Treaba e că de plâns ne plângem cât de des putem. Cel puțin pe Facebook, nu există zi în care să nu văd postări pline de nemultumiri împotriva celor care ne hotărăsc destinele prin puterea semnăturii din pix. Iar aici, pe blog, în rarele ocazii când am mai catadicsit să mă simt si eu nemulțumit […]

Pare de domeniul incredibilului, dar am fost martor ocular la un record european de asistenţă. Am aflat abia ieri şi n-am avut când să vă zic. Despre ce e vorba? La meciul de sâmbătă, România-Turcia, s-a stabilit un record absolut pentru baschetul feminin românesc, dar şi pentru primele trei etape din calificările la Campionatul European. […]

Mi-am trăit copilăria şi adolescenţa în Vâlcea şi am prins toată mărirea şi decăderea fostei echipe de handbal feminin „Oltchim”. Le-am urmărit pe fete de pe vremea când clubul se numea „Chimistul Rm. Vâlcea” şi se zbătea în anonimatul diviziei B. Dar am fost de faţă şi când au câştigat Cupa IHF în ’84 şi […]