4,793 cititori

Prea multă știință strică

– Vrei, te rog, să dai rucsacul jos din spate?

Puștiul cu alură de campion interegional la șah se uită uimit la cea care a avut tupeul să-i adreseze o asemenea rugăminte:

– Ocupă același loc și dacă-l țin în față.

După care începe o demonstrație în toată regula, cu elemente de matematică și fizică, despre dimensiuni, spații expandabile și locuri geometrice. Ce să mai, tocmai se pornise pe demonstrat că volumul unui rucsac purtat în spate va rămâne constant, indiferent de variabilele din jur. Continuarea

5,650 cititori

Din vina ta

Ea e șatenă cu șuvițe blonde, micuță, firavă și poartă un aparat dentar care sclipește argintiu de câte ori râde. Și râde des. El e înalt, deșirat, de sub fesul cu moț îi ies câteva plete rebele și vrea să pară dur. Nu-i prea iese. Cel puțin când se uită la ea, nu-i iese deloc.

Se țin de mâini de parcă sunt siamezi, nu-și dau drumul nici măcar când frânează brusc metroul și venim toți din vagon unii peste ceilalți.

Continuarea

7,124 cititori

Nesimțirea e fascinantă

Sunt fascinat de cetățenii ce reușesc să aibă convorbiri telefonice, care conțin detalii relativ initime despre viețile lor, în vagonul de metrou supra-aglomerat. Relaxați, cu voce tare, de parcă sunt singuri cuc în livingul din casa de la țară, unde se mai aude doar troznetul lemnelor care ard ușurel în șemineu. Sunt fascinat, vă spun, de fiecare dată când îi întâlnesc mă uit la ei plin de admirație mută.

Pot să înțeleg că te sună șeful chiar când ești în metrou și n-ai de ales, trebuie să-i răspunzi, că nebunul dracu’ e în stare să te dea afară sau să te lase fără prima de Crăciun. Pot să înțeleg c-ai lăsat copilul bolnav acasă și în condițiile astea răspunzi la telefon chiar dacă ești într-o întâlnire privată cu Papa. Pot să înțeleg când „arde” ceva și vei răspunde în orice condiții. Pot să înțeleg chiar și nevoia de a-ți hrăni glanda, până la urmă foamea e cea care ne-a împins să ne dăm jos din copaci, să scurmăm după râme și, în cele din urmă, să ajungem bipezi.

Continuarea

5,088 cititori

Suflete pierdute

Aveți idee cam cum se întâmplă lucrurile la metrou dimineața între 8.30 și 10.00 sau seara între 17.30 și 19.00? Că dacă nu, vă povestesc eu, deși cred că aveți suficientă imaginație ca să nu fie nevoie. Practic, să spun că e full ar fi un biet eufemism. Și pe peroane și în vagoane stau oamenii lipiți unii de alții ca sardelele în cutiile alea pătrate, de nu mai e nevoie să te ții de nimic, te susțin corpurile celor din jur fără nicio problemă. Exită stații unde nu se urcă nimeni pentru că, să vezi ce, nu coboară nimeni, deci nu există spațiul fizic necesar pentru încă una-două persoane in plus. Continuarea

5,846 cititori

Cerșetoria la alt nivel

Lăsați poveștile alea fumate despre cetățeni care vin și-ți cer bani de-o pâine sau să cotizezi niște cașcaval pentru copilașii lor bolnavi. Lăsați cerșetorii din metrou. Lăsați cântăreții de ocazie la diverse instrumente. Lăsați păcălelile alea obosite cu „am rămas fără benzină” și cu ghiulul găsit pe stradă. Lăsați poveștile de genul mi s-au furat toate actele. Lăsați orice altceva a scornit până acum mintea românului în materie de produs bani moca de la fraierii botaniști din jur și fiți atenți aici.

Ieri dimineață, exact înainte să fac dreapta pe Sevastopol și s-ajung la birou, eram cu nasul în telefon când aud din spate o voce rugătoare:

– Domnu’, dă-mi și mie niște bani, că n-am să mă operez. Continuarea

10,637 cititori

Stăm pe un butoi cu pulbere

Am prins odată o alarmă cu bombă pe aeroportul Charles de Gaulle. Pe de o parte m-am ofticat că s-a dus ulii de suflet avionul meu (cred c-a plecat mai târziu cu vreo trei-patru ore), dar pe de altă parte mi-a plăcut tare de tot să văd și eu de la fața locului cam ce înseamnă o alarmă de genul ăsta într-un perimetru unde ăia care se ocupă știu exact ce-au de făcut, nu se uită mirați în stânga și-n dreapta așteptând să li se dea și să li se facă.

Acolo, pe aeroportul ăla imens și full de călători, nu cred c-a durat mai mult de treizeci de secunde de la momentul când au anunțat prin boxe că este o situație de urgență care necesită evacuarea, până au scos pe toată lumea afară. În timp ce prin stație încă mai rula anunțul, de nicăieri au apărut niște cetățeni soldați echipați ca-n filmele cu teroriști. Nu strigau, nu făceau mișcări bruște, nu erau agitați, nu puneau mâna pe tine. Continuarea

5,838 cititori

N-o să ajungem bine, vă spun

Din nefericire, azi a trebuit să merg din nou cu metroul, prima oară după vreo trei luni. Ce să zic, n-a fost o revedere foarte entuziasmantă.

În fine, altceva voiam să spun. Pe scaunele din fața mea erau o mamă cu fiică-sa care avea cam pe la 11-12 ani. Ambele citeau. Cărți. Din alea de hârtie. Uite, dom’le, mi-am zis, așa trebuie să ai grijă de educația copilului, ăsta da parenting modern. Continuarea

4,806 cititori

Avem implicarea în ADN

Videoul ăsta e vechi, dar n-are importanță, subiectul e la fel de actual. Mdeci, la Perth, în Australia, un cetățean și-a prins piciorul între peron și metrou, iar filmarea surprinde momentul în care toți ceilalți călători s-au unit și-au împins garnitura de tren ca să-l poată scoate de-acolo pe ghinionist. No joke.

Well, mi-am permis sa fac un exercitiu de imaginatie despre cum ar fi stat lucrurile pe palaiurile noastre. Cam cum ar fi reacționat cei din jur dacă-l vedeau pe omul ăla înțepenit acolo.  Continuarea

4,829 cititori

Cum fuse la Barcelona

Hai că m-am hotărât totuși să scriu câte ceva despre Barcelona ca să rămână aici. Că dacă dai search pe google găsești numai articole plătite sau chestii care nu intersează pe nimeni.

În general eu sunt un individ care nu e dispus să-și strice vacanțele cu căcaturi. În sensul că dacă am ales să merg la două stele și pe buget de austeritate, o să mă bucur la fel de tare de experiență ca și cum aș merge la cinci stele și cu bani gârlă la mine. Asta neînsemnând că nu sunt în stare să observ și minusurile și plusurile, doar că nu sunt dispus să le las să mă afecteze, dacă nu sunt chestii extrem de grave. De-aia o să las aici doar ce-am remarcat, absolut obiectiv, și pe pozitiv și pe negativ. Continuarea

5,263 cititori

Metroul e apă de ploaie pe lângă ratb

Autobuzul e aproape gol. Se apropie stația unde tre’ să cobor, așa că mă îndrept agale spre ieșire. Lângă mine mai e un tip. Stăm amândoi și așteptăm să oprească.

Deodată, un cetățean care până atunci zăcuse liniștit pe-un scaun, se ridică vijelios, vine în spatele nostru, ne împinge cu simț de răspundere, se strecoara centimetru cu centimetru, dar până la urmă, victorie, reușește: e primul la ușă.

Continuarea

5,943 cititori

Fir-aţi ai dracu’ cu melcii voştri!

Sper să pot face în fiecare an chestia asta. Și anume să reușesc să plec pe undeva în ajun de Paște și să mă mai întorc după ce s-au stins ecourile cozonacilor, drobului și urărilor cu „fie ca”.

Patru zile am fost complet rupt de ce s-a întâmplat pe interneții patriei, așa că n-aș avea de unde să știu nici dacă, în sfârșit, a mierlit-o nen-tu Iliescu, darămite să mai și scriu ceva cât de cât citibil. De-aia ziceam că mai bine vă povestesc pe scurt cum fuse în Orașul Luminii și poate să vă las si niște poze. Dacă vă interesează, desigur.

Continuarea