de ce ai vrea sa faci asta?
Foarte multi dintre libertini pretind in cele din urma asta, pe masura ce valoarea lor pe piata scade. formuland unele si aceleasi asteptari (conditionari/restrictionari), doar ca la un moment ulterior, in plus, cu un egoism usor de neinteles.
De ce crezi ca se foieste lumea in jurul numarului „magic” < 6-7, hai 10 ? Pentru ca oamenii se mai si despart, viata-i imposibila (nu ?), dar inca nu pare o actiune deliberata ! Altfel spus dorinta de atasament (de apartenenta) prevaleaza inca cautarii placerii. Si aici intervine ipocrizia, dubla masura, intrucat si libertinii le considera parti beligerante, dar nici gand sa dea uneia sau alteia castig de cauza. "Nu conteaza cu cati a fost inainte (n.b. de umplutura si cum i-ai tratat), ci daca-mi este mie fidel(a).". Eu, eu, eu, pe restul da-i in … Dezamagitor, nu ? Sau: "exact ce-mi trebuia, o curvistina cumintita", altfel spus, inainte era si pentru el … o stricata ?!?. (nu ma intelege gresit, n-am intentia sa amendez sinceritatea altora, ba dimpotriva, chiar o felicit pe antecomentatoare pentru curaj.).
Uite, Mihaie, eu ma opresc aici, constient fiind ca parerile mele pot lesne deveni ofensatoare !
@Faiantaru’, mie mi-a plăcut cum ţi-ai susţinut punctul de vedere.
E ușor să pretinzi că nu te deranjează și e și mai ușor să strigi în gura mare că nu te interesează, însă în adâncul sufletului de zgâlțâie un pic, mai ales dacă ești ”începător”. Vorba aceea, te imunizezi cu timpul și realizezi că dacă o relație merge este pentru că oameni trăiesc în prezent. :))
@zgomotoasa, d-apăi fiecare ştie dacă a răspuns sincer. Cine se minte singur, e treaba lui.
Eu cu primul m-am culcat si apoi a intrebat daca chiar fusesem virgina! Desigur ca m-am suparat. A durat relatia doi ani. Apoi l-am intalnit pe… ultimul, el stia despre primul, dar era ferm convins asa cum spunea cineva mai sus ca mi-am pus-o cu toti inaintea lui.
L-am intrebat daca are vreo importanta, ca doar la 33 nici el nu era virgin, eu aveam 24. A spus ca nu, dar mintea… Si da la mine primul a fost mai bun, altfel nu aflam niciodata cum e sa faci sex de-adevaratelea.
@Ilona, stai aşa, să înţeleg ca au fost doi cu totul?
Da pana acum da si de ani buni nimeni si uite ca n-am murit… 😉
Poate de asta ma tot ingras? :)) ba cred ca e de la ras, eu rad foarte mult ha ha ha
Conteaza daca persoana are probleme de incredere in sine.Vad mai sus ca indiferent de cat de deschisi se pronunta ei, exista o limita aproximativa dupa care incep sa judece omul. Ca e prea mult, ca e prea putin… dupa standardele cui?
Eu trebuie sa stau sa ma gandesc ceva sa ii numar. Despre el (sot), habar nu am, dar banuiesc ca nu-s putine, ca e om umblat si atragator.
Intrebarea nu a rasarit, avem incredere in noi (in noi insine, si in fiecare) si nu conteaza. Daca pentru omul de langa mine conteaza – e un semnal de alarma pentru mine, (pentru ca sunt gata sa te judece si mai bine singur decat cu oameni ca astia).
Si mai e o chestie: sa judeci persoana de langa tine pe motivul asta inseamna sa-i pui in carca problemele tale cu tine. Si asta e un inceput de relatie prost. Mai bine vezi de ce vrei sa stii, analizezi, si iti rezolvi problemele. Daca femeia e satisfacuta, nu conteaza nici cat o ai, nici cu cate ai fost. Deci e o intrebare care trebuie sa te faca sa te autoanalizezi mai degraba, decat sa analizezi persoana de langa tine.
@Elena, da, dar ce ne facem cu orgoliul?
Daca il lasi sa te acapareze… esti condus de el. Poti sa renunti la el, dar e ceva munca 🙂
@Elena, dă o tură prin comentarii. 😉
Ei, las că ți-l reperează domn Mitică!!
Am dat, am observat 🙂 pana si cei carora le nu le pasa zic „totusi sa nu fie prea mult sau prea putin” 🙂 e greu cu orgoliul asta
@Elena, cel mai greu. 🙂
Revin cu o poveste…eu și Arnold…”I ll be back”…dar prea se potrivește cu chestiunea de față…
Acum vreo juma de oră eram pe la bucătărie, și de la geam văd o scenă…La blocul nostru s-a aciuat o gașcă de porumbei. Pe pervazul vecinului un porumbel și o porumbiță…se giugiuleau. Porumbelul haț! Nici una, nici două, trece la acțiune, și în timpul ăsta dădea din aripi mai ceva ca un cocoș…faza trece repede, după care zboară pe alt pervaz…porumbița după el (normal!). Ăsta iar fuge…ea nu se lasă…și tot așa, până se stabilizează situația, moment în care draga de ea începe să îi găurească minunatul căpușor cu ciocul…El se repliază, dar nu la timp…și-a luat câteva…
Întrebarea e: de la ce și-o fi luat cucuie, de la numărul de foste porumbițe (pe care i l-a mărturisit așa, în treacăt) ori de la prestația proastă??? Habar n-am…Cert e că acum se giugiulește cu alta…
@Paula, nuuu, şi le-a luat pentru că asta fac porumbiţele. :)))
Sa spunem ca eu sunt mai discret !! Numaratoare incepe de la 10 si mai departe nu se spune pt a fi fair play !! no?
@sorin, stai, mă, ca nu mie trebuie să-mi zici. Încearcă figura asta discretă cu „ea”. 😀
Nu stiu pe unde dracu’ am citit de unul ce si-a luat o fata de casa ca si sotie, si pe la 3-4 noaptea s-o trezit cu aia ca-i dadea limbi in cur (ea lui)…in orice caz…
@Batranu’, interesant. Unde zici că ai citit? 🙂
Ba, nu mai stiu daca am citit sau mi-o zis careva, habar nu am, dar treaba o fost ca m-am cracanat de ras…cine o luat limbi in cur de la vreuna stie de ce.
@Batranu’, 😛
In cartea de istorie dintr-a IX -a.
Sursa e mai putin importanta decat faptul ca fetele cuminti si fara experienta nu-ti provoaca o erectie masiva masandu-ti anusul cu limba…
Ce e aia fata cuminte?
Ramane cum am stabilit.
Sau cum o zis un cunoscut de-al meu ; ”Ce pretentii sa am de la femeie, cand stiu cine-s si cine am fost eu…?”.
Comentariu beton!11
@Bătranu’, ceea ce e perfect adevărat.
Cred ca este important pentru oricine,ca partenerul sa fie echilibrul si nebunia ta….daca asta se intampla e minunat..
Si nu mai conteaza cati sau cate,si nu mai conteaza cati ani ai sau are,si nu mai conteaza altul sau alta,conteaza ca voi doi va completati chiar si cand sunteti suparati unul pe altul :))
Ca va completati intr-un mod pe care voi doi il stiti,il simtiti,si NU ati vrea sa-l afle nimeni ….s-ar putea sa fie socati :)))
Ca sa ravenim la intrebare: eu un nr cu o cifra,el habar nu am( probabil un nr cu doua cifre) nici ca as vrea sa il aflu….cert e ca acum e al meu….si-atat….
@OVANA, întrebarea este dacă nu vrea el să afle cifrele tale. 😉
Nuuuuu…..cred ca si-a dat seama si singur… :)))
La fel si eu 🙂 )))
conteaza cati parteneri sau partenere ai avut inainte cel putin pentru mine , adica ce naiba nu te poti hotari sa fii cu o singura persoana ? Daca nu inseamna ca in societate esti numit psihopat/a.
@andra, nu pot să sper decât că trolezi. Altfel e trist.
In relatii nu „te hotarasti” (ca doar nu-ti cumperi televizor 🙂 ). Testezi, incerci, ii cunosti, apoi nu ii mai cunosti, cresti, te schimbi, etc.
Dupa care e si partea ca si celalalt trebuie „sa se hotarasca” si trece prin acelasi proces.
Ia de citeste definitia psihopatului, ca sa folosesti conceptul corect in urmatoarea discutie 🙂
Din experienta mea, a prietenelor si colegelor am dedus ca pe majoritatea si cand zic majoritatea sare de 90% din barbati sunt deranjati sa stie ca ai avut mai mult de 1, maximum 2 fosti. ba mai mult, toti fostii colegi si prieteni sunt catalogati ca fosti amanti.
@gabi, săracii ăia pe care-i cunoşti tu. 🙁
Da, chiar saracii, dar sa stii ca cei mai multi nu ar recunoaste in public, ar zice nooo, nu ma deranjeaza, dar in particular e alta chestie. Barbatii nyu judeca femeile asa cum se judeca pe ei insisi, daca ei au avut 20 de partenere e cool, sunt macho, daca tu ai avut 10 parteneri e deja o problema…
@gabi, ştii de ce? Una e să-ţi intre cizma in noroi şi alta să-ţi intre noroi în cizmă.
La mine a fost o prima relatie luuuunga de 9 ani si ceva (de la 16 la 25 de ani) si eram convinsa ca e „foreverendevar” – cum se zice „love isn’t blind it’s retarded” :-))). Apoi, al meu, pe care il deranja maxim acest unu’ de dinainte, avea impresia ca nu o sa trec peste „primul”. Am zis frumusel: daca facem o medie perfect rezonabila de doi parteneri pe an, inseamna ca pana la 25 juma’, cat aveam cand ne-am cunoscut, trebuia sa am cel putin 15 inainte, era mai bine, treceam mai usor peste 15? 😀
Eu nu am intrebat cate, dar stiu ca a fost crai mare, am auzit pe la petreceri, in cercuri, de la prieteni. Nu m-ar deranja numarul, nici nu am intrebat, nici nu vreau sa il stiu. Dar asta nu inseamna ca e placut sa se vorbeasca despre asta…desi directia discutiei era buna: ce i-ai facut de l-ai cumintit asa? 😛
@Lola, şi ce i-ai făcut? 😛
El zice ca vraji, eu zic ca is pita lu’ Dumnezeu 😀
@Lola, aha, sunt de partea ta. 🙂
pita lu’ Dumnezeu fara coaja 😀
Cand e vorba de „matematica“ barbatii inmultesc cu 2 si femeile impart la 3. Interesant e ca, indiferent de care parte a baricadei te afli niciuna nu va multumi,,societatea“ …never ever )). Daca ai avut putini parteneri esti ,,neexperimentata“ si sigur ai ,,ceva probleme“, iar daca ai avut mai multi…clar esti curva. In fiecare zi suntem bombadati cu reclame, sfaturi si kamasutre la nivelul 999999+ (bine, tu nu treci de nivelul 2 nici la angry birds) )…oricum iti creeaza iluzia ca toti ceilati (in afara de tine, care poate stai pe ,,uscat“ de nu stiu cat timp∶))) ), traiesc pasiuni nebune si inflacarate cum numai in Sarmana Maria mai vedeai. In realitate, sau cel putin asa zic astia mai „destepti“ cu statisticile lor )) majoritatea dintre noi avem mai putini parteneri decat se crede si asta pentru ca in capul nostru super destept si evoluat de homo sapiens ne-am creat tot felul de „filme“…adica we are f* complicated…si daca nu gasim pe cineva pe „filmul “ nostru … we are f* disappointed (chiar daca luam decizia de a face sex si lungi lista). Let’s face the ugly true…valabil mai ales pentru femei…de cele mai multe ori ne trezim a doua zi intrebandu-ne pentru ce ne-am irosit banii pe epilat. Revenind la barbati si la problema lor cu numerele, ei sunt mai teritorialisti si e firesc sa fie asa. Nu e vorba ca esti destept sau prost, nu cred ca „numarul“ e problema pentru ca nu exista ,,numar“,exista o persoana materializata pe acel „numar“.Ei judeca mai degraba criteriile tale de selectie, alea pe care in general le regreti si tu a doua zi.( adica cu CINE te-ai culcat ). De abia astept „robotii“…„capra “ si „varza“ nu o sa le impaci veci .
@dana, interesant. Cred că e cel mai mişto comentariu.
@Mihai…m-a spart postul de astazi….sa le luam pe rand:
1. Cu ce ma incanta pe mine sa imi spuna fata ca a avut inaintea mea 2-3 sau 50? sincer, ma lasa rece…singura chestie e atunci cand suntem impreuna si mai dam peste vreun „fost”..atunci ma mananca palmele, dar…suntem civilizati, nu? ::))
acum, fara sa ne laudam…cum ar fi sa ii spun fetei ca a fost o jumate de tona inaintea ei…schimba cu ceva treaba asta, relatia dintre noi? Eu nu cred..si, in plus, virgine mai gasesti pe la 14 ani…poate 15 daca ai ceva noroc si, sincer, nu prea vad pe nimeni in stare sa se combine cu pustoaice de 14-15 ani..:)) mamaaa ce rau sunt
2. Era o vorba pe undeva, care mi-a placut foarte mult…”un lup sta cu lupoaica lui..alergatul este pentru berbeci”..si, ca sa o schimb putin…trebuie sa fii berbec intai, ca sa ajungi sa fii si lup…daca te duce mintea….:))
hai sa fiti iubiti
@Sorinb, ceva noutăţi cu negresele alea?
@Mihai…no way…n-auzi bre, ca imi iau omor cu premeditare numai daca visez la asa ceva? NO WAY…:))
Pe mine nu m-a interesat niciodata in mod deosebit cate partenere a avut x inainea mea, dar fiind intrebata, automat ca am intrebat si eu. Fostul m-a intrebat pe la inceputul relatiei „cati am la activ”. I-am raspuns (un numar decent) dar nu m-a crezut. Apoi m-a pus sa ii fac lista (nume, prenume, perioada) si sa jur, ceea ce m-a socat un pic. Dupa cateva luni am descoperit ca el avea o lista cu toate cuceririle lui, tot la fel: nume, prenume, data nasterii si in dreptul fiecareia scrisese cum si de cate ori o facuse. Precizez ca el are aproape 33 de ani iar lista lui s-a imbogatit in urma cu cateva luni (in timp ce eram impreuna) cu alte cateva domnisoare, unele la liceu, altele boboace pe la facultate. Nu stiu cat e de normal ca un barbat sa faca lucrul asta…
@Sabina, eu zic să fugi unde vezi cu ochii. Asta daca nu cumva faci mişto. Deci ăla are o lista cu tot ce-a f*tut el, la care se tot adaugă nume în timp ce sunteţi într-o relaţie şi tu spui „nu ştiu cât e de normal ca un bărbat să facă aşa ceva”? Aloooo, nu e normal DELOC!
Am fugit, crede-ma :)) departe tare. Si nu fac misto. Am zis-o ironic ca nu stiu cat e de normal. Si unde mai pui ca eu la 26 de ani eram „expirata” pentru el.
@Sabina, omul era dus. Bine c-ai fugit.
In sfarsit…. comentariul lui Sorin l-am asteptat toata ziua. Îmi place cum isi ia el ideilee pe rând si le dezvolta. :))))))
@Cristinica, i-auzi domn’ @SorinB, ai fani.
@Mihai Are, are! ?? mai poate adauga inca doi… Si noi il dadusem lipsa la apel… Sper ca nu esti gelos .. ??
@Bogdan , un pic, un pic, sunt. 😉
@Cristinica..sarut mana
Pe mine ma chinuie alta intrebare: Cine va fi norocosul pe 2016?
CE a fost e deja poveste.
@isabelle, eşti în căutări, ha? 😀
Înainte ca înainte, nu are importanță. Problema este să se fi oprit după ce te-a găsit pe tine.
Ca la cotele Dunării. Este mai bine să auzi „Bazias staționează” decât „Bazias crește 235 cm”. Iar dacă auzi, ar fi bine să nu fii ultimul prost care aude.
@Mihai,bãi bãiatuleeeeeee,m-ai uns la suflet cu articolul ãsta!!!! Jur cu mâna pe mãdular,cã doar pe El îl am mai de preț!!!!
Toatã tinerețea mea,pe vremea când eram ferm convins ca femeia,ciorapii și chiloții se schimbã o datã pe sãptãmânã,mi-am dorit din suflet,sã fiu și eu al treilea,al patrulea sau al cincizecilea,dar nu stiu cum dracu se fãcea,cã numai al doilea eram:))))
Acum,cã am mai îmbãtrânit,chiar nu mã mai intereseazã al câtelea sunt,atâta timp,cât numãrul care îmi este dedicat,este invers proportional cu mãrimea pantofilor purtați de „inculpatã” :)))
Sunt ferm convins,cã nu existã bãrbat/ femeie pe lumea asta,în deplinãtatea facultãților mintale,care sã își doreascã din suflet,sã aibe lângã el/ea,un partener, cu un coeficient de inteligențã format din trei cifre si direct proportional cu numãrul de iubiți/iubite…(asta de la prof.Poponea o știu) :)))
PS: Scuze pentru întârzâierea cu care îti comentez articolele,dar cei 7.646 km distanțã,îsi pun amprenta:)
PPS: La mulți ani si un an nou plin de tot ce îti doresti,inclusiv articole precum acesta!!!!
@Roberto, îţi foarte mulţumesc. Da’ pe unde eşti, man?
@Mihai,sunt într-o vizitã,la New York.De 15 ani îl tot vizitez,zi de zi:)
@Roberto, aha, s-a lungit un pic vizita. :))))
Ma, daca si tu si ea aveti bateriile incarcate si faceti ca iepurasii duracell, numarul ex-elor/ex-ilor e subiect de ris cal. I-a
@mihai, aşa s-ar zice, dar… hmmm…
Conteaza cum se poarta cu mine si cand e cu mine, sa aiba si 50 de fosti ca nu ma deranjeaza daca atunci cand iese cu mine nu se imbraca ca si cum ar iesi la agatat. Da! am vazut cupluri de genul asta o gramada unde tipa imbracata aproape dezbracata si deschisa la conversatii cu alti masculi. Si eu niciodata nu m-am simtit mai castigat dupa ce a crescut numarul ala.
@radu, p=asta cu conversaţiile n-am prins-o. Nu mai are voie dacă e într-o relaţie?
Nici chiar asa, eu ma refeream la conversatiile alea cand da de inteles ca e disponibila.
@radu, aaa, da, corect. 😉
Draghe, io zic așe – să fie cât mai multe/mulți înainte. Măcar așa suntem siguri că există șansa să ne fi ales în cunoștință de cauză, nu în lipsă de oportunități.
În ce mă strict privește, pot fi și după.
@Alina, hai ca sună bine a doua parte. :))))
Nu m-ar fi deranjat daca ar fi fost 100 inaintea mea pentru ca nu as fi ajuns cu un astfel de barbat la un nivel al relatiei la care sa-mi pese.
Ca sa dezvolt: eu nu cred in schimbarea radicala a omului. Daca ai fost crai, crai ramai. Nu stiu ce m-ar putea convinge ca un tip care 10-15 ani a „executat” tot ce-a prins, se trezeste dintr-o data ca gata de azi se linisteste, se asaza la casa lui si ii ajunge o singura femeie de acum incolo pentru restul vietii. N-as putea avea incredere, n-as putea trai mereu cu dubii de cate ori intarzie. Asa ca daca as fi cunoscut un astfel de tip, ne-am fi distrat de 2-3 ori dupa care fiecare cu treaba lui.
Nu stiu sa-ti spun un numar acceptabil, mi se pare firesc sa mai fi avut 1-2-3 relatii serioase, poate cate-o aventura intre ele, in functie de varsta, de firea lui, de multi factori.
@Rox, păi poate te căuta pe tine.
Ei, fix! :)) Pot sa cred ca omul are chef de o relatie stabila, dar mi-ar fi foarte greu sa cred ca nu-si mai testeaza ocazional abilitatile de cuceritor. Old habits die hard or at all. Si asta e o chestie peste care n-as putea trece intr-o relatie serioasa. Asa ca as cauta unul mai putin fustangiu, care sa-mi inspire mai multa incredere.
@Rox, văd ca nu eşti pe genul optimist. :)))
Nu știu dacă prietenul meu e foarte inspirat și nu vrea să îmi spună de trecutul lui pentru a nu-mi da diverse filme sau doar e un introvertit notoriu. Sunt curioasă la ce concluzie ai ajuns ? E bine sau nu să știi ?
@Carmina, eu? La niciuna. Ţine de fiecare cum gestionează.
Frate, cati parteneri a avut nu conteaza, clar. Dar conteaza cine au fost aia. Adica, parca nu te simti bine sa stii ca seful tau, sau un borfas ieftin sau un dusman de moarte s-a bucurat de clipele tale de vis!