Unde-s bărbații de altădată?

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Pe Viorel l-am cunoscut când eu aveam 10 ani, iar el cred că vreo 20. Se mutase în blocul de vizavi, la etajul doi, împreună cu maică-sa. Pe cât de băiețoasă eram eu, și nehotărâtă ce sex vreau să am când o să fiu mare, pe atât de feminin era el. Ziua, când maică-sa era la serviciu, se îmbrăca în hainele ei și se urca pe pervazul geamului de la bucătărie ca să-l pot admira. Și-l admiram. Cu urlete de bucurie dacă îi stătea bine si cu pietre dacă-i stătea rău. Și de cele mai multe ori îi stătea rău. Mai ales când se împodobea (mai ceva ca bradul lu’ Fuego) cu mărgele, cercei și brățări. Plus că femeia avea și o colecție impresionantă de pălării pe care Viorel și le punea pe capul lui mare.

Viorel era pentru mine un fel de my brother from another mother. Târziu am aflat de la mama lui că era nebun. Cu acte. Până să aflu asta, puteam jura că este un copil perfect normal. Mai ales că indiferent ce joc propuneam în fața blocului, el era primul care zicea da! Și, credeți-mă, nu aveam ideile unui copil dus prea des la biserică.

Visul maică-sii era să-și găsească și el o fată și să-i facă nepoți. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu ei, dar se pare că Viorel a găsit nu una, ci mai multe femei. Altfel nu-mi explic invazia asta de pseudo-bărbați feminizați.

Fetelor, nu știu cum sunteți voi, dar eu de ceva vreme mă simt atacată din toate părțile. M-am născut femeie. Mama s-a chinuit cu mine să mă facă să port rochițe, dresuri, șosete colorate, pantofiori și să mă acaretez cu bijuterii. Ăsta era rolul meu de fată. Dar am ajuns să-mi fie rușine să mai ies pe stradă. Mă simt jenată când lângă mine apare câte un „bărbat” cu manichiura curățată și dată cu lac proaspăt.

Ca să nu mai zic că de cele mai multe ori n-am timp să mă pensez și, ca să-mi distrugă zen-ul, providența îmi trimite câte un exemplar din ăsta cu niște sprâncene făcute la dungă. Plus că nu mai văd păr! Și vreau să văd! Dar în loc de asta îmi apar în fața ochilor bărbați cu cămăși mulate si descheiate până la buric. Și nu văd decât două sfârcuri întărite, de-mi vine să-i opresc pe stradă și să-I întreb: dragă, ți-e frig?! Ia sacoul meu!

Băbăiatule, Viorel era nebun. Avea o justificare în sensul că nu întelegea deloc lumea înconjurătoare. Dar tu ce naiba ai?! C-am ajuns să văd, pe lista de prețuri de la cosmetică, epilat picioare, piept, brațe, spate și inter-fesieri, toate pentru BĂRBAȚI! Locul ăsta ne-a fost dat nouă, FEMEILOR, prin legea firii. Nu mă face să plâng de nervi când am programare la mani-pedi și trebuie să stau după tine că nu ți-a tăiat pe rotund unghiile. Roade-le! Că asta fac bărbații.

Zilele trecute am avut un client care voia să reclame că biroul de credite nu are program de 12 ore. Am ieșit să-l liniștesc, dar din nefericire am uitat evantaiul în birou. Nu, eu n-aveam nevoie de el, dar pentru el era tot ce-i mai lipsea din tinută. Avea într-o ureche un cercel făcut dintr-un nasture, iar în cealaltă două belciuge de plastic. Fosforescente. Pălăriuță de paie pe cap, pieptu’ gol și blugii erau atât de mulați că-i transformaseră vocea într-una pițigăiată. L-am calmat, că eu vorbesc mai gros.

Nu știu când s-a sucit lumea asta, dar mă întreb din ce în ce mai des ce te-a determinat să umbli cu cercei în urechi? Bănuiesc că maică-ta ținea caseta cu bijuterii sub cheie și-acu’ te-ai trezit adult și vrei să-ti satisfaci poftele inhibate în copilărie. Că altfel nu-mi explic

La final n-am știu dacă să-i zic “îmi cer scuze pentru eventualele inconveniențe, domnișoară” sau să-i dau un bocanc în păsărică. Așa că am tăcut și l-am privit cum pleacă trist într-o lume care nu-l va înțelege niciodată.

Fetelor necăsătorite le doresc un singur lucru: mult succes! Vor avea nevoie.