Azi se termină campania „Înfruntarea Destinațiilor”. Deci nu mai are niciun fel de importanță dacă susțineți Turcia sau Grecia. În schimb, cred că ar avea importanță dacă, după tragerea la sorți, v-ați trezi în fericita postura de câștigător al unei vacanțe de șapte zile, pentru două persoane, în Turcia sau Grecia (la alegere). Hotel 5 stele […]

LATER EDIT. Concursul s-a încheiat. În urma tragerii la sorți, avem un câștigător în persoana doamnei sau domnișoarei Corina A. Felicitări! O rog să-mi trimită un email (pe adresa de la „Contact”) care să conțină următoarele date: vârsta (dacă nu poate face dovada că este majoră, voi repeta tragerea la sorți), adresa și numărul de […]

Și tocmai pentru că-mi place senzația asta, nu mă prea bag la concursuri ale căror câștigători sunt desemnați prin tragere la sorți. Nu că n-ar fi mișto, dar pentru mine s-ar solda doar cu pierdere de vreme. Experiența mi-a demonstrat că norocul meu s-a epuizat, cândva la naștere, după ce primele două ursitoare au hotărât […]

Mi-am trăit copilăria şi adolescenţa în Vâlcea şi am prins toată mărirea şi decăderea fostei echipe de handbal feminin „Oltchim”. Le-am urmărit pe fete de pe vremea când clubul se numea „Chimistul Rm. Vâlcea” şi se zbătea în anonimatul diviziei B. Dar am fost de faţă şi când au câştigat Cupa IHF în ’84 şi […]

Înainte să citiţi cele ce urmează, vreau să vă spun o chestie. Scriu rar despre filme sau seriale. Cu filmele e clar, o fac doar dacă producţia respectivă mi-a plăcut foarte mult sau, dimpotrivă, a fost extrem de slabă. La seriale este şi mai complicat, pentru că mă „prind” foarte greu. Trebuie să fie unul […]

LATER EDIT. Din motive independente de voința mea (lipsă internet) am tras la sorți acum, pe 26 dimineață.  Avem câștigătorii aparatelor de ras pe cap HeadBlade: adicherish și ada_mesaj. Dar cum ada_mesaj s-a băgat în concurs pentru SorinB, premiul se va duce către el. Și pe cei ai celor două șepci: Pelegrinu’ și tilharu_44 Pentru […]