Am ales să scriu textul ăsta pentru că m-au întrebat și prietenii de-ai mei, dar și oameni pe care abia dacă-i cunosc, cum de am plecat din țară tocmai de Paște. Cum adică să sărbătorim învierea fiului Bărbosului printre venetici? Cum să nu stăm acasă, să ne bucurăm de lumină și de cele cuvenite pe masă?

Vă spun cu mâna pe inimă: a fost cea mai bună alegere pe care o puteam face. Am scăpat total de orice stres care vine la pachet cu această sărbătoare.

Curățenie generală oricum nu făceam, dar am scăpat și de toată aglomerația aia dementă care transformă Bucureștiul într-o imensă parcare în săptămâna dinainte. Nu știu dacă ați condus vreodată prin București în zilele în care haitele de credincioși iau supermarketurile cu asalt ca să fie siguri că vor avea cele cuvenite pe masa de Paște.

E o plăcere, vă spun, coloane nesfârșite, ambuteiaje, nervi, înjurături, oameni grăbiți, haosul perfect. De altfel, discutam ieri pe un grup cu niște distinși intelectuali care nu știau cum să înjure mai diversificat modul în care Capitala era efectiv blocată la ora când discutam. Vă spun extrem de sincer că mă încearcă o stare de fericire vecină cu beatitudinea că n-am mai fost nevoit să trec prin așa ceva.

O să ne prindă Paștele pe drumul de întoarcere și vă garantez că n-o să murim de foame și nici n-o să se sesizeze Bărbosul Suprem că, în loc de cele cuvenite pentru sfânta masă, o să mâncăm ce-o să găsim pe drum.

Iar de ajuns în București, vom ajunge fix în ziua aia când e cel mai liber pe străzi, că, na, toți „bucureștenii” au plecat acasă.

Nfine, cam astea sr fi motivele pentru care am ales să plecăm fix de Paște, și niciunul dintre noi n-are vreun regret în această privință. Iar inima mea cântă de fericire pe chestia asta.

Altfel, vă urează fratele vostru s-aveți sărbători mișto, cu sau fără cele cuvenite pe sfânta masă! ❤️❤️❤️