5,006 cititori

Banii mei sunt banii noștri?

Citeam textul ăsta de la Cetin și mi-a venit așa un chef nebun să vă pun niște întrebări de viață și de moarte. Da’ mai ales de viață. Știț’, e vineri, și pe lângă că mi-e lene să scriu, vinerea îmi place mereu să vă pun la treabă, că și-așa frecați menta la birou așteptând să se facă ora șase munciți prea mult și mai aveți nevoie de câte-o pauză.

Mdeci, ce voiam eu sa vă întreb.

Continuarea

5,482 cititori

Superstiţia este mama progresului

Eu m-am cam săturat de Robbie, căldură, sete, uite berea nu e berea şi toată discuţia asta care nu se mai termină, după concertul ăla cu grade multe şi hidratare lipsă. Gata, fuse şi se duse. Oricum ne-o vom lua într-un mod asemănator si la următorul nume mare care va face greşeala să vină să cânte în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Dacă vor rezolva cu băuturile, nu se vor găsi evantaie. Dacă rezolvă şi cu astea, o să pice curentul. Şi dacă toate condiţiile vor fi îndeplinite şi tragem speranţe că în sfârsit vedem o cântare ca la carte, o să vină vreun uragan care o să ne liniştească definitiv.  Aia e, scrie in stele că la noi pot să cânte fără probleme doar Boney M. Ricchi e Poveri şi Toto Cutugno. Aşa ca, gata, eu m-am resemnat şi mai vedem ce-o fi. Trecem la alte subiecte.
Continuarea

6,527 cititori

BCR lovește din nou!

L.E. Titlul inițial al textului (“BCR a intrat în criză de lichidități?”) a fost schimbat la presiunile BCR

Am un coleg pe care l-a apucat economisitul de bani. Ca să fie treaba “bine făcută”, tocmai la BCR Banca pentru Locuinţe s-a gasit să apeleze. Mda, ştiţi cum e, fiecare avem zile mai proaste şi probabil într-una dintre ele era când s-a hotărât să facă aşa ceva. Şi ca să fie sigur că nu-l apucă într-o zi pandaliile, îi scoate pe toţi şi-i cheltuie pe prostii, i-a pus într-un depozit din ăla pe cinci ani, la care în primul an şi jumatate nu poţi să umbli nici dacă te duci peste cei de la bancă şi le spargi seiful. Părea treaba bună. Doar că nu.
Continuarea

29,907 cititori

Fiscalizarea bacşişului încasat de fraieri

Zilele trecute mă întâlnesc cu un amic la lift. Am urcat împreună. Cum îl ştiam împătimit cu motoarele, la despărţire i-am urat să aibă vreme bună de 1 Mai, ca să poată face kilometri mulţi şi adrenalinoşi. Da’ n-am apucat să-mi termin vorba, că m-a întrerupt şi mi-a explicat să fac bine şi să tac, ca să nu mă blesteme. Păi de ce, îl întreb eu.

Păi de-aia, că omul vinde soft pentru industria restaurantelor si hotelurilor. Şi cum începând cu 1 Mai, nen-tu Victor Viorel a fiscalizat bacşisul, mi-a explicat că are de muncă de o să doarmă la birou cu ocazia zilei internaţionale a muncii micilor şi cefei de porc. No, acum dacă tot l-am prins, l-am rugat să-mi explice şi mie cum vor ăştia, guvernanţii, să pună în practică treaba asta. M-am luat cu mâinile de cap, după ce mi-a zis.

Continuarea

2,818 cititori

Banii vorbesc

Poate se intreba cineva dintre voi, cum mai merge proiectul nu mai las in viata mea la vanzatori, maruntisul primit rest. Pai sa stiti ca se misca extraordinar (de altfel, puteti constata cu ochii vostri, pentru ca aveti o poza actuala mai jos).

Practic nu am mai lasat pe tejghele nici firfireii aia mici si galbeni de un ban. Am luat tot ce inseamna moneda. Mi le-am indesat in diverse buzunare si odata ajuns acasa, le-am azvarlit in paharul special sacrificat in acest scop. Am devenit un adevarat detector de metale. Simt de la o posta orice moneduţă.

Continuarea

503 cititori

Darnicie evreiasca

Un preot catolic, unul baptist şi un rabin se gandeau cum sa impartă banii stransi in fondul bisericii.
Catolicul: Eu o să trag o linie, arunc banii în sus şi ce pică în dreapta e al meu, ce pică în stînga e al lui Dumnezeu.
Baptistul: Eu o să fac un cerc şi ce pică în el e al Lui, iar restul al meu.
Rabinul: Eu o să-i arunc în sus şi El o să-şi păstreze cît are nevoie.
Continuarea