5,080 cititori

Atentie la neatentie!

Unul din prietenii mei, ce tocmai au fost la Praga, are o chestie a lui. Daca nu-l intereseaza ce-i povestesti, omu’ nu se poate concentra la ce-i spui. Incepe sa se foiasca, se uita pe langa tine si pana la urma te intreaba cate o chestie care nu are nicio legatura cu ce-i explicai tu. Asta in cazul fericit. Pentru ca se poate si altfel. In timpul povestirii tale, cand isi pierde interesul, te poti trezi cu un „mai da-i/da-l ma in p**a mea” (acordul se face in functie de numarul persoanelor despre care povesteai). Moment in care iti dai seama ca ar trebui sa schimbi subiectul, ca asta il plictiseste teribil. Treaba e ca, replicile mai sus amintite, sunt valabile doar cu noi, prietenii lui. Pe sotie n-o poate intrerupe in modul aceste barbar.

Si pe acest fond, draga lui consoarta, mai venea cu povesti de la ea de la serviciu. Povesti ale carui personaj central erau, de obicei, doamna Nemes. Sefa si colega de birou a sotiei. Chinul dracului. Pe omul meu il interesau povestile despre doamna Nemes, cam cum va intereseaza pe voi daca ploua acum in Antananarivo. Continuarea

4,489 cititori

Stirile de la ora 9.00

Nu mai suport sa ma uit la stiri. Cel putin la posturile generaliste. Nu ca cele “nisate” pe stiri ar fi mai breze, dar cat de cat… Desi nu vreau sa ma uit, dimineata (nu stiu cum naiba) tot pe stiri ajunge tv-ul. Asa ca, in ultimile zile, am putut sa ma delectez cu ceva stiri de “calitate”. Nu le-as fi dat importanta, dar doua din ele m-au enervate ingrozitor.

In prima dintre ele, pe un ton alarmist, ni se prezentau nu stiu ce plante ornamentale mega-super toxice (tisa, sau ceva de genul) pun vanzatorii de ghiocei, in buchetele care se vand in draci zilele astea. Ca e Martie, de. Am ciulit urechile. Ma gandeam “sa nu murim si sa nu stim de la ni s-a tras”. Dupa aia m-am linistit. Nu murim de la ele. De fapt nici nu am inteles prea bine care sunt efectele, Cica faci urticarie, daca nu te speli pe maini. Sa mor eu daca am vazut vreo fata plina de urticarie zilele astea. Ori s-au spalat toate pe maini cum au primit buchetelele, ori au niste sisteme imunitare beton. Continuarea

4,110 cititori

Mâna Domnului sfinţeşte arma

Sunt ceva ani de-atunci, dar povestea cred că rămane la fel de actuală, mai ales dacă arunc un ochi prin jur.

Ieșisem din casă cu câinele și o luasem pe direcția parc. Din față veneau doi polițiști care flancau un popă. Din motive cunoscute doar de el, Billy se oprește și începe să-l latre pe slujitorul domnului. Dar destul de agresiv, pe genul “dacă n-aş fi fost în lesă, acum deja îmi încercam colţii pe fund de slujbaş al bisericii”. L-am lăsat să latre, că nu aveam motive să stresez inutil animalul. Era în lesă, mai mult de dat din clanţă nu avea ce să facă. Dar dom’ părinte se oprește și se bagă în seamă: Continuarea

2,265 cititori

Economie politica aplicata: globalizarea

Am doi prieteni, care zilele astea se plimba prin Praga. Baieti buni, manageri corporatisti d-astia noi, care isi intoxica ficatul cu substante fine. Si-au luat farurile calauzitoare (a se citi “neveste”) si s-au dus de “martisor” in Orasul de Aur.

Scenariul dupa care se ghideaza e simplu. Ziua, viziteaza cu totii ruine, palate, catedrale si alte locuri in care nu se poate consuma alcool. Seara, fetele se duc la cumparaturi iar cei doi baietii isi incearca puterile cu tehnologia ceha de producere a berii. Dupa cum ii cunosc eu, scorul ar trebui sa fie in favoarea lor. Gen, nu fac cehii aia cate bere pot sa bea ei.

Ieri, mai pe inserat asa, imi suna telefonul. Pe ecran vad ca ma apela unul din “turistii” praghezi. Si cum eu intotdeauna raspund, mai ales cand au prietenii nevoie de mine:

– Alo, ce “face” baietii ?

– Ba, suntem bine, dar avem o problema. Continuarea

2,226 cititori

What’s up, doc ?

Tocmai ce-am vazut un vecin de cladire corporatista, schiopatand cu ravna intr-o orteza proaspat capatata. Si mi-am adus aminte. Pe asta trebuie sa v-o spun.

Acum vreo 3-4 anisori am avut „inspirata” idee sa ies la un fotbal intr-o minunata seara de vara. Idee care s-a soldat cu o entorsa de toata frumusetea. La doctor nu m-am dus, pentru ca sunt barbat (deci sunt foarte curajos) si pentru ca „timpul vindeca tot”. Numai ca de data asta timpul se scurgea si glezna mea ramanea tot nevindecata. Trecusera vreo doua luni de la nefericita seara de fotbal. Eu tot schiopatam din greu si epuizam stocurile de diclofenac ale farmaciilor din zona mea. Pana cand m-a vazut prietenul meu, George. Care s-a luat cu mainile de cap:

– Bai, trebuie sa te duci la doctor! Continuarea

3,091 cititori

Cif…cream…

Sunt eu defect ? Am vazut si auzit spotul asta publicitar de zeci de ori. Nici nu l-as fi remarcat, dar are un final absolut beton. Nu stiu cum vi se pare voua, dar mie imi suna a povestire erotica pentru “tabara cealalta”. Cum ma-sa mare suna asta: “astfel cavalerul a devenit regina regatului”???!!! Eu nu-mi imaginez decat ca jumatate din populatia masculina si non-heterosexuala, a regatului, l-au facut pe ala “regina” lor. Continuarea

1,433 cititori

Nedumerire de primavara.

Ca tot a dat caldura afara, mi-am adus aminte de o chestie. Cam pe vremea asta, se umple parcul de alergatori. Cum da coltu’ ierbii, se apuca toata lumea de jogging. Da’ stiti cum? Se rupe pamantul sub ei, domnule. Multi. Multi si hotarati. Nici nu-mi dau seama ce-i mana de la spate. C-or fi remuscarile, c-o fi gandul ca vara e la un colt si iar transpira dimineata la metrou, nu stiu. Cert e ca, dupa ce au prins martisoru’ in pieptul iubitelor, in domni se umfla asa o hotarare de a face sport (ati fi zis ca e burta…nu e…asta se vedea asa) de ti-e mai mare dragul. Si domnitele la fel. Cum scot capul afara din casa si simt iz de viitoare plaja, degraba dezgolitoare de colacei, hop la alergat. Pana aici nu ar fi nimic rau. Ba, as zice, chiar e de laudat.

Asa se face ca in prima Luni cu soare, dupa ce au dat ghioceii, Continuarea

4,385 cititori

O tentativă eșuată de idilă

Nu mai știu în ce clasă s-a întâmplat. Oricum, la liceu. Era o iarnă fără zăpadă și ajunsesem prin București, într-o excursie de weekend. N-aș fi mers, da’ aveam o colegă care-mi plăcea mult. Și cum ea mergea, hop și eu după fundul dumneaei. Bine, eram puștani și cu totul alte vremuri, nu va gândiți la prostii. Pur și simplu voiam să miros aerul din preajma ei și să tatonez un picuț terenul. Poate, poate s-o lăsa c-un plimbat sub clar de luna, la întoarcerea în Vâlcea. Nu s-a lăsat.

Da’ eu aveam să aflu asta puțin mai încolo. Mai precis în a doua zi a excursiei. În prima, toate au fost bune și frumoase. Adică eu și colega cu pricina ne-am văzut fiecare de treaba lui. Cre’ca nu găseam momentul prielnic de atac sau ceva (nu pot să zic că eram tăntălău, mă fac naiba de râs). Da’ nu-i nimic, mai aveam încă două zile din excursie. Timp căcălau.

Așa că de-a doua zi am hotărât să încep învăluirea. Subtil. Și pe toate planurile. La ora aia nu auzisem de Sun Tzu, dar cred că ăsta, generalu’ chinez, era mic copil pe lângă mine. Țin minte că ne pregăteam să plecăm spre Antipa și coborâsem toți în parcare la Hotel Astoria, iar eu desfășurăm toată artileria grea: cărat de geantă (la ce dracu’ îi trebuia ca să meargă la muzeu ?!), mișto-uri grosolane la adesa celorlați pretendenți-concurenți, dat geaca jos ca să pun în evidență tricoul ăl nou cumpărat fix pentru excursia asta și altele la fel de “subtile”. Ce să mai vorbim, ați înțeles cam care era tabloul câmpului de luptă.

Când s-a auzit de undeva strigătul “băăă, a zis șoferul să urcăm, că plecam imediat”, m-am îndreptat hotărât spre “aleasă”, fiind decis să-i propun să stăm unul lângă celălalt în autocar. Acu’ poate vi se pare desuet, dar la ora aia treaba asta făcea cam cât o juma’ de cerere în căsătorie.

Am ajuns în fața ei și inima-mi bătea ca dracu’. Deja făcut pe mine, eram decis să amân propunerea pentru întoarcerea de la muzeu. Dar mi-a scurtat ea zbuciumul. S-a uitat la mine, a zâmbit, ochii i s-au luminat (ufff, am răsuflat ușurat, hai că e de bine) și apoi a rostit cu nesfârșită blândețe în glas:

-Auzi, zice (ce-i drept, bună întrebarea, pentru că îmi simțeam timpanele bubuind), vezi că ai un muc pe obraz!

Mai are rost să povestesc mai departe ? Da, chiar aveam un mare muc pe obraz. Iar amintirile mele, legate de colega respectivă, se împart în două categorii: “înainte” și “după” pârdalnica aia de secreție vâscoasă care poartă numele popular de “muc”.

mihai_vasilescu_muc

sursa foto

1,351 cititori

Sa fim cucernici, zic.

Tre’ sa stiti bancul acela cu ofiterul german care fugarea un polonez. Il prinde. Si cand sa-l impuste, o voce divina ii zice: ‘Fiule, nu trage, omul acela va deveni Papa’! ‘Bine, si eu?’, intreaba neamtul. ‘Si tu, si tu’, il linisteste vocea. Fara voie imi tot vine in minte, de cand cu demisia papei. Ma tot foiesc, ma tot gandesc…dar de inteles nu inteleg si pace. Cum adica sa-si dea demisa papa ? Pai nu era el trimisul lui dumnezeu pe pamant ? Urmasul sfantului Petru ? Pai pe principiul asta nu poa’ sa-si dea demisia si arhangelul Mihail (l-am ales pe asta ca mi-e tiz)? „Doamne, nu mai vreau sa fiu arhanghel, fa-ma un sfant mai mititel, sau se poate inger ? Continuarea

1,338 cititori

Tot cu homosexuali

Guest post by Adina 

Am primit comentariul de mai jos, in urma acestui post: http://mihaivasilescublog.wordpress.com/2013/02/26/to-be-or-not-to-be-gay/

Mda, pentru mine, ca traiesc in Statele Unite asta e un subiect serios. Administratia Obama e nevoita sa apeleze la Curtea Suprema pentru a razbi cu legea asta. Pentru ca in momentul de fata in Statele Unite numai in noua state e legala aceasta casatorie. Si nu e vorba numai de biserica, pentru ca nu e biserica (or religia) singura care impune limite. Asta ar insemna ca ateii sa nu aiba nicio limita. Insa mai sunt si limite educationale, morale, de bun-simt. Continuarea