În urma articolului meu de ieri, am tras două concluzii care ar fi putut să fie surprinzătoare, doar că nu sunt. Prima. Susținătorii lui Clotilde și ai lui Nicușor, useriștii și pluseriștii, în general, sunt la fel de fanatici (dacă nu și mai fanatici) ca membrii psd sau membrii aur. Mai constatasem asta pe când […]

Suntem pe aeroportul din Alghero. Așteptăm sa se deschidă ghișeul de check-in pentru zborul de București, de altfel ultimul al zilei. Se deschide, încep formalitățile de îmbarcare și predare bagaje la cală. Toată lumea se așază imediat la coadă ca să scape cât mai repede. Nu de alta, dar merge greu spre foarte greu, că […]

Cel mai mare câștig al acestei vacanțe mi se pare, de departe, faptul că le-am auzit pe fete vorbind engleză. Nu între ele, că asta fac și-acasă, ci cu oameni de pe stradă, de pe plajă sau de pe la cârciumile unde mâncăm. Aceleași fete care, anul trecut pe vremea asta, nu că nu ar […]

Am descoperit în Bosa o cârciumă din aia exact cum îmi place mie. Câteva mese, fix opt feluri de mâncare în meniu și doi ospătari care s-au purtat cu noi de parcă ne cunoașteau de când lumea. Genul ăla de ospătari care știu tot despre preparatele pe care le servesc și, dacă te văd în […]

Pe litoralul Mării Negre, din interiorul fostului teritoriu al dacilor liberi, mi-am jurat că nu mai calc decât în regim de urcat dimineața în mașină, mers și făcut o baie, întors seara acasă. Nu de alta, dar să-și bată toată lumea joc de mine, pe banii mei, nu e cea mai plăcută experiență pe care […]