[Cars and Roads Greece – ziua 2]

Prieteni, undeva în Bulgaria, la câțiva kilometri de granița cu Grecia, există un mic sat numit Zornița.

Probabil că mi-aș fi trăit viața liniștit fără să aud de el, dacă domnul Meșter n-ar fi considerat că trebuie să dormim aici măcar o noapte. Cine s-ar fi gândit vreodată că într-un sătuc de la marginea Bulgariei, aflat in the middle of the fucking nowhere, o să găsim un complex fabulos, pe numele lui Zornitza Family Estate – Relais & Châteaux.

Pe lângă modul senzațional în care arată locurile de cazare, piscinele, spa-urile și păunii care comentează câte ceva tot timpul, tot aici o să găsești un restaurant fine dining unde gătește un Chef cu un CV în care intră mai multe restaurante cu stele Michelin. Plus un somelier despre care am înțeles că e unul dintre cei mai cunoscuți din Europa în branșa lui.

Practic, dacă tot ai bătut drumul până la marginea Bulgariei, ai pachetul complet. Nu știu cum se spune „chapeau” în bulgară, dar bravo lor c-au reușit așa ceva.

Iar acum o să vă zic o poveste pe care ne-a spus-o chiar omul care are grijă de tot domeniul și care este născut în Zornița, a copilărit aici. După cum aveam să vedem și noi, zona este plină de cireși, treabă care teoretic ar trebui să bucure orice copil de pe lumea asta.

Nu și pe omul nostru, dimpotrivă, unul dintre lucrurile pe care le ura cel mai tare în copilărie era când îi spunea taică-său: „ia mai urcă-te în pom și culege niște cireșe”. Nu de alta, dar două luni tot auzea asta în fiecare zi a vieții lui. Păi să nu ajungi să urăști cireșele și pe ăla care le-a inventat?

Salt peste timp, niște zeci de ani mai târziu ajunge general manager al complexului Zornitza Family Estate și, în mod evident, păstrează toți cireșii, că doar nu era să-i taie.

Iar aici vine partea tare. Din luna mai, de când se coc primele cireșe, toți clienții care ajung la Zornița îl întreabă dacă au voie să culeagă și ei. Că la o adică vor să plătească, doar-doar să-i lase să se urce în cireș, să-și culeagă singuri cireșele.

Apăi dacă nici asta nu e răzbunarea perfectă a karmei, nu știu care mai e. Eu știu exact ce-a simțit omul ăsta, pentru că de mic am urât munca. După care, când m-am făcut mare, am urât-o și mai tare. Nfine… Și lumea crede că e ușor să crești cu atâta ură în suflet. Nu e, prieteni.

Atât despre Zornița, acum trecem la mașina pe care am condus-o în a doua zi de Cars And Roads Greece.

Pe numele ei Hyundai Kona, mașina asta este ceea ce în lumea auto se numește, pretențios: „model de completare a gamei SUV”.

În lumea mea, treaba asta înseamnă că marca trebuia să scoată ceva și pentru săracii care n-au bani de Kia Sportage. Dacă nu înțelegeți gluma, e posibil să nu știți că Hyundai-Kia sunt unul și același grup.

Dincolo de orice glumă, eu sunt fan al grupului, dacă n-aș fi fost îndrăgostit iremediabil de Renault-ul meu Austral, mai mult ca sigur aș fi scos bani din buzunar pentru o mașină produsă de Hyundai-Kia. Și nu glumesc absolut deloc.

Prin urmare, faptul că avem în tur un produs Hyundai ar fi trebuit să mă bucure, doar că nu. Din nefericire, Kona este una dintre mașinile grupului care nu-mi plac absolut deloc. Și când zic „deloc”, a se înțelege că atunci când văd o Kona pe stradă formulez automat în minte: „uite o săpunieră”. Pentru că exact asta îmi sugerează mașina.

V-am făcut această mărturisire doar că să înțelegeți mai bine ce-am gândit când am primit lista mașinilor pe care le vom testa în tur. Am citit Kona și m-am strâmbat, pur și simplu am desconsiderat-o dinainte s-o văd, pentru mine era „săpunieră” și cu asta basta.

Ce-a urmat, mi-a demonstrat pentru a mia oară de ce nu e bine să ai păreri și idei preconcepute. Noul Hyundai Kona nu prea mai arată a săpunieră pe roți, dimpotrivă, mașina arată foarte mișto, are un design complet schimbat, e foarte futurist și foarte 2024.

Credeți că asta m-a făcut să renunț la preconcepțiile mele? Nici pomeneală. M-am urcat la volanul ei fiind ferm convins c-o să am cea mai nasoală experiență din #CarsAndRoads.

După primii 10-20 de kilometri deja nu mai eram așa convins. După următorii 20 deja mă schimbasem la 180 de grade. Deși mi-era greu să recunosc c-am judecat-o greșit și superficial, a trebuit să admit că mașina asta nu e așa cum o credeam eu. Pe scurt, mi-a plăcut s-o conduc.

Da, nu e vreo rachetă de mașină, dar este foarte onestă prin ceea ce oferă. Cruise control adaptive de ultimă generație, ecranul de pe consola centrală este practic imens și are rezoluție mare, cam toate sistemele de semnalizare moderne sunt acolo.

Nu am de ce să vă povestesc despre dotări și tehnologie, că nu e domeniul meu, au scris alții prezentarea mașinii mult mai bine decât aș reuși eu. O să vă zic doar ce m-a impresionat pe mine la ea.

M-a dat pe spate cât este de silențioasă. Lucru pe care, de altfel, l-a remarcat și Mara care la un moment dat m-a întrebat „în mașina asta de ce nu se aude nimic?”. Și avea dreptate, nu se auzea aproape nimic. Rar am trăit această senzație într-o mașină pe care o turam de-o lua dracu’.

M-a spart și cât de mare e portbagajul. Noi suntem cu două trolere după noi, unul dintre ele fiind mărișor spre foarte mare (nu, nu e al meu), plus încă o geantă și încă doi rucsaci. Au intrat toate în portbagaj fără probleme.

Treabă care m-a mirat tare de tot, că nu era prima mașină de clasa asta pe care o conduceam și mă așteptam să punem din bagaje pe bancheta din spate. N-am avut de ce.

M-a surprins atât de tare dimensiunea portbagajului că m-am uitat în fișele tuturor mașinilor din tur, să le compar. Deși e aproape cea mai scurtă mașină din tur (doar Dusterul e mai scurt) are al treilea portbagaj ca volum. Ceea ce o recomandă, pe lângă celelalte calități, ca pe o adevărată mașină de familie.

Mi-au mai plăcut tare de tot materialele folosite la interior. E plastic din ăla bun, plăcut la atingere, care nu lucește. Interiorul nu pare făcut din materiale rămase de la o fosta fabrică de prize și ștechere, dimpotrivă, arată chiar foarte bine.

Și nu în ultimul rând, m-a impresionat și consumul. Eu, personal, deși am condus-o exclusiv în modul Sport și-am băgat piciorul adânc în accelerație, am scos un consum mediu de 5,4 litri/suta de kilometri.

Mie mi se pare un consum mega-decent, mai ales că am cu ce compara. Cu mașina mea, folosită exclusiv în modul eco și fără să fiu deloc agresiv cu accelerația, n-am reușit să mă duc sub 7,7 litri/ sută. Zic eu că ăia 2 litri sunt o diferență destul de bună în favoarea Kona, nu?

Acum trecem la lucrurile mai puțin plăcute. Din punctul meu de vedere Noul Hyundai Kona are trei defecte.

Unu. E destul de leneșă. O avea ea 141 de cai obținuți prin combinația puterilor celor două motoare, termic și electric, dar tristul adevăr este că motorul termic de 1,6 litri nu scoate mai mult de 100 de cai. Să mă iertați, dar Dacia lui tata, cu cei 54 de cai ai ei, părea că are mai mult zvâc.

Doi. Mi se pare un pic cam scumpă. Da, deși e una dintre cele mai ieftine mașini din tur, pentru mine prețul de 35.105 nu prea o clasează în categoria mașinilor ieftine. Da, ok, înțeleg că vorbim despre o mașină de generație nouă și destul de bine dotată, dar sunt convins că la banii ăștia mai găsești pe piață mașini la fel de bine dotate.

Trei. Designul parții din spate. Dacă peste primele două mai pot să trec, designul părții spate efectiv mă agresează vizual. E posibil să fie chestie de gusturi și altora să le placă foarte mult, dar mie nu-mi plac absolut deloc lateralele alea pe care vi le-am semnalizat cu săgeți în poză.

Și cu asta, am cam încheiat ce-am avut de spus despre Noul Hyundai Kona.

Gata, vă las cu rezumatul video al zilei de ieri. Sfatul meu e să-i dați un play, o să vedeți niște imagini din dronă absolut superbe.

Parteneri:

➡️ Cars & Roads Greece vă este oferit de Michelin. Producătorul francez de anvelope este partenerul principal al evenimentului. Pe lângă anvelopele de mașini, o parte dintre locurile pe care le vom vizita au fost alese din Ghidul Verde Michelin. Adică un fel de atlas turistic plin cu idei și zone pe care să le vizitezi în concedii. De parcă toate astea nu erau de ajuns, vom ajunge și în niște locuri care apar în Ghidul Roșu, adică ghidul ăla care se ocupă de restaurantele cu stele Michelin. Sună binișor, este?

➡️ PPC Blue (fost Enel X Way). Toate mașinile plugin hybride din tur (plus Safety car-ul care este sută la sută electric) vor fi încărcate la stațiile PPC Blue.

➡️ DKV se va ocupa de carburantul necesar. Fiecare mașină din tur va fi alimentată pe baza unui card (Fleet Card) care poate fi folosit la multe dintre benzinăriile din țară și din Europa.

➡️ 9695 este unul dintre partenerii pe care e bine să-i ai, dar e de preferat să nu-i suni. Parte a grupului Autonom România, 9695 este divizia de asistență rutieră, pe numele ei Autonom Assistance.

➡️ BT Leasing este partenerul care propune, printre altele, servicii de leasing pentru achiziționarea de electrice și hibride prin programe speciale pentru persoane fizice (Green Mobility) și juridice (Green Finance).

➡️ Server Config, unul dintre partenerii de tradiție ai turului. Companie specializată în echipamente IT profesionale, cei de la Server Config le asigură fotografilor și videografilor laptopurile performate care le ușurează munca pe tot parcursul turului.