3,743 cititori

Țara în care totul funcționează

Despre pățania lui Vasile deja știți, dar ce nu știți este cam ce-a fost în spate zilele astea. Ia hai să vă povestesc dacă tot m-am liniștit și Vasile vine acasă azi sau mâine.

Atunci noaptea, după ce s-a întâmplat, am ajuns cu el la camera de gardă de la Facultatea de Medicină Veterinară. După consultație, doctorul a recomandat radiografie cervicală în zona traheei. Păi haideți s-o facem aici, că doar plătim. Nu putem aici, avem aparatura, dar încă nu aveam autorizație de funcționare pentru el. Înțelegeți? La fucking facultatea de medicină veterinară. Apăi oricât de pasionați or fi de meseria lor doctorii ăia, doar cu un stetoscop nu prea au cum să facă niciun căcat. Continuarea

8,828 cititori

Țara lui “să facă alții”

Megaimaj Victoriei. Ora 9.00 trecute fix. Coadă până în fundu’ magazinului. Tocmai îl rugam pe unul dintre cei doi băieți de la case să mai cheme un coleg, când un distins cetățean ignoră tot codălăul ăla imens și se duce întins în față.

Moment în care mă rup din discuția captivantă cu casierul, mă duc după el și-l bat elegant pe spate. Se întoarce mirat. Și devine și mai mirat când îi spun cât pot eu de calm și destins:

– Știți, coada e în direcția aia.

Continuarea

8,017 cititori

Li s-a sculat bine

Mdeci, să vă povestesc. Weekendul ăsta am dat iar o fugă la Timișoara, că-mi place mie acoloșa, la Banat. Între noi fie vorba, la treij de euro biletul de avion e și păcat să nu te duci măcar din când în când, nu de alta dar flăcăii ăștia din Timișoara se pare c-au făcut în scăldătoare când erau mici. În sensul că au numai locuri mișto în jur. Într-o parte Ungaria, în cealaltă Serbia, timp de plimbare să ai.

Și cum eu aveam, am închiriat o mașină și sâmbătă dimineață m-am urcat la volan pe la ora 9.00, iar pe la doișpe fără un sfert deja parcam în Budapesta. Evident, într-un loc în care se pare că n-aș fi avut voie să parchez, altfel nu-mi explic de ce la un moment dat un cetățean în uniformă de milițian mi-a proptit în parbriz o amendă de patruj de euro (mă rog, era în forinți). Am apărut la mașină chiar când o scria, dar a rămas complet rece la rugămințile mele. Sau poate o fi fost din cauză că nu vorbea nimic în afară de maghiară? În fine, dă-o naibii de amendă, că când m-am întors și i-am zis tipului de la care am închiriat mașina, mi-a cerut s-o vadă, după care a aruncat-o la gunoi. S-a amuzat tare de privirea mea holbată și mi-a explicat că nimic din ce e sub 100 de euro nu te urmărește și-n țară. Și că mașina aia oricum nu mai vede Budapesta, deci să stau liniștit și să n-o plătesc decât dacă mă dau banii afară din casă. Nu mă dădeau.

Continuarea

5,364 cititori

Revoluția hipsterilor

Într-o țară normală, începând de ieri, Bucureștiul ar fi fost paralizat de râurile de oameni care ar fi curs spre Piața Victoriei.

Într-o țara normală, începând de ieri, toate activitățile ar fi fost paralizate.

Într-o țară normală, cetățenii ar fi profitat de weekendul prelungit ca să iasă în stradă. Toți!

Într-o țară normală, deja ar fi apărut primele corturi de tip „Piața Universității ’90” în față la Guvern.

Într-o țară normală, Președintele ar fi fost primul care ar fi ieșit în Piața Victoriei;

Într-o țară normală check-in-urile și live-urile ar fi fost înlocuite de furci și topoare.

Într-o țară normală, nu la noi. La noi vor fi paralizate doar Autostrada Soarelui și DN1, iar corturi vor apărea doar în Vamă sau pe plaja de la Corbu. Cât despre Președinte, probabil n-a terminat încă de analizat atent situația.

Atât.

sursa celebrei fotografii

5,110 cititori

Cam așa stă treaba

Mdeci să vă povestesc.

Pe 1 ianuarie, mi-am zis că e liber în oraș și să ies să mă mișc un pic cu mașina. Ceea ce s-a și dovedit perfect adevărat, era liber de ziceai că e părăsit Bucureștiul.
Atât doar că la primul semafor, bă, dar fix la primul semafor, cum s-a făcut verde, cum am auzit nelipsitul claxon din spate. În spate unde, evident, era o singură mașină. 
Pentru că sunt un tip săritor și bine intenționat, m-am gândit că poate omu’ are niscaiva probleme de sănătate sau ceva și la următorul semafor, am oprit în dreptul lui, am dat frumușel geamul jos și l-am rugat prin semne să facă și el același lucru. În mașină era un cuplu, el și ea, ambii pe la 55+. Eu oprisem pe partea ei. Și-ntreb: Continuarea

6,587 cititori

Păi nu vrem noi o țară ca afară?

Tipa care merge în faţa mea pe culoarul de la metrou n-are mai mult de treij’ de ani. E mișto, culeanu așa, pășește și mișcă ușor din cap în ritmul muzicii din căști. Și e răcită. Sau îi place ei mult să-și sufle des nasul într-un șervețel. 

Gata, a terminat de suflat. Cu un gest nonșalant și suveran se debarasează de șervețel. Mai precis îl aruncă. Pe jos. Pe culoarul de la metrou. Continuarea

6,991 cititori

A fost odată o țară pe care o durea în cur de cetățenii ei

Am așteptat să treacă valul de fierbințeală declanșat de întâmplarea dementă de la metrou ca să-mi las și eu cei doi cenți aici. Pentru că am văzut valuri de indignare spumegândă pe motiv că de ce n-a intervenit nimeni și de ce n-a reținut-o nimeni pe femeia care a împins. Pe scurt, că de ce nu mai există spirit civic?

Știți, există o vorbă din strămoși care spune că “peștele de la cap se-mpute”. Iar în societatea asta în care trăim, capul peștelui s-a împuțit de ceva vreme. S-a împuțit încă de când suntem conduși de o șleahtă de impostori care ne-au lăsat să ne descurcăm pe cont propriu. Adică de niște decenii bune. E acolo, împuțit, miroase ca dracu’, dar noi ne prefacem că nu știm de unde vine mirosul.

Continuarea

8,099 cititori

România e mândră, dar umblă spartă la buci

România. Secolul 21. Piața Berzei. Autogară.

Aștept mașina de Galați. N-a venit încă. Lângă mine, o hardughie de autocar, ce pare mai degrabă un autobuz care se pregătește de ceva vreme de casare, așteaptă cu motorul pornit să urce pasagerii. Șoferul îi contemplă cu un aer semi-dezgustat. E clar că și-a ales greșit meseria. Ar fi putut să facă rachete la NASA și, în loc de asta, uite cum se irosește în van cu loazele astea de clienți care-l exploatează.

Continuarea

7,025 cititori

Trei locuri mișto unde-aș merge din nou și azi

În weekendul ăsta prelungit care tocmai fuse și se duse, am dat o fugă la Brașov și prin imprejurimi. Mă gândeam să vă las aici niște chestii care mi-au plăcut și altele care nu. Ca să știți în caz că ajungeți prin zonă.

Să începem cu alea bune că poate nu mai aveți răbdare să le citiți și pe celelalte. Trei la număr, trei locuri mișto pe care vi le recomand din toată inima și garantez eu pentru ele în caz că ajungeți pe-acolo.

Continuarea

2,302 cititori

Suntem peste tot acasă

După un periplu de trei zile pe plaiuri transilvane care s-a încheiat azi-noapte la orele unu trecute fix, mă declar mort și îngropat. Și așa am de gând să rămân toată ziua de azi. 

Mai vreau să spun doar că mini-concediul ăsta (sau weekend prelungit, cum vreți să-i spuneți) mi-a confirmat încă o dată din plin vorba aia cu “avem o țară absolut, păcat că-i locuită”. Și nu, nu mă refer doar la lipsa autostrăzilor, a drumurilor sau a infrastructurii de orice fel, mă refer și la faptul că suntem un neam meschin, rău și pe alocuri stupid. Treaba aia cu istețimea sau proverbiala ospitalitate și bunătate a poporului român este și va rămâne doar în cărțile de istorie de clasa a patra. Pe teren, realitatea stă exact invers. 

A, pls, vă rog să mă scutiți de excese de naționalism și de sentimentalisme ieftine că n-am nici timp și nici chef de ceartă. Vă plac ospitalitatea și bunătatea poporului român, sunteți invitații mei să le exploatați din plin. Eu nu m-am lovit de ele aproape pe nicăieri și mi s-a confirmat încă o dată că ar trebui să fiu cel puțin idiot dacă mi-aș mai face vreun concediu (pe bani mei, munciți) în țară. 

Gata, mă duc la somn.

mihai_vasilescu_speranta

4,882 cititori

Pe vremuri, bunicii chiar stăteau la țară

Text scris de Elena

Primii șase ani din viață mi i-am petrecut la un pension de la țară. Cea care s-a ocupat cu mai mult sau mai puțin succes de educația mea în acea perioadă, a fost bunică-mea, o adevărată sportivă de performanță. Sportul practicat era aruncarea cu prăjina. Aia de rufe. Doar când distanța de parcurs până la prăjină era prea mare, arunca cu ce nimerea. Și de regulă nimerea coada de mătură sau de lopată. De la ea am învățat cum să te ferești, să parezi sau să fugi cu nor de praf în urma ta.

Continuarea