4,171 cititori

Pe vremuri, bunicii chiar stăteau la țară

Text scris de Elena

Primii șase ani din viață mi i-am petrecut la un pension de la țară. Cea care s-a ocupat cu mai mult sau mai puțin succes de educația mea în acea perioadă, a fost bunică-mea, o adevărată sportivă de performanță. Sportul practicat era aruncarea cu prăjina. Aia de rufe. Doar când distanța de parcurs până la prăjină era prea mare, arunca cu ce nimerea. Și de regulă nimerea coada de mătură sau de lopată. De la ea am învățat cum să te ferești, să parezi sau să fugi cu nor de praf în urma ta.

Continuarea

5,682 cititori

Cel mai frumos moment din viața unei femei

Iar a scris Elena.

Îl știți? Momentul ăla unic la care visează oricine? A se citi “orice femeie visează”.

După o prietenie frumoasă de doi ani și jumătate am decis că este momentul să facem pasul cel mai important într-o relație. Așa că ne-am desparțit. Dar cum el n-a rezistat foarte mult timp fără mine (ceea ce este de înțeles), după vreo trei luni, într-o noapte pe la ora 23, l-am auzit cum mă striga din spatele blocului. Mi-a spus să cobor că are ceva urgent-urgent să-mi spună. Primul meu gând a fost că vrea colecția de cd-uri înapoi, iar eu nu apucasem să le ascult pe toate din cauza bocetelor. M-am gândit rapid cum să-l vrăjesc să mi le mai lase, așa că am sărit din pijamale în trusa cu farduri. Pentru că, nu-i așa, noi femeile suferim de sindromul “să vadă EL ce-a pierdut”. Continuarea

3,488 cititori

Copilăria noastră e cea mai tare

Text scris de Elena

Nu știu cum a fost la voi, dar se pare că la mine o parte din comportamentul meu de adult se datoarează terorii pe care am trăit-o în copilărie. Da, da, teroare. Cum altfel să-i spun activitații preferate a fratelui meu, aceea de a mă închide în frigiderul Fram? Pentru cei mai tineri de pe aici, Fram nu este Ursul Polar ci un frigider care avea ca sistem de închidere, din exterior, o clanță. Hei, clanță de ușă, da? Din interior nu aveai cum să ieși. Decât leșinat sau mort. Cum dădea putin frigul cum începeam să tremur. De frică, nu de frig! Ai mei nu foloseau niciodată frigiderul iarna. Mâncarea se ținea pe balcon. Că doar de ce era iarna? Răspuns corect: ca să faci economie la curent. Continuarea

5,421 cititori

Și blugii mei, Costele?

Ați cerut Elena, luați Elena.

Costel este de departe cel mai important personaj al copilăriei și adolescenței mele. Costel a întrat în viața mea de copil bezmetic trimis fiind de providența care vedea cum mă pierde din tabăra femeilor feminine. Se știe deja că pe vremea “cealaltă” primul copil din familie era cel privilegiat și câștiga mereu, fără să participe, concursul cu tema “haine noi luăm doar pentru cel mare, celălalt le moștenește”. Eu eram “celălalt”.

În plus, hainele rămase de la frate-meu se asortau perfect și cu tunsoarea mea la care “lucra” mama vreo juma’ de oră cu foarfeca de croitorie. Nu m-ar fi deranjat prea tare acest aspect dacă nu erau năsturii ăia mici de la prohabul pantalonilor, naturi pe care uitam mereu să-i inchid și prin care ieșea cămașa prea mare pentru fizicul meu silfid. Partea bună e tata îmi făcuse o curea din cureaua lui de ginerică ca să stea hainele pe mine. Vedeți tabloul cu ochii minții, da? Continuarea

4,852 cititori

Păzea, vine matriarhatul!

Text scris de Elena.

Inițial pregătisem pentru astăzi un text legat de copilaria mea alături de cei 14 veri plus un frate și-o soră. Doar că fix acum trei zile s-a întâmplat ceva care m-a facut să cred că în cel mai scurt timp, noi femeile, o să ajungem să facem pipi din picioare, ne vom arunca ostenite după o zi de muncă lejeră peste mormanul de șosetele desperecheate și în timp ce vom râgâi brutal după o bere îl vom suna pe iubi să ne cedeze programarea lui la mani-pedi. Vă spun io, fetelor, vin vremuri excelente pentru noi! Să vă povestesc. Continuarea

3,582 cititori

Vânzătorii, acești Sisifi moderni

Text scris de Elena.

După articolul de săptămâna trecută, s-au simtit lezați și nebagați în seamă vânzătorii. Ca să echilibrăm situația, am lăsat mai jos și tipurile de vânzători pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții.

Vânzătorul purice. Nici n-ai pășit bine în magazin că a sărit pe tine să-ți “sugă” răspunsul la întrebarea: căutați ceva anume? Te uiți tâmp la el pentru că nu înțelegi de ce-ți ia aerul și cu ultima suflare răspunzi: nu, mă uit. Niciodată, dar absolut niciodată, indiferent de ce-ai văzut în magazin și vrei să cumperi să nu te întorci la el să-i spui că totuși ai nevoie de ajutorul lui. Fața lui va fi identică cu a unuia care a mâncat un vagon de lămâi. Te va privi de sus, cu sprânceana ridicată, ca pe un vierme strivit sub talpa pantofului lui de firmă. Continuarea

5,745 cititori

De câte tipuri sunt clienții

Text scris de Elena.

Cred că sunt vreo 20 de ani de când lucrez în vânzări. Și probabil asta o să fac și in următorii ani pentru că job-ul ăsta mă ține vie și nu încetează să mă uimească. Mai ales că lucrez direct cu clienții și dacă tot fac asta, am zis să-i așez pe categorii, să-i avem la îndemână în caz de ceva. Continuarea

6,956 cititori

Câteodată nu știi ce să faci cu viața ta

Uite și de-asta e mișto să ai blog. N-o cunosc pe Ana. Nici ea pe mine. Cu toate astea, m-am trezit în inbox cu un email în care povestește tot ceea ce veți citi mai jos. Un e-mail prin care vrea să ajungă la voi și să vă ceară sfatul. I-am îndeplinit dorința. Acum e rândul vostru.

Mi-a fost întotdeauna greu să vorbesc despre mine. Poate pentru că de mică mama nu accepta alt punct de vedere decât al ei. Nu mă înțelegeți greșit, nu-i reproșez nimic și n-am suferit din cauza asta. Doar am închis în mine ce sunt și ce cred.

La 17 ani eram un copil ca oricare altul. Îmi petreceam timpul citind și cântând. Am învățat singură să cânt la chitară și primisem cadou de la niște prieteni de-ai tatei o chitară. Continuarea

6,185 cititori

Și zi așa, ești un cuceritor, nu?

Text scris de Elena.

Nu vă mai săturaţi de râs când vine vorba despre femeile puternice. De băşcălie nu vă întrece nimeni. Nici chiar voi între voi nu vă întreceţi. Toţi sunteţi nişte mirobolanţi şi neasemuiţi. Mai ales voi ăştia care vă apropiaţi veritiginos de 40 (vorbesc de ani, nu de centrimetrii). Eventual şi puţin căsătoriţi. Cei care sunteţi mereu pregătiţi să cuceriţi femei fără număr, deşi e puţin hilar mai ales că n-aţi primit încă rezultatul analizelor de laborator că să aflaţi de ce faceţi pipi roşu şi de ce cele două ouă s-au transformat într-unul singur. Continuarea

3,678 cititori

Unde ești, copilărie?

Text scris de Elena (la ora la care-l citiți, fratele vostru ar trebui să fi aterizat deja la Timișoara).

Eu am crescut în vremurile în care blocurile aveau șase scări. Pe fiecare scară erau cel puțin douăzeci de apartamente și în fiecare apartament erau minim trei copii.

Când s-au mutat ai mei pentru prima dată la bloc, îl aveau doar de frate-miu. Din statutul de chiriaș în gazdă, cu proprietăreasa în camera de alături, s-a trezit tata în trei camere la etajul patru al noului bloc. Atunci s-a declanșat în el înstinctul de mascul alfa și a decretat: nevastă, Partidul vrea să populăm casa. Mai facem încă doi copii! Și mama a făcut. Două fete. Continuarea

4,538 cititori

Cum mi-a schimbat viața un blog

După comentariile primite la textul de alaltăieri (vă rog să le citiți, mie mi-au ridicat părul pe mâini) și după povestea de mai jos, am înțeles încă o dată că este mult mai important să faci ceva pentru cei din jur, în loc să te prefaci că faci și să dai din gura a prost political correctness. Articolul de astăzi este scris de SorinB. L-am găsit în inbox ieri dimineață. Ce-aș putea să mai zic? Nimic. A spus el toate motivele pentru care sunt mândru că există acest blog.

Cam așa începe povestea noastră, a mea și a lui Don Vasilescu. Era o seară calmă de iarnă, pe la sfârșitul lunii mai (mă scuzați, dar nu am greșit cu nimic, la sud de Ecuator era iarnă, da?), în mândru Sudănel de Sud, pe malul Nilului, crocodilii se jucau zburătăcind alene prin apa curată și limpede ca cristalul (cacofonie voită), în care, vreo câteva zeci de negrișori făceau baia anuală. Vântul vuia printre cocotierii în floare. Din depărtare se auzea răgetul regelui junglei, a deșertului, în general al tuturor animalelor care, fiind în perioada de rut, zbiera ca nebunul printre copacii de mango și bananieri, să anunțe că are chef de fucking.

Continuarea