6,321 cititori

Cum e cu nevoile personale

Sâmbăta asta s-a întors din nou Elena.

Sunt într-o instituție. Hai să-i zicem oarecare. Am treabă, nu stau degeaba acolo. Cât îmi fac treaba, observ că există și un birou de credite. Acum e gol. Dar cât mă-nvârt prin zonă, observ că apare cineva care ia loc pe scaunul clientului. Brusc, începe dialogul dintre donșoara de la credite și proaspătul client. Se salută și intră direct în subiect:

– Vreau și eu un credit. Am și buletin și muncă.

Scoate buletinul ca dovadă. Donșoara tastează rapid informațiile de pe buletin. Ajunge la detaliile despre angajatorul domnului și cu ce de ocupă ‘mnealui acolo:

– Ocupația?

Continuarea

6,223 cititori

Comunismul, pe înțelesul idioților

În urma câtorva comentarii de la textul care ne reamintea dulcile vremuri ale Epocii de Aur, colega noastră @didina s-a indignat teribil și-a hotărât să le explice nostalgicilor, pe înțelesul lor, cam ce-a însemnat comunismul. Părerea mea e că-și pierde timpul, n-ai cum să-i explici unui individ care consideră că până în ’85-’86 s-a trăit bine în România, pe motiv că mai găsea din când în când de mâncare, ce înseamnă nouăzeci de milioane de victime sau că libertatea n-are preț. 

Stimate aplaudac al creierelor roșii comuniste, am citit cu uimire (și niscai amărăciune, recunosc, însă contează mai puțin) pleiada de aberații înșirată prin comentarii. Nostalgie? Mă doare la bască, n-am dureri d-astea, consider că fiecare etapă a vieții are farmecul ei. Sindrom Stockholm? Puțin, pe ici pe colo, dar nu-s psiholog să te repar eu. Ignoranță? Multă, desigur, dar n-a omorât pe nimeni. Mă rog, poate pe câțiva, dar numărul este irelevant când vine vorba de statistici. Continuarea

4,872 cititori

Cu sfaturile nu e așa simplu cum crede lumea

Asta e una dintre sâmbetele în care s-a întors Elena.

Sfârșit de an școlar. Preocupările copilului se duceau toate în cascadă către petrecerea ce urma inevitabil. Adică locul unde o va cuceri definitiv și irevocabil pe tânăra balerină, colega lui de clasă. Așa că m-a anunțat pe un ton de execuție imediată că trebuie să-i cumpăr haine și încălțăminte. Nu era loc de negociere a zilei în care pot să fac asta, așa că a doua zi m-am trezit direct în fața mall-ului,

Intru într-un magazin cu haine pentru copii și încep să pun cămașă lângă pantaloni, tricou lângă pantaloni, șapcă lângă tricou și tot așa. Exact când mă concentram mai abitir să-mi iasă asorteala și să plec rapid către casă, apare o tipă lângă mine și mă-ntreabă:

– Nu te supăra, văd că iei haine tot pentru un băiețel, care tricou crezi că merge mai bine la pantalonii ăștia? Ăsta sau ăsta? Continuarea

4,447 cititori

Șobolanii au cerut drept la replică

Mult stimate domnule blogger,

Cu uimire am citit articolul dumneavoastră în care scrieți despre noi, șobolanii, înfățișându-ne ca pe niște oportuniști de teapa lui Ponta ori Andronescu. Nu știm ce am făcut atât de grav în istorie pentru a ne eticheta astfel, însă dorim să ne exprimăm indignarea de a fi asociați cu asemenea specimene umane, pe care voi, oamenii, ar trebui să vi le asumați, nu să le pasați pe blana noastră. Voi scrie câteva rânduri în care sper să regăsiți poziția noastră cinstit-întunecată, fără de care omenirea nu ar mai fi ce a fost! (cu ciumă cu tot!). Continuarea

4,703 cititori

Voi ieși în stradă

Vă pregătisem alt text pentru azi. După care am văzut postarea lui Dragoș și m-am gândit că se potrivește muuult mai bine cu evenimentele de azi, așa că v-am lăsat-o și vouă aici.

Eu, unul, voi iesi în stradă alături de românii din diaspora nemulțumiți de actuala guvernare din trei motive principale:

1) Am contribuit la zi – direct si indirect – cu peste o jumătate de milion de euro la bugetul de stat în perioada mandatului actualului Guvern (taxe si impozite personale si via companie, tva etc). Prin urmare, în calitate de contribuabil cu mult peste medie la buget deci de “acționar” în Statul Român SRL, consider că o prea mare parte din banii mei au fost risipiți nejustificat si irațional de actualul “management”. Continuarea

3,313 cititori

Mi-am luat pălărie nouă

Text scris de colegul Ionuț. Care text a fost de fapt un comentariu la postarea de alaltăieri, dar n-aveam cum să-l las să se piardă așa.

Asta-mi aduce aminte de cretacicul timpuriu, în anul întâi de facultate, când mi-au luat ai mei primul mobil, un Siemens A35, un bolovănel mic și simpatic, dar care fusese destul de scump la vremea aia (vârf de gamă, deh)

Într-un weekend am plecat mai mulți la mare. Cum pe atunci se fura în draci de pe prosoape (nu știu cum o fi acum că n-am mai vizitat litoralul românesc de vreo 14 ani), îmi cumpărasem o pălărie d-aia de pescar, cuib de păsărele, care avea un buzunar mare fix în frunte. Acolo îmi băgam telefonul și toți banii pe care-i aveam la mine când mă plimbam pe plajă doar în slip și nu rămânea nimeni la prosop. Fără haine mai rămăsesem în trecut, dar banii și mobilul erau vitali. Arătam cam ciudat cu “umflătura” pe cap dar mi se rupea.

Continuarea

6,762 cititori

M-a făcut mama manager

Dacă e vineri, e Elena? Am pus semnul întrebării pentru că nici eu nu știu dacă va urma sau nu. Vedem. Cert e că m-am trezit alaltăieri cu articol de la Elena care mi-a transmis ferm: “boss, nu-l pune sâmbătă că am treabă”. M-am mirat oleacă, dar, cine știe, poate se mărită sau ceva.

……..

M-am întors, prăduitorilor! Ce credeați? C-o să stau departe mult timp?! Muhahahaaaa!

Nu știu cum v-ați petrecut voi adolescența și mai ales pe unde, dar în orășelul ăla mic de provincie în care mi-am petrecut eu cei mai frumoși ani din viață, oamenii nu recunoșteau decât trei meserii: profesor, doctor și inginer. Restul erau doar diverse forme de supraviețuire, un fel de “trebuie să pui o coajă de pâine pe masă”.

Continuarea

6,894 cititori

Când e să ai ghinion

Text scris de Ionuț. Io zic să-l citiți pe tot, c-am râs bine de tot.

Fiindcă tot am promis că scriu ceva ca să-i mai dăm liber lu’ șefu’ la blog, c-o fi surmenat după atâtea zile libere, și, legându-mă puțin de faptul că mai e un pic și începe Campionatul Mondial de Fotbal (fericirea bărbaților și coșmarul nevestelor, sau invers, de la caz la caz), mi-am adus aminte de o întâmplare. E o combinație de parenting, fotbal și “românisme”, așa că-i rog pe ne-microbiști să nu închidă televizoarele (dacă vor, bineînțeles!). Vă avertizez că am prostul obicei să mă lungesc așa că nu mă-njurați prea rău dacă vă plictisiți pe la jumate. Puneți semn și continuați în altă zi.

Continuarea

6,952 cititori

La revedere!

Dacă e sâmbătă, e pentru ultima oară Elena.

“Elena, nu știu de unde ai apărut, dar sper să-ti țină ăl’ de sus obiceiul și să mai comentezi. Am râs cu MUCI!” Așa a început povestea asta și periplul meu pe acest blog.

Ce-a urmat, știți deja. Adică, mă rog, puteți anticipa. Am devenit dependentă. Și am continuat să intru zilnic, să citesc și să comentez. Ca mai apoi să ajung să-mi las gândurile și amintitile transpuse în rânduri mai lungi sau mai scurte.

Locul ăsta m-a făcut să trec prin toate stările posibile: de la nervi la euforie, de la râs la plâns, de la neputință la dorintă și de la ură la iubire. M-a fermecat. Mi-a plăcut să văd și să simt compatibilitatea cu voi. Să trăiesc momente unice alături de voi, niște oameni infiorător de umani și normali. Continuarea

4,953 cititori

Ce ai și ce n-ai voie să gătești, în funcție de zodie

Dacă e sâmbată, e Elena.

Norocoșilor, am dat peste cel mai tare articol despre cum se combină zodiile cu felurile de mâncare și vi l-am mai și explicat. Dacă nici eu nu țin la voi, atunci cine?

Berbec. Acest nativ adoră mâncărurile picante, cu gust intens. Pentru a-l mulţumi, asigură-te că pe masă se vor găsi mai multe feluri de mâncare, altfel se va plictisi repede. Foloseşte  boiaua, piperul și hreanul dacă vrei să fie satisfăcut.

Sfatul meu e să folosești boiaua, piperul și hreanul în același timp, după care să te instalezi cu un extinctor în mână, în baie, lângă wc. O să fie distractiv. Continuarea

7,905 cititori

Unde-s bărbații de altădată?

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Pe Viorel l-am cunoscut când eu aveam 10 ani, iar el cred că vreo 20. Se mutase în blocul de vizavi, la etajul doi, împreună cu maică-sa. Pe cât de băiețoasă eram eu, și nehotărâtă ce sex vreau să am când o să fiu mare, pe atât de feminin era el. Ziua, când maică-sa era la serviciu, se îmbrăca în hainele ei și se urca pe pervazul geamului de la bucătărie ca să-l pot admira. Și-l admiram. Cu urlete de bucurie dacă îi stătea bine si cu pietre dacă-i stătea rău. Și de cele mai multe ori îi stătea rău. Mai ales când se împodobea (mai ceva ca bradul lu’ Fuego) cu mărgele, cercei și brățări. Plus că femeia avea și o colecție impresionantă de pălării pe care Viorel și le punea pe capul lui mare.

Continuarea