Nu mă duce capul să pricep cum ai putea ajunge s-o lovești pe femeia pe care o iubești sau să dai în copilul tău. Pur și simplu nu mă duce capul.
Pe mine m-au atins rău de tot imaginile cu bestia aia care și-a lăsat soția aproape inconștientă pe trotuar. Efectiv mi s-a strâns toată carnea pe mine. Jur c-aș semna cu ambele mâini pentru o lege care să-i decadă din drepturile de ființă umană pe bărbații care lovesc femei și copii. Da, am zis bine, din drepturile de ființă umană, că bărbați oricum nu mai sunt, încă din secunda în care au ridicat mâna.
Am văzut că lumea le reproșa celor care erau de față că n-au intervenit la timp. Dar nu vreau să duc discuția spre cei care sunt de față în astfel de situații, dar aleg să nu intervină. Eu aș interveni, am făcut-o și aș face-o ori de câte ori aș fi implicat, dar când ești acolo, la fața locului, poate nu știi întotdeauna cum să reacționezi. Iar legea noastră este făcută în așa fel încât, dacă-l iei pe ăla de gât și-i scoți dinții dându-l cu capul de bordură, s-ar putea să te târâi niște ani de zile prin tribunale.
Așadar, nu vreau să discut acum despre „de ce nu se bagă oamenii”. Știm cu toții că nu se bagă din motive pornind de la lipsă de empatie și durere în cur, până la frică și lipsă de ouă. De-aia n-o să vorbesc azi despre asta. Vorbiți voi, dacă vreți, dar pe mine m-ar interesa să vorbim despre altceva: despre violența domestică. Despre cum poți să ridici mâna asupra oamenilor de lângă tine.
O să vă rog să-mi spuneți dacă voi ați trecut vreodată prin episoade de violență domestică. Dacă ați fost vreodată loviți sau agresați de partenerul vostru, de omul despre care erați convinși că nu e în stare niciodată să ridice mâna asupra voastră. După cum vedeți, adresarea e la modul neutru, prin urmare, mă adresez și bărbaților, pentru că și ei sunt supuși violenței domestice.
Și-o să includ tot la capitolul „violență domestică” si agresiunea verbală, agresiunea psihologică. Care nu doare fizic, în schimb îți rupe sufletul în bucăți și-ți face praf respectul pentru propria persoană.
Ați trecut vreodată prin vreuna dintre situațiile astea? Și dacă da, cum ați reușit să scăpați de acolo? Sau n-ați reușit?
Dacă vă e teamă sau rușine sau pur și simplu nu aveți chef, nu comentați cu numele voastre reale. Dar mi-aș dori să povestiți, dacă aveți ce, pentru că sunt extrem de curios cum stau lucrurile aici, într-o comunitate în care totuși vorbim despre niște oameni care au făcut niște școală, care mai citesc niște cărți, care s-ar situa în ceea ce sociologii numesc „middle class” sau pătura aparent mai educată a societății.
Mihai….. sunt intr-o asemenea situație doar ca pe abuz psihic. Chiar azi, la ora 9 am programare la poliție ca sa stabilesc audiență la șeful poliției ca nu mai știu ce sa fac. In vara trecută mi-a agresat familia (distrus mașina, spart geamuri la apartament, telefoane de Amenințare către familie) și pana nu m-am întors înapoi, nu a încetat cu mizeriile. Evident, acționa prin terți. Poliția având aceeași placa, doamna, n-avem ce-i face ca nu aveți dovezi. Nici dacă l-as înregistra nu e legal, tot poliția mi-a zis. Asta e plin de pile peste tot. Ca sa ma intimideze maxim, asta iarna mi-a trimis Antifrauda pe cap. E un război crunt, pe mutește, și sincer in momentul de fata nu văd vreo ieșire. Am apelat la o asociatie de sprijin pt abuzul femeilor. Încercam sa facem ceva. Îți spun sincer Ca mi-i foarte frica pt ca am văzut ce le face altora. Vorba aia, așa, cu frumosul. Pur și simplu nu ma lasă sa plec din relație. Este o idee sa dispar pur și simplu dar rămân ai mei la pula lui. Și am o mama in vârsta, sora cu soț recent îngropat plus copil mic, și cu multe probleme de sănătate toate. Va țin la curent cu ce rezolv la poliție azi. Oricum, vreau sa plec, dar in așa fel încât sa fie poliția de fata, ca risc sa ma acuze de furturi din casa. E o situație de un kkt inimaginabil. Ma aștept și sa ma judece lumea, dar sincer nu ma interesează. Nu le/as dori sa trăiască sub presiunea in care trăiesc eu zilnic nici măcar o săptămâna. Numai când ești intr-un kkt de genul asta înțelegi ce trăiește altul. Pana atunci …. nu.
Comentariu beton!156
Dacă nu mă înșală memoria stai în orașul în care fostul șef al poliției și-a bătut soția pe stradă, nu?
Fuck, sper să vrea ăia de la poliție să te ajute cumva în mod real. Îți țin pumnii.
Draga mea, îți doresc să scapi cu bine din coșmarul ăsta. Nu am nici cea mai mică idee despre cum este o asemenea relație, nici nu pot să-mi imaginez ce simți. Dar dacă vei avea nevoie de un avocat, pot să-ți recomand unul. Și mai pot să fiu alături de tine cu gândul cel bun.
Comentariu beton!24
Off, NagaQ, te imbratisez! Si eu duc o lupta continua cu statul (din alt motiv, dar e irelevant) si ma simt atat de neputincioasa, simt ca nimic nu ne mai ajuta.
Ma rog sa ai forta si rabdare, nici nu stiu ce sa zic. Tinem pumnii!
Ma intreb…de ce mai stam in tara asta? Ce ne tine aici? De ce ne e asa frica?
Comentariu beton!18
Cat de dezaxat trebuie sa fii ca sa tii o femeie langa tine cu forta? „Daca ma parasesti, te omor!” iata un „motiv” foarte bun pentru care multe femei raman intr-o astfel de relatie. Multe femei inteleg faptul ca sunt complet lipsite de aparare, practic sunt la cheremul brutelor. Statul nostru, politia, judecatorii nu fac absolut nimic pentru a pedepsi agresorii. Exista o lege pe care se pune praful in birourile alesilor care propune bratarile electronice pentru agresori. Chiar daca va trece asteasta lege, sa vedem cine sunt cei care trebuie sa intervina. Politia Romana! Cea care nu reuseste sa gaseasca un copil disparut, cea care nu intra peste un violator care isi ucide si incendiaza victima, cea care sta la usa unui apartament in timp ce doi oameni nevinovati sunt ucisi cu sange rece. Esti victima, obtii un ordin de restrictie. Aluia i se monteaza un dispozitiv electronic, dar nu da doi bani pe asta. Incalca restrictia si intra peste victima sau o ucide pe strada. Pana apar vajnicii aparatori ai legii, monstrul are tot timpul din lume sa faca exact ceea ce are de gand. Ma cutremur.
@NagaQ iti doresc sa scapi cu bine din realtia asta urata, iti admir curajul si dorinta de a scapa de el. Iti multumesc pentru ca ai curajul sa vorbesti despre asta si pentru ca ne spui povestea ta.
P.S. am avut o copilarie traumatizanta, un tata alcoolic si abuziv, mama a suportat enorm. Nu l-a putut parasi, oricat am rugat-o. Eram patru copii de crescut si de hranit, locuiam intr-un apartament pe care il primise el de la serviciu. Pur si simplu nu avea unde sa ne duca si nici cine sa o ajute. Dupa ce am mai crescut, mi-am luat odata inima in dinti si, cu curajul disperatului, i-am spus ca nu ma intereseaza ce se intampla cu mine, dar daca o mai atinge o singura data, il omor. E cumplit sa cresti in teroarea propriului parinte.
Comentariu beton!61
S-a trezit si cel/cea care da zilnic manute rosii de sus pana jos indiferent de comentariu. Ma bucur ca e bine si sanatos/sanatoasa. Suntem ok. 🙂
Comentariu beton!28
NagaQ, îmi pot imagina. Ai nevoie de ajutor concret, practic. Nu știu în ce măsură te pot ajuta Poliția și Asistența socială, nu știu cum acționează în România. Zici că are și pile…
Oricum, trebuie să-ti păstrezi calmul, oricât de greu ți-ar fi, să gândești fiecare mișcare. Ești în pericol. Plecarea din relație este o provocare pentru unii bărbați, poate declanșa o violență chiar criminală. În Italia aproape zilnic un bărbat își omoară partenera care vrea să-l lase. Chiar ai nevoie de ajutor! 🙁
Comentariu beton!14
NagaQ Politia si socialul trebuie sa te ajute cu adresa secreta si identitate secreta.
Asociatiile pentru protectia femeilor trebuie sa-ti gaseasca un refugiu pana la rezolvarea actelor. Daca poti sa pleci din tara, atunci pleaca pentru ca e mai sigur pentru tine. Coruptii nostri te vor trada intr-o zi si te vor vinde individului.
E cumplit prin ce treci. Si prin ce trec restul femeilor aflate in astfel de relatii! In ce hal a ajuns tara noastra si in ce hal au ajuns institutiile ei! Agresorilor le sunt servite victimele pe tava.
Fii puternica, lupta pentru tine, lupta sa fii iar libera, e dreptul tau!
De azi dimineata ma gandesc la tine, poate ne unim fortele sa gasim o solutie pentru tine Naga. Cred ca ar trebui sa il aburesti nitel ca sa ii adormi banuielile, sa te prefaci indragostita sau daca nu iti iese ii spui ca esti prea preocupata de altceva, gen ca te-au impresionat suferintele surorii/mamei) si in timpul asta cat il tii pe el in norisori roz, iti pregatesti un plan de iesire. Ar fi interesant de stiut ce ai obtinut la audienta, dar daca e tot neputinta, faceti un efort toate trei si plecati de acolo. Intr-un astfel de oras nu e de stat. Ar gasi poate si mai mult sprijin pentru sanatatea lor si mai multe perspective de viitor.
o imbratisare
Dacă te hotărăști să pleci te aștept la mine.
Poți să stai cat ai nevoie
Mi’am luat câteva palme de la gagicile cu care am fost. La marea majoritate puteam sa eschivez lejer dar am avut un motiv întemeiat să le debarc, cu prima ocazie în cele mai nepotrivite zone și la cele mai nepotrivite ore. Am aruncat-o eu din mașină pe o colega de a soției, cu soția in mașina, că a folosit apelativul de plozi și boraci pentru copiii mei. Între Râmnic și Focșani. Două dintre dosare penale au fost când m-a apucat robinhoodismul pe mine. Nu, nu am lovit niciodată o femeie, nici măcar un bărbat mai slab ca mine, dacă ăla a insistat masiv până la urmă i’am făcut plăcerea. Nu as putea să lovesc un copil. Și boss, vezi ca mamele își caftesc copiii mai des ca tatii.
Comentariu beton!43
Da, corect. Tata mi-a dat o singură palmă în toată viața lui, dar palma aia a fost mai grea decât toate bătăile cu cureaua încasate de la maică-mea.
Tot de la mama am încasat cel mai des cafteala. Tata o singură dată mi-a dat o palmă și nu știu cum, că am vrut să fentez momentul, m-a atins la gură dar nu foarte tare. Numa’ că m-a atins cu verigheta și mi-a crăpat din buză. Momentul îl țin minte, nu pentru că m-a durut, ci pentru că nu pot uita privirea vinovată a tatălui și fața înroșită de credeam că face stop cardiac. Palma a fost pentru că m-a prins fumând. Și pentru că se temea că o să zică lumea că sunt curvă. Așa a argumentat. Iar replica mea a fost că și soră-sa e curvă pentru că și ea fumează. Și asta cred că l-a scos din pepeni.
Comentariu beton!38
Acu 3 săptămâni, a fost sfârșitul ăla de săptămâna mișto, soția și ăia mici, hai in Crang și să mai udam florile din apartament, ca orice țăran, ești mulțumit Vasilescule, care se duce și el la oraș să se plimbe prin urbe. Terminam, facem niște cumpărături și soția, lasă mașina aici și după ce ne plimbăm, ne întoarcem cu autobuzul. Că le place la ăia mici, că nu am mers cu busurile astea venite de curând. Io că nu, ea ca da, io ca nu, io ca da. Am urcat în 8 de la Crang, ăia mici se așezara pe ultimele scaune de pe partea stânga, că erau mai sus, io m’am așezat pe unu din dreapta dar nu în dreptul lor. Nevasta-mea nu s-a așezat lângă mine, s-a dus se le dea fesurile, să-i scutere de scame, să le așeze părul, chestii. În fata la aia mici erau 3 față în față și a urcat și al 4 care era băut bine.Cam între 20 și 23 de ani așa, băieții. Nici nu s-a așezat bine și a început circu. A scos telefonul și stai să vă pună tata un film porno. Copiii, uite asa se fwte.Sotia a înnebunit că era lângă ei și îi bibilea pe aia micii, închide telefonul nesimțitule ca sunt copii mici aici. Ăla și dar și încă unu, s. ugi paula, fă și tu și copiii tăi. Mai era un nene in vârstă lângă ei, a zis și ăla ceva și-a luat și ăla paulele de rigoare în cavitatea bucală. Băi și a împins-o ăla pe nevasta-mea că asta a vrut să îi ia telefonul. Când s-a redresat s-a uitat la mine. Eu fusesem mut, starea mea naturală. Și m’am ridicat, oftând, am intrat între ei, m-am aplecat puțin să ajung la ăla, dar în felul asta l-am fixat cu corpul pe ăla de lângă el, cu ochii și la ăilalți doi și l-am troznit pe ăla cu filmele porno. Scurt, împușcat, a dat cu tartacuta de geam, am văzut ca i-au făcut ochii ca la păcănele, l’am simțit pe ăla pe care îl indesam cu corpu că mișcă, mi’a fost frică de sis, ceva și i’am dat un cot zdravăn în cap. După cum s-a înmuiat i-a prins bine.
Ăla cu porno după ce si’a revenit a pus mâna pe telefon, eu ma asezasem la loc,l’am văzut cu telefonul, am crezut că sună pe alții, soția hai să coborâm la prima ca asta își cheamă prietenii. Să îi cheme, dacă tot a fost halibău sa facem unu de calitate. Nu, bă a chemat nenorocitu miliția, care ne-a ajuns fix, pentru buzoieni, la bazar,fostul bazar, cu Nino, Nino din astea. Ăia doi,milițienii, când l-au văzut pe ala beat, toți erau luați, l-a întrebat de ce ai dat mă? Ala, nu io am dat. Ăla de colo și arată spre mine. Cu noi au coborât și cetățeanu mwit și încă unu, din proprie inițiativa, că martori. Ne-au luat actele, unu a rămas lângă mine, că domnu eu vă cunosc, va înțeleg dar nu trebuia să vă faceți dreptate singur. Noi ii luăm pe ăștia cu noi să îi convingem să nu depună plângere că altfel ii amendam rău,unu,nu ala de credeam io, avea un cuțit as, dvs duceți-vă acasă. Le-am mulțumit la cetățeni pt implicare, le-am chemat un taxi să îi ducă pe fiecare unde are nevoie, am plătit, ne’am strâns mâinile. Mi’am sunat avocatu, l’am pus în temă. Acu să văd dacă vine citația. Mai ții minte Vasilescule când îmi ziceai, tu nu prea ai mers cu autobuzul, nu?
De aia nu merg. Băi și aveam un feeling că o să iasă un căcat din tripu cu bus-ul, da să îmi supăr io doamna. Nah.
Dacă in locul soției, era o alta femeie sau un bătrân deznodământul era fix același.
Comentariu beton!82
@Edelweiss, du-te-n plm cu comemtariul tău. C-ai reușit să mă faci să mă cac pe mine de râs și să mă enervez, în același timp. Dementule!
Edelweiss, multumesc! Mi-a ajuns la inima comentariul tau. De-ar exista mai multi barbati asa ca tine, care ar lua apararea femeilor, mai ales necunoscute, in fata unor astfel de agresori (chiar si barbati in varsta, atentie!). Asta o spun cu patima neputintei si tristetea adolescentei si tinerei care am fost cand se luau diversi de mine (prin tramvaie, autobuze, pe strada), cand spuneau numai porcarii cu tenta pornografica, cand ma trezeam cu maini pe tine, cu palme date peste fund si tot asa. Simteam atata furie ca nu pot riposta, ca nu ii pot ingenunchia!
Si sa ne intelegem: au fost si politisti care adresau cuvinte cu subinteles, cu un rictus libidinos.
Asa ca in cine sa ai incredere? Doar intr-un barbat ca tine care, daca ai norocul, sa se afle in preajma, si sa iti faca dreptate. Eu n-am avut.
Comentariu beton!25
Probabil că unii dintre cei care și-au luat-o rău de la mame, au ajuns așa de frustrați încât atunci când s-au facut mari au decis să se răzbune. Altfel nu pot să-mi explic cum îsi bat nu doar soțiile, cele care poate i-au dăruit niște copii, dar și proprii lor copii. Aici nu mă refer la o bătaie din asta obișnuită, o palmă, chiar și o curea, dar am văzut cazuri, la TV bineînțeles, când îi băteau cu bestialitate.
@Edelweiss, pare mişto pe la voi pe la Buzău. Nu înţeleg de unde atâta violenţă pe mijloacele de transport în comun doar pentru că unii se uită la filme porno pe telefon şi explică altora cum se face.
Dacă ajungi la proces nu m-ar mira ca ăla pe care l-ai dat cu capu’ de geam să zică că el făcea de fapt educaţie sexuală în autobuz şi un idiot de judecător să zică că e OK şi că nu poate tolera violenţa în mijloacele de transport în comun.
@Edelweiss, Cred ca ai reactionat emotional. Doamna si copii se putea muta langa tine, sau puteati cere soferului sa opreasca sa coborati. Pe vremea cand nu erau telefoanele cu camera, circulau o multitudine de hoti de buzunare pe mijloacele de transport din Cluj. Cam in aceeasi vreme aveam niste cunostinte care mergeau pe la sala si pe la diverse sporturi de contact. De cate ori identificau un hot, coborau toti la prima statie si ii explicau acolo cum stau lucrurile. Din pacate politia mai mult incurca, iar aia care au chemat politia, posibil sa primeasca castig de cauza, in situatia descrisa de tine, si sa iti ceara si despagubiri.
Cum am rezolvat eu cu hotii? Mi-am umplut geanta cu piuneze in toate buzunarele, si m-am urcat relaxat in troleibuz. I-am lasat sa caute in timp ce ma uitam in ochii lor si ma abtineam sa nu ma buseasca rasul 😀 vazandu-le grimasele.
In locul tau, cand sunt cu familia, evit conflictul cat de mult e posibil. Indiferent cat sunt de indreptatit. Cand sunt singur, si nu sunt camere sau martori, procedez cum imi trece prin cap. Adica incerc sa nu escaladez dar nici nu o tai daca escaladeaza.
Ultima data am primit un pumn pentru ca incercam sa aplanam un conflict intre un amic si barman 😀 in afara barului. Noi eram 5, barmanu mai avea un amic cat casa. Care nu a ezitat sa ma pocneasca in timp ce noi incercam sa separam partile. bausem si cateva beri asa ca nu eram 100% sigur ca m-a pocnit :D. Nici nu a fost ceva memorabil, m-a durut arcada discret vreo 2 zile. Pana la urma ne-am despartit fara urmari serioase.
In schimb am avut un vecin care a fost, din ce stie fiica lui, vreo 2 ani plecat in spania, dupa un conflict cu un camionagiu, in care camiongiul a luat un pumn, a dat cu capul de bordura, a fost la spital, externat, si dupa 3 saptamani a murit. A luat cu executare si a iesit dupa 2 ani pentru buna purtare probabil altfel statea mai mult. Iar daca ai fost sportiv de contact, mainile sunt considerate arme albe si e cauza agravanta cred.
Edelweiss, un spectacol pe cinste. 😂 Pacat ca l-am ratat. Chiar consider ca manelistii aia si-au meritat-o si chiar consider ca atata timp cat autoritatile nu ne ajuta, trebuie sa ne ajutam singuri.
Sunt curios care era etnia domnilor…
Ce jeg penibil de politie aveti in Buzau de se intampla asa ceva? Aia fie sunt corupti ca ultimele lepadaturi, fie sunt niste javre lase si proaste. M-am infuriat sa citesc asa ceva. Mai ales ca ala mai avea si cutit.
Acum ceva ani când aveam vreo 18 ani,m-am combinat cu un tip trecut printr-un divort, copil rezultat in urma casniciei etc.
La inceput totul a fost super misto-eu proasta,credeam absolut tot ce el imi spunea pt ca era trecut prin viata.
Prima palma a aparut la vreo 6 luni, pt ca am indraznit sa ii atrag atentie ca uitase ceva. Si-a cerut iertare,dar era vina mea ca eu il provocasem. Apoi a inceput presiunea psihica ,in care eu eram vinovata ca afara ploua, ca el nu reuseste sa aiba bani etc…a inceput sa imi interzica sa mai vorbesc cu prietenii mei, imi controla mereu telefonul,nu puteam iesi fara el,plus ca mi-a interzis sa aplic pt facultate, mi-a interzis sa am un job.
Toata nebunia asta a durat cam 3 ani in care eu eram papusa lui, iar el ca un papusar ma putea manevra cum voia el.
Am incheiat relatia cu el in momentul in care el m-a strans de gat intr-o noapte de revelion , pentru ca era beat si eu nu am vrut sa avem relatii intime( si pt asta trebuia sa fiu mereu pregatita pt ca el considera ca daca il refuz inseamna ca am pe altul) . In momentul ala am avut un declick si o forta de neimaginat si l-am impins de peste mine si l-am gonit din casa…evident scandalul a mai tinut vreo cateva luni pt ca nu putea accepta ca eu nu mai sunt o marioneta, a tinut pana si-a gasit o noua victima .
Comentariu beton!77
Mă enervează că te-ai catalogat drept „proastă”. Nu erai proastă, erai doar un pic mai mare decât un copil, ai fost victimă sigură.
@mihai , inca lucrez la mine dupa vreo 7 ani. Si inca am sechele, nu prea am incredere in oameni etc.
Mi-a fost foarte greu sa incep o noua relatie, sa am incredere in cineva pt ca mult timp am considerat ca toti sunt la fel , precum individul descris mai sus.
Ma consider proasta pt ca multa lumea ma atentionase ca fosta lui sotie fusese batuta de n ori, ca o abuza psihic…dar eu am ales sa stau cu el pt ca aveam ochelari de cal.
Comentariu beton!28
Eu cred că n-ai fost deloc proastă. Nu-mi dau seama cu câți ani era mai mare, dar sigur-sigur suficienți cât să poată învârti pe degete o puștoaică de 18 ani.
@Elena Vasile ….. fix sa am fost și eu la început, credeam tot ce îmi spunea pt ca e un manipulator incredibil. Sper sa reușesc de data asta sa scap de el. Eu trebuie musai sa ma acopăr și de hârtie ca suntem țara hârtiilor.
Comentariu beton!22
Din fericire, nu am trecut prin așa ceva, nu am avut cazuri în familie, în schimb avea mama o prietenă, vecină cu noi, care și-o lua destul de des, și ea și copilul. După fazele astea venea la noi, ai mei încercau să o ajute cum știau și ei, dar ea refuza efectiv să cheme poliția sau să plece de acasă. Părinții ei au zis: „ce-o să zică lumea?” 😑
Comentariu beton!16
Societatea românească a trăit mai bine de o jumătate de secol după deviza „ce-o să zică lumea”. Acum s-au mai schimbat lucrurile măcar în orașele mari, că la țară și în cele mici încă se trăiește așa.
Aia din filmare este o alta realitate cu alt fel de oameni care traiesc intr-un univers paralel cu al nostru desi suprapus ca timp si spatiu. Probabil ca animalul este si mandru de fapta sa si se lauda ca si-a pedepsit femeia. Sau poate ca plange in hohote si ura ca regreta ce a facut. Irelevant in care caz este , el ar trebui aspru pedepsit in mod public, de asa natura ca oamenii din universul ala paralel sa inteleaga ca nu pot actiona asa. Dar cata vreme avem o masa mare de oameni eufemistic caracterizati ca ne-educati ( as zice semianimalici in gandire), legi care favorizeaza infractorul si o politie incompetenta, lenesa si orientata sper imbuibarea proprie, astfel de cazuri tot apar. Acesta a fost filmat, dar banuiesc ca sunt foarte multe de fpt nedeclarate.
In lumea mea astfel de cazuri nu exista. Pur si simplu violenta nu este o optiune si nici printre prieteni, insa printre angajatii mei proveniti din medii rurale ,cu putina educatie , ele exista. Avand restaurant/cantina angajez de regula femei si cum sunt localizat in afara orasului, mult personal care face munca necalificata provine din mediul rural. De regula sunt persoane care isi fac
treaba, chiar daca sunt cu foarte putina scoala, dar in randul lor am avut cazuri in care nu s-au prezentat la servici din cauza de violenta domestica, si ce e mai rau este ca vesnic gaseau cate o scuza agresorului si considerau normal sa o mai incaseze. sunt totusi cazuri rare , dar in 5 ani am avut 3 cazuri, ceea ce e mult. In ultimul este vorba de o fata tanara , care a peirdut o sarcina batuta fiind ( luna 7-a), a mai facut un copil, a fost data afara din casa, batuta, a plecat, s-a reintors si mai face un copil. Este ceva ce eu nu pot sa inteleg, dar uite ca unii pot.
Comentariu beton!28
N-am fost agresată fizic decât o singură dată, de învățătoarea din clasa I-a. M-a lovit la palmă cu linia pentru că am greșit la ceva la tablă. Greșeala și mai mare a fost că, nu știu de ce, nu le-am spus părinților. Sau poate că am făcut bine, erau vremuri în care nu cred că puteai merge la școală în urma unui astfel de eveniment și să ștergi pe jos cu nemernica/nemernicul care făcea așa ceva unui copil.
Legat de violența domestică și ”Nu mă duce capul să pricep cum ai putea ajunge s-o lovești pe femeia pe care o iubești sau să dai în copilul tău. ” eu cred că cine lovește, nu iubește. Poate are impresia că iubește, poate chiar crede asta în capul său, dar se înșală. Atât de simplu.
Comentariu beton!29
Discutaseram in prealabil si stia ca daca ma loveste am incheiat (chiar daca avem 100 de copii).
Mi-am luat palma pentru ca ne-am contrazis pe o chestie. Dupa o saptamana de somatizat la greu, m-am intors de la serviciu mai repede, am lasat pe jos un bilet cu „Vreau sa ne despartim. Te rog sa lasi cheia de la apartament la ai mei.” si inelul de logodna. Mi-am luat cateva haine si m-am mutat la o prietena. S-a mutat in gazda si au mai fost ceva incercari de impacare din partea lui, soldate cu esec.
In ziua in care a venit sa isi ia toate lucrurile mi-a lasat amintire un „lantisor” rosu in jurul gatului. Daca nu era maica-mea cu mine cred ca luam o cafteala pe cinste.
3 luni am stat cu lumina stinsa in casa de frica sa nu vada ca sunt acasa si sa vina peste mine. A fost important ca am povestit despre asta, lumea m-a compatimit si a facut scut in jurul meu.
Comentariu beton!88
Ai luat cea mai bună decizie🥰
Comentariu beton!20
Nu s-au schimbat lucrurile. Inca se traieste dupa deviza „ce-o sa zica lumea”. Si maica mea a trait ani de zile si inca traieste dupa aceasta deviza. Are peste 70 de ani ani si mentalitatea neschimbata. Desi si-a luat-o de la taica-miu, nu l-a lasat. Ce-o sa zica lumea si cum sa creasca copiii fara tata? Ca sa nu mai zic si de cata baie am mancat si eu si sora-mea. Mentalitate de kkt, care a lasat urme adanci in personalitatea mea. Uneori am impresia ca suntem programate genetic sa acceptam violenta ca fiind normala in viata noastra.
Mi-am zis ca in relatia mea nu o sa accept acest lucru. O singura data s-a intamplat sa vrea sa ridice mana la mine, dar si-a retras-o in momentul in care i-am spus sa dea, daca vrea sa nu mai fie viu maine. Si la ce schimbata la fatza eram (de nervi, de shocul pe care l-am vazut cand am vazut ca are tupeul sa ridice mana), si-a retras mana. Asta a fost tot. Relatia e asa cum e, cum bune si cu rele, insa la violenta fizica nu s-a mai ajuns. Banuiesc ca am fost destul de clara si a inteles.
Comentariu beton!37
Diana, NU suntem programați genetic pentru violență! Violența NU este normală deloc. Problema este că suntem programați să fim liberi iar unii libertatea așa o înțeleg: să abuzeze de cel slab. În realitate abuzatorul este om slab și chiar bolnav. El însuși a fost abuzat și nu a putut, nu a știut să-si rezolve condiția, suferința. Un om normal nu poate să lovească în cineva care nu se poate apăra!
Gura lumii… Ce tâmpenie să ții cont de ea!
Nevasta 1 a ridicat mâna la mine o singură dată. I-am explicat atunci că la următoarea fază de genu’ zboară pe geam. Și nu glumeam. Am fost fraier că n-am divorțat atunci, ci am mai lălăit-o câțiva ani, poate, poate se dezmeticește femeia.
Degeaba, din câine, clisă, niciodată. Oricum or fost 10 ani de experiență „AȘA NU!”
O singură palmă i-am dat unei colege de liceu pentru că m-a scuipat în față.
Dacă bătăile-ncasate în copilărie de la părinți au fost „din iubire” apoi atunci ai mei m-or iubit mult. Pe frati-miu nu chiar atât de mult. 🤣🤣🤣
Baiul femeilor e că le plac „băieții răi”, dar foarte mulți au probleme grave la mansardă. 😬
Iubirea și bătaia nu se potrivesc deloc, indiferent cine ce-ar zice.
Comentariu beton!39
Nu cred în chestia cu femeilor le plac băieții răi. Pentru că relațiile de genul ăsta sunt, cred eu, mai complexe decât ne putem imagina. Eu nu m-aș aventura să judec sau să dau astfel de verdicte.
@AdinaL: putem face un experiment să-ți demonstrez oricând că am dreptate. 😎
Fosta nevastă 2 a zis că-s prea deschis și că n-am mister. Așa că s-a gândit ea să-și caute „misteriosul” în timpul căsniciei. Am aflat, am divorțat și cine crezi că m-a căutat la 2 ani după divorț? Exact! „Misteriosul” ei îi trăsese câteva „mistere”, iar ochii vineți probabil i-au deschis mintea, dar deja era prea târziu pentru ea.
Trenul ei părăsise demult gara. Cred că și azi își caută un alt „misterios”. 🤭
Se dezbate încă. Ce zici?22
Nu mai pot cu ăștia care țin să demonstreze că au dreptate🙂
Se dezbate încă. Ce zici?14
@AdinaL: la chestii d-astea eu am întotdeauna dreptate. Mi-a demonstrat-o viața cu brio. Tu n-ai de unde să știi ce fel de experiențe am avut în viață ca să pot spune asta. 😎
Nu te enerva că nu-ți face bine la ten. 😉
Se dezbate încă. Ce zici?14
Ce motiv aș avea să mă enervez? 🙂
Sunt alesi pentru ca au incredere in propriile forte si pentru ca stiu sa se impuna, nu pentru ca sunt baieti rai. Sunt alesi in ciuda faptului ca, nu „pentru ca”. Si ele spera sa il cuminteasca.
Acum cațiva ani am trecut prin așa ceva și parcă nici acum nu-mi vine să cred. Pe la 24 de ani m-am căsătorit cu „iubirea vieții mele din adolescență” (așa trăiam cu impresia), deși familia mea nu a fost de acord, pt că omul nu inspira încredere. Am renunțat la masterul pe care îl urmam, pt că mi se spunea zilnic: „Pt ce să-l mai faci? Nu vezi că ai și facultatea degeaba?” (el având doar 12 clase). În fine…greșeala mea. După ce l-am luat pe „puiuț” de lângă mama(avea deja 28 de ani, dar fiind singurul copil al familiei, locuia tot cu părinții) cu înjurături din partea mamei, că i-am luat copilul de lângă ea, s-a cam apucat de băut, în timp ce eu munceam ca nebuna să aduc mai mulți bani în casă. El nu putea să muncească prea mult, pentru că avea diabet și obosea…mda…Începuse să facă scandal în fiecare seară, îmi arunca lucrurile prin casă, spărgea vase, etc. Se certa singur, pentru că niciodată nu răspundeam. Așa era în fiecare noapte, până spre dimineață, în condițiile în care eu plecam la serviciu la 6 și mă mai întorceam după 24h sau 48h, depinde de perioada din an (lucram la un complex turistic și eram și șef de sală la evenimente). După vreo jumătate de an în care urla ca nebunul în fiecare noapte, a început să mă tot împingă câte puțin, până când, ultima dată, m-a izbit cu totul de un perete și mă strângea de gât, încât nu mai aveam aer și-mi spunea că mă omoară dacă-l părăsesc vreodată. Abia atunci am realizat că viața mea e în pericol și că trebuie să fac ceva. Mi-am adunat forțele, am vorbit cu cei dragi, pt că nimeni nu știa prin ce treceam (pe fond de stres făcusem și alopecie – îmi picase părul în anumite locuri), am depus cerere de divorț la tribunal (fără să știe), mi-am strâns lucrurile personale (deși tot apartamentul a fost aranjat și mobilat pe banii mei, nu mi-a trebuit nimic) și am fugit. La propriu. Când era el la serviciu, a venit cineva cu mașina și am plecat direct la Timișoara, în condițiile în care locuiam într-un orășel din Bacău. Și după 4 luni ne-am revăzut la tribunal, la divorț. Nu vreți să știți ce teamă mi-a fost, însă doar și-a cerut iertare și cam atât. Au trecut 6 ani de când am divorțat de el (căsătoriți am fost 3 ani) și încă am rămas cu acea spaimă. N-aș mai accepta niciodată un astfel de om lângă mine.
Comentariu beton!74
Ăștia cu sindromul „băiatu’ mamii” sunt cei mai dezaxați. Tot timpul m-am întrebat ce văd femeile la ei.
Comentariu beton!18
@John Temple, pot să confirm că sunt dezaxați. Am avut 2 lângă mine, încât uneori credeam că atrag doar oamenii cu „nevoi speciale” (ironic spus, bineînțeles). Sper că m-am vindecat acum😅 Și nu cred că vedeam ceva special la ei, am descoperit pe parcurs că ei nu pot trăi fără să-și sune zilnic mămicile, să le spună ce au mancat, când, dacă au fost la baie, etc. Exagerez puțin, știu. Însă, de cele mai multe ori, mamele acestor „specimene” sunt vinovate. Eu, ca fată, am plecat de lângă părinți imediat după liceu, și fac în curând 33 de ani. M-am descurcat singură admirabil. Nu știu cum de am ales sa „cresc” copiii altora😅. Yuh, bine că am scăpat😅
Comentariu beton!25
JT confirm, astia cu cordon ombilical inca legat sunt o specie. Am avut unul, am luptat fo 5 ani in acest not kinky at all threesome, am fugit. Am jurat ca pe urmatorul il iau de la orfelinat.
@THE Cristina: sunt orfan, doamnă. 🤪
Prunc bun, nu beau (mult!), nu fumez (doar Cohiba Sublimes cu Hennessy X.O.), rezistența-i ridicată la efort susținut din toate pozițiile. 🤣🤣🤣
@JT vezi ca iti creste nasul, mama ta e f bine si guraliva (Saru’mana, mamico!!), iar dupa Cohiba cu cognac verşi, asa ca mai negociem.
Mi-a venit deseori sa ii crap capu’ fostului. Sa nu-mi spuna nimeni ca nu a avut niciodata impulsul de a isi varsa naduful intr-un mod mai neortodox, ca nu cred! Dar…evident, nu o fac. Chiar daca vad rosu in fata ochilor!
Ma abtin, normal. Ca fix asta face diferenta intre mine si un „animal” ca cel din poveste.
Deci-nu am luat, nu am dat. Dar vai 🤦♀️ de cate ori mi-a venit!…
Comentariu beton!32
A, si sa va zic. Acum cativa ani am gazduit o prietena pe care o iubise sotul pana o lasase cu sarme in mandibula si a mancat cu paiul vreo 2 saptamani. A plecat cu greu din frumoasa vila cu piscina si slugi in apartamentul meu la bloc 😬, am ingrijit-o, am sprijinit-o, incurajat-o.
Dupa care ghici ce, s-au impacat („ce sa fac, fata, e tata la copil”), iar eu sunt acum omul rau.
Comentariu beton!32
Domniță sunteți prea violentă, prea de dimineață. 🤭 V-ați băut cafeaua? 🤪
Mă ofer profesor BDSM pentru calmarea pornirilor carnale. 🤪
@John Temple comentezi?! A, ok. Deci traiesti. Esti biped si ai puls, da?!
Este puls. Verificat de dimineață la prima oră de domnișoara asistentă. 🤭 O zis dom’șoara c-așa puls viguros și bine bătut n-o mai luat de multă vreme. 🤭
@JT pai puls am inteles ca ai, dar biped esti?
Inseamna ca nu esti destul de capacit 😊
Sunt barbat si sunt tata. Copil fiind am mancat multa bataie si am luat si lovituri incercand s-o scot pe mama din mainile lui.
Mie nu-mi vine s-o lovesc. Niciodata! Pentru ca numai gandul ma face sa ma asemuiesc tatalui meu si mi-am jurar ca eu n-am sa fiu niciodata acel animal.
Din nefericire mai am de lucru la tonul vocii. Ma mai zburlesc la fiica mea si o vad ca se sperie. Dar macar constientizez si incerc pe cat posibil sa lucrez la treaba asta.
Comentariu beton!46
Ma uit seara la el când doarme și efectiv îmi vine sa bag cuțitul in el și apoi in mine. Acolo m-a adus.
@NagaQ: nu merită să faci pușcărie pentru un gunoi uman.
Îmi pare rău de tine și situația în care te afli.
Comentariu beton!17
Desi exista părerea destul de răspândită ca e mai răspândită violenta domestică in mediul rural, sunt foarte multe cazuri și la la oraș. E vorba de mentalitate și de ceea ce clasează oamenii drept violenta domestică. De multe ori o palma sau abuzul psihic, financiar și control strict al programului cuiva nu e băgat in aceeași categorie. Deși este tot abuz și la fel de grav.
Las mai jos un articol despre cele mai populare păreri, dar care nu sunt neaparat adevărate: https://www.washingtonpost.com/outlook/five-myths/five-myths-about-domestic-violence/2018/02/23/78969748-1819-11e8-b681-2d4d462a1921_story.html?outputType=amp
In mod șocant, in UK majoritatea cazurilor sunt in familiile middle class, unde apar cele mai multe cazuri. Îmi pare rău ca e lung, dar e interesant de citit pentru a vedea cum se pune problema in alte părți legat de acest subiect. https://www.local.gov.uk/sites/default/files/documents/adult-safeguarding-and-do-cfe.pdf
Anul asta trebuie sa fie cel mai greu din istorie pentru oricine care e victima sau supraviețuitorul abuzului, mai ales ca pentru majoritatea din noi acasă e locul un care ne simțim cel mai safe dar ele/ei au fost obligați sa stea și mai mult cu abuzatorii. 😔
Relatia mea de cuplu e f ok, nici vorbă de așa ceva. Dar am crescut într-o astfel de familie: cu violență verbală și bătăi (la adresa mamei), cu plecat de acasă în toiul nopții pe la vecini sau rude care stăteau suficient de aproape ca să poți merge pe stradă în ce haine aveai pe tine și în papucii de casă. De când aveam câțiva ani (nu-mi aduc aminte câți, eram prea mică) îmi amintesc cum tata a bătut-o pe mama fix așa în public, pe stradă, și cum o vecină de la bloc m-a luat de acolo și m-a dus acasă ca să nu văd 🙁 Deși vagi, amintirile alea nu s-au șters și nici nu o vor face. Când am plecat de acasă, multă vreme am stat mereu cu frică pentru mama: visam urât, mă întrebam mereu dacă e bine, dacă i s-a mai părut lui tata ceva nelalocului lui și a reacționat ca un animal.. Și tata se miră de ce nu suntem prieteni buni, de ce nu-l sun să văd ce face, de ce nu-l sun la aniversarea căsătoriei să îi urez „La mulți ani!”?? WTF. Nici eu nu înțeleg cum poți face așa ceva, și nici nu-mi pasă ce frustrări a acumulat sau ce motive are. Nu cred că există ceva care să justifice un comportament atât de josnic, inuman, și suferințele pe care le provoacă.
Comentariu beton!43
Din fericire, n-am suferit asa ceva si nici in familie n-am vazut batai si violente de niciun fel.
Prima mea casnicie s-a dus pe copca din motive de betie crunta. A doua zi, am intentat divort. Ani de zile dupa, am avut sentimente de vinovatie ca, poate as fi putut face ceva, ca poate as fi putut salva casnicia. Mi-au trecut cand l-am revazut, dupa multi ani, pe fostul sot, alcoolic in ultimul hal.
Timp de 26 de ani, m-am concentrat strict pe copil si pe munca, pe principiul ca prima data e greseala dar, a doua oara, e prostie.
Bine ca, macar nu am ajuns la gradul ala de cinism incat sa consider ca „toti barbatii e porci”.
Relatia pe care o am acum e la polul opus: omul e bun ca painea calda, bea cu masura, nu l-am vazut niciodata nici macar ametit si nu mai stie ce sa faca numai sa-mi fie mie bine.
Comentariu beton!39
Eu am fost lovita de fostul sot care pe langa violenta fizica, a apelat si teroarea psihica: „iti pun pumnul in gura”, „scriu pe blocul tau: curva de la etajul X”. Mi-a taiat cauciucurile de la masina, m-a urmarit de multe ori, etc. Am depus cerere pentru ordin de protectie pentru toate motivele de mai sus, cu inregistrari, cu sms-uri drept dovada. Instanta mi-a respins cererea pe motiv ca nu a fost agresiune fizica. Dupa o saptamana m-a lovit de fata cu baietelul nostru. Nu mai puteam sa depun pentru ordin din nou pentru ca legea, la momentul respectiv, preciza faptul ca trebuie sa treaca un an intre cele doua cereri. Am chemat Politia de multe ori. Organele ma amenintau pe mine!ca daca ii mai chem pentru faptul ca ma agreseaza sau nu ma lasa sa intru in casa, ma amendeaza. In multe mele drumuri la sectia de Politie, unul dintre politisti m-a indrumat gresit atunci cand am vrut sa formulez o plangere: m-a pus sa scriu o petitie. Omul divortase la randul lui si avea ceva cu femeile. Noroc ca m-a sunat a doua zi o politista care cunostea cazul si m-a indrumat si m-a ajutat foarte mult.
Am depus plangeri peste plangeri. Domnul lucreaza in armata care ii tine in brate si ocroteste pe acesti indivizi. Toate plangerile mele ajungeau la Parchetul Militar unde eram amenintata indirect si mi se spunea ca, daca nu retrag plangerea, oricum nu pateste nimic. Sau ma puneau in sala de asteptare cu el cate 2 ore..
Concluzia este ca statul roman NU face absolut nimic sa ajute femeile in aceste situatii:de la politisti pana la procurori&judecatori.
Comentariu beton!83
Ce cacat…am trait o teroare psihica..nici nu mi-a trecut prin cap ca puteam sa sun la politie cand era el in casa mea si eu incuiata pe dinafara. El tot cu job in armata. Acum am avut un flash, cand am citit ce ai scris tu.
M-am mintit singura si am vrut atat de mult sa vad iubire acolo unde chiar nu era..asa ca, cu usurinta, m-a transformat in marioneta lui. Daca eu ma minteam…am inghitit si minciunile lui si toate psihozele.
Dupa Revolutie, societatea si familia romaneasca au suferit spalari pe creier serioase! Au renuntat la valori si au adoptat manelisme, borcisme si becalisme! Cu alte cuvinte, violenta, vulgaritate si primitivism, impuse de secucomunistii ce doar in cativa ani au format romanii dupa chipul si asemanarea lor!
Este infiorator sa stau de vorba cu prietene ce-mi tin teorii despre suprematia barbatului in relatie, suprematie ce inseamna ca e bine sa-ti asculti barbatul, ca e in regula sa fie infidel, sa-ti mai traga cate o palma, ca e in regula sa nu imparta cu femeia obligatiile familiale! La randul lor, ele isi educa baietii tot in stilul asta. Asta ma revolta cumplit si-mi vine sa le aplic cateva perechi de palme sa se trezeasca dracului!
Sincer, cred ca semanam tot mai mult cu societatile musulmane.
Niciodata nu am avut si nu am acceptat relatii inegale. E adevarat ca imi permit. Traiesc intr-o lume in care valorile sunt rasturnate in cealalta directie. Adica traiesc in lumea feminismului feroce!
Comentariu beton!26
MissLi, cum adică perechi de palme date pentru trezire altor femei? Asta e o chestie acceptabilă în feminismul ăla feroce?
@Anduta Perechile de palme nu le-as aplica in numele feminismului feroce actual -un feminism deosebit de toxic- eu admir feminismul clasic ce a castigat drepturi si libertati adevarate pentru femei!
Perechile de palme sunt pentru dubla morala de care dau dovada unele doamne. In timp ce se plang de lipsa de respect a barbatilor lor, ele incurajeaza acelasi tipar la fii lor. Sa fie neseriosi, violenti! In plus, le place acestor doamne sa creada ca toate femeile sunt lipsite de stima de sine ca ele si ca inghit aceeasi cacao pe care o inghit ele din partea partenerilor. Cumva proiecteaza suferintele lor asupra altor persoane. Le face sa se simta bine gandul ca si altele sufera. Yacs!
Nu ai menționat în primul comentariu de partea cu plânsul de lipsă de respect, așa că abia acum înțeleg ceva mai bine revolta ta. Dubla morală e o problemă cel puțin deranjantă și pentru mine, dar chiar perechi de palme pentru asta? Nu văd cum violența ar fi soluția, nici între doamne străine, darămite între prietene, după cum ai scris inițial.
@Anduta Stiu, dl Vasilescu a abordat o tema dureroasa adica violenta in societatea romaneasca si eu vorbesc de aplicat perechi de palme! Te asigur ca nu sunt insensibila si nu ma desolidarizez niciodata si sub nici o forma de cei care sufera nedreptati dar mi-e imposibil sa inteleg dualitatea unora. Pe de o parte sufera, sunt victime, iar pe de alta parte fac front comun cu dusmanul si perpetueaza un comportament distructiv. Simt o neputinta sora cu furia intr-o astfel de situatie si chiar cred ca as da palme. Imi pare rau sa spun asta dar mi-am pierdut rabdarea cu astfel de adulti idioti.
MissLi,
Sunteți într-o eroare foarte gravă. Poate că din afară pare idioțenie și prostie, dar nu este așa. Pot să vă dau cuvântul de pionier. Aș fi preferat să nu fiu așa sigură.
@Carioca Imi cer iertare, stiu ca lucrurile rareori sunt ce par a fi, stiu ca relatiile sunt foarte complicate, ca exista situatii fizice si subtilitati psihologice unice ce ne tin prizonieri alaturi de oameni cu care nu ne simtim bine, stiu ca nu e drept sa judecam pentru ca nu avem dreptul si pentru ca solutiile noastre nu sunt si ale altora. Corect e sa ascultam si sa ajutam cat si cum putem si sa schimbam in bine lucrurile rele.
Dar am si eu rabdarea limitata mai ales cand cel putin 5 prietene se plang de aceleasi lucruri si in loc sa incerce sa se elibereze vin cu ziceri de genul „- Ce sa fac? Ca toti barbatii romani sunt la fel. Toate romancele sunt in aceeasi oala! Uite ca si aia sufera! Uite ca si aia s-a casatorit cu unul care mai are cateva femei pe langa ea!” Eu le spun ca nu e ok sa accepte asa ceva, ca trebuie sa se scuture de mentalitatea asta primitiva! Si ascult si simpatizez si empatizez pana ma ia naiba ca nimic din ce le spun nu ajuta si la final imi vine sa le iau la bataie! :))))
@MissLi,
De acord cu ce spui, cu o excepțtie: ”după Revoluție”. Și înainte era la fel de grav, dacă nu chiar mai grav, dar lumea nu vorbea, nu se confesa prea ușor.
Și nu cred că sunt diferențe mari (în privința violenței domestice) între bărbații români și alte nații. Diferența constă în legislație și aplicarea ei pentru protejarea victimelor.
Comentariu beton!18
@Laura G. Iti spun sincer ca in tara, inainte de Revolutie, am trait intr-un mediu in care nu prea au existat discrepante intre femei si barbati. Cele la care am fost martora, erau exceptii si erau criticate. Plecand din tara si revenind in vacante si concedii, am vazut cum se schimba oamenii pe care-i stiam. Rude, prieteni, erau altfel, in timp tot mai neprietenosi si incercand sa se afirme intr-un fel sau altfel. Prin urmare, eu raman la ideea ca schimbarile de dupa Revolutie ne-au marcat si ca societate si ca indivizi si nu pozitiv.
Cu legislatia iti dau dreptate. Existenta ei si aplicarea cum se cuvine, schimba multe in bine. Printre altele, civilizeaza. Nu prea vad manifestandu-se multe instincte primare pe aici. 🙂
MissLi, nu-mi dau seama ce, dar ceva mă intrigă în felul în care vorbești despre prietenele tale. Îmi dai senzația că nu te simți bine cu ele, că ele doar ți se plâng, că ce le spui tu este ignorat și că doar suferințele lor contează în prietenia voastră actuală. Iar tu ai ajuns să-ți vină să le iei la bătaie, ceea ce mi se pare, de asemenea, tot un soi de suferință. Nu-mi dau seama pe ce se bazează prietenia voastră, dar poate n-ar strica să analizezi un pic treaba aia cu ”subtilitati psihologice unice ce ne tin prizonieri alaturi de oameni cu care nu ne simtim bine.”, doar că din altă perspectivă.
MissLi,
Multe lucruri care mi s-au întâmplat atunci am reușit să mi le explic mult mai târziu. Devalorizarea este unul dintre ele. Îți accepți soarta pentru că ajungi să crezi că asta meriți, nu ești bun pentru altceva. Și orice gând care sare din țarcul ăsta este înăbușit de rușine. Rușine că trăiești asta, că ți s-a întâmplat tocmai ție, că ceilalți nu vor înțelege, că nici nu știi cum ai putea explica.
Am trăit într-un mediu sănătos, cu părinți normali, adică nu am trăit în teroare în copilărie. Ce vreau să spun e că nu am avut de unde să „împrumut” comportamentul de victimă.
Studiile spun că din „familiile” astea viciate, copiii pot deveni sau victime sau abuzatori, într-un procent mai mare. Și aici îți dau dreptate. Da, ar trebui făcut ceva pentru acești copii dar nu știu nici ce și nici cum. Poate un prim pas ar fi să încercăm să nu dăm palme celor care trăiesc astfel de suferințe. Poate ar ajuta să știi că nimeni nu te arată cu degetul și nu te va face idioata care își merită soarta. Mai ales o prietenă:))) Pentru că altfel, de acolo scapi doar dacă ceva te zdruncină rău de tot.
Comentariu beton!12
Anduta, eu ma simt bine cu ele, sunt prietene dragi din copilarie si adolescenta. Impartasim multe lucruri frumoase. Doar ca in viata de adulti am evoluat in directii diferite.
Si ideea cu „subtilitati psihologice unice ce ne tin prizonieri alaturi de oameni cu care nu ne simtim bine” vine din alte experiente (am lucrat cu femei abuzate in ultimul hal ce refuza sa se desparta de partener) si nu se aplica prietenelor mele. 🙂
Carioca, asa e. Suntem vulnerabili si din cauza asta cadem, uneori, in capcane si nu ne mai eliberam decat cu ajutor. Unii nu se mai elibereaza niciodata, din pacate. Si e atat de important ca atunci cand avem nevoie de ajutor sa nu fim judecati pentru slabiciunile noastre, pentru alegerile noastre. Inteleg ce spui, te inteleg mai mult decat crezi si imi pare rau ca a trebuit sa suferi.
„Pornim la drum cu un sac de vise si din ele mai ramane, de atatea ori, doar nimicul!” Asa mi-a spus odata, cineva, frumos si trist si nu am uitat.
Ne am casatorit relativ tineri ,24 respectiv 23,dupa ce am lamurit noi cateva lucruri ca am zis sa fie clar de la inceput ,unul dintre ele fiind si problema gatitului ca eu i am zis, vezi ca eu nu stiu sa gatesc si nici nu mi place, la care el a raspuns ,nu i nimic ,ca nu mi iau bucatareasa,raspuns de vis pentru mine,am lamurit si problema violentei.I am zis ca eu am fost un copil iubit si rasfatat,ai mei nu au ridicat niciodata nici macar vocea la mine ,nu inteleg certurile si bataile si nu as accepta niciodata sa ridice mana la mine indiferent daca am avea copii sau nu .Zis si facut…..Ne casatoriram si mai din joaca ,mai din gluma ajunseram sa ne certam de la o prostie si el ca sa faca misto, se prefacu ca vrea sa ma loveasca ,va spun sincer ca de frica l am lovit cat am putut de tare si am dat cu el jos,ganditi va ca eu aveam la vremea aia sub 50 de kg si el nu a fost niciodata vre un micut .Bineinteles ca mi a zis ca sunt nebuna ,ca el glumea si eu nu stiu de gluma ,m a luat in brate si ne am impacat cum se impaca toti la varsta aceea.De atunci ,mi e teama cumplit de reactiile mele,pot fi disproportionale si asa cum e bine ca la nervi sa mesteci cuvintele in gura de mai multe ori inainte de a le elibera asa e si cu gesturile.Avem mai mult de 30 de ani de casnicie ,ne am mai certat ,de cele mai multe ori pe prostii ,ne am impacat de multe ori ,niciodata nu am ajuns la violenta fizica nici macar in gluma
Comentariu beton!29
Aveam 20 ani când l- am cunoscut si m-am mutat cu el -avea 9 ani mai mult.Ai mei săracii nu prea voiau dar eu capoasa. Zilnic avea idei „bune” – nu ne angajăm, ne facem firmă să câștigăm mai mult, știu că trebuie bani de facultate dar lasa anul ăsta că nu avem…. Asa am mers de parca aveam ochelari de cal 11 ani – toate încasările din firmă in buzunarul lui, casă a vrut să ia la 30 km de toți ai mei – ai lui erau oricum mai departe si doar el acea permis(că mie nu îmi trebuie). Între timp au aparut si fetele si resposabilitatile mele. Plecăm dimineața la 7 ne întorceam seara la 8 si trebuia sa pun pe masa mâncare proaspăt gatita, să am mereu 4-5 cămăși călcate pentru el. Nu îl interesa daca mie imi intra apa in ghete. La un moment dat am făcut un calcul venituri/cheltuieli – trebuia să ne rămână lunar minim 8000 lei si el se vaită că Nu are bani de pâine in casa.
Singura palmă primita a fost la sfatul surorii lui „rupe-i botul să ii închizi gura”. I-am zis să repete figura să îl ia ma-sa rece de acolo
În 2017 i-am lăsat tot -2 firme, casă,mașină – mi-am luat copiii și am plecat la ai mei. Părinții m-au susținut 100% că le povesteau fetele. Frații nu- pentru că el spunea tot si încă ceva peste pe când mie nu mi-a plăcut să dau din casă.
După aproape 4ani încă nu am curaj să mă apropii de cineva desi sunt conștientă că Nu sunt toți la fel mi-e teama sa nu aleg fix același tipar
Oricum la noi in societate nu esti inteles nici daca esti călcat în picioare e si mai greu sa te faci inteles când e vorba de alt tip de abuz.
Norocul meu ca nu ma interesează gura lumii, ghinionul meu ca am fost suficient de proastă să nu deschid ochii mai devreme
Comentariu beton!42
Am trecut printr-o relație abuzivă care a durat vreo 4 ani. Eram o cârpă codependentă, era un maestru al șantajului psihologic. Prietena mea a încercat să mă scape, vorbea cu mine, încerca să mă facă să văd realitatea. Eram oarbă, nu gândeam, nu vedeam, îmi erau paralizate toate simțurile. Într-o seară m-a lovit și m-am dezechilibrat, am căzut pe scări. A fost o durere acută, am simțit că am trecut milimetric pe lângă moarte sau mai rău, puteam rămâne paralitică. Atunci mi s-a retrezit conștiența. Am reușit să plec, altceva nu mai contează.
Au trecut mulți ani de atunci, sunt bine dar nu mă simt foarte confortabil când mă gândesc la asta. Primul impuls e să spun ce proastă am putut fi, ceea ce nu este chiar ok.
Comentariu beton!45
Da, am trecut, fac psihoterapie și sunt în curs de divorț. Tatăl meu îmi telefoneaza zilnic, ingrijorat, ca să se asigure ca „nu e cu violenta”. Și vorbim in cazul de fata despre un mascul care se considera intelectual autentic.
Comentariu beton!30
Am fost si eu intr-o situatie similara, o relatie abuziva, cu agresiuni fizice si psihice.
A durat 1 an jumate, desi am stiut din primele luni ca ceva nu este bine. Prima palma a venit dupa aproximativ jumate de an, dupa ce ne-am mutat impreuna. Situatia a escaladat destul de rapid. Totul pornea de la alcool si gelozie nejustificata.
Vreau sa accentuez faptul ca sunt un om normal, cum ai zis si tu “din patura medie sociala”, cu o facultate, cu niste parinti minunati si prieteni care ma sustin.
Chestia asta se poate intampla oricui, nu conteaza in ce mediu te invarti.
Am incercat de multe ori sa plec, am si facut-o de vreo doua ori, insa m-am intors de fiecare data. Da, este stupid si da, mi-am facut-o cu mana mea. Eram constienta de asta si la momentul acela. De asta este atat de greu sa iesi din astfel de situatii, porti o lupta si cu agresorul si cu tine. Din cauza rusinii, te indepartezi de persoanele dragi care sunt ingrijorate, pentru ca nu pot intelege de ce tu inca esti in relatia aia, pe buna dreptate.
Dar fiecare om agresat are propriile motive pentru care ramane. Stupide sau nu.
La mine era probabil naivitatea varstei, am crezut ca o sa se schimbe…bineinteles ca asta nu se intampla niciodata. Absolut niciodata. Si pentru ca imi era frica, stia unde stau eu, unde stau parintii mei si stiam ca este un om cu ceva probleme psihice.
Am plecat dupa un an jumate, cu singurul gand care mi-a dat curaj. Mi-a fost frica sa nu raman insarcinata si sa fiu nevoita sa imi cresc copilul langa un asemenea om.
Cred ca cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, este ca toti oamenii agresati au nevoie sa stie ca au pe cineva care este langa ei. Dar ei se ajuta singuri, din pacate. Eu nu am acceptat ajutor din exterior, daca as fi facut-o probabil trauma mea ar fi fost mai mica. Asta trebuie sa fie o decizie personala, asumata, nu pentru ca asa iti spune X sau Y, numai asa o sa se rupa definitiv legatura. Cel putin asa a fost la mine.
Acum sunt bine, la 5 ani distanta,sunt intr-o relatie fericita si mi-am acceptat greselile.
Merci, Mihai, pentru ca ne oferi un mod de a vorbi despre lucrurile astea:)
Comentariu beton!45
F bine ai facut ca ai plecat, ma bucur tare mult ca esti intr-o relatie fericita.
Un lucru nu inteleg-cum vine asta „sa nu raman insarcinata sa nu fiu nevoita sa imi cresc copilul langa un asemenea om”?!!
Livia, tocmai ca sa nu creasca un copil langa un asemenea om se punea problema sa pleci, mai ales insarcinata/mama fiind!
Nu, sa stai intr-o relatie abuziva „ca sa nu ramana copilul fara tata” e una dintre cele mai destructive si de neinteles cutume ale culturii si societatii noastre.
@THECristina Ai mare dreptate, chiar este ceva extrem de nociv, mai ales pentru copil.
Cel mai bun exemplu este chiar fostul meu prieten care ma agresa. El a crescut intr-un astfel de mediu, cu mama lui care isi mai lua bataie din cand in cand de la taica-su….
Ca sa fie clar – nu sunt de acord cu corectiile „fizice” cand vine vorba de familie (cu vecinul care zice ca e locul lui de parcare ca el sta in bloc de mai mult timp decat tine si te provoaca, discutia e alta), nu am ridicat mana si nici nu am de gand sa o fac vreodata.
DAAAAR am fost si eu destul de „naiv” sa cred ca daca eu sunt OK si am reguli/morala/verticalitate, lucrurile o sa fie OK. Nu, nu vor fi niciodata. Zece ani + un divort mai tarziu a venit revelatia: nu exista o „relatie” de succes in care DOAR unul are merite. La fel, nici in alea esuate, nu exista DOAR un singur vinovat. Toti, dar absoluti toti cei cu care am vorbit si care au trecut prin asa ceva, ulterior si „la rece” au recunoscut ca, in cursul relatiei care a esuat, au existat semne/semnale de alarma pe care fie nu le-au vazut fie au decis sa le ignore. Ca e aia cu „mama/tatal copiilor” ca e cu „ce-o sa zica lumea”, TOTI au descoperit ca, la un moment dat, au fost avertizati despre ce va urma.
Plus ca aia cu „o batea barbata-su si, cand m-am bagat sa-i despart, a sarit si ea pe mine” este argumentatia perfecta: pentru care lumea ezita sa intervina si pentru care unii se „merita” reciproc asa cum sacul isi merita peticul.
Eu am fost amestecat in copilarie/tinerete in batai „de strada” dar din alea pe bune si am invatat o singura chestie foarte REALA: in situatii de violenta fizica nu exista loc de „negocieri”, daca te-ai decis sa te implici, pentru binele tau, trebuie sa o faci DUR, RAPID si DECISIV. Ce vreau sa zic, la modul practic este imposibil sa intervi intr-un conflict, „casnic” sau de oricare alta natura, care a degenerat deja in violenta in alt mod decat cu o „smetie” in barba agresorului. Moment in care apar problemele de ordin juridic – in ce calitate faci tu asta? Esti TU in legitima aparare? DA, pentru ca tu nu te aperi pe tine, aperi o alta victima (verificati definitia legala a legitimei aparari). Daaar, daca „victima” decide (dupa, cand a scapat de bataie) ca nu depune marturie pentru ca, deh, „… bun/rau e sotul/sotia cu acte si ce-o sa zica lumea …” in momentul ala ESTI IN AER si dosar penal scrie pe tine.
Comentariu beton!31
Am trecut doar prim ceva abuz psihologic dar nimic tragic. Am avut ocazia sa discut și cu abuzatori și cu victime totusi. Spre norocul abuzatorilor nu prea am dat de ei pe strada cu excepția unei femei ce si-a luat la palme în alimentara copilul ca plângea după o bomboana. Nu una la nervi, 11 palme unde apuca de se balanganea pe picioare piciul.
Tot universul meu s-a prăbușit și am simțit atâta ura cum nu știam ca am în mine.
Nu am apucat decât sa strig „baaah !!!” Și m-am uitat la „femeia” aia ca la ultima fiinta de pe lume.
Si-a băgat las între noi copilul și apoi a tulit-o! Eu blocat de frica sa nu o transec, langa bomboanele alea de 2 lei.
Mi-a venit sa bocesc în mașină de neputință. Ca nu i-am ars și eu niște palme tampitei sa priceapa cum e sa-i joace creierul în cap de la cineva de 5x mai puternic. Sa-i cumpar copilului ala tot raionul de dulciuri. Nu știu ce vroiam…
Menționez ca ai mei mi-au dat doar pe merit 3 palme toată viata și ca sport mi-am luat bataie de la profesioniști.
Mi-am jurat ca dacă prind un animal dela pe strada îl bag în ghips din gat pana la oua.
Nu dai în cineva care nu se poate apara! Punct! Dacă se umfla orzul în tine atat cât sa dai în cineva fără apărare, ma rog la toți zeii sa dai de unu cu exercitiu in violenta și sa te bage în asfalt.
Rahat …
Comentariu beton!38
Chapeau! Legislația poate face ceva în așa situații! Protecția copilului, Poliția sunate de urgență. Sunt țări unde dacă dai în copil, îți iau copilul.
Pe mine m-a manipulat și agresat psihic și m-a agresat verbal. Dar nu cred că au importanță detaliile. Cred că e vina mea că i-am căutat justificări și asta a agravat starea lui.
Comentariu beton!26
Am dat like din viteza, am vrut sa sterg dupa :), cand am citit ultima parte unde ai scris ca e „vina ta”.
Din păcate în România, violența domestică apare pe agenda publică doar atunci când o femeie este ucisă. Statistica arată că 1 din 3 femei spun că au fost afectate de violenţa fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă şi 1 din 4 femei au suferit violenţă din partea partenerului. De ce nu este încă violența domestică o prioritate în România? Păi am descoperit că există o problemă sistemică de sănătate publică. O femeie bătută și abuzată din România are surse de sprijin puține, în general ea va fi învinovățită de societate și nu va găsi protecție și dreptate la autorități. Ar trebui să avem un pact naţional pentru prevenirea și sancționarea violenței domestice, pentru că altfel, ea va continua să producă din ce în ce mai multe victime.
Da.
Am trecut printr-un episod cumplit. Doua ore bătaie cruntă. Dat cu capul de gresie, pumni și picioare. Dacă scoteam un cuvânt spunea ca ma omoară.
Tot el s-a oprit, a sunat la salvare ca am capul umflat. A spus ca el m-a lovit.
In final am divorțat.
Am studii superioare. Dar ceva ma ținea în loc. Parca eram paralizată de câte ori îl vedeam ca se supăra. Am divorțat destul de greu. Tot după un episod de violență. Altul. Nu atât de grav dar s-a petrecut în prezenta mamei mele bătrâne și bolnave. Atunci am pus punct.
Comentariu beton!46
Am fost la poliție. Am avut șansa sa dau peste o polițista ok care m-a ajutat la nivelul ăla cât s-a putut. Am cerut audiență la sef.
Da, Mihai…. ai dreptate. Fost șef sau ceva șef in poliția locală a avut conflict urat de tot cu fosta partenera de viața. Mi s-a recomandat sa merg și la direcția de asistenta socială. O sa merg și acolo. Musai sa scap de asta. Intr-una ma amenință…. dacă pleci vei suporta niște consecințe pe care nici nu ți le imaginezi. E un on de un diabolism de nu va Imaginați. Oricum, nu mai dau înapoi. Sper sa rezolv ceva când o sa merg in audiență. Dacă nu…. poate ma veți vedea la știrile de la ora 5. Atât de fără perspectiva am rămas.
Comentariu beton!41
@NagaQ, draga mea, mult curaj! Nu abandona lupta, ma gandesc la tine, sper sa iti gasesti cumva resurse sa scapi din situatia asta oribila. Suntem aici oricand doresti sa iti spui necazul si te sustinem. Vei gasi mereu un cuvant cald si prietenos pe aici. Nu stiu cat ajuta asta atunci cand treci prin asa ceva. Din pacate nu sunt in orasul tau, nu stiu cum as putea sa ajut, dar iti tin pumnii stransi si sper sa revii si sa ne spui ca ai scapat cu bine. Iti multumesc inca o data pentru curajul de a ne spune prin ce treci. Multumesc, @Mihai, ca ai facut posibile marturisirile celor care se confrunta sau s-au confruntat cu asa ceva.
Comentariu beton!17
NagaQ,nu știu cît te încălzesc susținere noastre,dar poate sunt printre cititorii blogului care îți pot oferi mai mult decit sprijin moral….Am stomacul ghem gindindu- mă la situația în care te afli.Sper ca vei reuși. Dna cu blogul ,,Mixy” a trecut prin ceva asemănător,după îndelungate suferințe pare să se fi rezolvat problema….poate intrați în legătură cu dinsa…
Comentariu beton!13
Bunica mea a trait alaturi de un alcoolic zeci de ani. Scandaluri zilnice.
Din pacate nu a avut curajul sa ii faca o ciorba si sa ii puna un termometru varsat sau un albus in ea. Intre timp s-au dus amandoi de batranete.
Din fericire eu nu am avut parte de așa ceva. Am mai povestit pe aici de un fost prieten extrem de gelos de care am reușit să mă despart înainte ca situația să degenereze. În schimb am colege și prietene care au trecut prin asta. Debutul era insidios: verificat prietenii de pe facebook, verificat apeluri și mesaje (confiscat telefon într-un moment de neatenție), cerut dovezi că se întâlnesc într-adevăr cu mine (și nu alți bărbați), apeluri video pentru a dovedi că sunt unde spun că sunt..cu timpul deveneau izolate de familie și prieteni. Nu aveau „timp” să se întâlnească cu mine (eu credeam că au mult de lucru, gărzi, etc)..abuzatorul turna minciuni oricui nimerea. Într-unul dintre cazuri, prietena mi-a mărturisit că la o ceartă a strâns-o f tare de încheietura mâinii. Am sfătuit-o să iasă din relația respectivă cât mai rapid. Din păcate s-a îndepărtat tot mai mult de mine și s-a și măritat cu individul (pe mine nu m-a invitat, obviously-am văzut pe facebook). Din fericire căsnicia n-a ținut prea mult (individul devenise indiferent) și a reușit să divorțeze fără prea mari bătăi de cap. În alt caz am fost alături de prietena mea când nenorocitul a venit să-și adune lucrurile și să plece definitiv. Neștiind cât de violent ar putea deveni, mi-am rotit ochii prin cameră să văd cu ce aș putea să-i dau în cap. Din fericire n-a fost cazul.
Concluzia este că abuzuri de acest fel se pot întâmpla oricui, indiferent de vârstă, educație, mediu de proveniență. Important este să fim atenți la semnele incipiente, să avem curajul să cerem ajutor și să le fim aproape celor care trec prin așa ceva.
Comentariu beton!19
Da, am fost. Nu pe strada, acolo era un domn. In „siguranta” casei noastre. Am depus plangere la politie. El s-a mutat, nu stiam unde. Ma urmarea si imi trimitea mesaje. Dupa cateva saptamani am primit telefon de la inspectorul care instrumenta dosarul, ca daca nu le dau adresa la care il gasesc pe agresorul meu, voi fi sanctionata cu amenda. Lucram la un birou de avocatura, colega mea avocata a preluat telefonul si i-a urat de bine domnului politist. Case closed
Comentariu beton!22
Io sunt un tip care ştie că bătaia doare şi nu prea îmi place să fac pe justiţiaru’ pe stradă şi pot să trec lejer pe lângă doi adulţi care se ceartă sau se pocnesc reciproc chiar dacă unu’ este bărbat şi celălalt femeie. Nu am trecut până acum prin experienţe deastea dar sigur m-aş băga dacă cineva cere ajutor, în rest poate maxim un telefon la poliţie.
În rest, atunci când loveşti pe cineva în niciun caz nu este vorba de iubire.
Eu la mizeriile care isi chinuie familiile asa, le-as taia pula, maini, picioare, limba si dopat cu orice sa traiasca cat mai mult.
Spre norocu meu eu n-am avut parte de violenta in familie, copil fiind, sotia in schimb, cu maica-sa cum misca in front cum si-o lua. Si cred ca astea cam intra in reflex, ca incepuse sa faca la fel cu copilul nostru pana am avut o discutie despre ce „bine” ar fi ca baiatul nostru sa invete sa isi bata familia ca asa l-a invatat mama lui.
Comentariu beton!21
N-am avut tangențe cu niciun fel de violențe, ca adult. Mă mai altoia tata, în copilărie, când făceam tâmpenii grave, dar foarte rar.
N-am fost în nicio situație ca cele descrise mai sus, dar am impresia că n-aș rezista nicio zi, nicio oră. Sunt atât de revoltată când aud de astfel de cazuri, încât am convingerea că, dacă mi s-ar întâmpla, i-aș crăpa capul cu orice mi-ar veni la îndemână – nu contează că e soțul sau vreun alt individ.
„Mă mai altoia tata, în copilărie, când făceam tâmpenii grave, dar foarte rar”
Nu ai avut mamă ? Mbine, întreb pentru că pe mine mă altoia mama, şi din ce am citit pe aici, cam mama era cu şlapu’.
Ba da. Mă apăra pe mine și-l certa pe el până îl potolea. Avea mama așa un talent că, din câteva vorbe, îl făcea să crape de rușine și păreri de rău 🙂
Oricum, a fost iertat, că din adolescență am avut o relație mișto cu el. Cu amândoi, de fapt.
E importantă atenția la primele semne care apar, înainte de violenta fizică propriu zisă:
– izolarea socială – aici îți spune cum că prietenii tăi nu sunt destul de buni, că familia ta are probleme și nu e o influență bună. Încet încet te depărtează de persoanele care ți-ar putea oferi sprijin și începi să ai doar prieteni comuni cu partenerul, să nu ieșiți separat, etc.
– abuzul financiar – te face dependenta financiar de el, ori sugerând-ți ca mai bine stai acasă, ca n-ai nevoie de job, ori banii tai sunt banii familiei, iar banii lui sunt banii lui. În modul ăsta are control asupra ta pentru că ai senzația că nu ai cum să te descurci financiar fără el.
– abuzul psihologic – te minimizează ca om și, pe termen lung, e cel mai important factor care te va face să te întorci la el. De la jigniri repetate, până la a-ți inlocula sentimentul că ești proastă, nebună, labilă psihic. Că el glumește cu tine și uite, tu ești nebună și îți faci filme. Genul ăsta de abuz te face să să ai sentimentul că e vina ta, ca tu ești problema, ca tu nu știi să faci nimic.
Pentru cele care se învinovățesc de faptul că s-au întors într-o relație abuzivă: nu e vina voastră și nu va fi niciodată. O femeie se poate întoarce și de 5-7 ori în relația abuzivă, iar, dacă există și copii la mijloc, numărul întoarcerilor poate crește. Nu e vina voastră, sunteți victimele unor psihopați care v-au făcut dependente emoțional, mintal și financiar de ei. El e agresorul, tu ești victima, nu va fi niciodată vina ta.
Instrumente care vă pot fi de folos:
– 0800500333 nr de telefon non stop, gratuit, pentru victimele violentei domestice. Oferă consiliere și îndrumări.
– direcția de asistență socială (există în fiecare localitate) vă poate oferi sprijin psihologic și juridic, vă poate pune în legătură cu diverse organizații, vă poate caza într-un centru protejat, vă vine în sprijin inclusiv ca mediator în relația cu poliția.
– În București, asociația Anais pentru sprijin juridic, consiliere, sprijin psihologic, aveau și un adăpost pentru victimele violentei domestice.
– aplicația Bright Sky – o aplicație în care găsiți diverse instrumente, vă arată ce servicii de sprijin găsiți în zona în care locuiți, organizații, cum să faceți un plan de siguranță pt cazul în care trebuie să plecați imediat din locuință, etc. Are și opțiunea de ascundere, dacă vă verifică telefonul, apare ca o aplicație meto.
Take care!
Comentariu beton!49
Am mai povestit pe aici, nu mai stiu cu ce pseudonim :), la un alt articol mai vechi 1-2 ani despre abuzurile in familie. Pe foarte scurt, ca nu despre asta vreau azi sa scriu. Am fost un copil batut constant, batut nu cu o palma la fund ci cu facalet, curea si altele. Din relatia abuziva cu mama am sarit la 18 ani intr-o relatie abuziva cu primul meu prieten. Dar cand esti obisnuit cu bataile, ti se pare normal ca si prietenul sa te altoiasca si am dus-o asa vreo 3 ani. In fine, m-am maturizat, am plecat din orasul de bastina, nu am mai acceptat niciodata oameni violenti in viata mea. Am capatat un simt extraordinar de dezvoltat de a depista oamenii agresivi. Si de aici incepe ce voiam sa spun azi.:)
Am o prietena, am copilarit cu ea, am trecut impreuna prin toate etapele, ne stim de 30 de ani. A fost casatorita, ala a inselat-o, a divortat. Are o meserie care-i cere creier brici,e super remunerata, face fata cu brio. Pare o femeie puternica, independenta, inteligenta, asa-i? Asa si e. De frumoasa va zic eu ca a fost si inca e.
Dupa casatoria esuata a ramas cu teama ca nu e buna, nu suficient de desteapta, de devreme acasa, ca doar de-aia a inselat-o ala. N-a mai avut relatii serioase pana l-a intalnit pe dansul, sa-i zicem Ion. Ion si el barbat de barbat, ceva mahar prin Bucuresti, destept si un tip care parea normal. Dar Ion facea crize de gelozie. Odata s-a enervat si-a dat cu pumnul in perete de si-a fracturat oasele. Altadata a dat un sut unei masini parcate. Eu, cand am auzit povestile, i-am spus-Lasa-l!! Ea nu, ca ea a gresit, ca nu trebuia sa-i vorbeasca de x-ulescu ca doar stia ca Ion e gelos. Au trecut anii, vreo 7, tot cu el. Nu mi-a spus niciodata ca ar bate-o, doar ca se mai imbrancesc.
Nu stam in acelasi loc, dar o data pe an tot ne vizitam. La ei sau la mine. Si n-a fost data in care sa-i vad si el sa nu-i vorbeasca urat, ca unei sclave. Fa-mi patul! Adu-mi vin! De ce-ai pus, mai, asta aici? Nu stii nimic, daca te-a facut ma-ta proasta…Sotul meu, deci a doua pereche de ochi pe langa ai mei, a incremenit prima data cand l-a auzit pe Ion vorbind asa. Ah, nu v-am spus ca au si 1 copil! Se poarta bine cu copilul. Dar ea mi se plange ca fetita a inceput sa-i spuna ca e proasta, ca nu stie ce vorbeste, ca vrea la tati.
De anul trecut, in diverse discutii, ea-mi spune ca sta cu Ion, dar ca ei discuta doar strictul necesar-ce mancam, unde mergem, ce-a facut fetita. In rest, fiecare in zona lui. O intreb daca ii e bine. Spune ca da, ca-l iubeste. Dar ca relatia lor a ajuns acolo unde trebuia sa ajunga dupa 7 ani de rutina. Degeaba ii spun ca dragostea si respectul, daca mai exista, nu se pierd. Pleaca doar fluturasii din stomac, dar nici aia in totalitate si la toata lumea.
Eii, mie mi se pare Ion un abuzator psihic. Nu stiu voi ce parere aveti, dar mie un om care-si desconsidera constant nevasta, chiar in fata copilului, care o indeparteaza de prieteni, fix asta imi da-un abuzator. Da, am uitat sa va spun ca ea era o femeie sociabila, cu multe cercuri de amici/cunostinte, el a strambat din nas la majoritatea,ea a rupt relatiile. Pe mine n-a reusit sa ma dea deoparte, o stiu de-o viata si poate conteaza si ca ne vedem rar, nu ma considera un potential pericol. Naiba sa-l ia…
Comentariu beton!27
Și idiotul din dotare mi-a îndepărtat toate rudele și cunoștințele care nu-i conveneau. Nici la parastasul de 6 săptămâni al cumnatului nu am avut voie sa merg.
Eu si copiii am fost victimele violentei domestice vreo 4 ani jumatate.La fel amenintari spart prin casa de fiecare data cand il invitam sa plece.Cum am rupt tot ..pai dupa ce m-am trezit la birou cu gura stramba gen avc insa era doar capusorul care a facut scurt circuit si nu a mai putut(nopti nedormite, stres, chin etc).Atunci s-a produs declickul si am hotarat sa ii pun capat.A urmat un an jumatate de cosmar usi sparte, masina facuta tandari eu pe la spital de 2 ori insa era evacuat.Politia e de nimic …cu ordin de restrictie nu se deranjau sa apara la apel la 112 ce sa mai multe si marunte.Dupa un an jumatate compania mi-a oferit un post de expat in alta tara asa ca am luat copiii si parasit Bucuresti, tara casa tot.A turbat ca si-a pierdut „jucariile”.Stiu ca statistica spune a violenta domestica si abuzul in mare majoritate se intampla la cei cu situatie materiala precara sau cu putina educatie formala insa nu e asa.Se intampla peste tot.Eu am trait in cosmar autoritatile din Romania gen militia le considera mofturi de femei la ciclu si prostii.Cand m-a lasat lata in casa dupa ce m-a inviat medicul de pe ambulata ,chemat de vecini, militianul ala ma intreaba : ” ce i-ati facut doamna de v-a mutilat in halul asta” ? Medicul de pe ambulanta si asistentul ambii barbati erau in soc l-au luat pe militian la vira cum vb asa cu mine insa l-a durut undeva..
Comentariu beton!33
Pana am scris eu toata polologhia de mai sus, a scris si a rezumat Hani foarte bine semnele abuzatorului, asa cum le-am perceput si eu:
-abuzul, desconsiderarea constanta a persoanei
-izolarea de prieteni si cunostinte.
NagaQ ceea ce ai povestit aici ca ti se intampla azi, acum, mi-a ridicat parul. Te imbratisez si-ti doresc multa putere sa treci peste asta. Cu bine si cat mai repede.
– Voi aveti copil sau sora ta, nu cred ca am inteles bine?
De ce intreb? Fiindca in locul tau as fugi mancand pamantul, in alt oras. Nu are ce sa le faca grav parintilor sau sorei tale. Sicane da. Dar tu esti in pericol. Si orice zic oamenii de bine care n-au trecut niciodata prin asta, si gandesc doar logic si la rece, ca de pilda ca nu trebuie tu sa-ti parasesti orasul si familia/prietenii pentru un nemernic, ca nu trebuie tu sa lasi in urma totul si sa fugi, ei bine, uneori e gresit. Fiindca in Romania nu ai sustinere de la Politie, Tribunale, vecini. Nu ai voie sa-ti aperi casa, daca vine si te ataca si tu-i dai cu caramida in cap, trebuie dupa aceea sa umbli sa dovedesti ca erai in legitima aparare.
-Daca insa ai copil cu el, si el mare mahar in orasul in care stati, atunci lucrurile sunt complicate ca naiba. Primul pas pe care l-as face ar fi angajarea unui avocat bun, din alt oras. Al doilea pas ar fi strangerea banilor. Al treilea pas, as cauta sa gasesc oameni carora le-as putea spune prin ce trec si care nu ar fi de partea lui. As povesti in presa locala, as gasi pe cineva care stie pe cineva care stie pe altcineva sa ma puna in legatura cu un politist ne-corupt. As face plangere penala.
Comentariu beton!16
Nu eu am copii cu el. Sora mea are copil. Deși nici ei psihic nu mai pot duce șicanele lui. Eu nu am nimic cu el. Nici avere, nici copii nici căsătorie. NIMIC. Sper din suflet sa pot scapa de el. Fac demersuri între timp la sfântul secret. Oricum, toată susținerea voastră ma ajuta enorm. Va mulțumesc din suflet.
Comentariu beton!13
Da. Am divorțat la 6 luni după nuntă din motivul ăsta.
Comentariu beton!13
Wow! Pare un soi de record destul de trist. Păi, mai dă niște amănunte.
Am fost toată facultatea împreună și ne-am căsătorit după licență. Și, nu, nu a dat nici cel mai mic semn de violență în toată perioada aia (în facultate). Nu a țipat, nu ne-am certat, nu mai zic de lovit până după „luna de miere”.
Relativ repede după ce ne-am căsătorit, la vreo două săptămâni, a venit prima palmă. Am strâns din dinți pentru că nu știam cum să le spun la vârsta aia alor mei (familie și prieteni) că eu vreau să divorțez. Au fost cele mai urâte 6 luni din viața mea.
A venit momentul tentativei de a doua palmă. Nu a îndrăznit să mă lovească și atunci, dar sentimentul de panică plutea clar în aer, așa că l-am lăsat să plece, „să se răcorească”, am strâns tot ce părea să fie important pentru mine într-un rucsac și l-am părăsit.
A doua zi am demarat procedura de divorț.
Ai să râzi, dar nu el a fost socotit vinovat. Mi s-a spus că trebuia să stau acolo și „să înghit”, că bărbații se mai enervează și că aia e, doar nu m-a omorât, că nu divorțezi pentru o palmă și sentimentul că nu ești în siguranță („auzi tu, sentimentul de panică”, au fost cuvintele mamei mele), „femeia tace, înghite și ține familia unită” și toate rahaturile comunistoide pe care nu cred că sunt eu singura care le-a auzit vreodată în viața asta.
M-am certat cu aproape toată lumea, mai ales cu mama, și am luat-o practic de la zero singură.
Nu regret nimic.
Comentariu beton!31
Salut. Misto articolul, am si eu o nelamurire..E de rahat ca barbat sa pocnesti o femeie, sunt total impotriva acestui lucru, dar hai sa punem situatia inversa, ce faci tu ca barbat, daca nevasta/prietena/iubita iti da o palma? pt ca pnm, nu ai dus gunoiul sa zicem, cum reactionezi, cum vezi relatia mai departe?
Este c-ai citit doar titlul și te-ai uitat doar la poză? Altfel n-aveai cum să nu vezi c-am scris asta: „După cum vedeți, adresarea e la modul neutru, prin urmare, mă adresez și bărbaților, pentru că și ei sunt supuși violenței domestice”.
Recunosc spasit ca nu am citit fiecare rand, insa intreb asta deoarece am o controversa cu un prieten care spune ca el vede altfel o palma data de un barbat unei femei decat o palma data de o femeie unui barbat…si sunt un pic siderat ca e judecata aceeasi situatie in moduri diferite, gen daca eu o pocnesc, plec, sunt un magar idiot, dobitoc, daca ea ma pocneste, hai iubi sa discutam despre asta…prima oara cand scriu, nush sa dau reply la comment 😔
Da, prietenul tău e imbecil. Vilolența e violență indiferent cine o aplică. Sau ce, dacă ajungi în spital după ce te bate o femeie, e spitalizarea mai plăcută? Pe genul „da, mă, oi mânca io cu paiul, dar ai văzut ce cur mișto avea?”.
aici imbecilul
da, violenta e violenta si e condamnabila din orice parte ar veni.
discutia noastra a fost despre o palma, nu despre mancat cu paiul.
ce ai face daca ti-ar da prietena/nevasta o palma?
nu cred ca se poate pune egalitate intre o palma pe care i-o da un barbat unei femei si o palma pe care i-o da o femeie unui barbat. eu daca i-as da nevestei o palma, as pleca singur a 2a zi. in schimb, daca ea mi-ar da, nu as fi asa radical in decizii atat de repede.
un barbat nu poate trai in stres ca o palma poate degenera, o femeie.. poate si de cele mai multe ori prima palma duce la medicina legala.
sunt muulte nuante de discutat aici si nu exista alb si negru aici. totul e gri.
fiecare o judeca cu capul lui, prin prisma experientei sale de viata.
Comentariu beton!13
Tu alegi să crezi ce vrei, eu aleg să cred că o palmă e o palmă indiferent cine o dă.
Nu ai cum lovi omul pe care-l iubești! Pur și simplu inima nu-ți dă voie să ridici mâna! Dacă nu inima, rațiunea! Dacă nu rațiunea… cultura, educația, bunul simț!
Nu este normal să lovești copilul tău, soția ta, soțul tău, partenerul tău de viață. Este sub uman. Nici măcar animalele nu se chinuie așa între ele! Violența ne așează sub regnul animal.
Violența asta cred că are mai multe cauze, toate studiate de psihologie și psihiatrie. Deci ar trebui analizat fiecare caz în parte, mers pe fir și înțeles. Legislația poate ajuta mult. Fără ajutor nu se poate ieși din această capcană!
Am cunoscut de mică multe forme de violență. Am ieșit din ele prin miracol fiind lipsită complet de instinct de supraviețuire. Am analizat, am gândit, am căutat mereu să înțeleg mai ales la maturitate tot ce mi s-a întâmplat, să mă înțeleg pe mine. Și să-mi găsesc echilibrul și identitatea. Cu timpul și cu credința am reușit în mare parte. Dar încă mai am probleme importante de rezolvat.
Cred că era înaintea revoluției când primul ex m-a bătut în casa alor lui. Soacra a deschis ușa de la intrare și m-a ajutat să scap, să fug la vecini. S-a pus în fața fiului, el a spart un geam și și-a rănit mâna. Am înțeles, habar n-am cum, aveam puțin peste 20 de ani, că asta era boală. S-a chemat salvarea și a fost internat la psihiatrie. A urmat tratament. Psihiatra mi-a explicat cum să-i vorbesc, ce cuvinte să nu folosesc.
Toți psihologii și toți psihiatrii sunt de acord că viața noastră depinde de relația noastră cu părinții în primii ani. Acolo este rădăcina noastră.
Comentariu beton!15
Soțul meu nu îmi compune poezii, nu mă surprinde cu nu știu ce cadouri, dar e un partener și un prieten minunat. Iar ca tată pentru copiii mei nu puteam să găsesc altul mai bun. În momentul ăsta dansează cu ei în sufragerie. ❤️
Trebuia să dau reply la mine… Am nimerit în altă parte. Cu ocazia asta, vă salut, doamna GMT și mă bucur că ați trecut cu bine peste cancer! 🤗
Mulțumesc din sufletel, dragă Blanche!
Mă bucur mult că îți este bine!
Mi s-a făcut stomacul ghem și după comentariile de azi. Au mai fost niște articole pe blog… Eu nu pot să văd filmarea, nu am atât sânge rece în instalație.
Referitor la ce a scris Edelweiss mai sus, la mine în familie așa a fost: tata nu ne-a atins nici măcar o dată cu o palmă, mama în schimb ne mai altoia (câte-o palmă sau două pentru care nu am acum niciun resentiment; am pentru altele 😁). Dar am o prietenă pe care taică-su o bătea cu celebra curea în copilărie până o lăsa lată pe podea, din cele mai banale motive. Mama ei a murit de cancer, deci nu prea avea cine s-o apere.
În cele câteva relații pe care le-am avut până să îmi întâlnesc prințul la 30 de ani, am dat și eu peste un individ psihopat. Până să ne mutăm împreună nici măcar nu mi-am dat seama că are probleme cu alcoolul. Era tot lapte și miere, nimeni niciodată nu îmi compusese poezii până la el. Au urmat nenumărate certuri, într-o noapte m-a împins în perete și a urlat la mine cu spume la gură. Nu m-a lovit, dar am înțeles atunci că nu ar mai fi durat mult. Am încercat să îi explic a doua zi că nu putem continua așa, de fiecare dată își cerea iertare într-un mod în care nu puteai să nu-l ierți. Așa că am fugit când era la serviciu, exact cum spunea cineva mai sus. A durat doar trei luni până m-am dezmeticit. Dar cred că e cu atât mai greu cu cât trece mai mult timp și există și copii în relație.
Multă putere și curaj celor care sunt acum în relații abuzive. Să ieșiți cu bine cat mai repede!
Cel mai mult urăsc oamenii violenți! Le-aș da bătaie grav!
Am mai povestit pe aici că odată m-am băgat între un cuplu. Nu l-am lovit pe tip dar l-am tras mai puternic și l-am dat cu cracii în sus. Ghici ce! M-am trezit cu o geantă în cap de la victimă! Din păcate unele persoane își merită soarta!
Comentariu beton!11
Tatal meu a avut probleme cu alcoolul, avea perioade de 2-4 ani cand bea aproape zilnic si facea scandal si apoi vreo 3 ani era „painea lui dumnezeu”, stresul la care am fost supusi noi copiii a fost enorm, pe mama nu a putut sa o loveasca asta pentru ca intervenea unchiul, fratele tatei care locuia gard in gard cu noi sau fratii mei mai mari (eu sunt cea mai mica). Mama a fost rugata/implorata de fratele ei sa se desparta de tata si sa mute la casa parinteasca (deja bunicii nu mai erau in viata), casa care era la o distanta de aproximativ 1 km de casa unde a locuit cu tata dar a refuzat cu vechea „problema”: ce va zice lumea? desi sora tatei (care locuia langa noi ) divortase de sotul ei.
Tata nu m-a batut niciodata dar facea scandal, de fiecare data cand aud ca cineva vorbeste mai rastit sau mai tare ma crispez.
Emotional sunt o epava (desi au trecut mai mult de 30 ani de la abuzul emotional la care am fost supusa), am iesit din relatii doar pentru ca persoanele cu care eram aveau tendinte spre a deveni alcoolice, chiar discutam saptamanile trecute cu o prietena despre traumele mele din copilarie si am sfatuit-o sa iasa din relatia/casnicia ei acum cat mai poate si copilul e inca mic si nu va fi afectat emotional.
Alice, îți recomand să urmărești pe YouTube pe Menis Yousry. Are câteva interviuri foarte interesante. Situația cu tatăl alcoolic este poate cea mai traumatizantă pentru un copil! Greu îți revii. Nu este imposibil totuși. Și Edith Kadar are materiale bune despre traume și cum pot fi depășite.
Tată alcoolic și eu am avut, și noi- eu și frații mei. Greu tare! Mulți copii își roagă mamele să divorțeze, ar avea vieți mai bune cu părinți separați.
Procesul refacerii sufletești este complex, dificil. Probabilitatea de a trăi experiențe similare este foarte mare. Ce pot spune? Că dacă lupți cu acești demoni, la capătul drumului te așteaptă o surpriză de o mare splendoare! Nu trebuie rămas prea mult timp în mocirla interioară! Acum, mai mult ca oricând, sunt informații, există abundență chiar în internet de materiale. Curaj!
Boss, mecanismul violenței, in general, e complicat. Iar cel al violenței domestice e f complex. Un psiholog ți-ar putea explica mai bine și mai clar. Violența este – cred – în codul nostru genetic, e parte integrantă din fiecare dintre noi. Și nu, nu are legătură cu educația. Sau cu instrucția. Are legătură cu capacitatea de a ne controla instinctele și pornirile. Cu ceea ce se numește – sau eu cred că ar trebui sa se numească – civilizație. Violență nu înseamnă numai violență fizică, după cum ai zis și tu. O palmă, sau chiar o bătaie zdravănă, lasă niste urme…care până la urmă trec. Eventual, rămân semne și cicatrici. Ce te faci insa cu traumele psihice? Alea nu trec niciodată. Este…greu de înțeles. Și nu tine de capacitatea intelectuală sau empatică. Pur și simplu, o persoană violență nu va putea niciodată să înțeleagă cum reușește să se abțină una non-violenta, și nici invers.
Și ca să îți răspund și la întrebări: nu am lovit niciodată o femeie sau un copil (cred că nu se pune la socoteala că, pe când aveam cca 16 ani, făceam karate și am fost pus de instructor sa lupt cu o fată, nu? Era cu 2 ani mai mare, era mai avansată, se pregătea pentru un concurs, iar el s-a gândit că ar fi o pregătire buna pt ea sa lupte la antrenament cu cineva mai puternic decât ea. Dacă se pune…well, pe ea am lovit-o. Când am apucat, mai mult m-a lovit ea pe mine, dar asta e altă poveste). O singura data a încercat o parteneră să mă lovească…i-am prins mâna și i-am zis „mai încearcă asta odată, și o să îți arăt eu ce e aia bătaie, numai ca să știi”. Nu a mai incercat, nu am mai discutat niciodată despre incident
Mircea, și ce anume în om controlează instinctele? Educația nu, intelectul nu. E in codul genetic? Vai de mine! 😀 Fii serios!
@GMT, sunt f serios. Educația te poate ajuta sa controlezi, dar nu e o garanție. Cât despre afirmația că violența este în codul nostru genetic… violența ne place. Ne uitam la sporturi violente (și nu mă refer numai la sporturi gen box, MMA, etc, uită-te la un meci de handbal de ex…sau chiar la tenis, până la urmă ESTE despre lovituri…ok, energia e canalizată spre lovirea unei mingi, dar e o forma de violența, până la urmă). E o violența controlată și oarecum nevinovată… cum am zis, un psiholog ar explica mult mai bine. Toată istoria omenirii are la baza violența…într-o formă sau alta. Și agresiunea…sau agresivitatea, dacă preferi. Mai zici că nu face parte din noi? Că nu stă, latentă, in fiecare dintre noi? Poți afirma că nu ai simțit niciodată impulsul să lovești pe cineva? Că nu ai dat niciodată o replica usturătoare, știind că va durea, și dorindu-ti să doară cat mai tare? Sau că ai făcut asta, întotdeauna și fără excepție, numai în „legitimă apărare”? Și apărarea asta a fost întotdeauna reală, nu o fi fost niciodată doar in mintea ta? Despre ce vorbim aici?
Mircea, nu ai idee câtă lume suferă din cauza violenței! Violență care este de foarte multe feluri. Și tăcerea poate fi agresivă, singurătatea…aia în doi mai ales, indiferența. Disprețul.
Deci dacă lumea suferă, înseamnă că violența este împotriva omului, împotriva sufletului și nu de partea lui! Nu este înscris în codul nostru genetic răul.
Sporturile de care zici sunt energii fizice în mișcare. Pumnul dat unui copil, unei femei sunt energii psihice în mișcare. Frustrare. Ignoranță. Răutate. Slăbiciune. Ciudă. Complexe de tot felul. Răni.
Despre asta vorbim!
Mircea, da, agresivitatea, ca si multe alte instincte, este inscrisa in codul genetic ca mecanism de aparare si intimidare. Fara agresivitate nu se pot purta razboaie, fara agresivitate nu-ti poti apara pruncii si glia stramoseasca. Agresivitatea este parte din noi, ne-a format in timp si suntem ce suntem si datorita ei. Agresivitatea trezita la timp ne salveaza viata. Dar trebuie sa apasam pe Stop cand nu trebuie sa cucerim teritorii si sa aparam viata celor dragi. Asta face diferenta dintre om si bestie. Cand zic bestie, nu ma refer la animale, ma refer la bestia de om!
MissLi, ai pus punctul pe i. Sau mă rog, pe j, că pe i îl pun numai eu 😂😂😂😂. Agresivitatea, violența, sunt mijloace de apărare. In cazul unora, funcționează defectuos. Sau poate exacerbat. Nu știu să explic exact, că nu sunt psiholog, dar undeva, in mintea lor, ei se apără. Își apără „onoarea” (nu vreau sa dezbat ce onoare aperi făcând chestii total neonorabile, pt asta am pus ghilimelele), pozitia alfa in cadrul familiei…naiba știe ce or mai crede ei că apără. Dacă stai de vorba cu ei in momentele normale, vor abunda explicații de genul „am lovit-o pentru că m-a făcut de râs”, sau „ca să știe cine e șeful aici”. Niciunul, nici măcar unul, nu va spune „am lovit-o pt că pot și nu are cum sa se opună”. Atenție, înainte să îmi săriți in cap, luați aminte: nu ii scuz și nu ii apăr. Incerc sa dau niste explicații pentru faptul că un om, in alte condiții simpatic, plăcut, poate chiar fermecător in unele situații, devine bestie in altele.
Nadaq, daca nu ai nimic in comun cu el, copil, casatorie, avere, atunci pleaca. O sa-ti spun succint povestea mea cu fostul si poate te ajuta.
Eu 18 ani, el 23. Eu la liceu, el in campul muncii. El frumos de pica, fermecator cu toata lumea. L-a vrajit si pe portarul liceului in asa fel incat ma astepta la liceu in fata usii de la clasa, la etajul 2, desi strainii n-aveau voie sa intre. Mie mi se parea romantic si super cool ca am un prieten cu 5 ani mai mare care, uite, ma asteapta la usa, e topit dupa mine. Peste ani, rememorand totul, mi-am dat seama cat de posesiv era. La facultate la fel. Nici nu apucam sa scot 2 cuvinte dupa cursuri cu colegii, ca venea el si ma lua. Relatia era un melanj de declaratii de iubire si batai. Se purtau pe atunci jambierele pana deasupra genunchiului. Si hai sa mergem la ziua unei prietene. Mi-am luat un tricou negru,sarafan din piele (eram punkista ), ciorapi subtiri, jambierele si bocancii. Intra el in camera, ma vede, imi da o palma si ma ia pe sus, ma pune in fata oglinzii din hol si-mi zice-uita-te la tine! te-ai imbracat ca o curva! Nu mai mergem nicaieri. Am sunat-o pe Laura sa-i spun ca nu mai pot ajunge la ziua ei ca nu ma simt bine… Altadata am terminat cursurile la 8 seara, a venit sa ma astepte si i s-a parut ca eram prea apropiata de un coleg cu care doar vorbeam si ne uitam impreuna peste notitele mele de la seminar. A urcat scarile si fara sa zica nici salut, nici ce faci, l-a imbrancit pe coleg, amical parea, l-a imbrancit de umar si a spus razand-ea e a mea, stii, nu? Mai tarziu a trecut si la rasturnat de mese in bar, la spart pahare in mana de nervi, la a ma tari efectiv din locuri publice, gen casa studentilor…Dar il iubeam asa cum il iubesti pe Primul…Si orice facea, ma intorceam la el. Si cand am terminat facultatea efectiv am fugit din oras, fiindca am realizat ca eram intr-un cerc vicios. Nu puteam nici cu el, nici fara el. Am plans si m-am topit pe picioare, si-o zic la propriu, nu la figurat, dar am scapat.
De-asta iti spuneam, daca nu ai un angajament, copil, casatorie, Pleaca!
Daca din varii motive nu vrei sau nu poti sa pleci, atunci ia-ti masuri de autoaparare. Cel mai simplu e un spray.https://www.military-shop.ro/catalog/spray-uri-paralizante-86 Existau si 1996, cand eram cu fostul, l-am folosit, asta e alta poveste, doar ca aveam 46 kg, iar el 70. S-a cocarjat de durere, i-am dat fix in ochi, dar m-a prins cu bratele si m-a tarat prin toata parcarea…Apoi de pe mainile lui a ajuns sprayul si pe mainile mele si cumva si pe ochii mei. Ustura ca dracu. Asa ca nu stiu cat te-ar putea ajuta, dar e mai bun decat nimic…
Ideea e ca daca el un tip obsedat si violent, n-ai decat 2 variante. ori pleci, ori il infrunti.
Comentariu beton!16
Dali, NadaQ nu poate pleca pentru că dacă pleacă pune în pericol pe mama ei, pe soră, pe nepoțel. Nu este căsătorită dar relația în care este o ține legată în lanțuri pentru că individul ăla e periculos. Nu-l pot numi bărbat!
Femeia ca obiect! Poveștile voastre seamănă foarte mult. Posesiune, relație toxică, codependență. Iubire bolnavă. Tu ai reușit să fugi, să te eliberezi. Te simt puternică. Ai putea învăța și alte tinere să se salveze. Trebuie educație și luptă pe toate căile.
am citit tot; sunt îngrozit și mai decis ca oricînd ca fiica mea să înceapă de pe la 7-9 ani cursuri de autoapărare (kempo militar mi se pare cea mai bună opțiune); vreau să se poată apăra singură și vreau să devină un adult echilibrat care să facă alegeri conștiente și corecte.
despre subiectul de astăzi…no further comments; e în mine un amestec de milă, furie și neputință…
Comentariu beton!15
GMT- Nadaq trebuie cumva sa se rupa de relatia asta. Chiar nu cred ca-i pune in pericol real pe parinti, sora si nepotel. Sicane da, sunt convinsa ca vor fi, asa cum a si povestit de altfel ca s-au intamplat deja. Dar nu cred ca se va ajunge la violente cu rudele sau mai rau. Stii de ce? Ca abuzatorii astia, care par educati si fermecatori si stilati restului lumii, tind sa-si pastreze imaginea asta.
Daca Nadaq e mai puternica decat eram eu la 23 de ani, atunci sa ramana in orasul in care e nebunul. Nimic gresit in asta. Dar trebuie sa se pregateasca pentru toate fazele de rahat pe care i le va face. Fiindca vor fi. Ia imagineaza-ti ca-si face un prieten nou. Si vine nebunul, rastoarna masa si-i da un pumn noului prieten. Ce sa faca Nadaq? Sa spuna fiecarui nou prieten sau chiar amic, stii, am un fost nebun, s-ar putea sa vina sa te bata? Sa traiasca cu frica in san ca dupa nu stiu care colt de bloc o vede nebunul? Si orice gest facut de ea este exacerbat si motiv de violenta?
Daca e suficient de puternica, cred ca poate. Eu n-am putut.
Dali, ea explică cum e individul și cum acționează. Are relații și acționează prin alții. A rupt cu el, a plecat dar a trebuit să se întoarcă. Cred că este puternică dar are mamă și soră cu copil de apărat. Ar fi nevoie acolo de un bărbat puternic dar uite că lipsește. Asta este și puterea individului care se hrănește cu slăbiciunea femeilor singure.
Dragilor…. va mulțumesc din suflet pentru suport. Recunosc ca m-au ajutat enorm sfaturile voastre și poveștile de viața. Am un plan, merg pe el pe brânci….va țin la curent. Am obținut doar programare la audiență la șef și m-a uimit ca intr-un timp foarte scurt. Sa ne auzim cu bine. Încă mi-i foarte frica. Și sunt extrem de stresată. Dar sunt hotărâtă sa merg pana in pânzele albe
Îți ținem pumnii cu toții! Suntem o comunitate de suflete de partea ta, cu tine! Comportă-te ca și cum nu ai fi stresată, ca și cum nu ți-ar fi frică! Fii actriță! 🙂
Milioane de femei au trăit ceea ce trăiești tu acum. Când vei depăși acest coșmar, te asigur, din experiență, că vei fi foarte mândră de tine. Și mai puternică! Te admir foarte mult pentru că te gândești la mamă, la soră, la nepot. Așa și trebuie! Egoismul este o trăire inferioară.
Dumnezeu să fie cu tine!
Bai, oameni buni…cred ca as acoperi cu un comentariu toata pagina lui Vasilescu. Dar…da, abuzul e crunt. Sa va fereasca divinitatile in care credeti, de un abuz fizic sau psihic. O sa incerc sa rezum cat pot de mult, sa nu ma intind cat China totusi. Pe la 19-20 de ani asa, am intalnit un fat-frumos, ma si gandeam mi-a pus ‘mnezo mana-n cap, gata, asta ii. En fin, dupa vreo primele 2 luni, deja nu mai era lapte si miere. Eram inca in scoala militara atunci, la vreo 300 km de satul parintilor unde stateam. Veneam acasa vrand-nevrand in fiecare weekend, dar nu la ai mei, la el, ca nah, „ce faci, vrei sa ramai in weekend acolo, sa te fwti cu aia”. Fratilor, batai ca alea n-am crezut ca o sa iau in veci, lesinam, ma trezeam, incepea sa boceasca ca in titanic, ca nu mai fac si etc, dupa 2 ore incepea iar. „lasa ca stiu eu ca tu te fwti cu aia in camin, ca esti cwrva, ca ma duc la ai tai la poarta si le zic ca esti o t*rfa” si cate si mai cate. Ajunsesem in asa hal de nu mai puteam sa ma dezbrac in camera in camin pt ca eram plina de vanatai si ce naiba puteam sa le zic fetelor, beau mult si cad intr-una? A durat cam vreo 6 luni nebunia asta, m-a fortat sa le spun multe lucruri urate alor mei, care habar nu aveau ce se intampla cu mine. Ma ameninta ca da foc la casa, aveam 19 ani, speriata ca de bombe, ce stiam eu…intr-un final, cand m-a sunat intr-o zi sa-mi spuna sa ma duc la el, am zis nu. Un mare si clar nu. Au inceput amenintarile, ca fac si dreg si aolo la ai tai. I-am raspuns ec, te astept si i-am inchis. N-a facut niciodata nimic, dar durerea a ramas si traumele si visele urate. Si mai ales amintirile in mintea alor mei.
Cu abuzul psihologic e insa mai rau. In ala inca sunt prinsa si acum, azi, in momentul asta in care va scriu. Individul e in spatele meu, in pat, eu scriu de la birou. Noroc ca nu vorbeste romaneste ca altfel n-as scrie deloc. Si e chiar prima oara cand scriu sau povestesc cuiva despre asta. Exact ca acum 10-11 ani, frumosul a durat undeva la 2 luni, ca un facut. Omul arata bine, e destept si cu je ne sais quoi-ul ala. Dar degeaba daca inauntru esti ca un tomberon care n-a fost golit de fo 3 luni. Ca sa scurtez problema, trebuie sa traiesc cu niste traume din trecut, care nu au fost vindecate la timp si chiar deloc, care au repercusiuni asupra mea. Lipsa de incredere, amenintari constante, nu s-a ajuns la violenta fizica decat o data si aia am fost eu, n-am mai rezistat si i-am tras un pumn, ma rog, ce daune sa fac eu la 51 de kg si bolnava. Pt ca da, din noiembrie 2019 si de la 75 de kg am ajuns acum in martie 2021 la 51 de kg, hiperglicemica si bolnava de boala Graves (boala autoimuna, de la tiroida). E crunt, in fiecare zi plansete ca la azil, reprosuri care mai de care, in conditiile in care am renuntat la tot in Romania si am plecat pt el. Nu am pe nimeni, nu vorbesc cu nimeni, in decembrie am pierdut si jobul din cauza lui, pt ca mi-a amenintat managerul si a cam distrus o parte dintr-un magazin pt aceeasi firma pt care lucram. Eh, long story…sunt mai multe de spus…deja m-am intins dar…sunt sigura ca va exista o iesire din asta. Momentan nu o vad decat pe aia in care plec de aici in 4 scanduri sau aproape. Pana atunci…fratilor, luptati pt voi! Femei, nu acceptati niciodata abuzuri,nu conteaza de care. Stiu cat e de greu, inteleg mai bine decat oricine durerea crunta care va arde pana in maduva. Dar nu acceptati mizerii, sunteti mai bune de atat si meritati mai mult! Pt mine cred ca e deja cam tarziu, dar macar voi, care mai aveti timp, luptati!
va imbratisez tare pe toate! si sa ne auzim cu bine!
AnnaD ….. și pentru tine o sa ma zbat sa reușesc. In sensul ca o sa fac tot ce tine de mine sa ies de aici. Sunt intr-o stare continua de stres și spaima pana când ajung la poliție de nu va Imaginați. Dacă nici ei nu ma pot ajuta…. doamne, nu vreau sa-mi imaginez ce va urma. Oricum, oameni buni, ceva trebuie făcut la legislație și aplicarea ei. Nu e normala relaxarea asta privind violenta domestică.
@Sorina îți mulțumesc din suflet. Am unde sa plec. Doar trebuie sa plec. Și sunt in proces de facere al lucrurilor, pt ca trebuie făcute cu cap de data asta. 🤗🤗🤗🤗🤗🤗
NagaQ, am tot citit ce-ați scris tu și AnnaD și m-am tot gândit la situațiile în care vă aflați. Vă rog din suflet pe amândouă ca, pe lângă ce faceți deja, să nu excludeți varianta de a cere și accepta ajutor suplimentar, inclusiv de aici. Pe lângă susținere morală și diverse alte forme de suport care se pot oferi individual, cred că și la nivel de comunitate vasilesciană am putea să punem umărul. Poate că nu e locul și momentul acum pentru detalii, dar dacă vreți și puteți comunica și în privat (musai în condiții de siguranță pentru voi), nu ezitați să apelați la MV pentru a intra în legătură.
@Nicoleta … mii de mulțumiri pentru intenție. N-o sa ezit sa cer sfaturi și ajutor dacă ma depășește situația. Pt. Cine vrea sa ia legătura cu mine, adresa de mail este. … [email protected]
Vineri am programare la șefimea din poliție. Nu știu ce o sa rezolv dar aștept ziua aia ca pruncii ziua de Paști.?
Pe mine m-a ferit Dumnezeu de asa ceva (sau poate m-am ferit si singura) dar am vazut in familie. Desi n-am stat cu ambii parinti in casa decat 6 luni, si alea cu vacantele si sfarsitul de saptamana la bunici. Atat de bine mi-a ramas totul in minte incat de vreo 20 de ani nu mai stiu nimic de cel care, teoretic, e tatal meu. Si eu sunt singurul copil.
La cativa ani de la divort m-a intrebat cineva daca nu ii reprosez mamei ca a divortat iar replica mea a fost „II pot reprosa doar ca n-a divortat mai repede”. Aveam vreo 11-12 ani.
Cu mama sunt, logic, si acum in relatii foarte bune.
Am avut parte de abuz emoțional in tinerețe. La un moment dat el a aruncat cu un bocanc după mine și atunci am hotărât sa dau divorț.
Abuzul emoțional este total nebagat in seama in România. Dacă te plângi de abuz emoțional romanii spun ca o duci prea bine și faci mofturi.
Când el a aruncat cu bocancul după mine (noroc ca am foat rapida și m-am ferit) am zis pana aici. De la bocanc pana la prima palma nu mai mult și uita așa aluneca bulgărele la vale și se face ditamai avalanșa.
Am vorbit ulterior cu fostul și am zis ceva de genul ca acum sunt mai matura și nu as mai accepta abuz emoțional și el a zis ca mi s-a urcat la cap (sau ceva pe linia asta).
Din păcate bara este foarte jos in România când vine vorba de ce oferă un bărbat unei femei intr-o căsătorie (probabil ca și invers). Mulți spun ca dacă el aduce bani in casa, nu te Înșeală și nu te bate este îndeajuns.
Ce sa pomenești de nevoi emoționale, respect, susținere reciproca, nevoie sexuale, etc… astea sunt frivolități.
Uite așa am pierdut 10 ani aiurea pt ca aveam pretenții mici. Așa am fost educata. După zece ani am zis ca merit mai mult.
Eu am iesit dintr-o relație de multi ani cu moralul la pământ. Am trecut prin toate formele de abuz pe care vi le puteti imagina. Imi amintesc cu groază de un moment in care mi-a spus ca ma poate face sa dispar si nimeni n-o sa știe nici unde sa-mi aprinda o lumânare. A fost crunt, cu vânătăi pe tot corpul am mers la IML pentru a obtine certificat medico – legal. Empatie 0 din partea autorităților. La poliție mi-au spus ca ei nu intervin decât daca ii sun când ma loveste, oare cum? La IML m-au întrebat dar ce ati făcut de va bate asa? Avocatul l-a mituit pentru a obtine amânări peste amânari, amenințări la telefon, dublate de rugăminți de împăcare. Nici acum, dupa niște ani nu ma pot gândi la o alta relație. Pur si simplu incep sa tremur si atunci cand se apropie de mine un bărbat necunoscut. Eu as fi apreciat sa intervina cineva, oricine, dar intr-un oras mic mai bine iti vezi de treaba. Nu-i asa ca in casa lui fiecare face ce vrea?