Prieteni, am găsit soluția miraculoasă pentru aglomerația asta din București.
Nu zic că e cea mai bună, nu zic că e singura, dar cu ajutorul ei am reușit să evit cu succes toată zona centrală și semicentrala, ambele blocate de repetițiile pentru 1 Decembrie, cu ajutorul ei n-am rămas pe nicăieri în trafic, cu ajutorul ei nu m-am enervat până în pragul apoplexiei, pe motiv c-am făcut trei kilometri într-o oră și jumătate.
Sper că sunteți pregătiți s-o aflați, nu de alta, dar eu nu eram pregătit să v-o dezvălui. M-am luptat mult cu mine însumi până să mă îndur să v-o zic. Parcă văd că dacă o aplică toată lumea nu va mai fi la fel de eficientă.
Dar dacă sunteți pregătiți, aceasta este soluția miraculoasă: am stat azi în casă toată ziua. Și voi sta și mâine. 💪
Urmați-mă și pentru alte sfaturi de time și trafic management.
Deja-s-n casă. Sfat bun, venit prea târziu. 🤭
Comentariu beton!12
Degeaba, la voi nu e paradă de 1 Decembrie. 🤷♂️
Pe 26 octombrie s-a sărbătorit ziua națională a Austriei, da’ nu țin minte să fi fost vreo paradă militară. 🤷♂️
Aici e mai mult pe bază de bere și wurst. 🤭
Comentariu beton!14
@JT
Armata Roșie e nițel ocupată și nu a putut trimite unități pentru o defilare adecvată…
Comentariu beton!27
@Peredhil: să șadă la ea acasă. Să vină-ncoace când a chema-o tata.
Eu mă gândeam că ai mers pe jos 😁
Comentariu beton!12
Sau mai rău, pe bicicleta sau trotineta 😱
sunt într-o serie din aia nesimțită de dimineți, a 3-a din 6 azi, când ajung acasă pe la 5 dimineața 😁 peste zi nu ies, așa că nici nu-mi pasă cum e traficul auto zilele astea 🤭
Comentariu beton!27
Mi-ar plăcea și mie da bossu meu nu-i deacord așa că trebuie să fac 4 drumuri pe zi, pe național și autovie. Așa-mi trebuie dacă n-am învățat carte!!!! 😜😜😜😂😂😂
Comentariu beton!12
😀 😀 😀 😀 😀
Poate te angajează ăștia la Primărie să le faci traffic managementu’ 😝
Comentariu beton!21
Aștept propuneri, dar nu muncesc decât de acasă. 😛
“Vaaai dar i-a apucat acum sa faca repetii”
“Cum bah sa blochezi tu orașul cu autocare de militari si alte masini in timpul saptamanii, marti!!!!”
“Nesimțire ca in tara asta nu am vazut, exact ca la podul grant!!”
“Cele 7 minute pana la birou s-au transformat in 45 min, **** in parada lor”
Asta am auzit toata ziua astazi la birou, in acest timp eu avand un felicitându-ma ca am ales metroul.
Comentariu beton!18
Amin
ăhă, io de ieri am fost vizionar, că la întrebarea colegului
– duci niște marfă la bucurești?
am răspuns
– ducă …… spătaru!
io m-am mulțumit c-un brașov, comarnic, ploiești și mîine acasă;
în altă ordine de idei, am impresia că nu-s bun român (nici tu)!? păi cum să nu ai treabă undeva, oriunde, în același timp cu alte mii de cetățeni? sau în ziua cu viscol…?
să vezi că nu mănînc nici fasole cu cîrnați, vineri…
Comentariu beton!15
Da’ ce e vineri?
Bunii crestini tin post, nu ma numar printre ei, eu sunt adeputul zicalei ca nui pacat ce bagi pe sub nas ci pe ce iese, ca degeaba tin post daca dau cu dumenzeii si gandul meu e numa la rele :))
tu faci mișto de mine, @MV? păi vineri e ziua cînd și președintele fuge din țară, că după ce l-a reparat p’ăla african, amu’ia o primit cerere și de la UAE să li-l repare; radaru’, bre…
Comentariu beton!13
Ah, uitasem. 🤭
Cand am citit titlul, m-am gandit instant la „trafic management” a’la Basescu – „ne lua cu toti elicopter”…. asa de dezamagit de solutia ta…:(
Âmi pare rău l-a domni… 😛
🙂
Io am invatat rutele ocolitoare, orele aglomerate si evit, doar daca nu am alta optiune merg in zonele aglmerate si e musai.
ma asteptam la solutia ta.. mai e una, pleaca din Bucuresti 2-3 zile :)) undeva la tara la bunici
Nuebine, boss. A, dacă stai singur în casă atunci da. Dar e nasol de tot când stai în casă cu alți participanți la trafic.
De exmplu noi suntem doar doi, dimineața devreme, pe ditamai bulevardul de 65 de mp și începem:
– Băi da chiar când am plecat io la drum trebuia să pleci și tu? Parcă intrai în cursă doar pe la 13.00.
– Dacă faci zgomote…
Alimentăm în același timp, ne mai ciondănim cine are prioritate la frigider, ne mai sare în față sau spate un animal care cerșește mâncare… de astea, ca în trafic. Văd un loc liber de parcare, semnalizez regulamentar că mă bag, și numa văd că-mi taie fața fără semnalizare ocupă locu și pune pe avarii:
– Stau doar 5 minute, boss.
Nici nu vreau să mă gândesc la ăia care mai au și vreo 2-3 începători care semnalizează stânga și fac dreapta sau încurcă frâna cu accelerația de se proptesc în primul calorifer.
Comentariu beton!30
La mine azi toți participanții la trafic au fost plecați. Unii pe la școală, alții pe la evenimente. 💪
– Chh, chh: colegu, sunt pe Netflix. E liber spre Hbo?
– Chh, chh: liber colegu.
– Merci colegu, drumuri bune.
Comentariu beton!15
Sa va spun si eu ceva: urmeaza Mos Nicolae si Mos Gerila. Sa vedeti trafic atunci. :)))
Asta e normal si inteleg sa fim frustrati, avem si de ce.
Dar ce ma minunez eu este ca in 2023, cu doua mari razboaie, cu copii omorati de rachete…etc, noi mai defilam cu cazanele de 1 decembrie, sa ne laudam cu marea armata a „curului”. Vorba lui Izmail bucatarul: „Sictir!”
Comentariu beton!12
Solutia e simpla.. pleci din Bucuresti :))
Eu stau in casa la mine in localitate ca ninge de 2 zile, cred ca meteo din Ro se referea la ninsoarea din Cracovia ca i-a tras bine ce sa zic asa. Una peste alta azi in callul cu echipa ii aud pe ai mei “ so what we do on Friday Aura? Eu ce sa facem muncim si dupa 2 inceem dilaila de weekend. Ei : Shall we go out for a mould wine as is Romanian National Day ? Eu Hă what ? did you forgot? Since you celebrated ours in November we thought would be nice to celebrate yours! Zic nu las ca bem pe 15 Dec cand iesim la Christmas dinner si pt 1 Decembrie. Iaca ca ei stiau si io uitai.
O aplic in fiecare zi cu succes de aproape 4 ani, de cand a inceput pandemia. Inca functioneaza :))
Adică te-ai măritat acum 4 ani și ești casnică. Încă funcționează, dar nu prea mult 🙂
Asta e cea mai originală cerere de divorț, până acum.
Bine de precizat, pentru a implementa cu succes această soluție este obligatoriu să-ți vinzi mașina.
Nu ai mașină, nu ai tentații. 🙂
Cu un strop de umor, poate reușim să navigăm prin haosul urban.