Iar a supărat-o cineva pe Elena. Mulțumesc ălui de sus că n-am fost eu ăla. Văd că face urât la mâine.
Da, suntem răi și nu mai avem limite în nimic. Ne îngrădim mintea. Închidem ochii și urechile la tot ce ne-ar putea schimba. Suntem tinerii bătrâni ai acestei generații subjugate de niște reguli de mult apuse, dar fără de care nu putem trăi. Nu știm să trăim! Suntem obosiți și triști. Nu știm să gândim și să alegem pentru că am crescut cu alții luând decizii pentru noi.
Ceea ce înseamnă că încă mai există speranță. Iar după conferința de presă de ieri a stăpânului și sclavului preferat (a se citi Dragnea și Grindeanu), am simțit așa în aer, în mijlocul Pieței Victoriei, că speranța s-a combinat și cu niște procente de îndârjire. Așa, de gust, să fie. Continuarea
Cică stătea Dumnezeu într-o dimineață, bălăngănindu-şi picioarele pe marginea unui nor. Din când în când, ofta adânc dând a lehamite bobârnace câte unui fulger. Sfântul Petru, care avea traseul de jogging matinal pe acolo, a făcut o pauză de stretching, s-a codit cât s-a codit și apoi l-a întrebat:
– Ce-i cu tine, Doamne, de ce ești așa abătut?
Ăl de sus își băgă gânditor un deget în nas, dădu să spună ceva și apoi s-a răzgândit brusc: Continuarea