4,642 cititori

Cât să simți că n-ai trecut degeaba prin viață

Coborâsem din metrou și-o luasem la pas spre ieșire când am simțit că mă bate cineva pe spate. Mă întorc. Un tip râdea la mine cu gura până la urechi. Strănutasem mai devreme și, instinctiv, m-am gândit că precis am vreun muc întins pe față și omu’ vrea să-mi facă un bine, să mă avertizeze. Nu de alta, dar am mai pățit.

– Tu ești Vasilescu, nu? Continuarea

5,555 cititori

A zis Doamna să tăceți!

În metrou sunt două grupuri de copii, prichindei pe la zece ani. Vreo zece la o ușă, încă pe atâția la alta. Metroul, ca de obicei la ora asta, full, stăm toți înghesuiți ca sardelele în suc propriu.

În timpul ăsta, ăia micii vorbesc tare între ei, între cele două grupuri. În orb așa, că de văzut unii pe alții nu se văd. Nu se aud decât vocile lor gureșe și din când în când răsună râsete și strigăte.

Lumea din jur mustăcește amuzată.

Dintr-o dată, se aude TARE o voce pițigăiată de fetiță:

– A sunat Doamna și-a zis să tăceți. Toți! Continuarea

4,541 cititori

Noi ce vină avem?

Trenul se apropie de Universitate. În fața mea o adolescentă rebelă clenfăne gumă și ascultă ceva ce seamănă a metal d-ăla greu în caști. În dreapta, o cetățeanca blondă platinat vorbește la telefon. Tare. Îl ia o secundă de la ureche și se uită contrariată la ecran. Apoi îl pune la loc:

– Nu te mai aud!

Probabil are dreptate. După cum cursese discuția până atunci, se pare că auzise foarte bine.

– Nu te mai auuud! Continuarea

10,731 cititori

Cât tupeu să ai, cât?

Odată cu mine s-a mai urcat în metrou o blondă diafană însoțită de un cetățean care arăta ca o combinație de lumberjack cu hipster. Mai spre prima variantă, dacă e să mă întrebi pe mine. Mi-au atras atenția pentru că păreau ușor incompatibili, dar după ce-au venit chiar lângă mine, m-am dumirit repede că nu sunt împreună și m-am liniștit. Nu c-aș fi fost foarte neliniștit, dar orișcât.

Au vorbit ei ce-au vorbit și, la Unirii, tânărul lumberjack hipsterizat a coborât. Moment în care de undeva din vagon a apărut un fel de copie nereușită a lui Jason Statham (mă rog, nu neapărat nereușită, dar arăta ca un Statham chinuit de dureri de ficat, dizenterie și abcces dentar) care s-a înfiițnat scurt lângă blonda noastră diafană, acum rămasă singură.

– Bună, zice sosia lui Statham, te știu de undeva. Continuarea

3,716 cititori

Fake news

Metroul nu circulă pe magistrala Pipera. Gen, deloc. Stăm de douăj de minute și mai urmează. Pentru că prin stație se anunță doar motive tehnice și scuze, lumea se cam agită.
Brusc, cetățeanul de lângă mine începe să cuvânte. Citește de pe net, cu voce tare, știri de ultimă oră:

– I-a sărit o roată la Unirii, de-aia nu circulă.

Oamenii se impacientează:

– A pățit cineva ceva? E totul bine?
Continuarea

5,236 cititori

Prea multă știință strică

– Vrei, te rog, să dai rucsacul jos din spate?

Puștiul cu alură de campion interegional la șah se uită uimit la cea care a avut tupeul să-i adreseze o asemenea rugăminte:

– Ocupă același loc și dacă-l țin în față.

După care începe o demonstrație în toată regula, cu elemente de matematică și fizică, despre dimensiuni, spații expandabile și locuri geometrice. Ce să mai, tocmai se pornise pe demonstrat că volumul unui rucsac purtat în spate va rămâne constant, indiferent de variabilele din jur. Continuarea

6,041 cititori

Din vina ta

Ea e șatenă cu șuvițe blonde, micuță, firavă și poartă un aparat dentar care sclipește argintiu de câte ori râde. Și râde des. El e înalt, deșirat, de sub fesul cu moț îi ies câteva plete rebele și vrea să pară dur. Nu-i prea iese. Cel puțin când se uită la ea, nu-i iese deloc.

Se țin de mâini de parcă sunt siamezi, nu-și dau drumul nici măcar când frânează brusc metroul și venim toți din vagon unii peste ceilalți.

Continuarea

7,512 cititori

Nesimțirea e fascinantă

Sunt fascinat de cetățenii ce reușesc să aibă convorbiri telefonice, care conțin detalii relativ initime despre viețile lor, în vagonul de metrou supra-aglomerat. Relaxați, cu voce tare, de parcă sunt singuri cuc în livingul din casa de la țară, unde se mai aude doar troznetul lemnelor care ard ușurel în șemineu. Sunt fascinat, vă spun, de fiecare dată când îi întâlnesc mă uit la ei plin de admirație mută.

Pot să înțeleg că te sună șeful chiar când ești în metrou și n-ai de ales, trebuie să-i răspunzi, că nebunul dracu’ e în stare să te dea afară sau să te lase fără prima de Crăciun. Pot să înțeleg c-ai lăsat copilul bolnav acasă și în condițiile astea răspunzi la telefon chiar dacă ești într-o întâlnire privată cu Papa. Pot să înțeleg când „arde” ceva și vei răspunde în orice condiții. Pot să înțeleg chiar și nevoia de a-ți hrăni glanda, până la urmă foamea e cea care ne-a împins să ne dăm jos din copaci, să scurmăm după râme și, în cele din urmă, să ajungem bipezi.

Continuarea

5,226 cititori

Suflete pierdute

Aveți idee cam cum se întâmplă lucrurile la metrou dimineața între 8.30 și 10.00 sau seara între 17.30 și 19.00? Că dacă nu, vă povestesc eu, deși cred că aveți suficientă imaginație ca să nu fie nevoie. Practic, să spun că e full ar fi un biet eufemism. Și pe peroane și în vagoane stau oamenii lipiți unii de alții ca sardelele în cutiile alea pătrate, de nu mai e nevoie să te ții de nimic, te susțin corpurile celor din jur fără nicio problemă. Exită stații unde nu se urcă nimeni pentru că, să vezi ce, nu coboară nimeni, deci nu există spațiul fizic necesar pentru încă una-două persoane in plus. Continuarea

6,008 cititori

Cerșetoria la alt nivel

Lăsați poveștile alea fumate despre cetățeni care vin și-ți cer bani de-o pâine sau să cotizezi niște cașcaval pentru copilașii lor bolnavi. Lăsați cerșetorii din metrou. Lăsați cântăreții de ocazie la diverse instrumente. Lăsați păcălelile alea obosite cu „am rămas fără benzină” și cu ghiulul găsit pe stradă. Lăsați poveștile de genul mi s-au furat toate actele. Lăsați orice altceva a scornit până acum mintea românului în materie de produs bani moca de la fraierii botaniști din jur și fiți atenți aici.

Ieri dimineață, exact înainte să fac dreapta pe Sevastopol și s-ajung la birou, eram cu nasul în telefon când aud din spate o voce rugătoare:

– Domnu’, dă-mi și mie niște bani, că n-am să mă operez. Continuarea