Am avut ieri o zi foarte interesantă, deosebit de interesantă aș putea zice, după ce m-au sunat oamenii de la ENGIE și mi-au propus o experiență electrizantă de 24 de ore. Pe scurt, am avut la dispoziție o jucărie electrică de la Mercedes, pe care am luat-o încărcată full și numai bună de alergat, direct de la sânul primitor al unei stații de încărcare Elvi de 22kW. Mi-au zis „du-te unde vrei tu”, iar eu m-am executat.

Să vă mai spun că jucăria care poartă numele de EQC de la Mercedes-EQ și este cam cel mai puternic SUV electric al băieților din Stuttgart? Bine, nu vă mai spun. Prin urmare, asta a făcut ieri toată ziua fratele vostru. M-am urcat în mașină și-am luat-o cătinel spre Brașov, că unde naiba să te și duci într-o miercuri dimineață.

Băi, e foarte mișto experiența condusului unei mașini electrice, îmi place de mor cuplul ăla instantaneu care-ți furnizează maximum de putere pe loc când o calci. Mi-a plăcut și că, după ce s-a ocupat peste noapte de baterie stația Elvi de 22kW, n-a fost nevoie să încarc deloc pe drum, deși am luat-o pe Cheia, tocmai ca să mă mai joc un pic cu ea și să mai lungesc traseul.

Când am ajuns la Brașov, am căutat o stație din rețeaua e-charge, am lăsat bestia la adăpat de kW, iar eu m-am dus frumușel să mănânc la restaurantul meu preferat din târg, Dei Frati. Și uite așa am împușcat doi iepuri dintr-o lovitură: am mâncat cele mai bune paste cu trufe din sud-estul Europei, timp în care s-a încărcat full și Mercedesul.

Dacă tot a venit vorba de pastele astea, nu glumesc când zic c-au fost cele mai bune pe care le-am mâncat. Eu sunt consumator de paste cu trufe, am comandat în extrem de multe locuri, dar ca astea de ieri n-au mai fost niciunele. Cine știe, poate contează și că la Dei Frati pastele sunt făcute de ei acolo, sunt paste de casă. Și se simte asta de la prima înghițitură. Altfel, ca să fie treaba făcută cum trebuie, am băgat și niște midii gratinate ca antreu, plus un tiramisu după. Ambele senzaționale. Așa că, dacă ajungeți în Brașov vara asta, știți ce aveți de făcut.

Planul meu era să dau și-o fugă în Poiană, că voiam să mă opresc în parcarea aia de la jumătatea drumului, de unde se vede cel mai mișto Brașovul. Dar n-a fost să fie, că ploua rău, așa c-am recuperat fiara cea electrică și-am luat-o cătinel spre București, că nu mă grăbea nimeni. Oricum mașina era toată ziua a mea. Când am predat-o, mai avea baterie măcar pentru un drum până la Ploiești.

Una peste alta, exact cum ziceam și mai sus, am avut o zi foarte interesantă, experiența asta electrică de o zi întreagă s-a pliat perfect pe plăcerea mea de a conduce și de a mă plimba prin țara asta în care în permanență poți să redescoperi câte ceva frumos. Trebuie doar să-ți dorești.

După ce v-am povestit foarte pe scurt despre ce poate mașina și cum s-a comportat cât m-am jucat cu ea (common, e un SUV electric Mercedes, ce naiba putea să fie nasol?), m-am gândit că poate n-ar fi rău să las niște informații pe care le-am aflat și eu tot ieri. Mi se par mai importante, pentru că sunt răspunsuri la întrebările pe care și le pune orice cetățean care începe sa se întrebe dacă n-ar fi indicat să aibă în fața casei și o mașină electrică. Știți voi, chestii de genul „dar unde o încarc?”, „ce fac dacă mă lasă bateria pe drum” sau vestita „oare pot să plec în concediu cu ea?”.

De-aia am zis că poate n-ar fi rău să las informațiile astea aici, să le avem scrise. Nu de alta, dar tânjesc de multă vreme la o electrică, situație în care probabil să regăsesc și mulți dintre voi. Iar ce las aici e valabil pentru orice tip de mașină electrică: cum facem cu stațiile de încărcare.

Pentru că, dincolo de orice altceva, la finalul zilei o sa vrei să-ți încarci mașina. Sau, dacă pleci la drum cu ea, indiferent de autonomie, la un moment dat tot o să ai nevoie de o stație de încărcare.

Așadar, doamnelor și domnilor, vă prezint soluția integrată de mobilitate electrică ENGIE e-XPLORE:

➡️ Pachetul conține tot ce îți trebuie pentru o experiență 100% electrică.

➡️ Stație de încărcare Elvi cu instalare inclusă. Produsă de EVBox, unul dintre cei mai mari producători de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Caracteristici stație Elvi: putere de până la 22 kW; compatibilă cu orice automobil electric; încărcare de până la 8 ori mai rapidă față de o priză casnică obișnuită, 0-100% în 4 ore; conexiune WiFi și aplicație mobilă pentru urmărirea facilă a sesiunilor de încărcare.

➡️ Acces în rețeaua națională e-charge, cu primii 3.000 km incluși. Bănene, 3.000 de kilometri sunt totuși 3.000 de kilometri. Am avut concedii în care nu făceam atât.

➡️ Asistență tehnică a stației și monitorizare online. Mi se pare foarte importantă treaba asta, având în vedere că stația ta cam trebuie să funcționeze oricând ai nevoie de ea. Ei, dacă cei de la ENGIE constată că nu e în parametri sau e ceva în neregulă la ea, te trezești cu ei la ușă să ți-o repare.

➡️ Furnizare energie electrică din surse regenerabile și 50% reducere la energia activă în primele 3 luni contractuale. Faci ăia 3000 de kilometri într-o lună, după care în următoarele două plătești la jumătate tot ce consumi.

➡️ Dacă ai un contract pentru energia electrică cu ENGIE, pe lângă stația Elvi cu instalare inclusă, primești acces în rețeaua națională e-charge, asistență tehnică și monitorizare online. Dacă n-ai contract cu ENGIE și vrei toate astea, o să-ți cam faci, zic eu.

➡️ Iar acum cireașa de pe tort: dacă îți cumperi un Mercedes din gama EQ (adică electric) sau o Mazda MX-30 (tot electric), primești cadou o stație de încărcare electrică Elvi.

Gata, că v-am dat destulă informație. O să vă mai spun doar că există și soluție integrală de mobilitate electrică dedicată business-urilor. Deci, dacă ai o afacere, indiferent cât de mare sau mică e flota auto, poți să migrezi oricând spre electric prin ENGIE e-XPLORE Business.

Ah, să nu uit, că mai aveam ceva tare să vă zic. Când am fost să iau mașina, cei de la ENGIE m-au chemat într-un anume loc și nu înțelegeam de ce. Dar lasă c-am înțeles când am ajuns acolo. Băi, oameni buni, nu credeam că există așa ceva în România și e posibil să nu fi crezut în continuare, dacă nu-l vedeam cu ochii mei. Locul se numește EFdeN Sustainable City și este prototipul orașului viitorului. Serios vă spun, băgați un ochi pe site, citiți de spre ce e vorba, și-o să ziceți și voi că așa ceva nu există. Uite că există.

Cu speranța că v-am fost util, atât pentru azi.