270 cititori

Începutul secolului 20 văzut prin ochii sergentului fotograf Costică Acsinte

În perioada 10 octombrie – 4 decembrie, publicul pasionat de istorie și fotografie va avea ocazia să viziteze expozițiile temporare ale fotografiilor din colecția Costică Acsinte, organizate în 8 orașe din țară, în cadrul proiectului ACSINTE.100.

Expoziția cuprinde 100 de fotografii semnate de Costică Acsinte cu scene de război, portrete de militari români și frânturi din viața de zi cu zi a orașului Slobozia de la începutul secolului 20 și va fi itinerată la Pitești, Slobozia, Iași, Constanța, Timișoara, Alba Iulia, Cluj-Napoca, și, în final, la începutul lunii decembrie, la București. Fotografii în format print și digital vor fi expuse într-un spațiu expozițional al cărui concept original îmbină elemente de multimedia cu lucrările fotografice semnate de Costică Acsinte. Continuarea

5,166 cititori

Țânțari din ăștia sunt doar în București?

Nu știu cum stau lucrurile la voi, dar la mine-n cartier pare să fie invazie de țânțari sau ceva. N-am mai văzut atâția la un loc de pe vremea când eram copil, am mers cu ai mei în Deltă și noaptea, pratic, trebuia să ne baricadăm în case cu toate ușile și ferestrele închise. Degeaba, bestiile tot intrau. Nu știu pe unde, ori se târau pe sub praguri, ori pe gaura cheii, sau pur și simplu direct prin pereți, dar cum stingeai lumina, cum începea lupta parte în parte cu fiecare animal sugător. Luptă care ținea până la ziuă. Ei, tot așa și cu ăștia din Floreasca. Continuarea

5,224 cititori

Pun eu capra la loc

Sâmbătă seara am cules-o pe domnișoara Petrică după spectacol (ea a avut spectacol, nu io) și-am zis să merem să băgăm în fizic la cârciuma nostră preferată. Evident, am parcat pe o străduță laterală, una dintre cele mai bengoase din București. În sensul că băieții care “au grijă” de locurile de parcare sunt la cu totul alt nivel. Nu le mai blochează ca amărăștenii cu navete goale de bere sau cu cine știe ce pietroaie. Neah, aici s-a investit oleacă în business și TOATE locurile sunt ocupate cu niște capre de metal. Și când zic TOATE locurile, credeți-mă, nu exagerez, efectiv toată strada, de la un capăt la celălalt, e capră lângă capră.

Continuarea

5,862 cititori

Trei chestii mișto

Hai că azi sunt în dispoziție zen așa că vă mai zic și d-alea bune. D-alea cum ar trebui să avem peste tot în jur sau să ni se întâmple zilnic.

Întâiaș’ dată o să vă povestesc despre cele două cârciumi pe care le-am descoperit în ultimul an și care la ora asta sunt localurile, din București, unde scot cel mai des cașcaval din buzunar. Și credeți-mă, în ultimul an am bătut măcar jumătate din cârciumile din Capitală, deci aș cam avea referințe și puncte de reper. Ca să n-avem vorbe și să fie clar încă de la început, cârciumile le-am bătut pe banii mei și scriu despre ele pentru că așa vor mușchii mei.

Continuarea

5,469 cititori

Un alt mare mister al omenirii

Pe lângă călătoria în timp, găurile negre, cum s-au construit piramidele, unde se duc șosetele din mașina de spălat când se duc și de unde vin gândurile, zilele trecute (cam pe miercuri așea) m-a mai lovit peste față un alt mare mister al omenirii pe care încă n-a reușit nimeni să-l rezolve. Staț’ că vă zice băiatu’ imediat, poate știți voi cum stă treaba.

Așadar, matale, un cetățean normal și zdravăn la cap al îndrăgitei noastre Capitale, obișnuiești să te duci în fiecare zi la job cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau orice alt mijloc de transport în comun pe care-l ai în proximitate. Foarte bine și laudabil, mai ales dacă așa ai constatat că ți-e mai comod și că faci mai puțin până la locul unde dai cu sapa.

Continuarea

6,565 cititori

Cel mai mișto revelion

Nu, n-a fost ăsta care tocmai s-a dus, cel mai mişto revelion din viaţa mea s-a întâmplat pe când aveam 11-12 ani. Stați că vă povestesc acuş.

Venisem la Bucureşti cu ai mei care, după lungi dezbateri, în sfârșit se înduraseră să părăsească Vâlcea pentru un revelion la Capitală cu nişte prieteni de pe-aici. Și cum toată treaba se întâmpla pe la nu știu ce cârciumă celebră a anilor ăia, pe mine m-au plasat acasă la unul dintre susnumiții prieteni. Acolo mai erau doi plozi, unul cam de aceeaşi vârstă cu mine şi unul mai mare, cel care ar fi trebuit să ne aibă în grijă.

Și zic “ar fi trebuit” pentru că la nici două minute după ce adulții părăsiseră apartamentul, fratele mai mare a și zbughit-o pe uşa. Pe bună dreptate, doar nu era să stea să-şi blesteme zilele făcând revelionul cu doi mucoşi. Dus a fost. Aşa că eu și cu celalalt copchil am rămas regii neîncoronaţi ai domeniului. Cum s-ar zice, putea să-nceapă petrecerea. Continuarea

4,678 cititori

Are și negocierea pentru job o limită

Cred c-am mai povestit pe-aici pățania asta, dar pentru că zilele astea s-a inflamat din nou subiectul cu angajatorii care caută oameni buni (și nu găsesc) versus tinerii care nu vor să muncească, o s-o mai zic odată că se potrivește binișor.

Acum vreo doi ani, pe vremea când încă prestam la ceea ce eu sper să fie utimul job pe care l-am avut în vânzări în această viață, m-am pomenit că mă contactează, out of nowhere, o HR-istă care mă voia la un interviu pentru firma unde lucra. Partea tare este că m-a sunat pe când eu deja visam să lucrez în online și începusem să fac ceva demersuri în sensul ăsta (a se citi interviuri unde eram respins). Dar, pentru că nu-mi place să refuz omul, m-am dus la interviu și-am cerut o sumă nesimțit de mare, pe sistemul măcar să merite deranjul. Convins fiind că, după ce vor auzi pretențiile mele salariale, or s-o lase mai ușor.

Continuarea

11,201 cititori

Ce era să pățească vrăjitoarea cea rea

Prin lumea teatrului bucureștean circulă un fel de legendă urbană. În sensul că nimeni nu poate să spună c-a fost de față când s-a întâmplat, dar toți jură că e reală. Până la urmă, nici nu mă interesează, e prea mișto ca să nu v-o las aici.

Așadar, se făcea că într-o preafrumoasă și liniștită duminică, la teatrul pentru copii se afla în plină desfășurare un spectacol de teatru pentru, ați ghicit, copii.

Continuarea

4,087 cititori

Bucureștii lui Caragiale? Nu, mulțumesc, îmi ajunge Firea!

Pe Lăcrămioara s-ar putea s-o știți ori de pe blogul ei, ori de pe Facebook. Dar chiar dacă n-ați avut plăcerea încă, o s-o cunoașteți azi citind textul de mai jos care-i aparține. 

Zilele astea m-a ispitit o prietenă să merg să iau de la ea niște pere aduse pentru mine de la țară. “Până la Big la Piața Sudului e o veșnicie, dar te așteaptă dacă-ți faci curaj”, îmi mai zice.

Adică stau într-un oraș în care îmi trebuie curaj în timpul săptămânii să mă aburc în mașină în Baicului și să fac o vizită la Sudului, iar dacă o ard sovaj și vreau să folosesc Reatebeul, aș face bine să nu-mi fac alte planuri pentru ziua aia, să iau apă, glojdeală și o carte de citit, presupunând că voi găsi un scaun neocupat de eternele mamăi care pornesc din zori desantul prin stațiile de autobuze.

Continuarea

3,996 cititori

Hipsterii se reîntorc la origini

Sunt la o terasă hipsterish. De fapt, sunt la cea mai hipsterish terasă din București. Atât de hipsterish că oamenii au în meniu niște cola făcută din frunze de baobab, îndulcită cu miere de albine din Tibet sau ceva. După gust, cel puțin, pot să jur că astea sunt ingedientele.

Singura chelneriță este atât de hipsterish încât pot să bag mâna în foc că nu e plătită pentru ce face. Și nu neapărat pentru că n-ar vrea, ci pentru că banii nu înseamnă nimic pentru ea. Pur și simplu nu le cunoaște semnificația. Se citește pe fața ei de cetățean liber al acestei planete că lucrează doar din plăcerea de a fi acolo cu oameni liberi asemenea ei. Dar și din plăcerea de a putea alege la ce mese să ia comenzi sau nu. Mai mult “nu”. Continuarea

3,444 cititori

De ce nu e și mama la Cotroceni?

Și nu, nu mă întreb de ce nu e maică-mea Președintele României, ci la protestele pro-psd din fața palatului. Da, ați putea să-mi spuneți că stă la Vâlcea și de-aia, dar eu vă spun că n-ar fi fost printre protestatarii de la Cotroceni, nici daca locuia vis-a-vis.

Iar motivele sunt două.

Continuarea