9,722 cititori

Ce faci când ți se rătăcește copilul?

Acum vreo două veri, doi amici de-ai mei, cuplu, erau în vacanță în Olanda cu copilul, un băiețel cam pe la 5 ani.

Într-una din zile, așteptau toți trei pe peron la metrou să plece cel care era deja în statie și să vină următorul. Ei, și cum stăteau ei așa liniștiți, exact în momentul în care se închideau ușile, ăla micu’ se smulge din mâna maică-sii și intră în vagon. Ușile s-au închis și metroul a luat-o din loc. Continuarea

6,084 cititori

Cât să mai rabde, cât?

Cum cobori la stația de metrou Tineretului, pe partea stângă, e un chioșc. Ei, la chioșcul ăsta mă mai opresc eu, de când și-au băgat POS, să-mi iau țigări când plec spre muncă și-mi aduc aminte cu groază ce cozi sunt la mega dimineața. Ieri am făcut la fel.

Cer un pachet de țigări, tanti mi-l pune pe tejghea, dar dacă tot m-am oprit, hai să iau și-un pepsi și niște gumă.

Mno, fix în momentul în care puneam mâna pe pachetul cu gumă, de nicăieri apare o doamnă care scoate patru monezi de 50 de bani, le pune pe pachetul meu de țigări și comandă imperial:

– O cafea! Continuarea

6,576 cititori

Io ți-am zis

Vine metroul. Cei doi îndrăgostiți tomnatici urcă fără să se desprindă dintr-o prelungită îmbrățișare romantică. Sunt practic un corp comun care rămâne în dreptul ușii, în timp ce noi, toți ceilalți de pe peron, ne uităm la ei așteptând totuși sa se dea la o parte. Dar nu, iubirea lor e mai presus de chestiile astea lumești. Cei doi rămân acolo, în dreptul ușii, îmbrățișați și eterni. Moment în care, de undeva din spatele meu se aude tare:

– Las-o un pic din brațe că vrem să urcăm și noi. Continuarea

4,594 cititori

O turmă

În această mirifică dimineață de primăvară circulația metroului s-a defășurat cu… ăăă… dificultate. Se stătea câte două-trei minute în fiecare stație, lume agasată, nervi întinși la maximum, d-astea mișto, ca pentru vineri dimineață.

Ei, și într-una dintre stațiile astea unde se aștepta s-o luăm din loc, două destoinice reprezentante ale sexului frumos se iau lejer la ceartă. Nu știu de la ce, că dialogul a pornit în șoaptă, dar cu un crescendo cu ritm bun spre foarte bun. Până a ajuns la apogeu, când, în liniștea aia mormântală, s-a auzit tare: Continuarea

4,858 cititori

Și zeii au căpșunarii lor

Știți voi culoarul ăla lung prin care se iese de la metrou, la Victoriei? Ei, lasă, că și dacă nu-l știți, cred c-o să înțelegeți. Pe culoarul ăsta ies io în fiecare dimineață a vieții mele. Inclusiv azi.

Am purces spre ieșire, dar din fața mea apare o tipă care se uită așea, nu știu cum, luuung și pofticios la mine. După care apare și-a doua. Mi-aruncă și asta o privire de brusc m-am îndreptat și-am bombat pieptul. A treia practic m-a sorbit și ea din ochi. Continuarea

5,230 cititori

Cât să simți că n-ai trecut degeaba prin viață

Coborâsem din metrou și-o luasem la pas spre ieșire când am simțit că mă bate cineva pe spate. Mă întorc. Un tip râdea la mine cu gura până la urechi. Strănutasem mai devreme și, instinctiv, m-am gândit că precis am vreun muc întins pe față și omu’ vrea să-mi facă un bine, să mă avertizeze. Nu de alta, dar am mai pățit.

– Tu ești Vasilescu, nu? Continuarea

5,876 cititori

A zis Doamna să tăceți!

În metrou sunt două grupuri de copii, prichindei pe la zece ani. Vreo zece la o ușă, încă pe atâția la alta. Metroul, ca de obicei la ora asta, full, stăm toți înghesuiți ca sardelele în suc propriu.

În timpul ăsta, ăia micii vorbesc tare între ei, între cele două grupuri. În orb așa, că de văzut unii pe alții nu se văd. Nu se aud decât vocile lor gureșe și din când în când răsună râsete și strigăte.

Lumea din jur mustăcește amuzată.

Dintr-o dată, se aude TARE o voce pițigăiată de fetiță:

– A sunat Doamna și-a zis să tăceți. Toți! Continuarea

4,822 cititori

Noi ce vină avem?

Trenul se apropie de Universitate. În fața mea o adolescentă rebelă clenfăne gumă și ascultă ceva ce seamănă a metal d-ăla greu în caști. În dreapta, o cetățeanca blondă platinat vorbește la telefon. Tare. Îl ia o secundă de la ureche și se uită contrariată la ecran. Apoi îl pune la loc:

– Nu te mai aud!

Probabil are dreptate. După cum cursese discuția până atunci, se pare că auzise foarte bine.

– Nu te mai auuud! Continuarea

11,224 cititori

Cât tupeu să ai, cât?

Odată cu mine s-a mai urcat în metrou o blondă diafană însoțită de un cetățean care arăta ca o combinație de lumberjack cu hipster. Mai spre prima variantă, dacă e să mă întrebi pe mine. Mi-au atras atenția pentru că păreau ușor incompatibili, dar după ce-au venit chiar lângă mine, m-am dumirit repede că nu sunt împreună și m-am liniștit. Nu c-aș fi fost foarte neliniștit, dar orișcât.

Au vorbit ei ce-au vorbit și, la Unirii, tânărul lumberjack hipsterizat a coborât. Moment în care de undeva din vagon a apărut un fel de copie nereușită a lui Jason Statham (mă rog, nu neapărat nereușită, dar arăta ca un Statham chinuit de dureri de ficat, dizenterie și abcces dentar) care s-a înfiițnat scurt lângă blonda noastră diafană, acum rămasă singură.

– Bună, zice sosia lui Statham, te știu de undeva. Continuarea