Știți ce m-am întrebat dintotdeauna? Cum o fi la revelioanele alea unde te duci fără să cunoști pe nimeni?
Știți despre ce vorbesc, da? E plin de oferte de revelioane organizate pe la restaurante, sau hoteluri, sau săli de evenimente (apropo, ăla de la Romexpo s-o mai face?). Mă gândesc că dacă există oferte înseamnă că există și cererea pentru ele, ca doar n-or fi nebuni să le scoată pe piață deși nu vrea nimeni.
Ei bine, mă întreb ce te-ar mâna să faci asta? De ce să faci revelionul într-un loc unde sunt doar oameni necunoscuți? Pentru că eu, prieteni, nu m-aș duce niciodată în această viață la vreun astfel de revelion.
Atenție! Nu mă refer la cazul în care se strâng mai mulți prieteni și merg în grup. Asta e ceva ce mi se pare okeish, când ești cu oameni pe care-i cunoști poți sa faci revelionul și la Șoșoacă în sufragerie, că până la urmă o să găsești o modalitate să te distrezi.
Nu, boss, mă refer strict la situația în care plătești pentru un revelion organizat, dar tu te duci acolo singur sau cu partenera/partenerul tău. Fără să știi prea bine ce-o să găsești acolo, dar știind clar un singur lucru: o să-ți petreci noaptea dintre ani cu niște străini, niște oameni pe care atunci îi vezi pentru prima și ultima oară în această viață. Și mai dai și-o grămadă de bani pentru asta. De ce, de ce-ai face așa ceva?
Mi se strânge carnea pe mine doar când îmi imaginez cum o fi să stai la masă toată noaptea cu niște unii cu care n-ai nici în clin, nici în mânecă. Sau, luați-o pasta, cum o fi să te ridici să dansezi (nu, nu eu, pentru că eu nu dansez niciodată) printre oamenii ăia la care nici nu m-aș putea uita.
Gizăs craist, am atacuri de panică acum când scriu asta. Niciodată, prieteni, niciodată n-aș putea să fac așa ceva. Mai degrabă fac revelionul în parcare la mecdonalț. Ceea ce nici nu sună atât de rău pe cât pare. 😀
Dar oamenii sunt diferiți și fac lucruri diferite. Prin urmare, există oameni care pot merge la revelion cu necunoscuți, altfel n-ar geme piața de oferte de genul. Voi unde vă încadrați? La psihopații ca mine sau la cetățeni sănătoși la cap?
Și dacă tot a venit vorba despre revelion, hai să mergem mai departe cu subiectul. Ia ziceți-mi care ar fi cel mai mișto revelion în accepțiunea voastră?
Lăsați frâu liber imaginației și dorințelor, nu vă gândiți la bani, presupunem că i-ați avea și n-ar fi nicio o problemă să cheltuiți oricât. Unde ați face revelionul și cu cine?
O să încep eu, doar că e destul de complicat, pentru că sunt două și nu mă pot hotărî pe care să-l aleg.
Primul. Aici avem clișeul clasic: la mare, la soare. Da, mi-aș dori sa fac măcar o dată în viața asta revelionul în pantaloni scurți și tricou, la 35 de grade Celsius. Iar pe 1 ianuarie, dimineața, să mă duc la plajă. Poate, cine știe, chiar o să reușesc la un moment dat.
Al doilea. Ăsta e nițel mai complicat. Mi-ar plăcea să fiu undeva într-un sătuc din Italia (dacă nu se poate Italia, merge și Spania) și să fac revelionul la oamenii ăia acasă sau la singura cârciumă din sat. Pur și simplu să stau să mă uit la ei toată noaptea, nu mi-ar mai trebui altceva.
Doar că, după cum vă spuneam mai sus, nu pot să fac revelionul cu necunoscuți. Prin urmare, ar trebui să ajung în sătucul ala cu măcar câteva săptămâni înainte, ca să apuc și eu să cunosc niște oameni. Să mă știu cu signor Gianfranco, măcelarul satului, să mă salut cu signora Agostina de la brutărie, să mă simpatizez cu Luigi, care are service-ul auto cu vulcanizare, pe scurt, să ies să mă plimb pe singura stradă din sat și să mă salut cu toată lumea.
Dacă aveți impresia că aberez, aflați c-am văzut cu ochii mei un sat de genul ăsta. Se numește Perdifumo și-am ajuns întâmplător acolo în vara lui 2020. Eram cu Mara, oprisem să mâncăm rapid ceva, dar am rămas jumătate de zi. Pur și simplu n-am mai putut să plecăm, ne fascinau oamenii ăia care se știau toți unii cu ceilalți, erau ca o mare familie.
Nici nu vă mai spun cât de bine mă simțeam când ne salutau și pe noi, doi străini. Le răspundeam din toată inima. Ei bine, bănuiesc că e toată Italia plină de sate de genul, timp să ai să te duci să locuiești jumătate de am în unul dintre ele.
Cam astea sunt cele mai mișto revelioane în accepțiunea mea. Abia aștept să le aud pe-ale voastre.
Dac-aș avea bani gârlă aș face revelionu’ undeva „la mare, la soare, cu blondina-n țâțele goale”. 😎
Chestia cu necunoscuții mi se pare macabră de-a dreptu’. 😱
Comentariu beton!45
Adică încă mai există blonda în peisaj? Ooo, păi asta deja seamană a relație. 😛
@MV: un fel de. Nu-s sarmale, da’ varză à la Cluj tot este. 🤭
Comentariu beton!19
💪
Hmmm, asa singura nu m-as duce, evident…cu gasca de prieteni ar fi ok, dar nu la restaurant, mai degraba un club.
Revelionul ideal ar fi la munte, o cabana de lemn cu semineu, o mana de prieteni, schiuri si vin fiert 🙂
Comentariu beton!42
@Zambila,
tocmai am aprins 🔥 la șemineu, afară ninge, schiurile sunt proaspăt ceruite. Te bagi la un lopătat de zăpadă?
Comentariu beton!18
Eu am avut asemenea experiente, 3, fiecare total diferit de celelalte, in toate am fost cu sotul si atat. Primul a fost in studentie, intr-o tabara studenteasca de revelion la Slanic Moldova. Nu cunosteam pe nimeni, dar nu a contat, a fost cel mai beton revelion cu necunoscuti, distractie, dans pana la-loc-comanda, mereu in hora mare, nu conta langa cine esti, toti vorbeau cu tine si tu cu ei, culmea, fara a fi beti-turta, cum te-ai astepta de la studenti. Urmatorul a fost dupa cativa ani buni la un hotel la munte, cuminti, la masa in restaurant, costum, fite, toti se uitau daca are cineva curaj sa danseze, pentru ca orchestra se straduia sa ne ridice de la masa, dar erau mai interesante pentru multi sticlele de vin. Niciodata nu am vazut atatea sticle de vin baute la o masa, pe la noi nu se obisnuieste atata vin. Cei care dansau si se distrau cel mai bine erau copiii. Apoi, a fost revelion la gramada, in piata, afara, unde fiecare face ce il taie capul, injura, urla, bea orice(mai ales tarie , ca e frig afara bocna, vin fiert si sampanie), jeg pe jos dupa etc. Tu stai , ingheti si incerci sa asculti ce se canta pe scena fals sau playback, de multe ori, doar banul sa iasa, mai rar cate un artist adevarat care sa faca fata unui concert live. Cam asa pentru mine. Ramane drept model de chef perfect cu necunoscuti revelionul studentesc.
Comentariu beton!28
Și eu tot pe modelul psihopat. N-am petrecut niciodata trecerea dintre ani printre străini. Decât așa, am preferat să stau acasă! Nici la mare, la soare n-am experimentat de revelion, dar timpul nu-i pierdut, că-s fan astfel de astfel de locuri!
Comentariu beton!27
psihopat. nu imi plac necunoscutii. prefer cu prietenii sau in cel mai rau caz, dar chiar cel mai rau, singur.
daca se merge in Italia ma bag si eu,
Comentariu beton!31
și eu, și eu. 😀
Cred ca daca ai organiza revelion in Italia la soare ai avea o gramada de clienti 🙂
Comentariu beton!20
Categoric întru și eu în categoria psihopați. Numai când mă gândesc la posibilitatea de a sta la o masă, înconjurat de străini, cu o muzică pe care nu o pot alege și mâncarea „tradițională” mi se face rău fizic 🤷.
Revelionul ideal pentru mine, undeva într-o țară exotică, pe plajă, căldură, înconjurat de superba soție și cei patru copii, alături de câțiva prieteni buni.
Comentariu beton!38
Așa m-am gândit și eu! De câțiva ani fac în așa fel încât să mă prinda revelionul pe plajă, la soare. Și pe bune ca e super. Nu vreau restaurante scumpe , nici rochii cochete, nici formația nu știu care să îmi cânte în urechi.Asa îmi place mie, ca în dimineața de Anul nou să mă trezesc și să merg pe plajă, să înot o jumate de oră ( dacă e posibil, in fiecare an,un loc nou)-un nou loc, un nou an, un nou început.
0
Orice manifestare in grupuri largi si cus necunoscuti mi se pare o pedeapsa. Deci, no! Hell, no!
Subscriu la craciunul/revelionul (si practic iarna) la soare. Nu mult, nu canicula, doar cat sa iti incalzeasca oasele. Pana cand gasesc solutia de revelion la soare cu un grup mic de prieteni, prefer singur acasa (nu filmul), cu un coniac bun
Comentariu beton!18
Am facut un revelion de genul asta la Sighisoara, acum vreo 16 ani cred. Nici eu nu dansez si nu sunt cea mai sociabila persoana din lume, dar m-am simtit foarte bine cu toti necunoscutii aia. Am vorbit, am mancat, am baut si chiar am si dansat. Precizez ca eram eu si sotia, in rest nu cunosteam pe nimeni. E ca atunci cand te duci la nunta si in afara de tine nu mai vine niciunul dintre cunoscutii tai, asa ca ajungi la masa cu tot felul de oameni necunoscuti sau rude ale mirilor (am fost de 2 ori in situatia asta). Una peste alta, e o experienta frumoasa si merita macar o data sa incerci.
Comentariu beton!85
n-aș căuta experiența, da’ dacă s-o-ntîmpla, +1; eu mă simt bine cu mine, așa, în general…
Comentariu beton!28
Așa am pățit noi, la o nuntă unde cunoșteam mirii și încă un cuplu 😂 sincer, abia așteptam să ajung acasă
Și eu am făcut câteva revelioane la restaurant, împreună cu soțul. În București, că nu puteam pleca din oraș cât aveam părinți – pe 1 eram la prânz la ei la masă… Cel mai mult (eu sunt moartă după Grecia și muzica grecească) mi-au plăcut cele vreo 3 revelioane la restaurante grecești, în stil grecesc și cu muzică mai mult grecească (dar nu numai, a fost pentru toate gusturile). Ne-am împrietenit cu tovarășii de masă, am dansat când ne plăcea muzica sau când știam pașii, am ascultat muzica, ne-am amuzat…
Oricum, a fost frumos… N-am avut nicio problemă că nu cunoșteam pe nimeni. Până dimineața, i-am cunoscut…
Țineți-vă bine. De vreo 10 ani încoace sunt pe drum la trecerea dintre ani. Îmi fac rezervare într-o stațiune din munți (Austria, Italia) începând din 1 ianuarie pentru o săptămână, așa că trecerea dintre ani mă prinde pe drum spre acolo. Drumuri libere, vameși plictisiți/uimiți că 2 nebuni îi deranjează în noaptea de Anul Nou. Atenție, nu schiem. Mergem pă relaxare, aer curat (rece 😜), zăpadă, alea, alea.
Mno, fucking crazy people.
P.S. De dansat dansez dar e mai greu în mașină. Dau doar din mâini pe ritmul muzicii, eventual mă unduiesc din corp. 😀
Comentariu beton!144
Băi, cât de tare! Te invidiez profund pentru asta.
Exact asa am si eu niste prieteni.
Anul trecut Rev-ul i-a prins pe aeroport in Hong-Kong, intre zboruri, in drum spre Tahailanda.
Acum doi ani, prin Doha sau nu-stiu-pe unde, tot pe aeroport, in drum spre Bali.
Asta viata!
Comentariu beton!29
Și nici nu e o idee asa de rea, acum că ai adus vorba. De la 1 ianuarie scad si preturile 😁
Am trecut de etapa in care mă mai chinuiam să merg undeva de revelion. Oricum petrecerea avea loc cu una sau două nopți inainte, aia de 31 fiind de mahmureală, atunci ce rost ar avea?
Ma tot uitam cum stateau unii in ploaie in Piața revoluției cu niste sticle de spumant in mână. Niciodată!
Comentariu beton!30
O singură dată am făcut Revelionul la restaurant și nu m-am simțit confortabil, nu mi-a plăcut. Era la trecerea dintre 2003-2004, iar restaurantul era Cocoșul de Aur(Craiova). Bine, la masa eram cu niște prieteni, dar totusi…duduiau manelele…ceea ce nu-mi place. De-atunci doar închiriat ceva pe la munte cu apropiați (prieteni, rude etc.). În ultimii 5-6 ani, poate chiar mai mult, doar acasă.
Concluzia: Psihopat.
Comentariu beton!24
Da, da, da, fix asa … uitasem complet de asta cu „muzica” (hai, nu manele, da’ ceva frumos, sa placa la toata lumea , LOL) data-n blana de nici nu-ti mai trebuie bautura sa pleci capiat de acolo.
Nu-i suport pe cretinii aia de organizatori care simt ei nevoia sa dea muzica in asa hal de nu poti schimba o vorba cu alta persoana fara sa urli ca un dement. Daca, presupunand ca nu am de ales si ajung la o astfel de chermeza, in prima jumatate de ora simt nevoia sa ies din sala ca sa pot vorbi ceva cu cineva, eu plec ca e clar ca nu am ce sa caut acolo.
Comentariu beton!28
Nu am nici o problema sa fac la un restaurant cu necunoscuti. Bine, nu am nici probleme sa ma bag in seama cu oamenii.. Nu m-ar deranja sa fac nici la soare sau la plaja prin Malaga , Barcelona sau Praga, etc :). Oricum as fi cu geamana.
Singura problema este ca ne mobilizam mereu, dar mereu pe ultima suta de metri.
Comentariu beton!21
da, plajele din Praga sunt cele mai the best
Comentariu beton!74
@zedicus, am râs cu sunet. :))))))
@zedicus Nu-s eu omul cu rezoluțiile de Anul Nou, dar datorită (sau din cauza) ta am decis: nu mai citesc blogul lu’ MV în timp ce-mi beau cafeaua.
Comentariu beton!14
Nope, nada, nooo. „Tradiția” noastră de Revelion e cât se poate de simplă – masa de prânz cu nașii, la noi acasă. Apoi un somnic, apoi dus la țară, la părinții ei, primit colindătorii, întors în oraș la părinții mei, apoi dus la un cumnat, și undeva în jur de 1 acasă și somn, pentru că ne place să ieșim la plimbare pe 1 ian, pe la 10-11. Și cam atât.
Dans? Maestre, dacă nu ești Zorba să mă tragi de mână nu ai nicio șansă. La cele 67 de kile (hai 70 uneori) la orice chermeză mă interesează un singur lucru – ce e la meniu.
Comentariu beton!20
Orice varianta cu soare, plaja și caldura e binevenită, am bifat deja acum vreo patru ani, m-a prins Anul Nou in Thailanda. Un singur impediment, e cam aglomerat peste tot unde e cald și soare iar zborurile sunt cel puțin duble la preț.
Pentru mine cea mai oribilă varianta (ok, aia cu #femeiacusindromulvaciinebune e coșmarul absolut, nu aș putea nici sa mi-o imaginez) nu e cea cu necunoscuți, ci aia cu zăpadă, munte, frig de te c.. pe tine. Nu exista in mintea mea asocierea intre cuvintele petrecere/vacanță și cuvintele zăpadă/frig.
Comentariu beton!14
Hmmm. In ce mă privește eu nu înțeleg nevoia de a sărbători anul nou. Și în general nici o sărbătoare din astea „tradiționale”. Așa că nu particip; atât cât e posibil. Nu pot evita chiar întru totul reuniunile cu familia, dar le-aș sari bucuros și pe astea. Așadar, nici „festivități” cu necunoscuți dar nici cu niste cunoscuți. Antisocial!
Comentariu beton!35
This!
Nici eu nu înțeleg nevoia de a marca atât de festiv trecerea în noul an.
Unde mai pui și ca te pregătești cu mâncare și toate alea, timp de vreo 2 zile, bagi la 12 ca în spitalul de urgență și din 2 promiți ca te bagi la dietă.
De ce? :))
Comentariu beton!17
Putem inchiria un avion :)))) doritori suntem destui de “mare-soare”.
Comentariu beton!17
Nici eu. Le-am văzut reclamele, chiar nu știu cum mi-au apărut pe FB ofertele lor.
La mine mai e problema zgomotului, acustica muzicii, de îți rupe timpanul (așa simt eu). Nu mă simt bine la bairam-uri din ăstea românești unde, neapărat, trebuie să urli să te audă cel de lângă tine. Cu dansul, îți dai seama, nici atât.
Și să zicem că nu e nebunie din asta și m-aș putea duce, un alt detaliu rămâne că dacă eu nu știu câțiva – minim 5-7 – oameni acolo, tot e o problemă pentru mine și prefer să dorm.
Dacă aș alege din una dintre opțiuni, aș alege-o pe aia cu Revelionul la 35 de grade celsius, în tricou și pantaloni scurți.
Am fost singura in croaziera de o saptamana, revelionul ar fi mic copil pe langa asta. Doar ca nu consider ca merita sa dai bani in Ro pe o distractie ? de o noapte, nu mai zic ca nici ficatul nu permite maioneza si alte prajeli, cu alcoolul n-ar fi problema.
Intre timp caut idei pentru la anu’, ar fi o frumoasa vacanta de pe 21 dec tuma’ pana pe 6 ian.
Comentariu beton!12
O singura data am mers oarecum la plezneala insa eram 3 familii nu chiar singur, in rest imi aleg cu grija locul si cu cine, sunt satul de necunoscuti.
Daca tu vrei plaja de revelion eu nu, eu vreau munte si zapada, deh, fiecare tanjeste dupa ce nu are.
Ala micu munceste la polul opus mie, adica in tarile reci(de unde se vede aurora boreala) intr-un orasel mai mic, acolo din prima zi cand a iesit in oras a fost salutat de cei pe care ii intalnea pe strada, la plimbare etc.
Comentariu beton!11
@keepcalm
Te invit, ca si pe @Zambila, am nevoie de forta de muncă la dat zapada din curte.
Anul trecut prietenii care au venit de revelion au cam transpirat la lopeți ca să putem scoate mașina și să îi duc la aeroport😜
Am dat foarte multa copiil fiind, nu mie rusine, acuma probabil chiar mi-ar face placere.
App, stiu cum e in tarile nordice, am prieten foarte bun in Norvegia iar fiul meu e tot intr-o tara nordica.
A fost cât pe ce să mă duc la o petrecere din asta organizată, la un restaurant, acum vreo doi ani. Eram singură, nu aveam nici o invitație și în după-amiaza zilei de 31 am găsit un articol pe net în care scria despre petreceri din astea unde te poți duce fără rezervare. Nu m-am dus pentru că în realitate nu aveam chef de oameni. Așa că am rămas acasă și am dansat singură. Pentru că pentru mine, petrecerea de revelion trebuie să fie cu dans. Oriunde, dar cu dans.
Comentariu beton!26
Subscriu, niciodata revelion tip „nunta” si cu atat mai putin cu necunoscuti. Am incercat o singura data, cu o gasca de prieteni la un restaurant (extrem de mishto locul, altfel) a fost decent dar nu vreo sfaraiala.
Plus ca nu ma lasa „religia” mea de om pragamatic sa accept sa platesc mai mult decat face, pentru nimic, niciodata in viata. Iar revelionul (ca multe alte ocazii similare) e oportunitatea perfecta pentru hienele din HoReCa si nu tin mortis sa ma ofer volutar la o jepcareala nesimtita.
Cel mult – daca tot nu am vreun plan clar si din timp – o hahaiala in familie/gasca intr-o piata cu un vin fiet/sampanie si la ora 1-2 la hotel plapumioara sau ceva de genul e maxim ce suport la ocazii din astea „festive”.
Apropo de asta, nici pe la nunti/botezuri si alte cumetrii de genul nu merg, tot pe motiv (principal) ca 99% ma voi nimeri la masa cu niste necunoscuti si situatia va fi de la inconfortabila spre penibila toata noaptea daca nu gasesti ceva chimie instant … cat sa si vorbesti de vreme, fotbal sau alte kkt-uri.
Revelionul IDEAL, aici e simplu: mare/soare/palmieri si +35 de grade. Nu exista absolut nimic care sa se apropie de acest ideal.
Da, alea cu un satuc mic din Gr/Sp/It/Swi/Aus sunt sunt extrem de mishto si le am pe lista si le vanez cat pot ca si ocazii. Dar nu de revelion, mai repede de ceva gen Craciun sau o alta sarbatoare de-aia locala, a lor. Atunci cred ca ar fi maxim de interesant si as putea sa-i cunosc pe bune pe oamenii aia.
Comentariu beton!12
„”Apropo de asta, nici pe la nunti/botezuri si alte cumetrii de genul nu merg, tot pe motiv (principal) ca 99% ma voi nimeri la masa cu niste necunoscuti si situatia va fi de la inconfortabila spre penibila toata noaptea daca nu gasesti ceva chimie instant … cat sa si vorbesti de vreme, fotbal sau alte kkt-uri.””
iar daca co-mesenii au pareri dacice despre covid, Rusia, vaccin, alte teme, noaptea e instant distrusa
Comentariu beton!19
O cabanuta in Lapland si aurora boreala.
mai bine un lapdance
@ zedicus De ce mai bine? Nu se poate si?
Sau intr-un an Lapland, in altul lapdance. Cu toate ca nu prea ma incanta ideea de a imi flutura unu’ podoaba pe la nas. Si sotul ce face in timpul asta? Ca vreau sa facem recelionul impreuna…or fi cluburi mixte? Da undeva cu zapada 🙂
Într-un sătuc din Highland, la pub, sărbătorind Hogmanay cu sătenii. Scoţienii sunt singurii necunoscuţi cu care aş putea chefui şi să mă simt de parcă i-aş cunoaşte de-o viaţă.
Comentariu beton!13
Revelionul cu necunoscuți e ca un gang bang prost. Că e fără bang!
„Maricico, ia fă de pe masă niște chifle și trage-le în față, că uite cât bagă ăla în el și ne lasă fără și nu mai avem la friptură”
„Costică, tu m-ai pipăit pe picior? Că știi că azi sunt pe roșu! Că dacă n-ai fost tu, mustaciosu’ ăsta care duhnește a rachiu cu usturoi, nici nu-mi place. Nici nevastă-sa nu îl place, că s-a îmbrăcat ca o pațachină boită cu vopsea de ouă din Dragonul Roșu. Ouăle, dragă, ouăle!…Costică. ești beat? Să nu dansezi iar Meneaito, că mă faci de râs! Cine știe cine ne vede…”
Și eu vreau un sat: Italia, Spania, Franța, Scoția, Irlanda, orice, vestic să fie! Ce duble ar fi ieșit…Dar, undeva la un ranch, în Montana, ca în filmul Yellowstone (recomand dacă îți place Kevin și western și cabane)…nu ți-ai putea dori mai mult de la viață!
Comentariu beton!22
Parcă i-am văzut pe Draga Olteanu şi Puiu Călinescu cu „nu ai voie” :))))))))))))))
Comentariu beton!19
Craciunul se petrece in familie si cu familia, Anul Nou cu prieteni si necunoscuti! 🙃 Am momentele mele cand sunt supersociabila si unul din momentele astea este Anul Nou. Locurile in care as vrea sa fiu ar fi Las Vegas la o petrecere cu celebritatile din Hollywood sau la vreun carnaval dintr-o tara latinoamericana sau in Paris, Viena sau in orice alta capitala europeana, adica in locuri in care sa te distrezi maxim. Nici in Dubai nu ar fi rau pentru o noapte. Am auzit ca acolo e luxul maxim, cu seici si araboaice ce arata ca in povestile din 1001 si una de nopti.
Mi-ar place si la noi acasa, dar tot in stil grande ca cele de mai sus, ca o data e Anul Nou.🙂
Comentariu beton!12
Subscriu si eu 🙂
0
Eu sunt de-a dreptul sociopata. Urăsc genul de petreceri din astea unde nu cunosc pe nimeni, unde urla muzica de nu te înțelegi om cu persoana.
Îmi place sa dansez, dar nu-mi place muzica populara, lăutărească, manele etc. Nu-mi place, nu știu, nu vreau hore, sârbe si bătute.
Cel mai cinstit revelion e acasă, cu bărbatul, mâncam ce si când vrem, dansam in papuci, ieșim, la miezul nopții in balcon de unde vedem artificiile si ciocnim, virtual, un pahar de șampanie cu vecinii. Iar, când ni se face somn, ne ducem la culcare.
Comentariu beton!32
Am refuzat ideea de revelion la restaurant, chiar şi cu prietenii! Anul trecut am făcut Revelionul singură acasă la mine (în premieră), iar propria companie mi-a fost de ajuns! Revelionul în Italia, în satele lor fabuloase…ohhh daaaa, un vis frumos!!!
Comentariu beton!12
Hai ca m-ai facut sa caut Perdifumo pe harta si sa intru cu Street View ca sa ma plimb pe stradute. II transmit eu cu ocazia asta dnei Agostina salutari din partea voastra!
Comentariu beton!12
Grazie mille. 😀
Anul trecut am experimentat revelionul la căldură 🙂 – Egipt. Deși experiența din noapte respectivă nu mi-a plăcut, ideea că am putut face plajă și baie în mare pe 31 decembrie / 1 ianuarie a fost super tare.
De 2 ori am fost la restaurant de revelion, cu încă 1-2 cupluri. A fost distractiv fiind între noi, dar să mergem doar eu și partenerul nici nu iau în calcul :))))
De singurătate. Uneori te ia de cap și te duce. Și cu puțina luciditate alegi ca și de data asta să mai amâni un anume moment. E ca atunci când gâsești forța necesară să ieși din casă, să te plimbi printr-un parc, chiar dacă plouă, să cumperi niște flori de toamnă, mai zgribulite decât tine, să stai de vorbă cu mămăița de le vinde și să consideri acel moment ca cea mai bună ședință de terapie. Să capeți forță pentru incă o zi. Sunt mulți care nu mai au putere sa continue.
Cât privește cel mai bun revelion este cel petrecut în pijamale. Nu l-am făcut până acum și asta visez.
Comentariu beton!50
Probabil in toate satele si oraselele italiene e aceeasi ospitalitate. Am fost in Cori, Latina, unde l-am tuns pe cel mic intr-o zi ca nu se mai putea… Incepand de a doua zi, aveam un nou prieten, frizerul, care iesea sa ne salute de cate ori treceam pe acolo, lasand orice facea in momentul acela. Si era o bucurie pe fata lui, pe care nici la mama nu o vad prea des….Da, probabil clima, veniturile, zonele superbe in care locuiesc, ce mananca, habar n-am, ii face sa fie asa. Cat despre revelion – la soare, pe plaja, la 35 grade, clar!
Comentariu beton!16
Treaba aia cu revelionul la 35 de grade mi-am propus-o și eu, acum mulți ani când, intr-o astfel de ocazie, am ieșit să „dăm artificiile plus sampania ” regulamentare pe un mare minus 10-12 grade, îmbrăcat fiind cu un tricou și un sacou sport.
Ce nu m-am gandit eu atunci, dar a zis soarta să imi joace o festă, a fost că, in loc de vreun loc exotic, la plajă eventual , in ultimii ani temperaturile tind spre alea plus multe grade chiar aici, în țărișoara asta a noastră, deci nu ar fi exclus să-mi indeplinesc dorința, with a little twist, în România in loc de vreo Maldive sau Tahiti, ceva…
Cel mai misto revelion l-am petrecut la trecerea dintre 2022-2023, iar pe 1 ianuarie anul asta eram pe plaja, printre dunele de nisip din Gran Canaria, la 28 de grade, eu in costum de baie, spaniolii in costumul lui Adam iesind din marea destul de rece ca niste Adonisi ( au ei o traditie cu intratul in mare in prima zi din an ca sa se curete de tot anul care s-a incheiat). A fost Revelionul perfect la care am visat dintotdeauna, sa fiu intr-un loc cald la trecerea dintre ani.
Niciodata nu mi-a placut sa merg la restaurant la vreo petrecere unde urla muzica de nu te intelegi om cu femeie.
Comentariu beton!11
Eu nu înțeleg care-i baiul să dansezi printre necunoscuți.
Da în cluburi, concerte, discotecă, nu ați fost niciodată? Doar cu cea mai bună prietenă/cel mai bun prieten, atunci când nu se strângea gașca?
PS. Nu am o problemă să petrec revelionul la restaurant, dacă sunt cu perechea. Dacă e muzică bună, și dansăm. N-am fost niciodată dar nu aș refuza ideea.
Comentariu beton!24
Văd în jurul meu f multe scenarii în care oamenii aleg varianta de revelion la comun cu alți straini:
1. Tocmai te-ai mutat într-o tara/oras în care nu ai apucat să-ți faci prieteni. Nu vrei să-ți petreci (și noaptea) dintre ani singur pe canapea asa ca plătești niște bani unde sa vezi fete de oameni și chiar să socializezi
2. Muncești f mult și nu mai ai timp de prieteni (been there). Asa ca te trezești ca vine minunata noapte dintre ani și ai opțiunea sa fii acasă cu rudele pe care nu ți le alegi, singur sau printre straini
3. Evoluezi financiar mai repede decât prietenii tai și îți dorești niște experiente pe care ei (încă) nu și le permit. Asa ca dacă vrei sa experimentezi revelionul într-o croaziera de lux, îți iei bilet și gata.
Și exemplele pot continua pana la motivul de a găsi un partener de viata printre străinii pe care i-ai putea cunoaște acolo sau a vrea pur și simplu o noapte în care sa te distrezi fara sa te cunoască nimeni. 😅
Comentariu beton!27
La mare, la soare, asta e visul, si sper clar ca la anul sa ma organizez din timp. Am vrut si anul asta dar sunt niste preturi in perioada asta de am zis hai pas, mergem in februarie.
Acum 5 sau 6 ani, ne conving niste prieteni, un cuplu relativ apropiat noua sa venim cu ei la restaurant de revelion, ei au inchiriat tot, ei organizeaza si vin toti prietenii lor. Minunat, nu?
Am ajuns, jumatatea mea a vazut imediat ca toti fumeaza in interior si cum nu suporta fumul, am facut cale intoarsa spre apartamentul nostru de 2 camere. Bineintels ca am primit salata de boeuf, piftie si friptura la pachet ca doar platisem :-))) Am ramas prieteni cu cei care ne-au invitat pt ca de asta esti prieten sa ii tolerezi celuilalt fixatiile.
Psihopata si aici :)) Revelionul ideal pentru mine e un citybreak printr-o capitala europeana. Hoinareala cat e ziua de lunga in 30.12-01.01. No parties, just eating good food and walking all day long 😃
Unul din cele mai frumoase revelioane a fost în piață la Barcelona unde a fost un spectacol extraordinar (muzică, artificii, drone). Revelionul ideal? Într-un refugiu pe un munte cu încă câțiva munțomani. Ideal ar fi să fie și viscol.
Mi-ar plăcea să fiu undeva în vârf de munte cu al meu soț, într-o cabană numai a noastră, cu șemineu, jacuzzi, personal chef, fără alți oameni, fără tv și fără semnal la telefon, cu o pârtie doar a noastră și multă zăpadă, evident.
Eu mi-as dori sa fac un Revelion undeva mai prin nord, pe la frig. Dar sincer nu as zice nu la un satuc in Italia, la Bali sau alt loc exotic de pe glob.
Cea mai traznita petrecere de Revelion a fost in camin pe vremea studentiei dupa care ne-am dus in piata la concert. Am plecat de acolo fleasca de la atata vin spumant🥂🍾. A fost cumva mult sub media chefurilor pe care le organizam noi pe vremea aia🤷♀️.
Cel mai tare revelion a fost cel din ’90 -’91, in Germania, un orasel langa Nurenberg.
Beach Party, intr-un bar, unde nebunul de patron a bagat nu stiu cate basculante cu nisip, o caldura torida in interior si toata lumea in slapi , pantaloni scurti si costume de baie.
Doar ca la ei revelionul se termina dupa ce trece miezul noptii, din pacate.
Chiar nu stiu cum a scos nisipul dupa aceea.
Revelionul la restaurant l-am mai facut de cateva ori si cu gasca de prieteni, 12 – 14 persoane.
E interesant, dar preferam sa ne strangem la unul dintre noi acasa.
Comentariu beton!16
Clar nu, am făcut o singură dată chestia asta cumva constrânsă și a fost un coșmar 🤬 mai ales că am fost fără mașina mea (ca să pot pleca dacă nu e în ordine). La malul oricărei mări cu un sandwich și o apă minerală și nu mai am nevoie de nimic, sau Islanda 😛 apă termală, ninsoare și aurora boreală e maxim, pot și singură să aștept Anul Nou. Nu am nicio problemă cu socializarea dar nu în momente de genul ăsta.
De vreo 5 ani de Revelion închiriem un houseboat și mergem pe râu cam o săptămână vreo 3-4 familii. Uneori două bărci ca ne vin părinții și ne facem mulți. Amestecați, români și localnici, tineri și bătrâni, unii cunoscuți alții mai puțin. Avem o mică plajă unde legăm barca pentru noaptea de Anul Nou. De obicei ora 12 se face în jacuzzi după o zi de jet-ski și knee boarding. Asta așa, ca să mă laud. Pâinea neagră a străinătății.
Am făcut revelion înainte de asta cu Australieni necunoscuți și câțiva Români. A fost foarte frumos deși sunt sălbatic din fire. Nu restaurant, ci la cort pe malul lacului, cu foc de tabără, horă la miezul nopții să vadă și Ozzy cum e la Români, povești de-ale lor de prin deșert, copiii aleargă prin camping cu batoane din alea luminoase legate la gât sau pe unde și le mai pot băga. Pe la 2 un necunoscut a scos chitara și amplificatorul și așa am aflat ca e într-o formație de rock și nu-și mai aduce aminte ani buni din tinerețe de la droguri și alcool dar cântă super tare. Pe la 4 au apărut adolescenții care furaseră ceva sticle de băutură și le-au degustat. La 6 era lumea trează ca nu mai dormi în cort după ce răsare soarele pe 01 Ianuarie. Iar aceeași adolescenți au fost luați la rost ca puteau să ceară de băut și ca drept pedeapsă au pregătit micul dejun pentru toată tabăra. Ne-a plăcut mult mai mult decât de așteptam.
Comentariu beton!25
Am uitat. L-am făcut și pe plajă acum ceva timp. Sunt câteva plaje unde poți intra cu mașina. Ne-am adunat câteva familii, fiecare cu orice are plutitor, grătar, sarmale încălzite la grătar, țuică, tot tacâmul. Bălăceală peste zi, seara la bere și vorbe. Șampanie la miezul nopții și baie în ocean. Aici voiam să ajung: vara, când apa e caldă, e ceva magic să înoți noaptea. Sunt micro-organismele alea fosforescente în apă și luminează când le miști. Se face în jur unde înoți ca-n Life of Pi. Magic, pe bune. Am zis că-i poveste până am încercat.
Comentariu beton!21
La psihopati (includem aici tot ce înseamnă petrecere cu stat la masa ore în șir pana îți amorțește koorul). Deci nu ne plac nunțile, tăierile de moț, revelioane, aniversari, altele asemenea, ca nici nu mâncam ca avem o etate 🥸 și nu ne priesc toate fandoselile din farfurie, nici nu bem, ca nu au bere, nici nu fumam, ca să ne mai ducem pe afara sa mai ascultam o bârfă, nici nu dansam, mai ales el. Tot la mare la soare e cel mai misto. Revelionul trecut a fost la Roma și Napoli, la tricou. Si la Roma prin cartier se opreste lumea, se saluta, sta de vorba, la iesirea din bloc, la chioscul de la colț, la supermercato. Pe 31 ma dadeam cu bicicleta închiriată prin parcul unui castel și pe 1 bantuiam pe la fontana di trevi. Noaptea am văzut un semi foc de artificii (ca eram între niște blocuri inalte) și am dormit ca o valiza. Intenționez sa mai fac revelioane din astea
In general, noi face revelionul acasa singuri sau cu cativa prieteni. Nu multi, pentru ca avem un apartament mic, nu incapem multi.
De obicei ne imbracam fain, cu toale pe care nu le port in restul anului. Masa este importanta, mancam chestii deosebite, ne facem de cap la nivel gastronomic si musai un vin de exceptie sau o sampanie de fitze.
Am facut si un réveillon la cald, craciun si revelion , dar am „end up” intr-un restaurant cu niste necunoscuti, numa noi doi la masa. A fost bizar, stangaci, nu m-am simtit grozav, a foSt chiar debusolant. Nu as repeta experienta… poate nu am fost noi destul de deschisi, nu stiu.
Anyway, mai fain e acasa sau cu prieteni, dar singuri intr-o sindrofie, nu merci
Hello Mihai! Cred ca fiecare dintre noi se poate considera norocos sau norocoasa cand poate alege cum sa petreaca revelioanele ! Presupun ca depinde foarte mult si de starea de spirit in care te afli, de tipul de personalitate , de varsta, daca esti single sau nu.
De obicei eram obisnuita sa petrec Revelioanele in gasca , cu prietenii, genul chef un pic mai stilat. Revelion la cabana,de asemenea foarte fain. Dar am avut ocazia sa imi petrec si un Revelion solo, cu un pahar de vin alb , uitandu-ma la televizor.
Apoi am trecut prin experienta unui revelion tipic romanesc, o sala mare plina de necunoscuti, unde toate femeile erau boite si aveau niste constructii sofisticate pe post de coafuri. Evident ca rochiile musai sa fie pe masura, aratau toate ca la nunta. Toate incorsetate,incercand sa isi tina siluetele in rochii. Oribil. Meniul clasic romanesc , cu prajeli la greu , nelipsitele carafe cu vin pe mese, noroc cu aperitivele ca au fost comestibile. Iar lalaielile alea pe post de muzica de petrecere m-au facut praf.
In secunda in care toate vopsitele s-au apucat sa se unduie pe manele ,mi s-a dus dracului si ultima picatura de buna dispozitie. Ca era Revelion cu staif si fitze…ce naiba cautam eu acolo? Au mai salvat un pic cu un medley rock’n roll, nu stiu cum de se ratacise in playlist..am fost efectiv usurata cand am ajuns acasa.
Ei,si acum vine bomba: anul trecut, Revelion in Franta, impreuna cu o pereche de prieteni si inca 600 de necunoscuti. MEGA! Mancare buna, muzica exceptionala, absolut pe toate gusturile daaaar..fara manele si fara sarbe si batute. Alege cele mai tari hituri din anii `70 incoace, cu o parada prin anii ’80 ,’90, 2000 ..sa vezi cum danseaza toti indiferent de varsta. Efectiv te simti ca la hit-parade…Nu poti sa te asezi, pentru ca abia se termina o melodie care iti place,te gandesti ca mergi sa iti tragi sufletul,si pac! urmatoarea e si mai buna de dansat. Atmosfera de party-disco .. Mi-nu-nat. Oamenii de la 16 pana la peste 80 de ani, eleganti,dar nu overdressed…La masa noastra era o familie- bunicii, fiica lor cu ginerele si baiatul …stii cum dansau toti ? Am dansat pana nu s-a mai putut..hahaha.
Iar mancarea…Fara caltabosi ,fara sarmale,fara curcan,nu tu o salata de boeuf ,nix. Meniu cu specialitati alsaciene , gustos,destul ,nimic care sa iti taie cheful de dans. Cand se aduceau felurile de mancare se reducea volumul muzicii si ritmul,ca sa nu iti salte mancarea in stomac.
Si ghici ce: deja ne pregatim anul asta pentru round 2…
p.s.de data asta stiu ce ma asteapta, imi iau pantofi cu toc mai mic, sa pot dansa mai bine.
Comentariu beton!24
Io cam merg pe principiul: nu contează unde ,ci cu cine ! Așa că ,daca e doar o persoana dar e cea care trebuie, restul nu mai sunt atât de importanți !
Experienta proprie:
1. Acum vreo 15 ani: aveam chef de-un party si mi se luase de sufragerii obosite. Am platit pt un revelion in club (True Club, centru vechi, nu stiu daca mai exista), cu partenera. Experienta incompleta, ca ulterior s-au mai agatat vreo doua cupluri. Dar m-as fi dus si singur. A fost neasteptat de bine, mancare si bautura foarte bune. Atmosfera super ok, am vorbit cu multi necunoscuti, si am devenit cunoscuti. Muzica live (aia cu „jumatate tu, jumatate eu”). Bautura la liber de calitate (de ex vodka grey goose, mi-a placut). Am mai fost ulterior o data, dar planificat, in grup.
Singura chestie „nashpa”, daca se poate spune asa, a fost ca la un moment dat era asa de aglomerat ca nu mai puteai sa te ridici de la masa sa te duci la buda.
2. In prezent: am facut revelioane cu partenera la terasa in tarile calde (sudul Spaniei), e adevarat ca neorganizat, adica fara plata in prealabil. Iesi in oras si te asezi la o terasa, pur si simplu, si ramai cat poti. Am cunoscut oameni interesanti care au stat cu noi la masa (mesele sint de 4 sau 6). Asta mi-a placut asa de mult ca a devenit traditie, incerc sa o fac in fiecare an.
Nu as face revelioane singur la restaurant, d-asta clasic, sa stau la masa si sa ma indop, ca la nunta.
Comentariu beton!14
Prezent, psihopat cu patalama. Mai bine singur, decât ceva gen Romexpo. Dacă mă gândesc bine, unul dintre cele mai mișto revelioane a fost făcut solo, la cort, în creierii munților, cu o gură de palincă în loc de șampanie și cu un cer superb de clar în loc de artificii.
„când ești cu oameni pe care-i cunoști poți sa faci revelionul și la Șoșoacă în sufragerie, că până la urmă o să găsești o modalitate să te distrezi.”
Te îmbraci în strai de sărbătoare și îi arăți doamnei tradiții de Ignat?
“Să mă știu cu signor Gianfranco, măcelarul satului” Evident, primul pe care ai vrea să-l cunoști e măcelarul. N-ai fi zis și tu vânzătorul de flori sau zarzavaturi. Sau vânzătoarea.
Referitor la revelion, nu mă mai pasionează de ceva vreme această activitate. Somn până când încep oamenii mai puțin inteligenți să bubuie, calmat animalele și iar somn. Dar ideea ta cu plaja și soarele pare interesantă.
`asa aleator e ciudat. Ca nu stii cu ce prinzi la masa.
As face, cu necunoscuti, daca ar fi ceva tema „masa fanilor lfc” de exemplu.
Altfel: in ultimu timp majoritatea revelioanelor le-am facut cu necunoscuti prin baruri sau zone
Restaurant – o singură dată, cu o gașcă tânără ca și mine atunci. Ok.
Catalunya: de vreo 10 anișori aici facem revelionul, pe lângă casă, cu tot cu copiii care de-acum sunt mari. Bine, este și ziua de naștere a cuiva, așa că este doi în unu. Bătrânește, la masă, cu mâncare și băutură.
La 12 noaptea puțin fun, se mănâncă strugurii – 12 boabe fără sâmburi, câte unul pentru fiecare bătaie de clopot, cu dorința corespunzătoare. Cu grijă, să nu te inneci.
Dacă ai chef, ieși în piață și faci treaba asta la unison cu toată lumea de acolo. E frumos, că îți vezi vecinii, te saluti, te pupi, bei cava, dansezi puțin pe Happy New Year cu Abba.
După 15 minute poți să pleci să te și culci.
Acasă poți să pui tv-ul să vezi cum s-a mai dezbrăcat Pedroche (vedetă locală, nici o pierdere dacă nu ați auzit de ea).
A doua zi poate este frumos, mergem la plimbare, pe plajă sau pe lângă. Sunt 10-15 grade afară, dar unii vor să se scalde.
Nu am făcut niciodată revelionul la restaurant, dar cunosc oameni cărora le place asta. Se duc în grup, nu știu pe nimeni care să meargă de unul singur sau doar în cuplu.
Dacă mă gândesc, pot fi și avantaje în a face revelionul cu necunoscuți. Se poate să dai peste oameni simpatici, cu care să-ți facă plăcere să vorbești, fără să-ți bați capul cu ce zice și face X sau Y, fără să trebuiască să-l suporți pe soțul mort de beat la ora 23 al prietenei tale sau pe cumnata veșnic nemulțumită, căreia nimic nu-i convine. Poate fi un fel de evadare din cotidian, pentru o noapte.
Bine, poți să dai și peste oameni insuportabili, nu zic nu. E 50-50%. Cred că trebuie să-ți placă puțin riscul, ca să faci asta. 😁
Nu îmi plac revelioane de genul cu multă lume, la grămadă. În insule am mai fost, da, cu plajă şi soare, Dar pt mine tot mai mişto e să stau pe plajă, să văd apusul, să îmi țin persoana iubită de mână, iar la 12 noapte să bem bule, tot acolo pe plajă. În Naples, Florida am făcut asta şi ştiu că voi mai repeta experința. Varianta cu acel sat sună bine.
Mi-ar plăcea un Revelion pe plajă. Cu soțul din dotare.
Am făcut împreună un Revelion într-o piață din oraș, acum câțiva ani. Ne-am dus fiindcă a cântat Compact. Era un ger de înghețau pietrele, dar ne-am distrat teribil. Am dansat non-stop pe melodiile din tinerețe.
Dar nici eu nu aș merge la un local de Revelion printre necunoscuți.
In anul 2009 am facut un revelion din asta penibil la Caru cu bere, nu as mai repeta experienta asta niciodata, mai ales ca a fost si o gramada de bani ..ceva gen 1000 de lei, iar meniul nu a fost deloc spectaculos. Muzica la maxim, inghesuiala, figuri necunoscute, trebuie sa fi anume construit sa iti placa asa ceva.
Am facut pe rand, revelioane in casa, la restaurant cu prietenii, e oras mic si vrei nu vrei ii cunosti pe toti. Anul trecut insa sotul meu care munceste de-i sar capacele in pozitii ciudate a zis ca vrea la apa termala, sa cumpar bilete la un hotel mai rasarit care are piscine mai ales in exterior sa stea in apa cand vrea el si mai ales sa coboare in halat la piscina( lucru executat dealtfel). Am gasit ceva la Baile Felix pe ultima suta de metri iar cum nu s-au aliniat astrele am plecat singuri. A fost cea mai misto experienta, am avut noroc de companioni la masa de genul nostru distractivi( oricum noi eram hotarati sa ne distram de toti banii) iar cel mai tare lucru, desi la noi in oras experienta revelioanelor era pe genul cu ce ne mai laudam noi, acolo nu s-a pus pret pe nici o tinuta festiva erau de la ghete, bocanci la haine normale, chiar daca as fi venit cu rochie cu paiete nu m-as fi simtit de-a locului. Lucru cu atat mai surprinzator cu cat parcarea hotelului era plina cu masini una si una( a mea parea ruda saraca). Ulterior la finalul sejurului am aflat si cine erau oamenii de la masa noastra, cu care am petrecut 4 zile, oameni cu care daca ne intalneam in alt context nu am fi avut poate nimic in comun( cel putin financiar erau super sus), dar care au fost niste lectii adevarate pentru noi prin felul modest de a fi. In acelasi timp si ei au fost incantati de prezenta noastra dezinvolta si relaxata. Si am repeta experienta, dar anul acesta au luat-o razna preturile de revelion oriunde este apa termala, asa ca anul acesta alegem ceva similar dar de Craciun cu inca o familie. Si cred ca si daca nu era ok ca si atmosfera( dar eram cu sotul meu si asta era cel mai important), tot eram castigati sa stam cu sampania la piscina cu apa de 40 de grade in noaptea de revelion iar mesele au fost bufet si pline in permanenta, nu meniu impus ca in restaurant.
De revelion stau acasă cu familia. Am făcut și acasă la prieteni. Nu cu necunoscuți. Trebuie o anumită atitudine sa te simți bine cu necunoscuți. Cam așa https://fb.watch/oCOzBWP3R9/
În ultimii 3 ani, revelionul îl petrec în pijama, liniștind câinele, care tremura ca varga din cauza petardelor. Dar nici nu îmi lipsește altceva.
Bine, am si ani destui astfel incat sa fi facut revelioane de toate felurile. Cand aveam 18 ani (ehhh, ce vremuri) l-am cunoscut pe fostul meu sot la un revelion petrecut la o prietena. Apoi multe revelioane cu grupuri de prieteni la resturante/cluburi/cabane etc. De pe la 30 de ani in sus revelioanele au fost fie in tarile calde: Egipt, Thailanda, Malta, Mexic-Cancun etc, fie in diverse capitale europene, fie pe vreun vas de coaziera. De pe la 45 (am 53) incoace nu mai plec de revelion in tarile calde insa dupa sarbatori, ianuarie-februarie, incerc sa ajung in destinatii calde (Zanzibar, Bali, Maldive etc), cu scopul declarat si asumat de a prelungi pe cat posibil sezonul de vara si de a nu-mi mai aminti de iarna, pe care din motive personale am urat-o iar acum incerc sa fac pace cu mine si sa o iert, ca n-are ea nicio vina pentru tragedia traita chiar in preziua revelionului 2014-2015.
Dintre toate sărbătorile, Revelionul îl urăsc cel mai mult. Cred că fac parte din gașca ta. Undeva la soare și căldură și fără să trebuiască să gătesc,servesc,fac curat,etc.ar fi de vis
Cele mai misto revelioane erau in liceu si anii de studentie cu prietenii. Ne adunam la casa cuiva si petreceam. Acum nu mai vrea sa faca nimeni deranj😁
Am avut in 2002 sau 2003 ocazia de a merge la Romexpo cu iubitul de atunci si familia lui. Mi-a multumit cu lacrimi ca l-am salvat si dus la o petrecere „de cartier”. Cred ca de-aia ma mai suna dupa atatia ani sa imi zica La multi ani si de ziua mea si de revelion :)))
Un revelion foarte misto a fost aproape printre necunoscuti, la o petrecere unde am fost cu 2 prieteni care cunoasteau gazda. E drept, aveam 20 de ani si la varsta aia conexiunile se fac rapid, atmosfera a fost misto misto, dar cea mai tare chestie a fost locatia: casa semi-abandonata a parintilor tipului, pe undeva prin cartierul evreiesc. Bine, ar trebui sa zic vila mai curand decat casa. Pentru party a „amenajat-o” pe zone: camera mare/salonul cu cateva scaune, bar si evident neon flourescent,, cu graffiti-urile aferente pe pereti, foarte misto facute, zona de „lounge” cu pufuri si narghilele si muzica ambientala, „bucatarie” cu mancare si nelipsita salata beouf, un fel de revelion romanesc cu tente de Poe si Scooby Doo :)) Ceva din tot acel mix mi-a ramas foarte viu in minte si azi. Un revelion printre majoritatea necunoscuti dar foarte reusit.
Cat despre revelionul ideal de acum, in mod clar subscriu la ideea cu revelion pe plaja, la 35+ grade! De mica visez la asta.
Cea de-a doua varianta, descoperita relativ recent: in Madeira la focul anual de artificii. In lunile inie-iulie au patru saptamani in care in fiecare sambata are loc un spectacol de artificii, a patru firme „finaliste”. Dupa cele patru saptamani, se voteaza un castigator ce va fi responsabil pentru spectaolul de final de an. Si in fiecare an oamenii aia chiar isi dau silinta. Sa vezi un foc de artificii cu oceanul pe fundal, de pe promontoriile insulei nu suna rau deloc pentru mine.
Alături de necunoscuți categoric nu.
Prefer confortul de acasă.
Văleu, de ce aș merge la un restaurant să zac la o masă „tradițională” din aia îndestulată și cu dichis, cu niște necunoscuți cu care cu greu aș putea încropi o conversație din cauza decibelilor în exces și a invariabilelor manele??? No fucking way!
Ideally, undeva pe plajă, la căldură, cu un cocktail și în pantaloni scurți, să inspir aerul sărat și să mă plimb desculță în nisip …
Alternativ, nu zic nu, nici la cabană, cu oameni apropiați, stat la un pahar de vin fiert și scos nasu’n ger să miros aerul și să văd cerul nopții. Fără aglomerație, fără transpirați beți turtă, FĂRĂ MANELE, fără, fără, fără….
În ultimii ani am stat acasă cu copiii (cele două mâtze din dotare). Am ciugulit ceva la o oră normală – pe la un 8 seara- am băut un gin, iar la 12 noaptea masa era strânsă, noi în pijamale, închinând câte un pahar de vin și petrecându-ne Anu’ Nou cu bietele mâtze nevrozate de bubuituri. Cred că pe la 1 și jumătate noaptea deja grohăiam.
Și dacă stai acasă, sincer, nu văd rostul nici la pregătit nșpe mii de feluri de mâncare, ca să ai „belșug în casă” și alte tradiții pe aceeași temă. Dar asta e legată și de Crăciun și ajungem iar la discuția de anul trecut, apropos de tradițiile culinare ale acestui popor.
Nici mie nu îmi place ideea unui revelion cu necunoscuți și stat la masă ca la nuntă. Am fost la câteva revelioane organizate în cluburi/baruri unde erau și ceva necunoscuți (pentru mine) dar aveam cunoștințe comune, a fost ok dar prefer ceva mai restrâns cu oameni mai apropiați, cu stat la povesti până dimineață dar îmi surâde și ideea de a petrece anul nou undeva la plaja. În ultimii ani am tot făcut pe gazda, nimic pretențios, în general fiecare aduce o gustare și ceva de băut. De când e copilul m-am retras destul de devreme dar de obicei se lumina afară când mergeam să dormim. Revelionul perfect cred că pe o plaja, dar nu 35 de grade ci vreo 25 cu niște prieteni și atât!
In Grecia/Turcia la o petrecere autentica
Am trecut prin numeroase revelioane, si in tara si in afara.
Imi amintesc revelioanele comuniste, cu petreceri in casele prietenilor, la care fiecare aducea varianta lui/ei de salata de boeuf :), apoi interminabilele ‘Daca doriti sa revedeti’, desi cred ca nimeni nu mai dorea sa revada!
Apoi petrecerile cu dans pana dimineata, in grupul de prieteni, fie la cineva acasa, fie in Lipscanie.
In 2008 am facut ‘marele pas’ si de atunci trec anii impreuna cu jumatatea mea cea mai buna pe plaja, printre palmieri.
Am fost si la petreceri private si la resorturi, unde ne-am frecat coatele cu sute de turisti veniti din mai toate colturile lumii.
Dar cel mai cool revelion a fost anul trecut, cand am ocupat fiecare cate un sezlong pe plaja, am desfacut o sticla de sampanie si ne-am uitat la jocurile de artificii si-am ascultat muzica caraibeana.
Dimineata am luat un mic cooler, ne-am urcat in barca si-am petrecut cateva ore la plaja, pe o insula pustie, aflata la cativa zeci de km de insula noastra.
Pure bliss!
Ahhh, fir-ai tu sa fii cu ideile tale. Mi-ai bagat in cap revelion in Italia. De acum, mintea mea feminina va lucra la asta. Pt la anu, desigur
Doamne feri… @Mihai Vasilescu tu realizezi cati psihopati ai adunat aici?
+1, va rog, la numaratoare.
Nu inteleg nici Revelionul in Piata cu artificii ca sunt cateva mii de straini. Sunt atat de psiho ca nu merg nici la petrecerile mari de firma (cu sute, mii de oameni, din care unii ma stiu, altii nu, iar nu mai putin).
De cand o avem pe Cassie (pisica) si stiu cat sufera in perioada asta, sincer as lua-o si pe ea si pe ai mei si as pleca intr-o zona izolata de munte, cu zapada si caldura in soba si-n suflet
Ahhh, fir-ai tu sa fii cu ideile tale. Mi-ai bagat in cap revelion in Italia. De acum, mintea mea feminina ca lucra la asta. Pt la anu, desigur
Cazul meu: doua grupuri de prieteni, cei mai vechi prieteni sunt parinti proaspeti si nu doresc sa iasa din casa. Sunt chemat la ei pt a putea sa se distreze dar si sa vada de copii. Al doilea grup este cel facut prin cluburi si restaurante. Oameni dragi care ma cheama la cabana dar care sunt 67% AUR-isti sau sosocari. Jumatate din ei sustin teoria pamantului plat. M-as distra cu ei? Daaaaaa! O sa incerce sa-mi foota seara cu teoriile lor? Daaaaaaaaaaaaa! Ei bine…o sa merg singur in club. Este singura sansa! Imi iubesc prietenii vechi dar nu pot sa fac fata la discutii despre copilasi intr-o seara de revelion. Cum nu vreau sa fac debunk la orice teorie a conspiratiei pentru grupul doi, nu am de ales decat sa ma duc in club. In principiu singur, practic cu tinder platit activat.
Bună seara, nu v-ați duce pentru ca nu dansați 🙂, să nu fiu înțeles greșit ca fiecare cu felul nostru de-a fi , însă prin dans înseamnă voie bună ,socializare și într-un mediu din ăsta nou și într-un asemenea moment lumea prezentă e venită pe voie bună și distracție , unde se pot conoaste oameni faini 🙂
Punctul 1 îl fac eu de 21 de ani de când m-am mutat la antipozi…chiar a fost inedit moș Crăciunul venit pe surf și Xmas pe plaja. Acum face parte din cotidian, oricum va așteptăm când va hotărâți să dați frâu punctului 1, cazarea e asigurată
În primul rand cred ca tine de faptul cât ești de sociabil, cât d de mult îți place să socializezi. Eu am fost la genul asta de revelion, este chiar fain, oameni puși pe distracție, te dai acolo după toată lumea de nici nu îți mai dai seama dacă este buna muzica sau nu. Și nici nu se îmbată lumea asa ca porcii. Câteodată este mai greu cu prietenii, chiar se simt în largul lor și se îmbată sau mai știu eu ce. Ai putea rămâne surprins cât de mult te ai distra, as mai repeta aceasta experienta plus revelionul într un sat din Italia, cred ca este superb.
Doamne sfinte sisoie asta cu restaurantul am facut-o odata si la 12:30 eram acasa singura pe canapea cu un pahar de vin, pe fostul l-am lasat acolo ca cica daca tot am platit sa mai stea. Este de film de groaza sa stai cu niste necunoscuti la masa, la toata petrecerea de altfel si sa te dimti bine. Muzica bubuia de zici ca eram 100 de surzi acolo. Ideal ar fi la soare la caldura undeva in Zanzibar sau Thailanda. De cand am copii de revelion fie mergem la ceva prieteni acasa sau pur si simplu stam acasa toti 3 si ne uitam la comedii si rontaim pop corn.De ani de zile beau sampanie de copii la 12 noaptea ca d-aia avem 😂.Anul asta nu plecam nicaieri ca in Feb mergem in Malaga 1 sapt si apoi ei o sapt la ski deci nema buget si pt Revelion.
In ultimii 30 de ani, mereu impreuna cu copiii : acasa sau in piata orasului.
Nu am luat niciodata in calcul ideea ca ,,la ceas de sarbatoare,, sa stau departe de ei si alaturi de straini.
Acum, copiii sunt mari. Va fi primul.Craciun cand nu ne intalnim in echipa completa – fiica noastra locuieste in Anglia de ceva timp. Fiul meu si prietena lui ne vor fi partenerii de distractie in seara de Anul Nou.
Si iata, cu atat mai mult apreciez toate momentele petrecute impreuna cu totii copiii.
Despre ,,revelionul de poveste,, am doua variante :
toata familia la Sydney Australia
cu totii pe plaja, in Formentera.
Dar sunt simple povesti.
Voi pretui toate momentele impreuna cu ei, indiferent de datele din calendar.
De fapt, cred ca cel mai mișto revelion e cel făcut pe strada, la concerte, cu sute de necunoscuți în jurul tău, cu sticla de șampanie în brațe! Mi se pare ca și cum te-ai duce în Vama de revelion. Urăsc sa fac revelionul acasă la mine sau la alții, sa fiu gazda, sa muncesc pana la epuizare. Sau când merg la alții, sa ma imbuib pana la epuizare și sa vin acasă la 3-4 dimineața chiauna, sa nu pot nici sa beau ca na, sunt șofer, sa nu pot face mare lucru in afara de a sta la masa cu multi cunoscuti de care nu am neapărat chef. Stilul asta mi se potriveste și as vrea sa petrec un revelion în Times Square, de exemplu,printre mii de oameni pe care nu ii știu și cu care nu am nicio treabă. Maybe next year…
De 19 ani fac revelionul la soare :D, da’ nu ies pe plajă pe 1 ianuarie.
Acum mulți ani am fost cu soțul de-atunci la un revelion de ăsta la un restaurant, doar noi doi într-o mare de necunoscuți. Am stat doar noi la masă, deci n-am fost nevoiți să socializăm cu străini, la care antisociala din mine a zis: yeyyyyyyy :D. N-a fost o experiență grozavă, la 12.30 am plecat.
Într-un an am venit din Abu Dhabi în Dubai cu niște prieteni, să vedem artificiile pe plajă, după artificii am plecat înapoi.
De câțiva ani, pe 31 dec nu mai ies în oraș dupa 1-2 după-masă. Se închid anumite zone, se blochează drumuri, e o aglomerație cumplită, departe de 1001 de nopți. Iar prețurile…. nesimțite de-a dreptul.
De 3 ani (ăsta va fi al patrulea și ultimul), am norocul să văd artificii faine din balconul propriu. Așa că fac revelionul în balcon, cu domnu’ boyfriend. Ne îmbrăcăm în haine noi, ne răsfățăm gastronomic cu chestii pe care nu le cumpărăm zi de zi, desfacem o șampanie la 12, avem muzică de la cluburile în aer liber de peste drum, și max. la 1 suntem în pat. Revelionul perfect 🙂
Eu sunt mai „psiho” 🤷🏻♀️😂 Ce inseamna sa „petreci Revelionul?” S-a mai invartit pamantul o data sau? Nu-mi plac astfel de petreceri ca trebuie/ de turma. Mda. Am locuit in Tenerife, Kuala Lumpur, Bali vreo 2 ani, Catania – implicit am prins ‘marea seara’ acolo si am fost pe 1 pe plaja sau in oras, business as usual. Anul asta voi fi intr-un A380, la etaj la bogat’, spre Bangkok. 😂🤷🏻♀️😍
Au fost mulți ani, în care nu am vrut să mai aud cuvintele astea 2: Revelion și Crăciun.
Mai exact, 11 ani: 1997 – 2008, cand am fost pe mare (la scârbiciu).
Au fost mai mulți, din ’86 până acum, dar nu legați așa. Maxim 2.
În ’09 înainte de Crăciun, agitație mare în familie!
Nu știam ce se petrece, după 11 ani de pauză 🤣.
nu inteleg de ce as da bani sa ma duc la un restaurant sa stau pe un scaun cand as putea sa fiu in tot largul meu acasa alaturi de prieteni sau familie
Am făcut revelionul in urma cu cinci ani în Spania, alaturi de oameni pe care îi cunoscusem in urma cu aproximativ două luni. A fost absolut genial! A fost o atmosferă de basm!
Da, așa e . Am făcut într-un an revelionul in Maldive între necunoscuți – club, restaurant. Urât, nu mi-a plăcut, să nu ai tu un vin fiert, salată de boeuf și petarde…nu m-aș mai duce. Așa că pentru anul ăsta mă uit să văd dacă găsesc ceva last minute in Zanzibar sau Seychelles, pe unde mai merg români, dacă nu, Dubaiul ne mănâncă, tot așa în singurătate printre necunoscuți. Nu doresc la nimeni soarta asta, mă duc din obligație, să nu rămână soția văduvă.
Nu am inteles niciodata faza cu revelionul la restaurant. Zici ca mergi la nunta, defapt la cat costa prin unele locuri, pare ca chiar mergi la nunta. Nu, mersi! De ~10 ani imi iau sotia la brat si in functie de buget plecam pe undeva unde e mai cald, Italia, Malta sau Spania. Seara la o cina, de preferat o friptura si un pahar de vin si apoi prin pub-uri sau cluburi cu muzica buna + 1-2 cocktail-uri si atat, inapoi la hotel ca a doua zi avem lucruri de vizitat. In anii cand am stat acasa am mers in vizita prin tara, Sibiu, Bucuresti, Brasov, Iasi… hotel in centru, eventual cu spa si pret normal. In rest, aceeasi traseu, restaurant > pub > club. E dragut si la noi, doar ca e cam frig si noua nu prea ne place frigul. Ah, da, de fiecare data cand am ales sa stam acasa si sa facem fie la un prieten la vreo cabana, pensiunea lui X-ulescu, la Y acasa sau chiar la club, a iesit dezastru. Betivaneala in ultimul hal, certuri, scandal sau daca nu, cu siguranta mancau ceilalti toata mancarea si noi rabdam de foame. Deci, cu siguranta nu mai repetam greselile astea. Acum, fiecare cu rudele, prietenii si cunoscutii sai.
La un moment dat, in timpul articolului, ai avut raspunsul in varful degetelor… se strang un grup de prieteni si merg impreuna. Sau sunt batrani carora le place sa socializeze si nu mai au cu cine. Asa te poti intreba si de ce merg tinerii la discoteca (azi e club).
In ultimii ani am mers cu sotia doar la revelioane din astea cu necunoscuti. Treaba e ca noi nu prea stam la masa, dansam non-stop si am avut de fiecare data norocul sa fie niste petreceri super misto. Dar da, daca nu dansezi, inteleg de ce nu ti-ar placea.
Cel mai frumos Revelion a fost cel din 2008,organizat/rezervat de un amic,la o pensiune privata la Bran,sus la 800m.Am fost 4 familii,cu bucate traditionale aduse de noi,bauturi,prăjituri,etc.Peisajul feeric cu zapada din abundența,colindătorii specific zonei,focul la vatră cu lemne,gazda primitoare,ne-a făcut deliciul acelui Revelion de vis,pe care nu-l vom uita nicicând🙏❤
Am experimentat toate variantele ( la varsta mea inaintata ) : restaurant in doi prin Europa , restaurant in grup de prieteni/ necucunoscuti , plaja , cabana etc … Chiar si Madeira cu focurile de artificii celebre .
Nu ne-am gandit pana acum la “ satucul italian “ si mi se pare foarte tentant !
Oamenii… descheiați la… minte, o fac.