Mă gândeam să vă întreb ceva. Voi nu aveți așa un fel de senzație că țara asta se duce dracului? Că eu simt asta aproape în fiecare zi a vieții mele.

În ultimele două-trei săptămâni, aproape în fiecare zi s-a mai întâmplat câte ceva care m-a făcut să mă gândesc că m-am născut în locul greșit.

Totul în țara asta pare că funcționează la voia întâmplării sau după niște „reguli” insesizabile de către noi, muritorii de rând.

Iar singura soluție pe care o văd este să dărâmăm TOT, să băgăm plugurile, iar la final să trecem cu buldozerele pe deasupra. Abia după să construim totul de la zero.

Dar cum toate astea n-or să se întâmple niciodată, tot ce mi-a mai rămas este senzația pregnantă că țara asta se duce dracului.

Dar poate-s eu nebun, de-aia am zis să vă întreb și pe voi.

sursa foto: freepik.com