5,109 cititori

Două zile am rezistat fără trotinetă

După ce aventura mea cu Troty s-a încheiat pe neașteptate, a doua zi, când m-am văzut din nou urcat în autobuzul 605, am intrat în semi-depresie. Unde era vântul care-mi flutura liber plin plete dimineața, unde erau cele zece minute în care ajungeam la muncă, unde era tinerețea mea pierdută?

O singură zi mi-am plâns amarnic în pumni, în a doua am luat hotărârea: îmi cumpăr trotinetă electrică. Mai trebuia doar să decid ce marcă să aleg dintre cele două pe care le vizam: Segway și E-twow. Dilema a durat fix jumătate oră cât să fac o brumă de research după review-uri. După ce m-am lămurit cum stă treaba, mi-era clar ca nu există decât o singură favorită la titlul de regina șoselelor, pe numele ei Ninebot by Segway KickScooter ES2. Problema era că eu voiam musai modelul ES2 care are specificații mult peste ES1. Well, ce să vezi, evident că nu mai era nicăieri pe stoc. Nici la importator, nici la revânzători. C-așa-s io, norocos.

Continuarea

6,265 cititori

Aventura mea cu Troty se termină aici

Din punctul meu de vedere la ora asta pe piața trotinetelor electrice din România există doi jucători principali: E-twow și Segway. Toți ceilalți doar încearcă să câștige o bucată mică din felia de piață rămasă. În aceste condiții, ca să ai vreo șansă, cred cu convingere că trebuie să faci două lucruri. Primul, să informezi corect potențialul client despre ce poate și ce nu poate produsul tău. Și al doilea, să asiguri niște servicii post-vânzare brici. Dacă nu le faci bine de tot p-astea două, ești și vei rămâne nesemnificativ și te vei bucura doar de niște vânzări mai mult sau mai puțin întâmplătoare.

Și, din păcate, băieții care vând trotinetele electrice Nilox nu reușesc să le facă pe niciuna dintre cele două. Nu e un repros, este o constatare venită după aproape o lună de zile de folosit produsul lor.

Hai să vă explic cum stau lucrurile.

Continuarea

5,381 cititori

Cum să ne prefacem că facem mișcare

Am văzut zilele trecute ceva postare în care o duduie făcea mișto de grașii care merg la muncă pe trotinete electrice. Mișto-ul era pe motiv că: “dacă tot vă duceți dimineața la job, puneți bă mâna și alergați, mergeți cu bicicleta sau faceți mișcare dacă vreți să slăbiți, degeaba vă suiți cururile pe chestiile alea”. N-am înțeles de unde trăsese dumneaei concluzia că respectivii s-ar deplasa, înspre cooperativele unde prestează, cu mijloace de locomoție alternative pentru c-ar vrea să slăbească, dar am apreciat umorul involuntar, mai ales că nici autoarea postării nu e vreo silfidă cu măsuri de Gisele Bündchen. Dimpotrivă. Continuarea

5,986 cititori

De ce e bine să te mai uiți și-n spam

Încă de primăvara trecută a început să mă bată gândul. De fiecare dată când ieșeam de la birou și vedeam Calea Victoriei plină ochi de mașini care înaintau cu viteza unui melc suferind de artrită și pe sărmanii de la volan scrolând prin telefoane ca să le mai treacă timpul, mă găndeam ce tare ar fi să-mi iau o trotinetă electrică.

Doar că m-am gândit și m-am răzgândit pân-au trecut și vara și toamna. Iar iarna, știi cum e, nu prea-ți mai vine să dai banii pe o chestie pe care n-o poți folosi decât peste câteva luni. Dap, în mod sigur nu eu am fost cel care a inspirat proverbul ăla cu omu’ gospodar.

Continuarea

5,004 cititori

Suferințele tânărului hipster

Mă rog, n-o să ma refer la hipsterii naturali, ăia born to be hipsters, ca să zic așa, ci la hipsterii wannabe, că ăștia-s predominanți. Din prima categorie am cunoscut prea puțini. Sunt mai rari decât părul pe broască.

Și ca să fie treaba treabă, o să le zic în deplină cunoștință de cauză, doar le-am încercat pe propria-mi piele, că de vreo doi ani tot experimentez cum e să fii aspirant la titlul de „hipster”.

E greu, frate, e foarte greu. În primul rând ai cam terminat-o cu hainele obișnuite. Dacă nu porți măcar un tricou funky, luat de la vreun magazin obscur second-hand sau lucrat manual de o frilensăriță care face haine din cozi de măceșe și le pictează cu rouă, n-ai făcut nimic. Te simți atât de mainstream, că nici nu-ți vine să mai ieși dimineața din casă. Mă rog, “dimineața” e un fel de-a spune, niciun hipster care se respectă nu se trezește înainte de doișpe. Oamenii liberi ai lumii libere nu suportă încorsetarea vreunui job cu program 9-18. Deci, cu hainele am lămurit-o. Eu mai apelam la un truc și stăteam seara câte două-trei ore în fața unui second-hand din cartier, cu speranța secretă că mă vede vreun cunoscut.

Continuarea