Am avut ieri o revelație. Mi-am dat seama că în afară de sarmale și de salata de boeuf, nu-mi place niciuna dintre mâncărurile noastre tradiționale de Paști. Iar sarmalele nici măcar nu știu dacă sunt pe tradițional de sărbătoarea asta.

Și când zic că „nu-mi place niciuna” înseamnă că nu m-aș atinge de ele nici de Paști, nici în oricare altă zi a anului. Ca să fie mai clar ce vreau să zic, să le luăm pe rând.

Ouăle vopsite. Mda, or fi ele roșii sau de alte culori, dar tot niște ouă fierte tari rămân. Nu mi-au plăcut în viața mea. Sunt seci, complet lipsite de gust, indiferent cât muștar sau câtă sare torni peste ele ca să le poți face cât de cât mâncabile. Pentru mine au un singur scop: să ciocnești, că e marea plăcere a copiilor. După care îl pui la loc pe tavă, lângă celelalte 62 de ouă colorate, și aștepți răbdător să treacă Paștele ca să le poți arunca liniștit la gunoi pe toate.

Ouăle umplute. 99,99% dintre urmașii dacilor liberi le fac umplute cu maioneză sau cu pate de ficat. În ambele situații, mi se par groaznice. Probabil unul dintre cele mai de jos produse culinare care există. Nici gând să mă pot atinge de așa ceva.

Miel. Indiferent cum ar fi gătit, nu mă ating de miel. Nici ciorbă, nici borș, nici la cuptor, nici friptură, nici nimic. În primul rând pentru că mi-e milă de mieluți, în al doilea rând pentru că nici nu mă omor după gust. Da, aveți dreptate, sunt ipocrit, atâta vreme cât mănânc alte feluri de carne, dar mi-e milă doar de miel sau de ied. Aia e, obișnuiți-vă cu ideea că nu sunt prefect. Ipocrit sau nu, de miel și de ied NU MĂ ATING.

Drob. Ani de zile am asistat la celebra: „mi-a ieșit un drob anul ăsta, de te lingi pe degete”. Rostită cu emfază și infinită mândrie mai întâi de maică-mea și prietenele ei, după care am plecat de acasă și-o auzeam pe la colegele de serviciu. Groaznic, un preparat groaznic, care de cele mai multe ori iese complet uscat și înecăcios, de nu te poți atinge de el. Da, știu, trei sferturi dintre gospodinele care citesc asta vor sări de fund în sus ca arse: „nu e adevărat, mie îmi iese un drob de te lingi pe degete”. Well…

Despre cozonac m-am exprimat în nenumărate rânduri. A fost, este și va rămâne doar o chestie care poate fi catalogată într-un singur fel: anomalie a bucătăriei. Nu e nici prăjitură, nu e nici pâine, e doar un produs submediocru de patiserie care poate fi consumat cu o relativă plăcere exclusiv în primele ore după ce a fost produs. Adică atunci când e cald sau cât mai e încă proaspăt și ușor pufos. După care, rămâne multă vreme pe mesele și prin cămările românilor, până se îndură cineva să-l arunce la gunoi.

Apropo de cele două produse de mai sus, nu vă întrebați niciodată de ce după fiecare Paști și Crăciun aruncați munți de drob și tone de cozonaci? De bune ce sunt aceste două preparate tradiționale și de ce se înfig ai voștri să le mănânce, de-aia le aruncați.

Pasca. Dacă există ceva mai rău decât cozonacul, doar pasca poate să fie. Am putut să mănânc pască și să simt o relativă plăcere doar în dățile când eram la cură de slăbire din aia drastică. Complet irelevant aș zice, pentru că în momentele alea poți să-mi dai și pietre de râu unse cu un pic de untură. Le voi considera delicioase. Cam asta e cu pasca.

În concluzie, singurele mâncăruri tradiționale, care pot fi consumate cu plăcere, rămân cele două despre care ziceam la început:

Sarmalele. Și vorbesc despre singurele sarmale care există pentru mine: cele în foaie de varză, indiferent că e proaspătă sau murată. Restul de hipsterime produse de bucătăria românească sunt de nemâncat. Da, știu, „face soacră-mea niște sarmale în foi de viță demențiale”. Să fie la voi acolo. Și astea în foi de viță și restul de abominații în care mai învelesc bucătarii cu pretenții de masterșefi sarmalele: frunză de tei, muguri dă bambus, alge dă pă Marea Moartă și altele la fel de apetisante. Nu, mulțumesc, sarmalele trebuie să fie în foi varză și fără nicio smântână deasupra, că vreau să le simt gustul. Cel mult cu mămăligă și un borcan de ciușchi lângă.

Salata de boeuf. Fie ea și cu pept dă pui și mazăre. Dacă nu e efectiv înecată în maioneză, așa cum o fac cei mai mulți dintre vajnicii urmași ai dacilor liberi, e mâncabilă, uneori poate fi chiar foarte bună.

Mno, acestea fiind zise, atât și pentru a treia zi de Paști.

sursa foto