Pe sistemul „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească”, am un fost coleg de muncă care toată viața lui și-a dorit să facă sex cu o mulatră. Mă rog, cine-l poate învinui? Până aici nimic neobișnuit.

Omul meu visa la o mulatră mai dihai de cum visează un programator să facă softul ăla care-i va aduce milioane de euro. Să nu vă imaginați că visa la orice mulatră, nici pomeneală, își dorea una pe lângă care Halle Berry să fie rățușca cea urâtă, iar Zoe Saldana sau Tyra Banks să-și plângă-n pumni când o văd.

Ani de zile ne-a ucis cu visul ăsta al lui pe care-l povestea la orice ieșire organizată de firmă, dar rămânea doar cu visatul.

Uite-așa treceau zilele, se scurgeau anii, iar omul nostru rămânea cu golul în suflet și tristețea-l măcina îngrozitor. Pe bună dreptate, de altfel, că e greu să te lupți cu neîmpliniri de felul ăsta. Poți să dai naibii în depresie și nu știi de la ce ți se trage, e de-a dreptul periculos, vă spun.

Dar până la urmă universului i s-a făcut milă de el, poate c-o fi manifestat pe pozitiv sau ceva, cert este că exact când se aștepta mai puțin l-a lovit karma peste față. Venise la muncă, de-abia ajunsese, când a aflat că a doua zi trebuie să plece la Amsterdam.

Cu treabă, trimis de firmă, dar cui îi mai păsa de amănunte d-astea când știa că a doua zi urma să-și preumble pașii pe sub felinarele Cartierului Roșu? Mulatrelor, păzea că vine! Și-a venit.

În prima seară s-a plimbat printre vitrinele Cartierului Roșu ca un diabetic obez scăpat într-o cofetărie cu laborator propriu. Dar tocmai pentru că oferta de… ăăă… prăjituri era atât de mare, pur și simplu nu s-a putut hotărî ce să mănânce.

Așa că, pe principiul „lasă că mai e și mâine o seară”, s-a dus la hotel să reflecteze în voie ce să aleagă, cum să aleagă, chestii d-astea grele care necesită chibzuință îndelungată.

A doua zi, cu forțe proaspete, a reînceput selecția, și de data asta avea temele făcute. Avea în minte clar desenat portretul robot al celei pe care urma s-o sacrifice pe altarul iubirii de mulatre. Chiar și-așa, tot a durat ceva.

S-a plimbat, s-a coit, s-a gândit, s-a răzgândit, se oprea într-un loc și dădea să intre, apoi își aducea aminte că parcă văzuse ceva mai mișto în altă parte.

Aici aveți nevoie de un pic de context ca să înțelegeți exact. Omul nostru avea bani de o singură „intrare”, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Era un picuț strâmtorat financiar, că dacă ar fi avut bani se putea rezolva problema și la București, nu era nevoie de delegații pe la Amsterdam.

De-aia se tot foia și tot alegea, că voia să obțină cel mai bun raport calitate/preț de banii ăia. Voia să fie ceva ce să le poți povesti nepoților, voia mulatra perfectă.

Una peste alta, procesul de selecție a durat câteva ore bune. Dar când a terminat, când s-a hotărât care să fie, s-a felicitat din tot sufletul lui că nu s-a grăbit și nu s-a aruncat cu capul înainte la prima mulatră care i-a apărut în geam. O găsise, meritase fiecare minut de așteptare.

Un boboc de fată avea să-i fie parteneră vremelnică de sex liber consimțit, pe bani. O mândrețe de femeie căreia-i sclipea pielea arămie ca focurile bengaleze. O mulatră cu ochi negri arzători, cu pielea ca mătasea, cu o coamă brunetă și deasă care i se revărsa pe umeri. Ce să mai, avea în fața ochilor încarnarea visului lui de-o viață. Mai trebuia doar să plătească ca poată să-l și atingă. Ceea ce a și executat.

După ce-a marcat cei 50 de euro regulamentari, ravisanta făptură i-a zâmbit luminos, l-a dat cu o soluție pentru dezinfectat mâinile și apoi l-a condus în camera unde urma să i se dăruiască și să-i împlinească cea mai arzătoare dorință.

Și i s-a dăruit. Total, deplin, ce să mai, omul meu se simțea ca-n rai, era de parcă atunci făcea dragoste pentru prima dată, era de parcă se născuse a doua oară.

Finalul a venit mult prea repede, nu apucase să-și ostoiască setea care dogorea în el ca un foc nestins. Arzând încă de dorință și-a făcut calculele rapid: dacă nu mai mănâncă a doua zi și mai pune el 10 euro ar avea banii de încă o partidă de amor pasional.

Cu sufletul împăcat și pline de satisfacție, a hotărât că trebuie să mai plătească prețul o dată, trebuie să se mai contopească măcar o dată cu femeia întrupată din zeițe.

Dar înainte de asta, a zis că mai întâi iese până afară, să fumeze țigara de după și să-și mai pună un pic de ordine în gânduri. Că prea fusese frumos și prea se legaseră toate exact cum își dorise.

Pe drumul spre ieșire, ce coincidență minunată, în fața lui mergea unduindu-se toată mulatra cea frumoasă. Îi vedea tălpile cum se mișcă, părea că nici nu merge, părea că plutește și pașii-i sunt adieri de aripi. Parcă nici nu-i venea să creadă că femeia asta răvășitoare tocmai fusese a lui, atunci și acolo, și urma să mai fie o dată.

Cum mergeau ei așa unul în spatele celuilalt, ca într-un dans mut al pasiunii seducătoare care-i mistuia pe amândoi, de undeva din dreapta se deschide o ușă și apare încă o făptură fermecătoare. Nu la fel de ravisantă ca a lui, că nu avea cum, ca a lui nu mai era niciuna pe acest Pământ.

Nou venita se uită la ei câteva momente, îl cântărește din priviri pe omul meu, apoi întreabă duios, pe limba lor, a îngerilor:

– Fă, ai și tu o țâgare? Că io le-am terminat p-ale mele.

Altfel, care e cel mai neașteptat loc în care ați întâlnit români? La mine a fost când plăteam trecerea peste Great Belt Bridge și-am auzit din gheretă: „bună ziua, domnu‘ Vasilescu”.