3,913 cititori

Asta are, asta n-are, care e câştigătoare?

Zoso zice că şmecheria asta de mai jos ar fi fake.

mihai_vasilescu_tpu

Da’ nu l-am crezut. Păi de vreo două-trei ori să mă tot fi uitat pe tpu şi am văzut idioţenii mult mai mari decât asta. Dar ce vorbesc eu de tpu, dacă arunci un ochi în presă sau pe nişte publicaţii online, de genul efemeride sau cocoon, o să găseşti nişte tâmpenii monumentale pe lângă care întrebarea fetei este mega-inteligentă.

Totuşi, parcă aş avea nişte nelămuriri. Uite, spre exemplu nu înţeleg chestia cu “am făcut sex cu doi băieţi”. Este destul de ambiguă exprimarea. I-a luat pe rând sau pe amândoi odată? Pentru că în primul caz, dilema fetei ar fi îndreptăţită. Dar în această situaţie nu pot înţelege de ce s-a limitat la doi. Era beată, înţeleg că-i place să se f*tă, ce-o împiedica să rezolve tot ce mişca la majoratul ăla? Câţi ori fi fost acolo, cinci, opt, zece, cu un time management judicios ducea treaba la bun sfârşit. Deci? Ce-o oprea? Trebuia să fie devreme acasă sau cum?

Şi ar mai fi o problemă, una gramaticală, de acord, care nu-mi dă pace: “nu au apucat sa o scoata si au ejaculat in mine”. Singularul ăsta “o” mă termină (a naibii potriveală). Păi ăia erau doi, deci trebuiau să “le” scoată. Şi încă pe rând. Aşa, cu “o”, îţi face impresia că fata a fost la un majorat unde au f*tut-o doi siamezi cu penis comun.

De-aia eu zic că ipoteza care rămâne în picioare este că i-a luat pe ambii băieţi odată, la pachet, ca să nu mai piardă timpul. Astfel am rezolvat şi enigma potenţialului tată. Doar că trebuie sa-i explice cineva tinerei domnişoare (hmm… mai pot să-i zic aşa?) că trebuie să-l identifice pe cel care a fost cu analul. Şi că pe partea asta “dosnică” nu rămâne gravidă oricât şi-ar dori ea. So, problem solved.

Şi chiar când scriam ce-aţi citit mai sus, brusc, m-a lovit revelaţia. Mi s-a ridicat vălul de pe ochi şi mi-am dat seama că zoso are dreptate: textul este fake. Cum rahat nu m-am gândit? Frate, este scris aproape impecabil din punct de vedere ortografic şi al semnelor de punctuaţie. “I-urile” şi cratimele sunt la locul lor. Ba chiar, în mod absolut uimitor, şi virgulele. Ori micuţa tăntăloaică pretinde că are 17 ani. Iar eu vă dau în scris că nu există adolescent în România care să fi ştiut să folosească toate astea fără greşeală. Cel puţin nu dintre cei care merg şi se fut în grup pe la majorate. Parol!

P.S. O să vă ţin minte, fetelor. Una n-aţi fi venit să mă faceţi bine. Mai aveam un pic şi muream.

mihai_vasilescu_threesome

sursă foto 

64 de păreri la “Asta are, asta n-are, care e câştigătoare?

  1. Hai ca azi e si mai bine! Ai punctat la doua din problemele existentei tale intr-un singur articol: gramatica (pe care nu eziti sa n-o atingi macar o data pe saptamana!) si propria-ti sanatate. Adevarul ca toate asistentele blonde cu sani mari nu sunt asistente medicale. Cat ti-o trebui sa-ti dai seama de treaba asta, nu stiu!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Victor, a zis cineva ceva de asistente medicale? 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Iti plc tie mult repetitiile? Ca, sa fac copy/paste, stiu cam de prin 2003, cand mi-am cumparat primul PC (second han d, la mana a doua! 🙂 ).

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Victor, n-am prins-o… 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Nu inteleg ce-i cu “funda” aia. :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @upprann, e formularea standard de pe “tpu”. Dacă primești un răspuns bun, îl validezi cu “fundă”. Un fel de notare. Aruncă un ochi pe acolo și te lămurești. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • 🙂 Pe site-ul ala, daca esti apreciat primesti fundite drept recompensa! 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  3. Pai, mai nene, nu tre`e sa am cine stie ce memorie ca ai pus link spre articolul de luni si ieri si azi, articol in care, la final, ne spui ce ti-a recomandat nu`s ce saman, adica taman o asistenta asa-si-asa-si-asa…Ca poa` in final sa nu fie blonda, da` sa aiba restul pus unde trebuie si in cantitatile necesare…Deci?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Victor, păi ziceam că poate până la urmă se milostivește cineva. Dăăă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Intelegand totusi ca ti-ai mai revenit, pot astfel sa gandesc in mod pozitiv zicand ca mai rau ti-ar fi facut metoda aia de tratament!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Victor, auzi, ia nu mai trage tu concluzii în locul meu! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Posibil să fie fake, contul a fost deschis pe 31 august, doar pentru această întrebare şi, pe lângă faptul că n-are greşeli, n-are nici emoticoane, ceilalţi, cei care i-au răspuns, le-au folosit la greu.Şi respectiva reuşeşte să fie şi coerentă.
    Pe de altă parte, am avut cândva cont pe TPU, pe când era un site serios, numarul întrebărilor cretine puse de cretini este atât de mare încât te întrebi cum de funcţionează persoanele acelea de vreme ce par să nu ştie nici măcar să respire neasistate.Iar această întrebare nu îmi pare nici pe departe atât de idioată cum au fost altele de-a lungul timpului…
    Dacă e fake, nu înţeleg ce a avut de câştigat, răspunsurile primite n-au fost tocmai rele (amestecul obişnuit de răspunsuri pertinente, miştouri, sfinte indignări şi insulte).Chiar e un mister! Să vină Sherlock!

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Cris Șerbu, poate e campanie la prezervative. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Uite că la asta nu m-am gândit! Nu-s suficient de perversă în gândire, pardon, out of the box…

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Cris Șerbu, da, da, mai ai de învățat. :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Lasand gluma la o parte, oameni buni, la 45 de ani continui sa ma sperii / minunez de specimenele ce ne inconjoara / urmeaza si care ne vor conduce cand vom fi batrani!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Victor, ești tu sperios. Mie-mi sună bine. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  6. Mihai, poate nu e fake. Textul este scris corect pentru că tipa e o tocilara. Altfel n-ar fi acceptat sex normal cu finalizare. O smechera ii linistea oral pe cei doi.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • @mada, cred că pot să zic că sunt fanul modului tău de “departajare”. Mai zi, că sună bine. Despre “olimpice” știi ceva?

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Mada….superb răspuns :))))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Boss, ai idee dacă mai pot face inca o data liceul? Simt ca mi-au ramas lucruri neclare si as vrea sa aprofundez.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @zorro, acest comentariu… :))))
      Da, trebuie să ne interesam. Parcă și eu simt că mai am unele carențe. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Augh~ That`s hurt!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @zorro, la seral frățică, acolo sigur nu rămâi nelămurit 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  8. “de ce s-a limitat la doi.” 🙂 🙂 Mihai, sigur urasti femeile :). Bun articolul, cum ai desfacut firul in patru… Dar si eu am o dilema, ce va pace fata la propriul majorat? …

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Carmen, exact ce a învăţat. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  9. As fi venit, dar sunt satena 🙁

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Scorpya Cristina, măcar ai avut intenția. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Deci nu mori, a?!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Nicoleta, văd că încă nu. Poate mai durează un pic.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Stie cineva unde se tine urmatoare petrecere la care participa domnisoara? Si cum pot fi invitat? ???

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  12. Cum ziceau si altii, am citit chestii mult mai idioate decat ce a scris fatuca. Daca e fake, lamuriti-ma cam ce ar avea de castigat din asta. Urmareste reactiile celorlalti pentru vreo lucrare de psiho, se amuza pe seama altora, se plictiseste sau se “vinde”(cu mai multe detalii in privat)? Daca nu e fake, atunci se alatura altor postari imbecile din mediul online, postari care au ajuns sa ma cam sperie. Daca traim inconjurati de atatia ……(inlocuiti punctele cu ce vreti),atunci o invazie extraterestra, o molima, un razboi nuclear sau un asteroid, nu mi se mai par chiar asa de nasoale!??? P.S. nu cred ca as vrea sa particip “activ” la vreo petrecere unde sa fie si ea. Avan in vedere ca aia 2 nu aveau prezervativ pe “ea”,ba, mai mult, nici nu au fost in stare “s-o scoata” inainte de final, nu vreau sa ma gandesc cam ce fel de indivizi o “frecventeaza” pe domnisoara si cu ce se alege de pe urma lor.???

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Ionut, ar fi destul de convingatoare pentru o campanie la prezervative, nu? 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai, nu prea. Ea zice ca nu are o problema cu copilul ci cu faptul ca nu stie care din cei doi e tatal. Mie imi pare mai degraba a campanie pentru testul de paternitate sau pentru cresterea natalitatii: “daca o faci cu 2, tot ramane ceva”. Parerea mea!???

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ionut, fata în sine este exemplul. “Uite ce se întâmplă 17 ani mai târziu dacă nu folosești prezervativul”. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  13. ye kanker da pa TPU an plmia

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. @Mihai, n-am gandit-o asa. S-ar putea sa ai dreptate.?? De fapt, am gandit-o, dar sub o alta forma. ?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. Cătălina said it was fun having a ‘menage a trois’ with Vasilică and Ionuț. However, since Vasilică and Ionuț didn’t mess around, Cătălina was really ‘gang banged’. 😛

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @skogentrollet, it was rape. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai, no no, it was “gang bang”… therefore she got “banged up” :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @skogentrollet, :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. esti incorigibil 😆

    ps: care n-ai avut noroc…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @moatza, da, ghinion curat. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Asta-i exact ca blonda ce-am vazut-o intr-o stire ieri la tv: a fost in vacanta in Australia si-n ultima seara a ramas gravida. Acum il cauta pe ala printr-un apel pe FB, ca-ntre timp isi pierduse telefonul si numarul aluia. Asta cum vi se pare?

    Ca-n banc: a noastra-i mai frumoasa!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @moatza, o să-l găsească. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Evrika … am gasit raspunsu… aia care intreaba si zice ca nu e problema de copil ci de cine e tatal… e unu din aia care a f***t-o pe aia… altfel nu stiu cum dracu s-ar duce acasa senina si ar zice ” buna mama, buna tata, am ramas bortoasa, da’nu-i bai ca stiu cine e tatal asa ca … chill” si aia sa zica ” a ok … te rugam nu ne mai da palpitatii , ca doar ai 17 ani ce naiba! “

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @lavinia, :))))) bine că nu fumezi. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  19. Cred că e mai bine să nu afle. Așa îi poate șantaja pe amândoi.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  20. Eu sunt roscata si baba (aproape 50). Mai bine stau acasa ca din raceala dai in complicatii. Faci aprindere la plamani si-i pacat de tine ca esti tanar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @mel, şi io zic la fel. Mai ales că pe doctor parcă l-am auzit zicând ceva şi de “sub 30”. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Poate corespunde domnisoara cu majoratul. Unde-s 2 merge si-al treilea. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @mel, stai să facă şi ea măcar 18. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Asta n-a spus doctorul 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @mel, nu, nu. Dar spun eu, că nu-mi place pârnaia. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ai dreptate. E racoare si nu face bine la raceala. A propos, cum te mai simti?

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @mel, ce nu te omoară…

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ok. Multa sanatate!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @mel, :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *