Bă băiete, începând de azi să nu mai aud povestea cu românii care nu sunt în stare de nimic şi întodeauna le-o iau alţii înainte. Gata, s-a terminat cu vrajeala! Suntem nişte vizionari. În ţara asta românească, aşa săracă şi amărâtă cum este ea, s-a deschis primul birou pentru extratereştri. Deci să ne mai slabească NASA şi alti răhăţei din ăştia care au ştiut doar să mănânce nişte bugete uriaşe, dar n-au fost în stare de nimic mai de doamne-ajută. Sărăciilor, faceţi umbră pământului degeaba. Puteţi să vă băgaţi în fund Aria 52, cu buncăre cu tot. Continuarea
Category Archives: din jurul meu
Chior în ţara orbilor
Nu degeaba a apărut vorba asta. Se poate întâmpla ca la un moment dat să ai impresia că esti cel mai bun la ceva (sau hai, printre cei mai buni), dar de fapt să fii doar un chior printre nevăzători.
Ca să înţelegeţi ce vreau să zic. Eu joc Fifa. Destul de des si destul de bine. Când ajunsesem prin divizia a treia şi băteam la ăia ca la fasole, deja îmi imaginam cum voi participa la turnee şi voi da cu toată lumea de pământ. Ei, şi-am ajuns şi în prima divizie, cea mai tare posibil. La primul meci, cel cu care am jucat m-a făcut să vreau să-mi sparg televizorul, când mi-a dat şi golul de 6-0. La fel şi următorii. Nu m-au mai bătut în acelaşi hal, dar cam făceau ce voiau cu mine. După care am retrogradat şi iar am început să câştig. Evident, din nou mă vedeam multiplu campion internaţional, cu interviuri în presă şi chemat la emisiuni tv. Până am ajuns iarăşi în prima ligă. Iar bătăi, iar televizor aflat în pericol.
Corina Ciorbă m-a pătruns adânc
Nu cunosc pe nimeni capabil să fredoneze (sau macar să reproducă un vers-doua) vreo melodie de-ale Corinei. Da, ştiu, multi o să întrebaţi care Corina, cine-i asta?. Oricât de surprinşi o să fiţi, există acest personaj în peisajul muzical de pe la noi. În şăubiz, ca să zic aşa. Ba chiar, din ce înteleg, este destul de bine cotată. Care-s motivele, să nu mă întrebaţi. Eu ştiu doar că lălăie ceva ce aduce a muzică, de nişte vreme încoace, dar să mor dacă aş putea să numesc vreo piesă cântată de ea. Sau măcar să recunosc cine cântă, atunci când aud accidental una la radio. Uite, ca să inţelegeţi, pentru mine în aceeaşi situaţie se află şi Loredana, dar ăsteia măcar îi recunosc vocea, dacă o aud. Continuarea
Copilule, iartă-ţi părinţii că sunt proşti şi nesimţiti!
N-am înțeles, nu înțeleg și nu voi înțelege niciodată de ce-ai pune pe rețelele de socializare poze cu copilul tău care arată ca un mic monstruleţ obez.
Ok, hai că e drăguț să mi-i arăți la vârsta când sunt micuți, drăguți şi simpatici de-ţi vine să le faci ghigi, ghigi, ghigi. Dar să mor eu dacă pricep de ce plm ai pune pe Facebook pozele unui aproape-adolescent gras ca un porc. Da, ştiu, pentru că subiectivism şi pentru că mândrie. E plodul tău şi fără îndoiala că ţi-e drag. Dar măcar un pic de simţ al ridicolului, dacă cel estetic lipseşte cu desăvârşire, se poate?
Iar ce mă sparge cel mai tare este atunci când cei doi părinţi arată relativ normal (ca dimensiuni), dar ţin neapărat să-mi vâre în ochi poze cu ăla micu’ (sau aia mică, după caz) care aduce cu un elefant în miniatură. De ce oameni buni? De ce aţi face una ca asta? Ca să arătati ce? Că ați avut bani să-l îndopaţi şi niciun pic de discernământ vizavi de ce-l lăsaţi să bage in el?
Bun, dacă ăsta era scopul, aţi reuşit, dar o să vă spună băiatu’ o chestie pe care văd că nu vă duce capul s-o intuiţi singuri. 99% dintre cei care văd pozele cu urmaşul vostru cel semi-obez, îşi spun în barbă: “ietă cât e de gras, ce i-or da frate să halească?”. După care dau rapid un like de complezență şi comentează ipocrit: Să vă trăiască! Ce scumpic si frumuşel este!
Ei bine, cineva trebuia să vă spună. Nu este nici scumpic, nici frumusel. Este doar un copil gras care mă face, atunci când îl văd, să-mi pun întrebări de ordin medical. Cu privire la el şi la obezitatea infantilă, cât si despre sănatatea mintală a părinţilor lui. Care, după ce că l-au adus în acest stadiu, îl mai expun şi pă feisbuc. Ca să ce? Să-l umilească?
Așa că io zic să mai lăsaţi naiba wall-urile şi să puneţi mâna să faceti ceva cu grașii ăștia mici. Altfel or să crească şi tot pe voi o să vă înjure, că doar nu pe mine. Nu de alta, dar la ora asta cred că apreciază în mod deosebit că la şcoală li se spune “grasul” sau “grasa”. E plăcerea lor cea mai mare. Am văzut copii lăcrimând de fericire la auzul cunoscutelor versuri: “Grasul, contrabasul, mătură cu nasul”.
Mno, eu mai multe nu am de zis, cred că am fost foarte explicit. Poate acum mai lăsaţi feisbucu’ şi daţi o tură pe la piaţa. Legume, fructe, chestii.
Şi până una-alta, mai scutiți-ne cu pozele alea.
Dumnezeu nu există!
Nu are cum! Nu în forma propăvăduită de biserică şi religie. Da, putem vorbi despre niscaiva nivel de energie superior, despre alte tipuri de conştiinţa şi multe altele de acest gen, care nu vor face subiectul acestui articol. Dar, ca să fie clar: bătrânelul ăla care stă pe un scăunel şi notează într-un carnet dacă nu cumva am halit carne în zi de post sau dacă am pus vreo maşină cu haine la spălat, duminica, nu are cum să existe!
Ce dovadă mai bună ca asta vreti? Nu, n-o să va pun video-ul cu ştirea, pentru că este deprimant si generator de tendinţe suicidale. Dar probabil că cei mai mulţi dintre voi aţi văzut-o deja şi ştiţi despre ce este vorba. Pe scurt: la Rovinari au murit şase copii, pentru că idiotul care le era tată a ţinut mortiş să instaleze singur centrala termică pe gaze.
Nu credeţi că e cazul să lăsăm naibii „ziua Izabellei”?
De vreo săptămână toată lumea s-a tâmpit cu săracia asta de „ziua Izabellei”. Ce naiba o fi atât de interesant, sa mor dacă pricep. Ne-am amuzat cinci minute (eu nici măcar atât), după care ar cam fi trebuit sa ne vedem de ale noastre. Ţi-ai găsit. Ziare, televiziuni, bloggeri, nu mai prididesc cu ştiri reale sau inventate pe subiect. Ba, mai mult, am citit şi vreo două-trei articole în care autorii începuseră să se îngrijoreze pentru „sărmana” fata. Serios. Mi-a cam picat şi mie faţa când le-am citit. Continuarea
Voi doi şi-o umbrelă
Bine, umbrela poate să iasă din discuţie. Rămân doar cei doi tâmpiţi despre care vreau să vorbesc.
În ultima vreme (pentru că mă îndrept vertiginos către celebritate sau ceva) primesc mai multe cereri de prietenie sau ajung mai mulţi oameni pe pagina blogului. Şi am observat o chestie care mă scoate din ţâţâni: profilul de Facebook comun. Cred că ştiţi despre ce vorbesc. Este absolut imposibil să nu aveţi şi voi în liste măcar un profil care se numeşte ceva de genul “Mimi şi Titişor”. Iar în cover photo apar cei doi, ţinându-se straşnic in braţe, de zici că mai au un pic şi se sufocă. Bai, oameni buni, pentru ce morţii mă-sii ţi-ai face aşa ceva? Nu mă duce capul sa pricep. Continuarea
Ziua pantalonilor lipsă
Sau mai cosmopolit hipstereşte spus no pants day.
Am uitat cu desăvârşire de ea, că m-aş fi dus să arunc un ochi. Când mi-am adus aminte era prea târziu, nu cred că mai era picior de chiloţar din ăsta la metrou. Bine, aş fi putut să particip şi eu, dar stau dezastruos la capitolul chiloţi. Cu greu aş fi găsit ceva care să se încadreze în tendinţe. Şi ce aveam, oricum erau în coş, la spălat. Da’ ca să mă revanşez, am stat în casă in my underwear şi am jucat Fifa. Ba chiar, la un moment dat am dus şi gunoiul. Tot fără pantaloni pe mine. Se pune?
Radicalistul islamic bătut în cap
În valul acesta de indignare care a cuprins toata planeta, în urma celor petrecute la Paris, cred că s-a trecut foarte uşor peste un amănunt. Şi anume: poliţia i-a identificat pe asasini pentru că unul dintre ei şi-a uitat buletinul in maşină. Adica exact ce ziceam, numai proştii nu au habar despre ce înseamnă ironia şi autoironia. Şi mi s-a demonstrat din plin. Păi ce dovadă de prostie mai mare ca asta poate exista? Continuarea
Vedeţi să nu cumva să uitaţi!
A început ianuarie, aşa că trebuie neapărat să puneţi in practică toate chestiile alea (rezoluţii pentru anul care tocmai a început, în limbaj hipsteresc) pe care le puteţi face şi în orice alt moment al anului, dar care sunt păstrate musai pentru luna asta. Aşadar, să nu cumva să uitaţi: Continuarea
Descoperire epocală a oamenilor de ştiinţă pe teritoriul României
Senzaţie in lumea oameniilor de ştiinţă. În studiourile Antena 3 (Bucuresti, România) a fost descoperită o formă de viaţă primitivă. Ea răspunde la numele de Mircea Badea şi s-a constatat că are asemănari flagrante cu specia umană. Descoperirea este cu atât mai semnificativă cu cât s-ar părea că este vorba chiar de vestita „verigă lipsă”, care face trecerea de la maimuţă la homo sapiens. Primele teste efectuate de cercetători au relevat o serie de date, care i-ar fi făcut să ajungă la aceasta concluzie.
Continuarea