Inițial am vrut să scriu un text despre cum era Paștele pe vremea lui Ceaușescu. Despre cum nu se găsea nimic, nici ouă, nici miel, nici vreun alt soi de carne, nici dulciuri, nici nimic dintre toate produsele sub care gem coșurile din supermarketuri azi. Evident și despre cum vacanță aveau doar elevii și profesorii (neintenționat, așa pica vacanța de primavară), pentru restul populatiei, singura zi liberă era prima zi de Paști și asta doar pentru că era duminică. Pe scurt, îmi doream să scriu o scurtă descriere a ceea ce însemna Paștele pe atunci, menită să-i mai aducă pe nostalgicii epocii de aur cu picioarele pe pământ. Continuarea
Tag Archives: paste
Lucruri inutile: cozonacul
Pe lângă că este cea mai inutilă prăjitură, cozonacul produce daune masive economiei României. PIB-ul acestei țări, după ce că este așa cum este, suferă masiv din cauza existenței cozonacului.
Din punctul meu de vedere, România ar fi fost mult mai evoluată dacă n-ar fi existat această chestie odioasă care mai este și denumită pompos „prăjitură”. De ce zic asta? Pentru că, practic, de pe la începutul lui noiembrie, până dincolo de jumătatea lui ianuarie, cozonacul pare să fie singurul lucru care mai contează în România.
Cum să rămâi nesatisfăcută de Paște
Dacă e sâmbătă, e Elena.
Înainte de toate aș vrea să ne organizăm puțin: cei care ați ținut post treceți în partea dreaptă, păcătoșii în partea stângă, iar voi ceilalți care ați scăldat-o cu “în primii 10 ani de relație nu se pune, bla, bla, bla” rămâneți pe loc. Vreau să-mi fac o poză cu voi, derbedeilor.
Acum că sunteți așezați pe căprării, ca hainele mele din sifonier, vreau să vă spovediți. Să spuneți la ce-ați râvnit și n-ați ajuns, fix ca vulpea din proverb. Sau sunteți artiști emeriți în inhibarea dorințelor și ați reușit să duceți postul până la capăt?! Hă hă hă, ce-am mai râs.
Ca să nu ziceți că mă dau lovită o să încep eu. Am văzut într-un magazin o pereche de pantofi bleu. Din piele întoarsă. Timp de trei săptămâni m-am dus aproape zilnic să-i probez. Mă uitam în oglindă, mă suceam, mă învârteam și la final îi puneam înapoi pe raft spre disperarea vânzătoarei care din cinci în cinci minute mă întreba dacă-i duce la casă. Nu duci nimic, mă mai gândesc. Continuarea
N-ai voie să sărbătorești Paștele așa oricum
Dacă în astea trei zile care urmează nu scrii pe Facebook cel puțin trei statusuri emoționante despre cum ți-au dat lacrimile când ai ajuns din nou în casa bunicilor unde miroase a cozonac cald, a pască proaspătă și a liliac înflorit, practic nu exiști.
Dacă n-ai de gând să urezi nimănui zile senine, sărbatori tihnite și inegalabilul “fie ca”, dacă de duminică încolo nu răspunzi măcar o săptămâna la telefon cu “Hristos a înviat”, indiferent că te sună mătușă-ta de la Dâlga care e adventistă de ziua a șaptea,, unchiul Titi care e catolic, un operator de callcenter sau vecinul musulman căruia i-ai blocat mașina. Continuarea
Dumnezeu îi iubește doar pe cei care țin post și fac curățenie generală
Nu înțeleg două chestii.
Prima. N-o înțeleg deloc, dar deloc, p-asta cu postul Paștelui. Știți cum mi se pare mie treaba cu răbdatul de foame fix înainte de Paște sau de Crăciun doar ca să-i fii pe plac Bărbosului? Exact ca aia cu adusul florilor sau scosul femeii la restaurant doar de 8 Martie sau de Velăntains dei. Păi e frumos așa după ce tot anul ai venit acasă cu mâna în fund zbierând încă de la intrare că ți-e foame? Pe cine mai păcălești? Mno, tot așa și cu postitul ăsta.
Cică să nu crezi în miracole
Mai suntem în săptămâna luminată? Sau asta e săptămâna mare? Mereu le-ncurc. De fapt, n-are importanță, adevăratul miracol de Paște abia ieri s-a întâmplat. Ieșisem de la metrou la Tineretului și-am scos telefonul din buzunar să văd ce s-a mai întâmplat pe Facebook în cele aproape treizeci de secunde cât lipsisem de-acolo.
Da’ n-am apucat să văd. Când îl deblocam, nuș’ ce naiba am făcut și mi-a sărit telefonul din mână ca un pește viu. Chiar am avut impresia că se zbătea un pic. Săracu’, îl înțeleg, și eu aș vrea sa scap de mine dac-aș fi în locul lui.
Tradițiile, mielul și stomacul
Text scris de Gabi.
Românii sunt un popor credincios, evlavios, care respectă tradițiile creștine. În special pe cea mai importantă dintre ele: să fie cele cuvenite pe masă.
Pentru că importanța sărbătorii e direct proporțională cu cantitatea de hrană pe care se pregătesc s-o îngurgiteze, de Paște, un creștin care se respectă nu se întoarce de la piață fără cel puțin juma’ de miel și șaptezeci de ouă. “Să simți că e sărbătoare” îți explică gospodinele pe care le întrebi ce fac cu atâta mâncare când toată familia lor e formată din două persoane. Trei, dacă trece și ăla micu’ după înviere. Continuarea
Tu faci ceva de care să fii mândru?
LATER EDIT. Avem cei trei câștigători. Hmm, mai bine zis câștigătoare. Așadar, le rog pe Oana, Claudia Predoană și Elena să ia legătura cu mine pe adresa de email de la “Contact”.
Se pare că am cam uitat cum e să stau în pat și să zappez programe la tv, încercând să-mi dau seama dacă n-ar fi mai ok să trag un pui de somn sau doar să-mi las gândurile să zboare la… cai verzi pe pereți. Cumva, mi-am dat seama că viața e mult prea scurtă ca s-o lași să treacă pe lângă tine fără să faci nimic. Prin urmare, la mine nu există momente “moarte”, tot timpul găsesc ceva de executat.
Am făcut introducerea ca să vă spun și că pe vremuri obișnuiam sa gătesc. Acum nu mai am timp nici pentru asta, dar uneori mi-e dor. Mă rog, cred că este mult spus “gătesc”. Cert este că începusem să mă joc cu niște oale, crătiți, tigăi și ingrediente despre care înainte nici nu știam că există. Să nu vă imaginați că mă luam în serios, dar aveam curajul inconștientului pe care-l doare în cot că există șanse să greșească. Știam că experimentez și eram dispus să arunc la gunoi orice eșec, fără ca asta să mă afecteze sau ceva. Continuarea
Duhul sfânt şi colebilul
De paşte am fost la Vâlcea. Băi, fraţilor, am facut o greşeală uriaşă, de începător: am plecat nemâncat la drum, doar cu o cafea baută în fugă. Când am ajuns, mi-era o foame de aş fi balotat şi pietre de râu. Prin urmare am băgat în mine de parcă venea sfărşitul lumii şi era ultima masă. Vă jur că dacă făceai linişte se auzea grăsimea cum se depune straturi, straturi.
Şi asta a fost doar la prânz. Seara, după o vizită la un prieten care stă la casă în afara oraşului, m-a luat foamea din nou. Ştii cum e, aerul curat face poftă de mâncare, nu? Şi avea ăsta un aer curat la el în curte, ozon nu altceva, de am rupt din nou masa în două.
Drept urmare, cu vreo juma’ de oră înainte de miezul nopţii am simţit cum începe să se pogoare duhu’ sfânt asupra mea. Serios, vă zic. Dar cred că a ratat aterizarea, că fraieru’ mi s-a oprit direct în vezica biliară. Băbaiatule şi atunci am perceput cu adevărat forţa nevăzută a credinţei. M-a luat o greaţă de zile mari, nu mai trăisem aşa ceva de pe vremea când puteam să mănânc un porc întreg la o masă. Continuarea
Iepurasi de Paste, cu happy-end…by Ana R.
Asta vara, la insistentele copiilor de a primi un animalut de casa, Bunica noastra draga a achizitionat, pe perioada concediului in tara, un iepuras. Mai bine zis o iepurasa. In consiliul de familie, cand inca nu stiam ce este, s-a stabilit: daca e femela sa o cheme Jasmin si daca e mascul, sa fie Aladin. Si dupa indelungi si amanuntite cautari sub codita, a primit numele de Jasmin. Asta asa, ca sa intelegeti ca ai mei copii sunt inca in faza Disney.
Iepurasa a fost trecuta fraudulos frontiera intr-o cutie de carton. Era tare micuta si dragalasa, stiam ca nu are paraziti si nu constituia un pericol pentru sanatatea odraslelor proprii. A stat la inceput int-o cutie de carton, dar cum i-am promis un standard de viata occidental, am inceput sa investim in dotari. Continuarea
Scoala altfel…dar la fel
Pentru cei care aveti copii, cuvintele astea doua, „scoala altfel”, s-ar putea sa nu sune ca de pe alta planeta. Pentru cei care habar nu aveti despre ce balmajesc, este vorba despre o initiativa destul de recenta (de cativa ani incoace) a onor Ministerului Educatiei. Primavara, cu o saptamana inaintea vacantei de paste, elevii ar trebui calauziti catre diverse activitati extra-scolare, intru largirea orizonturilor si accederea catre noi deziderate ale vietii lor, lipsita de griji dar plina de probleme.
Ideea mi-a placut din start. Pare misto sa iei copiii (adolescentii) si sa-i duci sa mai vada si altceva in afara de zidurile scorojite ale scolilor din sistemul educational romanesc si moacele decrepite ale dascalilor-dinozauri, imbatraniti si ramasi in nemiscarea aceluiasi sistem. Doar pare. Va explic imediat de ce. Continuarea