Dacă m-ai fi întrebat acum doi ani ce părere am despre mașinile chinezești, aș fi ridicat din umeri, pentru că era ca și cum m-ai fi întrebat ce părere am despre Antananarivo. În sensul că știam că există, dar nu văzusem de aproape și nu condusesem niciuna. Doi ani mai târziu, am condus atâtea modele […]

Am promis că mai las aici chestii mișto pentru cei care nu mă urmăresc pe rețelele sociale sau nu au așa ceva. Pentru ei am lăsat mai jos două videouri. Primul e cu un loc în care ne-am oprit să mâncăm la prânz. Arată într-un mare fel. Al doilea e ceva ce trebuie să vedeți. […]

După ce treci granița de la Nădlac, dacă o iei așa spre vestul Europei, peste vreo 45 de minute o să ajungi în dreptul localității Szeged din Ungaria, iar acolo o să conduci de o să te plictisești prin dreptul a ceea ce o să fie fabrica BYD. Practic, dacă asculți cu atenție, se aude […]

Să știți că nu-mi doresc nici să fiu arogant, nici să mă spetesc muncind (după cum prea bine știți). Așa ca daca vă las locurile astea mișto pe unde ajungem, să știți c-o fac gândindu-mă la cei de pe aici care n-au ajuns niciodată și care poate nici nu vor ajunge. Mie, dacă n-aș fi […]

În orice te-ai apuca să faci există o parte bună, dar este foarte posibil să existe și una mai puțin bună. Ca să nu mai spun că uneori pot să existe mai multe părți bune și mai multe părți mai puțin bune. Sau, cum zice românul, una caldă, două reci. Adică fix cum s-a întâmplat […]

Pentru că, nu-i așa, călătorului îi șade bine cu drumul, azi am luat-o din loc iarăși. Azi a început Cars & Roads 2026, așa că fratele vostru este la ora asta pe drum spre Nădlac, având setat ca destinație pe navigație capitala Austriei, adică țara în care se va desfășura toată acțiunea de anul ăsta. […]