4,990 cititori

Iar ți-a luat mă-ta parcare

L-am citit după privirea piezișă și plină de nerăbdare că stă ca pe ghimpi așteptând să cobor de la volan. Așa c-am mai rămas oleacă în mașină prefăcîndu-mă că scotocesc prin bord. Ca să mai prelungesc suspansul, nu de alta. Până la urmă am deschis portiera. Omu’ meu atât aștepta:

Ți-am mai zis că ăsta e locul meu.

Io fac ochii mari și simulez că gândesc adânc (uneori îmi iese atât de bine de poți să juri că-s inteligent):

– Parcă mi-ați mai spus, da.

Continuarea

4,207 cititori

Meseria se fură, dar mai trebuie să ai și de la cine

În ultimii ani am văzut de zeci sau sute de ori dezbătându-se subiectul tinerilor care vor să muncească, dar n-au cum și unde pentru că, să vezi ce, nimeni nu vrea să-i angajeze fără un minim de experiență. Și de-aici începeau lamentările de genul “păi cum să căpătăm experiență dacă nimeni nu are încredere în noi să ne dea un job pe mână”. După care veneau angajatorii și ziceau că nu e adevărat, că ei le-ar da joburi tinerilor, dar n-au cui, pen’că că ori n-au chef de muncă, ori cer bani prea mulți încă din prima zi. Și uite-așa începeau să se învârtă toate discuțiile într-un soi cerc vicios din care nu mai reușeai să ieși decât dacă închideai brusc calculatorul. Continuarea

7,878 cititori

Cât pe ce să ma linșeze foștii colegi de clasă ai lui Ștefan cel Mare

Printr-o nefericită potrivire a sorţii locuiesc într-un bloc în care IQ-ul mediu este invers proportional cu vârsta locatarilor. În sensul în care deși mai bine de trei sferturi dintre distinșii mei vecini au prins live desfășurarea tratatului de la Versailles (chestie care ar presupune și niscaiva înțelepciune acumulată), media coeficientului lor de inteligență este la nivel de copil preșcolar. Nu că eu aș fi din cale afară de inteligent, dar la boșorogii mei colocatari e jale mare, practic își folosesc căpățânile pentru orice alt motiv în afară de cel pentru care au fost concepute, acela de a gândi.

Continuarea

4,023 cititori

Las-o aici, șefule, am io grijă de ea

Parcagiul (parcaNgiul?) îmi face semne largi spre locul liber pe care îl văzusem și eu. Plm, încă nu-s orb, când caut un loc parcare într-o parcare, am prostul obicei să le văd p-alea libere. Mă rog, nici nu e foarte greu, am o bănuială că nu-ți trebuie studii se specialitate sau ceva. Parchez și cobor igonorându-l suveran, dar omu’ trece lejer peste acest aspect:

– Așa, șefule, las-o aici că am io grijă de ea. Continuarea

596 cititori

Prin forţe proprii

Un evreu întârzia la o întâlnire de afaceri foarte, foarte importantă. Trebuia să semneze un contract care-i aducea un profit de cel putin 5 milioane de dolari. Ajunge pe strada unde avea întâlnirea, dar nu era niciun loc de parcare liber. Îngrozit, se uita la ceas si vede ca este la limita cu timpul. Se hotărăşte să mai dea o tură. Tot nu apare nimic. Atunci, intrat deja in criză de timp, se roagă: Continuarea