5,799 cititori

Serios, chiar nu mai pot!

E oficial! Sunt în depresie cauzată de iarnă si frig. Serios, NU MAI POT! Mi se rupe lupa că e ianuarie și că „ce-ai vrea, bă, e iarnă”. Dă-o-n plm de iarnă că atât de lungă perioadă numai cu frig, eu nu-mi mai amintesc să fi trăit. Ne-a luat din noiembrie și am asa o presimțire sumbră că o să ne lase când se apropie învierea tâmplarului. Și să ne înțelegem, nu-s atât de idiot încât să nu înțeleg că ăsta e anotimpul, dar în alți ani parcă nu ne ținea numai așa în temperaturi de a trebuit să scot cola zero din cămară și s-o bag în frigider ca să ajungă la o tempertură mai normală. No joke. Mi-a venit să plâng când am făcut asta.

Continuarea

2,199 cititori

Două chestii foarte importante pentru azi

Prima ar fi că prostia e repetitivă și proștii au memoria scurtă. Fix anul trecut pe vremea asta toți redușii mintali, cu acces la internet, dădeau share în disperarea la aceeași știre: Pământul va fi în beznă, timp de 15 zile, în luna noiembrie. După care începeau bocetele: “Fraților, e groasă, o să rămânem pe întuneric două săptămâni. Ce ne facem, Ce ne facem?”.

Practic nu contează că un an de zile mai târziu, niște unii au preluat știrea exact la fel, i-au schimbat data și aia a fost, i-au dat drumul pe net, știind foarte bine că proștii o vor mușca extaziați. Și speriați, evident. Pentru că, na, nu e ușor să știi c-o să stai pe întuneric două săptămâni. Gizăs fucking craist! Primul lucru pe care l-aș introduce, după testarea nivelului de inteligență pentru a ți se da voie să faci pui vii, ar fi un test pentru acces la internet. Și vorbesc foarte serios, dacă aș avea cum, le-aș introduce pe ambele de mâine. Continuarea

2,295 cititori

Primul zbor

Decembrie 2006. O zi urata si rece ca toate celealte, ce incep in noiembrie si se mai termina in mai. Aveam ceva treaba pe la birou si am ramas, dupa program (nu, nu cautam pornache). Si bine am facut. La un moment dat, incepe sa-mi licare o fereastra de mess. Al meu sef taman imi scria ceva. Cum se afla prin cele strainataturi haine, am zis sa vad despre ce-i vorba, ca poate o fi ceva important. Era. Mai important de atat, nu s-ar fi putut, cel putin in acceptiunea mea. Mesajul suna cam asa: “ce-ai zice daca ti-as spune ca am doua bilete in plus, la meciul de maine” ?

“Meciul de maine”, insemna meciul Stelei de la Lyon, unde al meu boss se afla, in  calitate de invitat al unei companii, ce cu onor sponsorizeaza competitia numita “Champions League”.

M-am uitat la ceas, m-am uitat din nou la mesaj, am scuturat din cap si am raspuns ceva de genul “cred ca biletele de avion, costa o avere, de pe o zi pe alta”. Cu o mana scriam asta si cu cealalta, deja deschideam site-ul unei companii low-cost. Surprinzator, dar preturile erau rezonabile. Asa, ca pentru last minute.

“Iei doua bilete, unul pentru tine si altul pentru D. (fostul nostru sales director)”, zice bossul. “Si maine va prezentati la Lyon, la meci”. Zis si facut. Am inhatat doua bilete de avion, pentru a doua zi.

Numai ca, dupa euforia bucuriei ca o sa-i vad pe “baietii mei” la lucru, a inceput chinul. Era primul meu zbor (asta, daca nu se pune si cand am cazut dintr-un mar, prin clasa a patra). N-am dormit nici un minut in noaptea aia. Cat am incercat, cat m-am perpelit, cate oi am numarat (ca tot vorbeam de meciul Stelei), somnul nu venea si pace.

Toate povestile alea cu “avionul, cel mai sigur mijloc de transport”, mi se pareau vrajeli ordinare. “Bah, daca pica ala cu mine, maine”, era singurul gand care-mi bantuia creierul. Ca sa fie si mai clar ce traiam, m-am apucat sa-i spun “jumatatii” mele, unde aveam dositi bani. Rezerva mea pentru “zile negre”. Da, oameni buni, tampit, dar daca eu credeam ca mi-a sosit ceasul ? Bine, cand m-am intors, mi-a iesit pe nas.

Dimineata m-a prins sleit total de puteri. M-am tarat spre birou cu cele mai sumbre ganduri prin tartacuta. Misto era si ca afara era o ceata din aia laptoasa, generatoare de ganduri optimiste, cand te pregatesti de decolare.

La firma, urma sa ma intalnesc cu D. si pe la ora 12.00 s-o taiem spre aeroport. Numai ca pe la ora unspe, omul a disparut din peisaj si nu-l mai gaseam nicaieri. Pe la si jumatate, usor m-am panicat si l-am sunat pe mobil. Nu raspundea. Prost moment isi alesese de glume cu mine, care aveam psihicul unei mate, ce tocmai zarise noul dobermann al familiei.

Intr-un final l-am gasit. Colegul meu tragea sa moara, intins in masina, prada celei mai nasoale crize de bila din viata lui. Se suise la volan, sa plece spre un spital, dar era atat de “terminat”, ca mai putea doar sa zaca pe una din banchete. La spital a si ajuns, cu alt coleg de-ai mei. Nici gand sa mai plece cu mine la meci.

Fratilor, omului ala ii era groaznic de rau si in mintea mea inflorise, in toata splendoarea lui, un singur gand: asa mi-a fost scris, sa plec singur, ca sa mor doar eu. Va jur ca imi imaginam titlurile de a doua zi din presa “Salvat de o criza de bila”, “Unul moare si celalat traieste” sau “Friptura de porc, cu sos, m-a salvat de la moarte”. Am fost absolut convins ca, ce se intampla, e semn ca nu mai trebuie sa plec. De fapt, chiar am fost la un pas s-o fac. Nu pot sa va reproduc ce m-a convins sa iau drumul aeroportului. Si anume niste expresii, nu tocmai ortodoxe, ale Big Boss-ului (ceva cu mama, dat afara de la munca si inca niste chestii dragute).

La aeroport, toate erau bune. Teren plat fiind, ceata era olecuta mai deasa ca in oras. Oscilam, de voie, intre doua ganduri: sa ma sinucid (ca sa mearga mai repede treaba) sau sa-mi dau demisia si sa fug unde-oi vedea cu ochii. M-am mai intremat, cand au inceput sa se afiseze cursele amanate din cauza cetii. Respectiv, toate. Una dupa alta erau “postponed”. Pai da, asa mai zic si eu. Doar nu putea sa-mi reprosese mie nimeni, ca nu s-a mai zburat. Hihihi, deja jubilam.

Cursa mea a fost singura care a plecat in dupa-amiaza aia. Singura! Cand a anutat aia prin statie  “pasagerii cursei X, pentru Lyon, sa se prezinte la poarta de imbarcare”, cu coada ochiului mi s-a parut c-o zaresc pe bunica-mea, care imi face cu mana. Bunica-mea ne-a parasit de vreo 15 ani asa.

mihai_vasilescu_catastrofa

sursa foto

Ce sa va mai spun? Ca nu ajuta deloc la psihic, ca in cursul decolarii sa ai fix langa tine o matroana din Rusia care isi face de patrusopt de ori semnul crucii si scoate sunete ininteligibile? Ca ii aveam pe doi in spate, care vorbeau de sansele de supravietuire daca pici in apa, spre deosebire de aterizarea fortata in munti ? Ca m-am intrebat de vreo patrusute de ori “ce mortii ma-sii caut eu aici”? Ca inainte de aterizarea la Lyon, a facut avionul o volta, de s-au deschis cutiile alea cu bagaje de deasupra ? Nu va mai zic, ca sa nu credeti ca sunt eu rau intentionat.

mihai_vasilescu_parasuta

sursa foto

Steaua a facut egal, dupa ce a condus. Practic vorbind, sansele sa mor au fost mai mari la stadion, pentru sunetele pe care le-am scos cand a marcat Dica.

La voi cum a fost primul zbor ? Ceva peripetii ?