Bună dimineața, Mihai!
Sunt un cititor fidel al blogului tău, însă sunt mai timid de felul meu și nu comentez. Te citesc de ceva ani buni și am o mare rugăminte la tine. Profit de faptul că pari un om de treabă 😊 și săritor la nevoie, plus că ești șofer de ani buni.
Pe scurt: am peste 40 de ani, nu am condus niciodată, însă din motive de schimbat jobul și domiciliul o să fiu nevoit cel mai probabil să fac naveta. Pentru mine este un rău necesar, nu m-a atras condusul niciodată, ca adolescent am avut un accident ceva mai serios (fără urmări fizice majore și nu, nu am fost eu vinovat – nu eram nici șofer).
Apoi, din lene și lipsa de bani, am zis că nu are rost să fac școala. Până acum. Deci te rog, poți să-mi dai niște sfaturi despre cum să procedez, cum să-mi înving reticența, cum să mă focusez mai bine, nu știu, chestii din astea care poate pentru tine par banale.
P.S. Azi va fi prima lecție de condus și am ceva emoții. Îmi fac o grămadă de griji, în special referitoare la vârsta mea. Ah, fac școala în Germania.
…
Prieteni, mărturisesc că m-a băgat în ceață rugămintea asta. Habar nu am ce-aș putea să-i spun omului, nu-mi dă prin cap ce-aș putea să-i recomand. Mi-e foarte clar că nu cred că e ușor să e apuci de condus la 40 de ani, dar asta nu înseamnă că știu ce înseamnă cu adevărat asta.
Sincer, de la mine se vede ca fiind caz de terapeut, fără ca asta să însemne ceva rău. Cred că un specialist știe pe ce butoane să apese ca să elimine din teama inerentă unui astfel de demers.
Dar dacă m-a rugat omul să-l ajut, nu pot să-l ignor. Prin urmare, e cineva pe-aici care a trecut printr-o experiență asemănătoare?
Soțul meu a obținut permisul la 59 ani( din două încercări)dar și -a dorit foarte mult să conducă(a fost visul vieții lui). Pentru mine la 39 ani s-au aliniat astrele, reușită din prima,nu mi-am ridicat atitea probleme,dar….după o pauză de condus de vreo 10 ani,am luat iar citeva ore cu instructor pentru siguranța mea și a celorlalți.
Comentariu beton!45
46 de ani aici….tot abia acum m-am apucat….tot stres de mor!
Partikip ca sa vad sfaturile celorlalti!
Comentariu beton!36
43 aici, am luat sala de 2 ori, orasul nu l-am dat niciodată, bad timing etc. Am vreo 45 de ore de condus la activ, dar incep iar la anul. A treia oara poate îmi iese hahahahga
Buna!
Aici o soferita de 40 ani, cu permis luat in 2006. Nu am condus timp de 13 ani. Am facut scoala din nou, cum s-ar spune, cu un instructor foarte rabdator, dar foarte bun pedagog.
Mi-a fost teribil de frica in primul an, mai ales ca aveam pe scaunul din dreapta pe sotul meu care nu este sofer, dar care mereu imi atragea atentia :)))).
Conducand zi de zi, uneori cu alt sofer experimentat langa mine, mai ales la drumuri lungi, am capatat incet, incet incredere. Pot spune ca imi place mult sa conduc, iar senzatia de libertate pe care mi-o da activitatea asta este grozava.
Mult succes!
Comentariu beton!40
Daca sotul nu are permis…. Intrebarea e: cat de des conduceti cu sofer experimentat in dreapta si care e destinatia de obicei? Iar senzatia de libertate e de la lipsa sotului?
Comentariu beton!41
Acum nu mai am nevoie sa conduc cu sofer experimentat. Cand am avut nevoie, la inceput, am apelat la un prieten si la fratele meu.
Au trecut 4 ani de cand am reinceput sa conduc. Conduc in oras si prin imprejurimi, dar si prin tara (din Brasov spre Suceava, Galati, Mangalia, Cluj Napoca, Craiova). Sotul este si el in masina (acum nu ma mai bate la cap), iar copila pe bancheta din spate.
Senzatia de libertate o am pentru ca nu mai depind de orarele trenurilor, autobuzelor 🙂
Comentariu beton!35
Incepuse sa imi placa unde a dus discutia Andrei, condimentase usor discutia…
In alta ordine de idei , eu am luat carnetul la 24 de ani dar nu am condus decat foarte putin si m-am reapucat din nou la 38 de ani dupa ce bineinteles am mai luat niste lectii de condus la o scoala de soferi.
Parca as fi scris eu textul tau😄 Aceeași experiență cu soțul ne-sofer in dreapta și cu copil in spate
Da, moi! Facusem scoala in ro la 20 am luat permis cu spaga si nu am condus niciodata si imi era bine. Pe la 37, intr-un context specific cu probleme de sanatate in familie etc socrul meu mi-a facut „cadou” cursul la scoala de soferi. Mi-a fost frica, eram convinsa ca sunt varza, ca nu o sa ma descurc, aveam panici ca o sa incurc traficul etc, dar am pus cat se poate de mult simt de raspundere in asta. Am invatat ca lumea codul, am ascultat instructorul etc Rezultatul: am permis de trei ani jumate si acum sotul abia mai apuca sa puna mana pe volan. Nu stiu cand mi-am dat seama ca imi place, da’ imi place. Mai ales noaptea, cand nu sunt cretini pe strazi, cu muzica misto, e super relaxant. Sfatul meu pt cititor e sa aiba incredere in el, sa faca totul ca la carte, sa invete, sa fie atent la sfaturile instructorului, sa ia ore suplimentare daca se poate sau simte nevoia. Dar in primul rand sa aiba incredere ca poate. Varsta nu e un obstacol, dimpotriva. Pt mine a fost mai ok asa pt ca acum am cu totul alta minte decat la 20. Succes!
Comentariu beton!32
Sotia a facut scoala , tot in Germania, la 37ani, tot datorita „nevoilor” . din ce am observat, scoala in Germania este destul de diferita fata de cea din Romania, la el si examenul in sine .
Mie mi s-au parut ca scopul lor este sa te ajute sa inveti, sa iei acel examen , dar in acelasi timp se verifica la sange faptul ca ce ai invatat in orele de condus sunt executate corect(oras, autostrada, emergency stop etc).
Comentariu beton!27
Carnet luat la 50 ani. E super ok, esti constient de responsabilitatile si pericolele din trafic.
Nu am avut si nu am complexe pe motiv de varsta.
Comentariu beton!38
Soțul meu are carnet de la 18 ani dar nu a condus deloc, nu a avut masina, nu l-a atras. În pandemie fiind insarcinata, nu a riscat sa ma pună și mai mult în pericol (el mergea la birou) asa ca a luat câteva lecții de condus și a urcat la volan. La început cu emoții, teama, era firesc.
3 ani mai târziu și condus zilnic este foarte stăpân pe volan, nu a avut vreun incident, nu își mai da jos fundul din mașină :))
Menționez ca avea 37 atunci, pana la 40 mai e un hop.
Cu siguranță se poate, și după câteva lecții de condus va vedea ca nu este atât de greu. O va face de nevoie, dar sunt toate șansele sa ii și placa cu timpul.
Succes!
Din cauză de schimbat job, mi-am luat permisul la 36 de ani. Am fost la fel de îngrozit cum spune și domnul de mai sus, mai cu seamă că fiind o urgență, m-a înscris instructorul la examen după doar 8 ședințe de condus, nici ălea de câte o oră. Nu înțelegeam cum naiba poti fi atent și la pedale, și la oglinzi, la celelelte mașini, la pietoni, la semnele de circulație. Dar am luat examenul cu maxim și a început să-mi dispară teama, pe măsură ce am condus. Deci sfatul meu este să aibă răbdare și condusul va deveni un reflex.
Comentariu beton!26
Am senzatia ca vor fi mai multe comentarii din partea celor care sunt si ei in situatie si au nevoie de sfaturi si incurajari. Inclusiv eu :)) Sunt trecuta usor si eu de 40 si mi-am propus sa fac scoala. N-am condus niciodată. Nu cred ca varsta e un impediment sau un dezavantaj. E o activitate ca oricare alta pe care o iei de la zero. Cu emotiile normale de la inceput, cand te arunci in ceva nou si necunoscut. Eu merg la terapie, pentru a depasi anumite blocaje. Ajuta mult, ai dreptate. Dar in rest, cred ca trebuie calm, incredere, fara multa presiune, nu e un capat de lume, poti face asta, poate chiar ai surprize sa descoperi un pilot de curse ascuns undeva adanc :). Iar nevoia te învață, daca nu de placere, inveti de nevoie. Înainte de toate, masina este un „rău” necesar. Mult curaj, cu siguranță va fi bine! La anul e randul meu 😁
Comentariu beton!21
Eu am luat permisul pentru motor la 41. Daca eu am putut asta, cel pentru B e floare la ureche pentru oricine, indiferent de vârstă. Încurajare mai bună decât asta nu exista.
PS. Sunt femeie dintr-un oraș al României ceva mai mare decât un sat. Ceea ce am făcut eu e nemaivăzut si nemaiauzit aici. Conform sfatului popular la vârsta mea trebuia batic și să cresc nepoți, nu sa o iau pe calea „nebunie”.
0
Comentariu beton!27
Io am o colegă care l-a luat la 45 de ani. Așa că, curaj îi transmit. Bine, ar fi și un avantaj că n-are permis, să n-ajungă cândva prin București.
Sper ca domnul să guste gluma, să nu se supere. Pe la noi se cumpără dacă are „ieuroi”, nu trebuie să aibă emoții
Nevoia există, deci există motivaţia.
Gîndeşte-te că încă există în trafic şoferi care nu ştiu să scrie şi să citească. Deci nu e nici greu.
Prin urmare e vorba doar de emoţii, care trec.
Succes!
Comentariu beton!13
Pai ce ajutor ii mai trebuie ,azi are prima lectie de condus! Cum se zice prin anumite cercuri ,deja ai facut primul pas recunoscand si depasind teama . Cu un instructor bun si empatic ,treaba e ca rezolvata ! succes !
Comentariu beton!17
Buna,
Eu am 46 de ani, m-am înscris la școală tot din motive de ,,necesitate,, in data de 31 iulie 2023. In data de 23 octombrie am dat sala, am trecut cu bine si in 10 noiembrie am dat traseul. Sunt soferita de 3 săptămâni. Cred ca ,,,puterea,, sta si in instructor. Am avut un instructor foarte pasionat de meseria lui, care a avut o putere de convingere ca ,,pot,, încât pana si eu a trebuit sa cred in mine. Succes, sper sa aibă un instructor care pe langa sofat sa aiba si ceva aptitudini psihologice, care sa nu iti spuna niciodată ,,ti-am mai spus,,. Mie instructorul nu mi-a spus niciodată ca ,,ți-am mai zis sau ți-am mai repetat,, asta.
Succes Oviwan.
contează foarte mult instructorul, răbdarea și empatia sunt definitorii pentru cheia succesului. iar persoana în cauză trebuie să înțeleagă că nu mai are reflexele și acuitatea vizuală ca la 18 ani, că propriul creier are niște rutine care vor trebui depășite, așa că trebuie ea, în primul rând, să aibă răbdare cu propria persoană, să-și accepte blocajele totale, greșelile flagrante, „prostia” din trafic, inerente și copleșitoare la un moment dat, și să meargă mai departe.
Comentariu beton!13
Hai ca se poate, curaj. Trec prin aceeași faza, cu aproape aceleași emotii. Am doar 30(+7) ani insa.😬
Gândește-te cat iti va fi de folos, la opțiunile pe care le vei avea după.
Nu tre sa ajungi fii vreun mare pasionat, Schumi de Ro.
Sa invatam bini legislația, sa stiu ca s stapan pe reguli si apoi cu ceva practica se rezolvă si stapanitu volanului.
Also, daca e totuși o teama mare si nervi f intinsi și anxioși, susțin ideea de terapie.
Succes 🙏👍
47 de ani cu permis. Pur si simplu nu imi place sa conduc. Recunosc ca, de regula, am sofer. De la un timp, devine totusi cam incomod… sa tot deranjezi omu cu covrigu. Psihologic vorbind, cauzele sunt doar doua: 1. teama/frica de condus/de alti meseriasi/de evenimente nedorite (trecute sau viitoare), asta se poate rezolva cel mai simplu si rapid intr-o singura sedinta de hipnoza cu un terapeut in firea lui si 2. un soi de confort/autoconfort instalat tot in subconstient… pe asta o rezolva nevoia practica, atunci cand nu mai gasesti sofer si pur si simplu trebuie sa rezolvi o anumita problema.
Buna! Nu pot spune din experienta personala, pentru eu mi-am luat permisul la 18 ani. facand scoala din banii stransi de mine, fara sa stie parintii, doar le-am aratat permisul cand l-am luat 🙂
Mama mea insa si-a luat permisul la 61 de ani. Dupa o viata in care doar tata a condus, spunandu-i mereu ca el e cel mai bun sofer iar ea nu o sa conduca niciodata, ca „nici macar ciorba nu ii iese mereu cum trebuie”. Ce sa mai, motivatie si suport in familie :))
Eu mereu am incurajat-o si la fel zic si tie: rabdare, la inceput drumuri lejere, mai libere, si treptat capeti incredere. Anul trecut, cred, mama si-a schimbat permisul. A zis ca nu-i vine sa creada cand a trecut timpul. Acum nu mai conduce distante mai mari de 100 km, i se pare prea obositor, insa conduce in fiecare zi aproape: pana in oras (la vreo 10 km), pana in centrul satului sau la biserica, oriunde are mai mult de 20 de min de mers pe jos.
Rabdare si drumuri usoare la inceput. Sa nu-ti fie frica sa iei masina in weekend si doar sa faci un drum prin localitatile din jurul orasului unde stai. Pur si simplu mergi o juma de ora, o ora, cat e confortabil. Apoi te opresti, bei un ceai, o pauza de juma de ora, apoi inapoi acasa. Cu timpul, devine din ce in ce mai confortabil sa conduci.
Si mai ales: ochii in oglinzi ca margelele!
Succes! You can do it! Du kannst es schaffen!
Comentariu beton!40
Să aleagă împreună cu instructorul trasee cunoscute, nwaglimwrate și simple. Ideal in zone mai libere. Până se obișnuiește cu comenzile mașinii.
Eventual să facă înainte același traseu pe bicicletă dacă are posibilitatea să observe semnele prioritățile semafoarele etc. altfel va simți că e putin copleșit la început, până cand anumite operațiuni devin rutină.
39.99 here (fac 40 in februarie)
Am permis din 2007, am facut scoala la insistentele mamei, abia terminasem facultatea si imi cautam un loc de munca si zicea ca da bine la CV. Luat din a doua tura, prima oara n-am pus mana pe legisatie, ca am zis: ce mare scofala un test grila, am mai vazut noi din astea…aham.
Ideea e: am cred ca 5000 km condusi in toti anii astia. Fug de volan ca ala de tamaie.
Asa ca sunt chiar interesata de metode de infrangere ale fobiei de volan.
Nici eu nu conduc, dar mama a făcut școala de șoferi la 47 de ani, după moartea tatălui meu. Recunosc, mama e mai curajoasă din fire. Sincer, eu nu prea am avut încredere în abilitățile ei de șofer și stăteam în spate chiar dacă eram doar noi două în mașină. Asta până într-o zi când a evitat cu calm o coliziune în trafic. Din clipa aceea mi-am dat seama că are talent. Mama împlinește 75 de ani în 3 decembrie. Nu mai conduce, dar nu fiindcă nu ar vrea. O cam doare mâna dreaptă și a hotărât să spună stop. Îi doresc succes și curaj cititorului dumneavoastră.
Comentariu beton!29
Am luat carnetul in 4 Luni intr-o tara straina la 50 de ani din prima .Calma ,mult calma si atentie .Ore de condus am facut 10 in plus pentru linistea mea.Se poate.Bafta.
Comentariu beton!11
Am făcut și terminat școala la 49 de ani. Nu există sfaturi. Te așezi la volan, nu ai de ce să te sperii și începi să aduni tot ce ai nevoie. La câteva luni după ce iei carnetul pleci într-o distracție de 2.000 km prin Europa. Simplu și fără probleme 🙂
Multă baftă, lasă deoparte orice gând negativ, du-te cu încredere și poate vei avea noroc să fii chiar șoferul care să descopere că a conduce este distractiv și plăcut 🙂
Comentariu beton!21
chiar ma asteptam sa vii tu sa raspunzi. Ca mi se parea ca esti cel mai indreptatit sa ii explici la om
plus ca tu conduci in Bucuresti nu in Germania. Ai ales varianta Hard
M-am apucat de condus in pandemie, de frica de virus, la 42 de ani.:) Permisul il aveam luat din 2009 dar nu am condus deloc. In 2021 am platit un instructor 6 ore de condus dar in conditii de trafic intens si asta a fost tot. Sunt foarte mandra de mine si regret ca am asteptat atat. Pandemia a fost un lucru bun pentru mine, m-a scos din zona de confort. Incurajez pe oricine sa lase frica si sa treaca la fapte, sa nu se mai gandeasca atat.
Comentariu beton!11
Eu am început școala anul trecut pe vremea asta, 47 de ani, permis luat în martie anul acesta. Nu a fost ușor deloc, dar aveam nevoie și a ajutat că mi-a plăcut mult să conduc. Am făcut școala pe mașină cu cutie manuală, dar permisul l-am luat pe automată, era prea mult pentru mine să coordonez mâini, picioare, minte și să mai fiu atentă și la trafic, semne de circulație, pietoni. Mie nu mi-au ajuns cele 30 de ore obligatorii, cred că s-au făcut vreo 70 la final, dar am avut răbdare cu mine și un instructor bun și răbdător la rândul lui. Ce a mai ajutat a fost gândul la libertatea de mișcare pe care o voi avea și fantezia aia că ți se pune pata, ai urcat în mașină și ai plecat la mare. Pe care nu am aplicat-o încă, dar măcar știu că, dacă e, pot.
Comentariu beton!14
Eu fac scoala acum 🙂 motivatia a fost bestia canina – a imbatranit si nu mai este asa fan mers cu trenul peste tot, mai intervin urgente…..Am mai facut-o de vreo 3 ori si nu am dat examenele, dar in ianuarie dau examenul si gata si cu carnetul. PS: fac 42 🙂 in ianuarie
Din partea mea mult succes! Dacă ajuta cu ceva, eu am făcut scoala în 99 pe dacia 1300, deci ciuciu turometru, servo, senzori parcare sau alte „mofturi”. Acum e incomparabil mai usor. Plus ca făceam orele de teorie într un pod. Instructor era un moșneag fără multe abilități de pedagog. Am luat din a doua pentru ca prima data am avut niște emoții extraordinare la oraș și nu am făcut mare branza (nici greșeli majore dar totuși…). După care 1 an am mers doar seara când nu era trafic și cu cineva în dreapta, sa ma avertizeze dacă fac vreo pozna
Cititorul asta din Germania, care are 45 de ani si nu conduce masina, are acum fata plina de julituri si urmeaza sa fie extradat?
Comentariu beton!20
Cred că cea mai mare anxietate vine din postura de a fi din nou învățăcel, la 40.
Eu am refuzat să o învăț pe fiică-mea inainte de a merge la școală, pentru a nu-i crea deprinderi greșite. In momentul in care a avut dreptul să conducă cu un însoțitor am pus-o să ma învețe ea pe mine, pentru a-și fixa cunoștințele, mai ales că facea orele in norvegiană, iar mie imi explica in romană.
Revenind, mi s-a părut stânjenitor când am urmat instructajul pentru a sări cu parașuta la 53 de ani, deși știam ca e obligatoriu și ca am nevoie (de instructaj)
Dacă te detașezi și uiți vârsta, deprinderile se formează.
Succes(uri)!
PS : examenul de trasru in DEaU se dă cu polițist?
La PS am vrut să scriu examenul de traseu, dar nu am mai avut timp să editez. In multe țări există instructori autorizație sau alte instituții de genul RAR, cu care dai examen. Locul/localitatea susținerii examenului îl alegi tu.
Băi copii, în situația asta mă aflu cumva și eu. Mașina mea o conduce nevasta, spre spaima și deliciul (după caz) a clujenilor (când vedeți pe Niiii-chan cu lămâi lipite de 50 cm diametru, na, aia-i doamna mea), iar eu sunt cu motoarele. Cu vreo 5 în acest moment și tare mă uit către numărul șase, doar că nu mi-am dat seama încă de modul în care pot să camuflez achiziția în bugetul familiei 😀
De ce n-am B-ul până acum? Simplu. Un pic claustrofob, mă bag în mașină și începe să mă strângă pielea. Am făcut școala, nu e stress, doar că n-am fost în stare să merg la examen. Ceva nu m-a lăsat. Motoarele îmi coafau nevoia de adrenalină și mișcare, așa că a fost ușor a face nimic.
De ce o să fie acum musai? Se mărește familia, nu mă mai pot baza pe nevastă, musai să fiu eu cu B. Plus că, să fiu sincer, dacă nevasta pericol public a supraviețuit, chiar culmea ca eu să nu.
Colegului care pune întrebarea, să știi că am povestit cu instructori, au destui ca noi, nu e de sărit în apă că vai de mine, ce excepție. Și dacă ai trăi mai la vest, e și mai des să nu ai carnet. Deci, îți zic ție, îmi zic și mie, să ne luăm pilula de curaj și să ne facem dosarul de școală 🙂 Iote, eu promit că în prima săptămână după 1Dec îl rezolv.
Comentariu beton!19
@Atti referitor la claustrofobia în mașină, poți să te uiți la ălea fără capotă, cabrio cum li-se zice. Sau ceva gen Jeep Wrangler fără uși, are locuri în spate ca la coupe.
ha-ha.
Il si vad pe Atti cu un Wrangler de pitzipoance, in spate aruncate niste cutii de imprimanta si un laptop. Parcat intre blocuri ca ciuciu garaje, darama Boc tot. Consum la Wrangler cat China, impozit pe masura. La motor de 2.5 muncesti o luna pe an doar sa platesti impozitul.
As plati sa vad asta.
Și eu tot la 40 ani am luat carnetul. Și mașină. Devesenise un rău necesar, dar mi-a plăcut din prima clipa. Contează foarte mult și instructorul, a fost compatibilitate 100%. Am condus de atunci zi de zi, 21 ani in curand (o luna am avut carnetul ridicat 🙈 si am simtit ca mor in fiecare zi din cele 30) indiferent ca ploua, ninge, soare, furtuna. Merg oriunde , duc pe oricine, vorba aia, mie îmi place sa conduc.
Bună ziua, soția mea și-a luat permisul la 40 de ani în Spania tot din necesitatea navetei la job, pierdea mai mult timp pe drum cu trenul și autobuzul decât muncea, așa a hotărât să-și scoată permisul, teoria a luat-o din prima iar proba practică la a doua incercare, nu îi place prea mult condusul însă avantajul a fost că a putut avea 2 joburi cu pauză la prânz, totul e posibil când dorești ceva cu adevărat, putea avea permis scos in România datorită faptului că prieten și vecin ne era directorul ACR in anii 90 când eu mi-am luat carnetul de profesionist însă atunci nu era interesată la fel ca domnul despre care vorbim, mult succes și puține emoții îi doresc!!!!
Bună ziua. Am făcut școala de șoferi pentru simplul motiv că nu prea aveam cunoștințe/prieteni fără permis și mă simțeam aiurea din cauza asta, vroiam doar să DEȚIN permisul. Am luat luat permisul în același an, la vârsta de 32 ani. La școala de șoferi mă simțeam moș printre ceilalți cursanți, eram și singurul dintre ei care nu știa să meargă pe bicicletă. După 3 ani de la luarea permisului, timp în care nu am șofat, am mai făcut câteva ședințe de condus cu instructorul și mi-am luat mașină ca să pot face naveta la muncă. Precum spunea cineva în comentarii e foarte important că ți-ai învins teama și ai început să faci școala.
Nu stiu daca imi iei in seama comentariul din cauza varstei :)) dar ma regasesc in categoria soferilor anxiosi, si observ ca indiferent de varsta, oamenii pot sa aiba o reticenta sau sa aiba o anume teama, si e normal. Am luat permisul la 20 de ani (nefiind sustinuta sau incurajata, a fost ambitia mea) dar nu am condus regulat, probabil ca am facut doar cateva sute de kilometri in total in tara, nu am avut niciodata propria masina si nu stiam ca dureaza sa castigi incredere la volan, mai ales daca ai caracter mai anxios, asa ca m-am descurajat destul de des, . Acum am aproape 28 de ani si sunt in UK. Sunt in plin proces de invatare sa conduc pe partea opusa si sa ma simt stapana pe mine cand conduc. Am luat 5 ore de condus de la instructor ca sa primesc indicatii cum sa pastrez distanta si sa invat despre regulile de circulatie, am si pdf cu regulile de circulatie in UK, examen auto nu mai trebuie sa dau ca in UK esti in regula cu EU driving licence. Luna asta am cumparat prima mea masina si acum merg pe timpul zilei si seara pe distante scurte sa ma invat. Planul e sa merg treptat mai mult ca sa pot sa fac si commutingul pentru job mai usor (inainte luam tren) si sa pot sa ma duc oriunde imi doresc cu masina.
Sunt cateva provocari, pe langa mersul pe cealalta parte, cum ar fi parcatul (cu volanul pe dreapta e o adevarata distractie, ca ma chinui din cateva incercari bune ca masina pare inversata:)) ) si orasul in care stau e pe dealuri, deci totul e plecare din panta, frana de mana lejer te insoteste in majoritatea situatiilor.
Daca ai ocazia totusi sa discuti si la terapie despre reticenta asta, recomand. In rest, cred ca totul se poate realiza cu rabdare si treptat, emotii exista si vor exista o perioada. Oricum e un pas important ca te-ai inscris la scoala de soferi, teama o invingem doar asa.
Comentariu beton!11
Sfaturi pentru primul permis:
0) vârsta nu contează;
1) încearcă să te relaxezi (ușor de zis, greu de făcut, asta depinde de fiecare persoană, însă trebuie făcută, altfel o să meargă greu (e valabil în orice domeniu));
2) încearcă să te focusezi pe ceea ce trebuie făcut în trafic, ascultă, înțelege și memorează toate sfaturile instructorului;
3) frâna și volanul sunt cele mai importante comenzi;
4) atenție maximă la ceilalți participanți la trafic.
Succes!
Luat carnetul (categorie NOUA, C + E) luna trecuta. La aproape 48 de cotolani.
De ce? Aveam o perioada mai proasta si simteam nevoia sa fac ceva care sa nu aiba nicio legatura cu activitatea mea curenta astfel incat sa rup rutina si sa imi ocup timpul/capul cu (alt)ceva.
Plus ca eram si curios sa vad daca sunt in stare si cum se pune problema la un utilaj de (pana la) 18 m / 40 t. Utilajul pe care am facut scoala avea „doar” 15 m si da, in traficul din Bucuresti, da, in anul 2023, toata lumea a zis ca nu sunt pe creanga mea. A durat 6 luni in loc de 3 cat estimasem eu, din cauza de timp/alte probleme.
Da, ce-i drept m-a ajutat faptul ca am B-ul de aprope 30 de ani si A-ul de aproape 20 de ani.
Eu vad doua reguli principale:
UNU – instructor care sa INTELEAGA situatia elevului si sa faca SCOALA-SCOALA nu la modul „… hai bo$$ sa te invat cum sa iei examenul …”; OBS – daca faci asa ceva, in maxim 2 luni dupa obtinerea permisului va veni si un accident, eu am patit-o fix asa – anii ’90 / ’00, mediul de rahat de aici, scoli/instructori ne-profesionisti, am trecut prin scoala ca gasca prin apa, eram un dobitoc cu permis si zero experienta – atat cu masina cat si cu motocicleta si am avut accidente la 2-3 luni dupa ce am luat permisul, in ambele cazuri era sa fac cate o nenorocire infernala si doar barbosu’/ingerasul pazitor au facut ca eu sa scap intreg si sa nu nenorocesc pe cineva.
si
DOI – rabdare, cat e nevoie sa ajungi stapan pe situatie (macar la modul safe/decent) ca nu e vreun concurs „cine termina si ia examenul primul”.
Oricum, cu aceasta atitudine laudabila si sistemul din Ger, sansele de succes/supravietuire sunt semnificativ imbunatatite. Bafta!
56 de ani, tot Germania, in faza de lectii de condus. I-am spus instructorului de la inceput ca mi-e frica, am fost acum 12 ani intr-o masina care a fost facuta zob intr-un accident, eu pe locul mortului, din fericire doar masina a avut de suferit. Dupa fiecare lectie de condus ma simt tot mai sigura pe mine si in curand voi bifa permisul la capitolul realizari. Nu cred ca exista sfaturi de dat, nu de la cineva care nu e psiholog, la mine a functionat vointa si incurajarea familiei.
Succes!
Eu am luat permisul la 35 de ani. Nu am condus 11 ani după, iar prima mașină s-a nimerit, noroc chior, să fie cu cutie automată. Am condus la început noaptea, singură. Apoi în weekend, după amiaza, când era mai liber în trafic, drumuri scurte și cunoscute. După mai multe luni am avut curaj să plec mai departe, dar tot drumuri cunoscute.
-puoi la noi, la Cluuuuj, cîn’ che stropeșche o mașînă, opreșche, te duș acasă la iel, che lasă sî faci duș, che omeneșche șî-ț dă ș-un rînd ghe hăini curate…
– ai pățit matale așa ceva?
– nu io, da’ nevasta…
așa și cu carnetu’; io n-am treabă, conduc pe coclauri de la 12 ani și cu permisul am făcut mult peste 2milioane de km, în 31 de ani; nevasta în schimb…; a luat permisul prin 2001-2002; s-a urcat la volan (ford escort cabrio 1,6 xr3i) și în nici 400m n-a mai îndreptat volanul, gata-gata să cadă pe calea ferată; noroc că am urlat io…? s-a dat jos și aia a fost; 20-21 de ani n-a mai încercat; bine, să nu credeți că în tot timpu’ ăsta mi-a fost ușor: „bine că i-ai învățat pe toți, fini, fine, veri! pe toți i-ai ajutat, doar cu mine nu ai răbdare…”; și, a început fie-mea grădinița; la nici 1km de casă, dar pe jos, prin „grija” primăriei de a nu avea trotuare sau un acostament decent, parcurgerea distanței per pedes este ceva… apostolic; după 1 an de super curse, au învățat toți taximetriștii și ubăriștii că la adresa ics, la ora 07,30, nu se merge, că nu faci parale; și unde n-o aud p’a mea într-o zi că zice „mi-am găsit instructor”; și într-adevăr, a găsit persoana (în Iași) care a reușit să-i redea încrederea în sine (btw, care ești din Iași, cere mail-ul la boier, că-l pot recomanda cu toată căldura pe domnul Mihai); și uite-așa, la 48 de ani, mă întreabă doamna cînd mă aduce acasă de la vreun grătărel: „ei, ce zici, e bine, nu?”
PS da, nevoia te învață; singurele sfaturi pe care le pot da sunt:
– găsește instructorul care empatizează cu tine și care-ți înțelege fricile și limitările
– dacă totuși ești un anti-talent nativ într-ale șofatului (există astfel de oameni, am lucrat la o școală de șoferi), nu uita că mașina poate fi o armă letală…
Succes!
Hehe Costică. Nevasta și-a găsit instructorul corect în Sătmar. O tanti, care a știut vorbi pe limba ei, s-au înțeles ca fetele 😀
Dar de aia tot m-a băgat în șanț odată, în curba de la Sun Garden.
E normal sa ai teama de condus la inceput, nu e nimic jenant in asta. Sunt multi stimuli in trafic cu care nu esti obisnuit, la care trebuie sa reactionezi rapid, si asta sperie. In plus, procesul de invatare (nu neaparat scoala de soferi) difera de la persoana la persoana. Eu am luat permisul la 33 ani si am inceput scoala de soferi cu anxietate maxima, dar s-a diminuat de la lectie la lectie. Cu toate astea, nu ma simt confortabil sa conduc, imi este teama in continuare, inca mai simt ca am nevoie de lectii cu instructor. Prietenul meu l-a luat la 40 si e un sofer foarte bun, responsabil, nu am probleme sa fiu in dreapta. Si lui i-a fost frica la inceput, doar ca a fost nevoit sa conduca in fiecare zi (masina de serviciu) si usor-usor s-a obisnuit. Cred ca nevoia conteaza mult in procesul asta, pentru ca te impinge de la spate. Daca nu ai mare nevoie de masina, o sa gasesti o multime de scuze sa nu te urci la volan. Oricum, nu ai de unde sa stii cum te vei simti conducand pana nu parcurgi toata experienta de invatare.
Totul depinde si de instructor – eu acum cand fac a 4 -a oara scoala, am ales acelasi om sa ma invete sau actualizeze cu condus – din lipsa de timp nu am ajuns la examene pana acum 🙁
Dar cu rabdare, totul se invata, daca si intructorul este rabdator cu rabdator cu tine, chiar nu ai de ce sa iti faci probleme, cum scriam mai sus, fac acum scoala, dau examenul la 42, de abia astept sa nu mai depind de altii pentru transport, m-am urcat in masina si dusa am fost cu francezul din dotare. Plus ca devine o necesitate nu doar pentru iesirile in tara, dar si pentru altele cum ar fi jobul
Recomand cu caldura câteva ore de condus în RO,dacă se poate pe o Dacia 1310.
Dacă te descurci,pe o mașină cu servo,cu frâne,cu schimbător, cu ambreiaj,totul va părea ff simplu.
Vb din experienta cu soția.Carnet pe Dacia,prima mașina Seat nou.
Când a trecut la Octavia a fost vis.
Nu te mai concentrezi pe mașină ci pe trafic.
Multă bafta.
Ps: am peste 2000000 km în România și afara cu multe mașini.
Eu, la 44 , luat din a doua incercare, cu multe emotii si un instructor foarte rabdator, in 2021! Acelasi instructor l a incurajat si pe sotul meu care nu condusese niciodata si in 2022 a luat permisul din prima la 58 de ani! Totul depinde de instructor, cum stie sa te incurajeze, cata rabdare are…
Eu am făcut școala de șoferi in Belgia, am pus literalmente mana pe volan la 52 prima data. Mi s a spus in nenumărate rânduri ca n am sa pot, ca reflexele sunt naspa și ca n am sa am curaj in trafic. Mărturisesc ca mi a fost al dracu de frica și ca mi a luat doi ani de condus cu provizorat și șofer lângă mine, dar ghes uat? I DID IT💪Conduc ca o pro cu metale grele in difuzoare, rad in traficul bruxelez când altii sunt nervoși. E, de fapt, un mare privilegiu sa conduci după 40, pentru ca nu ești “hârșâit” și “plictisit”. Și apoi, Nemții știu sa conducă, asadar știu sa și protejeze șoferi tineri😉 good Luck, om bun👍
Am facut scoala de soferi la 23 de ani dar n-am condus pana la vreo 33. Atunci m-am suparat, mi-am luat masina, si am zis gata, nu mai dau inapoi. Nu conduc mult, dar ma invart pe unde am treaba si ma deplasez rapid, fara grija de uber si altele asemenea.
M-am ambitionat sa conduc pentru ca imi era frica de masini (de fapt groaza ar fi mai potrivit). Nu puteam sa stau intr-o masina oprita daca nu era soferul la volan, eram continuu stresata ca masina va pleca singura de pe loc. Periodic visam ca sunt intr-o masina care o ia la vale si nu o pot opri, si masinile erau de multe ori cisterne/ camioane si altele asemenea in visul meu. Stiu de unde venea teama -mi-am dat seama la un moment dat, cand aveam 5-6 ani ramaneam singura dimineata pe intuneric (iarna la 6-7e intuneric) la mama la serviciu si afara se porneau masinile (o tatra, un camion, d-astea care nici nu fac zgomot mare)..
Eh, acum abia astept sa conduc, dau muzica tare si ma relaxez.
Deci succes, niciodata nu e prea tarziu daca iti doresti!
Făcut școala la 45 și luat din prima. Pe nevastă-mea o pocnito acum, la 48 de ani, să facă școala și zice că se descurcă (mbine, pe atomată). Sfaturi n-am dar eu zic că după primele ședințe de condus o să-și dea seama singur cum stă treaba.
Tatal meu si-a luat permis la 55 de ani – o data cu mine. Dac-a existat vreo diferenta intre luat permis la 19 vs 55 de ani, noi n-am remarcat-o.
Ca sa continui in nota comentariului anterior, intr-adevar nemtii stiu sa conduca, si mai ales sunt mai atenti la trafic decat vecinii lor belgieni.
De aceea, trecand prin experienta de a-l invata pe fiul cel mare sa conduca in filiera libera, si asistand la examinare, nu imi dau seama cum de sunt atat de multi soferi varza in Belgia, pentru ca examenul e pe bune.
(Revenind, filera libera inseamna ca poti sa inveti singur cu masina personala, daca cineva cu experienta de minim 10 ani si fara accidente da o declaratie ca te invata, si faci cu el langa tine minim 1500km inainte de a te prezenta la examen. Trebuie sa ai un caiet de bord, in care notezi evolutia pentru fiecare punct dintr-o lista: gen, pacare laterala, mers in localitate, mers cu spatele, mers noaptea, etc.)
Pentru ca ai spus ca nu prea iti place sa conduci, nu stiu cum sa adaptez sfaturile urmatoare, da voi incerca.
La mine a fost relativ usor pentru ca am fot de mic atras de chestii tehnice, dar cred ca ajuta sa te apuci sa citesti cat mai mult despre condus, despre cum functioneaza o masina, sa intelegi legile fizicii care guverneaza deplasarea unei masini, cum functioneza o cutie de viteze, un ambreiaj, un motor, etc.
Stiu ca suna ca bat campii, dar sunt in continuare uimit de cati soferi din jurul meu nu stiu mai nimic despre masina lor, nici macar nu stiu de unde se deschide capota la masina. Daca vrei sa nu-ti mai fie frica de ceva, trebuie sa il inveti. Si apoi trebuie sa exersezi. De atatea ori de cate este nevoie. AI zis ca nu prea iti place ideea de condus, sper sa poti sa iti schimbi perceptia, pentru ca iti spun sigur ca ajuta.
Cand am inceput orele de practica cu fiul meu la volan – pe masina proprie, fara dubla comanda (!) – a trebuit sa o luam cu pasul 1. Explicat fiecare buton, maneta, pedala, indicator din masina, si explicat elementele motorului si ce face fiecare. Apoi cu verificare a ceea ce a inteles. Ma bodoganea la inceput ca „noi cand mai si conducem…?”, dar rabdarea lui a dat roade. Am inceput apoi intr-o parcare parasita, il puneam sa porneasca de pe loc si sa opreasca la fiecare stalp de iluminat astfel incat oglinda masinii sa fie in dreptul stalpului. Asta timp de vreo 4 sedinte. Asta ca sa invete ca volanul si frana sunt la el. El controleaza viteza. La fel, plecarile de pe loc aferente, lucrul cu ambreiajul, oprire la treceri de pietoni (care erau trasate, dar eu ii spuneam aleator daca „vin pietoni”) si plecat din nou fara sa opreasca motorul.
Un lucru pe care sotia nu l-ar fi suportat, era ca tot timpul cat era la volan, ii explicam in timp real ce se intampla cu masina, cu motorul, care e situatia dinamica din trafic, ce se vede in oglinzi, etc, etc – asta pe toata perioada sedintelor in trafic. Nevasta – la cata rabdare are in general sa ma auda explicand lucruri – ar fi bagat masina intr-un copac dinadins, insa baiatul si-a dat seama ca aceste explicatii au o valoare reala.
Avantajul lui a fost ca am prins si o saptamana intreaga cu zapada si gheata pe jos (in Belgia e f rar), si am avut ocazia sa ii arat diferenta cu si fara Controlul Tractiunii. Am invartit masina fara control (tot intr-o zona ferita, necirculata) de vreo 3 ori la 15km/h, apoi am trecut prin acelasi loc cu TC activat, masina nici nu a schitat ca derapeaza. Cred ca l-a ajutat mult sa inteleaga ce inseamna sa ai in mani 2 tone fara control , pentru ca senzatia aia i s-a intiparit in minte.
Ce am dorit sa ii ramana, dupa tot procesul de invatare, sunt urmatoarele reguli de baza:
1. Pastreaza distanta pana la masina din fata. Daca se baga un smecher, refa distanta. Lasa loc de actiune in caz de ceva neprevazut.
2. Volanul si franele sunt la tine (s-a zis si mai sus). Tu controlezi masina, nu ea pe tine. Mergi la viteza la care esti sigur ca poti opri in siguranta. Exereaza franarea de urgenta cand esti singur, vei avea o idee cum se comporta masina in caz de nevoie.
3. Toate luminile in afara de faruri sunt pentru ceilalti. Foloseste-le pana iti intra in reflex.
4. Asigura-te din fata si din spate cand schimbi banda/directia de mers. Si daca ocolesti o musca, asigura-te si semnalizeaza din timp(!).
5. Daca semnalizezi din timp intentia si totusi ti-a scapat din vedere o alta masina, mai ai o sansa sa te fereasca el. Daca nu arati intentia si nu il vezi, nu va putea sa te fereasca, pentru ca nu stie ce vrei sa faci.
6. Nu te lasa distras. Condusul e o activitate continua, inceteaza doar cand ai parcat si ai tras frana de mana. Fii atent, incearca sa prevezi traficul si sa observi pattern-uri. Asa vei fi pregatit sa actionezi, nu sa reactionezi (asta nemtii o fac mult mai bine decat belgienii).
7. Priveste in retrovizor la fiecare 6 secunde. Memoreaza masinile din jurul tau. Daca nu o mai vezi in oglinda, e o sansa foarte mare sa fie undeva langa tine.
8. Nu ezita, ia deciziile corecte si du-le pana la capat. Ezitarea ii va incurca si mai mult pe ceilalti soferi.
In incheiere, (pentru cine mai e treaz) scoala si examenul e doar inceputul, sa se asigure ca nu mori sau omori pe altii pe drum. De acolo incepe sa conduci cat mai mult, experienta se face in kilometri.
Daca a reusit maica-mea la 60 de ani sa conduca singura in Belgia pentru ca trebuia sa duca copiii la scoala, dupa ce in Ro era doar sofer de duminica pentru dus masina acasa de la gratar, nu am nici o indoiala ca vei reusi fara mari probleme.
Comentariu beton!32
@sebybv
Felicitari pentru rabdarea de a da explicații!
Ce legătură are vârsta? E un skill ca oricare altul, îl poți învăța și cu cât exersezi mai des, cu atât o să-l stăpânești mai bine.
Eu am ajuns (nu dintr-o dată) de la tremurat ca varga la volan (din cauza instructorului din București care țipa la mine, a traficului din București și a ex-ului care țipa și făcea miștouri) la condus o mașină nervoasă cu relaxare și plăcere. În Olanda. În Germania mi s-a părut traficul asemănător cu Olanda, oamenii respectă în general regulile de circulație, regulile sunt clare, te obișnuiești repede. Mult succes!
Totul este să-ți dorești mult! Eu am luat carnetul la 36 de ani dar am condus foarte puțin, din motive de soț. Eram bună doar la întors de la petreceri. M-am supărat și n-am mai condus mulți ani. In 2014 trebuia să-l reînnoiesc și soțul mi-a zis că sunt bani aruncați, că nu voi conduce niciodată. Nu l-am ascultat! In 2015 s-au îmbolnăvit grav. Aproape 3ani m-au dus copiii din spital în spital. Din 2018 la 58 de ani, am reînceput să conduc și mă descurc excelent. Totul este să îți învingi teama! Succes viitorului șofer!
Nicio problema, da-i bataie 🙂
Am luat permisul in Romania la 30 de ani, cand mi-am permis sa cumpar masina. Dupa ce am emigrat, a trebuit sa iau permis american, asa ca am facut asta la 42 de ani. In New York. Daca sa conduci in Bucuresti e stresant, la mancatorii de burgeri este pur si simplu infarct. Am gresit de nu stiu cate ori iesirea de pe interminabilele si incalcitele „highways”, doar ca eram facuta pe mine. Limita de viteza este 45 de mile la ora (nici dracu nu o respecta si au talentul sa schimbe banda in botul tau, fara semnalizare, fara nimic).
Daca am supravietuit eu, sigur va fi bine intr-o tara cat de cat normala la condus
Prietenul meu s-a mutat aici in Germania la 40 de ani. In Romania nu a avut nevoie de masina deci nici de permis. Inainte sa se mute aici cu totu,l a venit pentru cateva luni si a observat ca e imposibil de trait aici fara masina. A facut scoala in Romania la 40 de ani si apoi s-a mutat aici.
Scoala in sine a fost grea pentru el deorece se compara mereu cu ceilalti colegi de scoala mult mai tineri si se complexa. Reflexele nitel incetinite, mult mai prudent decat ceilalti prin prisma varstei. partea teoretica a fost un mizilic deoarece pana la varsta aia majoritatea intrebarilor erau situatii evidente. La partea practica, prima data a picat – sarcasmul examinatorului l-a blocat psihic – noi cei ce am prins comunismul avem alta relatie cu autoritatea nu intru aici in subiect. Luase si un calmant inainte si clar nu i-a ajutat. Pentru a doua examinare am lucrat cu el la partea emotionala si l-a luat. Prietenii mei romani ce au dat examenul aici imi spun ca bascalia romaneasca nu are loc si examinatorii sunt foarte prietenosi.
Cand a ajuns aici am cumparat o masina mai micuta (Golf 6) si a inceput sa exerseze, mai pe strazile din spate, mai prin sate, mai pe autostrada. Pe langa drumul catre munca (12 km) am incercat sa il las pe el sa conduca (eu am permis din 2003) si in cam 6 luni s-a simtit foarte confortabil sa conduca in orase mari chiar si inafara Germaniei. In Germania majoritatea soferilor sunt corecti sau cel putin previzibili – ajuta ca au unde sa isi testeze in mod oficial puterea masnilor asa ca am vazut f putini teribilisti – usor de iddentificat ca non germani de altfel.
Asadar sfatul e sa intelegi de unde vin emotiile daca te simti coplesit si sa lucrezi la asta nu la condus in sine. Explica instructorului ce simti si cred ca va respecta asta.
Cand ai permisul incepe cu sate, strazi marginase, si exerseaza in mod constant chiar daca te streseaza. Pune stickerul ala cu incepator fara rusine- Germania nu e Romania si 75% din oameni ce il vor vedea vor avea rabdare, restul te calesc. Ajuta mult sa cunosti fff bine masina. Stai frumos intr o parcare si incet incet probeaza toate directiile, reactiile- mai departe de alte masini si apoi mai aproape. Un truc f ciudat dar care l-a ajutat pe prietenul meu a fost sa exerseze in parcare cu muzica f tare- te forteaza sa folosesti alte simturi mai mult deci automat sa le exersezi si folosesti la condus.
Mult succes!
Daca ne intalnim in trafic, si esti cu scoala (nu cred ca ai zis ceva de germania), stai linstit, merg incet pe langa cei care invata, am fost si eu si inteleg foarte bine prin ce trec. Eu am facut scoala la 20 de ani, ma urcam intr-o o dacie 1300 care avea o cutie de viteza infecta si care nu cupla din prima incercare viteza, ambreajul era prea moale si nu imi dadeam seama cand „prinde”, acceleratia era forte tare si instrucctorul cam praf, in loc sa ma invete chestii ma cara prin oras pe la diverse comisioane sau sa isi cumpere materiale de constructii, ca isi facea casa. La ultimele lectii nu imi mai explica nimic, ma lasa sa merg cat de tare vreau si cum vreau, chiar pe banda doi ca prinsesem curaj, doar tragea de volan sau imi punea frana in timp ce vorbea la telefon continuu. Imi repeta ca el nu ma invata sa iau permisul, ma invata sa merg ca lumea prin oras ca pe el il va injura lumea cand o sa incurc traficul. Am avut noroc cu unchiul meu care era politist si mi-a explicat cum trebuie sa fac manevrele regulamentar ca sa iau permisul fara spaga. Si l-am luat din prima, deci vei fi OK.
51. I-am promis nevestei că voi da ptr. carnet, dar nu i-am promis/spus când. 😛 Nu am temeri/complexe privind condusul per se. Ci doar că s-ar putea ivi o situație neașteptată ( sigur se vor ivi) in care contează mult reflexele. Și mi-e teama că nu voi avea reflexul necesar …și că voi avea pe cineva pe conștiință. :/ Că dacă îndoi doar table, da-le dreacu…
Oi vedea când și cum…
Luat la 35, in Austria. Dupa multe tentative esuate pe la 18-20 de ani. A urmat un accident, pe la 28 (eram pasager). La Sibiu oricum nu aveam nevoie de permis. Dar Austria are atatea locuri frumoase de vizitat, incat am mai incercam o data. L-am luat si mi-a schimbat viata. Sunt independenta. M-am mutat la tara. Desi aici ai voie sā bei o bere sau doua, prefer sā nu, cā mi-e atat de drag sa stiu cā pot sa ma intorc singura acasa. Acum sunt „the designated driver”. Emotiile au trecut. Mi-a fost teama la inceput. E absolut normal. Dupa o perioada, te obisnuiesti cu „rutina”. Si daca in Germania scoala de soferi e ca in Austria, cu „o mie” de cursuri de perfectionare dupa ce ai luat permisul, e genial. Scump, dar bine… Succes!
Eu am facut scoala la 38 de ani. Eram cu masina primita in fata firmei si efectiv eu mergeam cu autobuzul. Cu greu m am mobilizat dar am facut scoala si am luat permisul. Ieseam noaptea in oras, imi faceam trasee, traversam jumate de oras pana la un sens giratoriu unde puteam sa ma intorc, parcam numai unde gaseam loc si de multe ori chiar ma intorceam acasa. Dar cu timpul toate fricile le am depasit si acum am ajuns sa conduc si cateva sute de km in cateva zile. Toate au un inceput…doar sa ti gasesti ‘calea potrivita’
Scriu aici fără să citesc comentariile dinainte. Eu am luat permisul la fix 40 ani. Nu am avut mare nevoie și nici banii nu mă dădeau afară din casă. Dar când am decis să rămân în Germania, am decis și să iau permisul. Nu poți trăi și munci în țara aia fără să fii motorizat.
Principala problemă era ca sunt surd. Nu există interdicții legale, dar în ce privește comunicarea, hm. La prima școală abordată au cam dat-o ocolită, soacra mi-a găsit un instructor dispus să-și bată capul cu mine, binecuvântat să fie. La școala de șoferi am avut bătăi de cap fiindcă așa cum scrisese medicul pe hârtii, nu se înțelegea dacă am sau nu epilepsie. Bineînțeles că nu aveam, dar ăia deja se gândeau cum să scape de mine.
Am dat doar o singură dată prin școala aia. Pierdere de vreme. Am citit acasă temeinic Codul rutier și apoi am cumpărat tot ce găseam în materie de teste. Pe urmă am trecut la cele online.
Partea de condus am făcut-o pe un Renault Clio, modelul mai vechi. Nașpa mașină pentru mine. Neauzind motorul, aveam probleme să schimb vitezele la timp, nici nu simțeam vibrațiile. Mereu omoram motorul când să pornesc, nu-mi ieșea debreierea concomitent cu accelerarea. Până la urmă o cunoștință și-a pus la dispoziție transatlanticul lui (Ford Mondeo diesel), așa se simțea manevrarea lui în o curte relativ mică în care am exersat. Așa am reușit să deprind manevrele – nici acum nu-mi ies întotdeauna ca la carte parcările (alinierea paralelă, nu numărul manevrelor), dar nici chiar așa cum în general știm că fac doamnele.
Cu condusul a fost mai chiznovat. Trebuia să fiu atent vizual și la instructor așa că era greu și cu semnele de circulație să-le văd dar și traficul în general. Ocolea dinadins zonele cu trafic. Nu s-a dat în laturi să mă bage în capcane și să-mi tragă perdafuri. Pe de altă parte mai aveam și unele probleme personale așa că uneori nu aveam răbdare sau eram cu atenția aiurea și a mai prelungit cu două săptămâni școala. Inteligent instructor. Fratele meu are permis toate categoriile (școală de mecanici, deh), dar a dat a doua oară pentru permis că prima oară nici să semnalizeze nu știa.
La examenul teoretic a fost circ că nu m-am înțeles cu polițaiul responsabil cu pozele și mă făcea să mă hlizesc. Până la urmă a găsit una corespunzătoare. Am intrat apoi direct la testul teoretic și am terminat în 8 minute, ultima întrebare nu mai conta.
La testul practic am avut baftă cu un polițist mai tânăr, mai contemporan care înțelegea că mai și există surzi și nu s-a ținut de cioace. M-a trecut cu 17 puncte de penalizare din 19. Bineînțeles, murise motorul când să intru în giratoriu dar cum nu s-a auzit nici un claxon (instructorul meu se plasase strategic în spatele meu cu altă mașină), hai că merge. Am făcut și o parcare cu spatele execrabilă, de fapt a doua din viața mea de șofer. Dar trecusem. Duduia care era cu mine în mașină și a fost și martoră era la a 5-a încercare.
Am făcut școala în România pentru că încă eram angajat la o firmă românească de soft. Bineînțeles, era și aspectul financiar, m-a costa hai 230 euro față de cât era 1.200 euro în Germania. Acum e 3.200 euro.
Wow…!
@AleBlaga, strașnice aventuri, chiar am citit cu plăcere povestea, pentru că sunt fascinat de oamenii care surmontează o deficiență fizică.
Jürgen, proprietarul casei, avea Parkinson și la 83 avea mândria să conducă, dar responsabil, numai dacă se simțea valid, că avea și zile mai proaste.
Sotul meu a luat permisul la 56 de ani, din prima incercare! In 5 ani a condus peste 120 000 km și conduce f bine. Acum stau în dreapta fără emoții.
P.S. Eu am luat permisul la 18 ani.
40 de ani nu este o varsta de speriat pt a-ti lua permis de conducere. Sotul meu a luat permisul la 56 de ani, din prima incercare! In 5 ani a condus peste 120 000 km și conduce f bine. Acum stau în dreapta fără emoții.
P.S. Eu am luat permisul la 18 ani.
sper ca omul sa aiba ceva instinct, ca restul se invata. eu am avut o patanie recent, cu o incepatoare. a plecat din parcare si mi-a lovit ambele usi la masina. nici macar nu s-a oprit sa se uite, ce sa mai zici de lasat bilet. ulterior am aflat ca ea nici nu auzise tabla aia care gemea.
norocul meu a fost ca un vecin era la tigara pe balcon si i-a luat numarul. politie accidente usoare, declaratii, nervi. s-a ales cu permisul suspendat pentru ca nu s-a prezentat la politie in 24 de ore. doamna incepatoare era nascuta in 66…
Îți dau cel mai bun sfat. Tramvaiul are întotdeauna prioritate.
La 35 de ani,am avut un accident auto,eu fiind biciclist și nevinovat.Cu banii de la despăgubire,am hotărât să-mi iau mașină. Dar reprezentantul Nissan nu a acceptat sa vândă decât dacă îi arăt permisul.Așa că am făcut școala, într-o limba pe care o învățasem după ureche,am luat din prima și la prima ieșire pe o autostradă liberă am testat noua mea mașină nou-nouță la viteza maximă. Dacă vă așteptați sa fi mers totul rău, vă înșelați.Acum am 63 și nici un eveniment.
Am luat permisul la 44 de ani, in luna octombrie si in noiembrie am plecat din tara in Belgia. Nu am avut masina cat am fost in tara, am condus doar cat am facut scoala. In 2006 ne-am luat prima masina si sotul a tot insistat sa conduc si eu dar imi era frica…desi el e foarte rabdator si ma tot incuraja! Pana intr-o zi cand am iesit de la munca; lucram in Waterloo, la 25km de Bruxelles. Eram obosita, ploua si autobuzul TEC intarzia, voiam sa ajung odata acasa, cand pe langa statia de bus a trecut o masina condusa de o marocanca, imbrobodita! Mi-a fost asa de ciuda pe mine si de cat de „fraiera sunt, cu carnetul in buzunar si nu conduc si baticoasa venita de la camile e la volan” incat a doua zi l-am rugat pe sot sa mergem intr-o parcare, am condus doua ore apoi m-am dus si mi-am luat o masinuta, la mana a doua, un Daihatzu cuore automatica, inimioara mea 🙂 pe care am condus-o cu drag ! Am condus 18 ani, prin Bruxelles, fara nici un accident, acum incep incet sa conduc prin Romania…
Trebuie sa iti cauti o motivatie, dragul meu si sa vezi ca o sa conduci!
Ca idee mama s-a apucat de scoala de soferi la 55 de ani. Nu a condus in viata ei masina. Tot asa din nevoie sa nu se tot milogeasca de noi sa o ducem ba acolo ba dincolo. A fost super motivata si a luat sala si orasul din prima. Acum conduce. Ca ideee si sper sa ti cont de ea. Orice gand negativ ai avea e clar ca iti face rau. Asa ca daca vezi ca nu te ajuta la nimic si iti creaza stari negative il inlocuiesti cu unul pozitiv. Le iei de la coada la cap ca sa zic asa: Am emotia asta provocata de gandul asta care s-a nascut din situatia asta. Situatia nu poti sa o schimbi dar gandul da, iar dupa ce ai schimbat gandul cu unul pozitiv o sa ai alt tip de emotie.
Si da, un psiholog te pate ajuta rapid sa scapi de gandul asta. Maxim 4, 5 sedinte si ai terminat.
Succes
Varsta nu e un impediment, daca omul gaseste un instructor bun, cu rabdare si care sa-l invete cat mai bine practica. Eu m-am apucat de scoala la 36 de ani, pt ca ma saturasem dupa muuulti ani de mers cu transportul public, stat prin orice conditii meteo prin statii si la fel de mult ma deranja sa ma rog de altii sa ma ajute pt drumuri in afara orasului, carat chestii voluminoase etc. Si am zis sa-mi incerc norocul, eu fiind o fire extrem de emotiva si perfectionista si speriata 😆. Aveam impresia ca n-o sa invat niciodată sa coordonez pedale, oglinzi, atenția la trafic, ambreiajul, mi se părea ca toate masinile vin in mine și realmente mi se bloca mintea de frica, in special când am dat examenul practic 😄 pe care din acest motiv l-am si picat de 2 ori. Dar am insistat sa-mi cumpar masina si dupa ce am tinut-o vreo jumatate de an in parcare nemiscata, a venit pandemia si cumva am fost nevoita sa încep să conduc, la inceput cu groaza si tremurat, cu emotii si toate starile posibile…însă 4 ani mai tarziu am appx 25 mii de km condusi singură, fara vreun șofer experimentat in dreapta, fara ajutor si mai ales cu increderea pe care doar experienta o poate oferi.
Si mie mi-au spus oameni din jur ca ce ma mai apuc acum la „batranete” de învățat sa conduc 🙄, norocul meu a fost instructorul care a crezut in mine chiar și când eu nu credeam, adica mai mereu 😀.
Buna!M-am apucat și eu de școală la 45 de ani din motive de ,,trebuie neapărat”,mai buna la teorie pe care am invatat-o pe de rost fara să înțeleg mare lucru în afara de primul ajutor și culmea,mecanica .In legătură cu atenția în trafic,pedalele ,vârsta eu ,la sfatul unui instructor foarte bun mi-am cumpărat mașina automata.Toata atenția mea este la trafic și nu trebuie sa mi bat capul în ce viteza sunt sau să mă claxoneze colegii șoferi la semafor că mi-a murit motorul .
Concluzie :fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui dar daca nu a fost făcut la timpul lui din motive de dezinteres total asta e,mergem înainte cu atenție maxima și reflexe după vârsta matusalemica!😀
Mi-am luat permis la 56 de ani…fara probleme…pot spune că nu mai sunt gărgăunii de la.tinerete,poți evita comportamentul cocalaresc in trafic ,ai mai multă răbdare și ,o dată cu vârsta devii mai înțelept….
Am luat permisul după 40 de ani; după ce am avut o întâlnire cu un jeep pe trecerea de pietoni m-am ales cu o frumusețe de fractura , fara prea multe urmări dar o perioada am mers extrem de greu așa că am avut de ales intre a face școală de șoferi sau 2 ore pina la servici. Pina la momentul respectiv am n-am avut nici o înclinație pentru a conduce. Prima ora cu foarte multa reticenta și cred că pe tot timpul scolii am avut o strângere de inima… A doua zi după ce am luat permisul am fost și mi-am luat mașina singur dintr-un oraș vecin. Ei bine aia 50 de km pe E 85 m-au lecuit de toate angoasele pe care le aveam vis a vis de condus. De atunci am sărit sută de mii de km, am o plăcere teribilă sa mă dau cu mașina, m-am îndrăgostit de tracțiunea spate( nu BMW daca la asta va gândiți- n-am nimic contra firmei doar că…) . Morala e .. pina nu o faci nu știi cum e. Nu exista o sa incerc, e mentalitate de pierdut. Exista o fac și văd ce iese. Mult succes domnului.
Permis de motor la 43.
Ce sfaturi? Sa se urce în mașină și sa vadă cum se simte. Dacă e ok, sa și pornească la drum, întâi ușor. Dacă tot ii place, sa termine școala și sa profite la maxim de instructorul din dreapta.
Dacă tot a terminat și i-a plăcut, sa dea și examenul. Dacă învață, o sa-l și ia.
Cu mers la psiholog nu se ia permisul.
Da, eu împlinesc la anul 50 de ani și nu am condus în viata mea o mașină, părinții mei având mașina încă de când eram mic. Nu am fost atras niciodată de a conduce… Îmi place sa fiu pasager însă… Mi-am atras tot felul de păreri care mai care… Sa nu mai vorbesc de cum eram privit când eram întrebat dacă am carnet și spuneam ca nu… Am condus bicicleta, scuter, motocicleta și la 30 ani mi-am luat atestatul de pilot pe avion ușor… Dar de mașină nu ma simt atras… Nu știu de ce… Uite ca exista și cazuri speciale…