Urletele se auzeau încă de jos din subteran. Când am ieșit, am dat peste doi cetățeni (un mascul și o femelă) care se porcăiau ca la ușa cortului. El îi zicea niste chestii care conțineau și cuvintele „curvă jegoasă”, iar dumneaei îi replica și ea cu niște vorbe deloc ortodoxe din care se putea înțelege pe alocuri expresia „animal impotent”. Exact ce vă ziceam, gingășii d-astea de familie tradițională.
Treaba e că fix când am dat cu nasul de cei doi mândri români, duomnul animal impotent tocmai trecea de la înjurături la chestii mai aplicate. Gen i-a proptit femeii una peste umăr de-a deplasat-o binișor în spațiu și timp. Părerea mea e că țintise spre falcă, dar a lovit prost. Pentru că nu voiam să asist și la o tentativă mai reușită, hop, m-am bagat rapid în fața femeii, timp în care cu o dexteritate demnă de băieții ăia care fac magie pe la televizor, am scos și telefonul din buzunar ca să sun la 112.
În timpul ăsta, un tip care urcase în spatele meu pe scara rulantă s-a băgat în fața cetățeanului denumit mai sus „animal impotent” și încerca să-l imobilizeze ca să nu mai facă vreo nefăcută. Aproape reușise. Moment în care m-am întors spre cetățeanca agresată domestic, cu gândul s-o întreb dacă se simte ok și cam cum ar vrea să procedăm în continuare. N-am mai apucat. Și nu pentru că brusc îmi pierise darul vorbirii sau ceva, ci pentru că, de nicăieri, jbam, m-am pomenit cu o mare geantă peste căpățână, însoțită de gingașele și nepieritoarele cuvinte:
– Da’ ce te bagi tu, bă jegosule, între mine și bărbatu-meo?
Și-a ridicat geanta să-mi mai dea o dată la țeastă.
Moment în care fratele vostru a hotărât pe loc că nu poți să-i faci bine omului cu forța, și-a dus degetele la tâmplă, a salutat politicos și s-a cărat în treaba lui. Pentru că, nu-i așa, cine sunt eu să mă bag într-o viață de cuplu prefectă?
Da, tovarăși, asta este țara în care trăim, asta este țara în care s-a inventat expresia unică în tot acest Univers infinit: FACEREA DE BINE FUTERE DE MAMĂ!
P.S. Ca să n-avem vorbe și comentarii inutile, nici cetățeanul, nici cetățeanca nu erau de naționalitate conlocuitoare.
Glumind putin…Cred ca erau intr-un fetish pe roluri sau cineva s-a uitat prea mult la „50 de umbre” si pun destul de prost planul in actiune.
Comentariu beton!49
@Radu, esact.
@Radu, da, prost regizorul. Parcă unu’ dintre ei trebuia să fie cu bilele alea…
Comentariu beton!14
Bă,Vasili eu am mai povestit aici ca in blocu’ in care stau ai mei sunt doi carcaleți din astia.El o lovea in serii scurte pe casa scării,ea orăcăia ca Tarzan in toate ecranizarile.Eu coboram,l-am fixat pe strâmb cu o directă de dreapta si apoi o ștearsă la ficat si in cădere un genunchi in dentitie.E, aia zgâriată si învinețită a chemat miliția,ca l-am lesinat pe cocosatu ei.Toti locatarii au declarat voiosi că ala a sărit la mine când am încercat să-i despart.Am luat totusi amendă ca băeatu’.L-am mai bătut pe mutește de două ori asa pentru distractia personală.Acu cand mă duc la ai mei si vede că urc fuge ca insetatu după oaze,direct in casă.
Comentariu beton!180
@edelweiss, slab, m-așteptam să-l pui să le facă cumpărăturile săptămânale alor tăi. Pe banii lui, evident.
Ce să zic….ai scăpat ieftin.
@Anouk, evident. Acum puteam să mănânc cu paiul.
@Mihai, sau puteai să ajungi să vezi cum e să bei bere cu paiu’.
Comentariu beton!32
@Anouk, ahahahahahaaaaaaaaaaaaa.
@Anouk, chiar vreți să sughiț în fiecare zi?
???
Comentariu beton!22
Mai trebuia si replica din partea lui… finuț, cât să echilibreze discuția: ‘ Da’ de ce pui palma pentru ea bă? Dă unde o știi? Te f*ți și cu ăsta fă? Ia stai bă așea..’
Comentariu beton!141
@Miki, iată un scenariu perfect plauzibil.
Qui s’aime se taquine 😛
Comentariu beton!46
@George, asta-i.
Sau varianta mai extinsa: les amants qui se disputent s’adorent!
PS: Mihai, mi-e ca te ajung blestemele dolofanutelor!
Comentariu beton!13
ej slab, hipstăre! Fugi aşa degrab’ de-o paporniţă ca elifantu’ dă şuarec!
Mergi în peaţă, te învaţă băiatu’ ăla d-acolo cum e treaba cu replica după un ghiozdan în mufă 😉
Comentariu beton!35
…si asa-ti trebe dacă bagi din peniță articole care fac orice duamna să-si bage pwla ca orice birjar respectabil.Mare răbdare ai avut ieri.
Comentariu beton!29
@edelweiss ieri a fost ieri, case closed, te rog! Redeschidem cazul cand voi gasi momentul si pedeapsa potrivita pentru domnul Miai. Tineti aproape 😉
Comentariu beton!24
@Vera, păi, na, m-am gândit să nu le sparg casa oamenilor.
@Mihai csf, cois, dacă eram şi eu acolo, sunt convinsă că mă împingeai la înaintare. 😉
@Vera, apăi dacă nici tu nu-i linișteai nu știu cine o mai făcea.
Acu depinde și ce bine faci și cui. E ca la băiatul ăla amabil care vede o bătrână așteptând la zebră, o apucă de braț și o trece strada… la care băbuța îi zice „Mulțumesc maică, da’ eu doar îmi trăgeam sufletu’, nu voiam să traversez.”
Comentariu beton!40
@catalin, sau celălalt în care-o împinge pe scări și-o întreabă unde se grăbește.
Te-a mâncat niţel. Ahahahaaa! Bine că nu ţi-ai luat-o mai grav.
@GabiI, umpic de tot.
În loc să filmezi ca toată lumea, te-ai apucat tu să intri in filmarea altuia…
Comentariu beton!59
@Ananas, filmatul is so last year. Puteam să fac live, bă!
Nu cumva sa strici filmarea altuia? Cine stie cum reactiona daunatorul biped dupa receptia mai sus-pomenitei papornite…
Ca sa nu mai zic de „za vieri biest/most viued” dupe iutub?
Unde-i băi frate sfânta Miliție dă dinainte de ’89 care după ce vă lua la poceala pe toți, și pe el si pe ea și pe voi care v-ati băgat și pe aia care cascau gura, și după ce vă cocoșau cu bătaia să vă întrebe candid : ” și acu să spuneți ezact ce s-a întâmplat ” , de nu mai știai după atâta bubuiala dacă ea sărise la el , sau el la tine, sau amandoi la ăla care vindea petarde
C-așa vă trebuie la voi ăștia, care cu diferite machiaverlîcuri și subtexte și blocuri ,vă băgați să spargeți casele oamenilor
Comentariu beton!102
@Colnele, exaaaaaaaaaaaaaaaaaaact!!!
Și mai vorbește lumea că românii „e” fără inimă și nu se bagă la faze de genul. Păi după ce pățești așa ceva, să nu îi lași să se rupă intre ei ca niște câini flămânzi? ?
Comentariu beton!21
@Marius, well…
Mda….fazele astea cam tin in frau dorinta de a ajuta sau interveni. Tot respectul pt voi ca ati intervenit, chiar daca n-ati avut succes ?
Comentariu beton!14
@Eliza, îți dai seama că mă voi gândi de două ori de aici înainte. 🙁
Bre,Vasili,da’ ia da tu pe gușa cum te-au tăiat două basculante de transpirații si pompa adrenalina in tine ca măciucarii la starlete in filmele porno,când într-un acces dement de curaj ai scos tu smartfonu’.
Comentariu beton!24
@edelweiss, bă, ca să nu mint, exact așa a fost, dar abia după ce-am plecat de acolo. Că fuse prea rapid totul ca să apuc să transpir.
Eliza
Da de ce să n-ajuți dom’le ?
Te duci.frumos la el când o captuseste p-aia, și-l intrebi :
-nu vrei să te-ajut cu ceva boss, uite tocmai mi-am luat o coadă nouă pentru lopată
Comentariu beton!41
@Mihai, știu că pentru tine nu a fost o situație hilară, dar pe mine tot m-a umflat râsul văzând cu ochii minții cum ți-a dat aia la căpățână. Oricum, respect pentru tine că ai intervenit.
Comentariu beton!25
@Ana G., parcă îl și văd pe maestru rostind: nu în ochelari, nu în ochelari !
Comentariu beton!73
@Ananas, gizăăăs, am râs cu clăbuci. :))))
Păi și ce, bă, n-aveam dreptate? C-am dat 1000 dă lei pă ei.
@Mihai, săracule! Cum, mă, să asortezi dăcât 1000 dă lei la fuchsia?
Comentariu beton!22
@didino, era o perioadă financiară mai grea, abia dădusem 2000 de lei pe-o poșetă asortată la converși.
Mihai, eu eram tipul din spate care l-a tinut pe ala. Dupa ce ai plecat au facut scandal si mai mare urlau la toata lumea care se oprise, ca de ce se baga intre ei. Am plecat si eu ca nu mai avea nici un rost.
Comentariu beton!53
Stelian,respect mane.Acu’ explică-i si lu’ Vasili ca dejtele pot fi folosite in situatii de-astea si altceva in afară de butonat smartfoane.
Comentariu beton!17
@edelweiss, boss, cumva mi s-a părut mai important să nu mai încaseze duamna femelă încă una șî m-am băgat între ei. Ce voiai să fac, să mă duc la ăla și să-l pocnesc direct? Fără glumă acum, de ce să fi făcut asta?
Vasili,dacă-l lesinai pe ală sigur nu m-ai dădea.Cea mai mare greseala este sa te bagi la mijloc într-o cafteală.Îl tragi pe unu in somn si apoi vezi.
Comentariu beton!16
@edelweiss, atâta lucru știu și io, man, dar aseară am considerat că totuși vorbim despre un bărbat și o femeie, nu despre o cafteală.
@Mihai, gresit ! Avem drepturi egale ! Să încaseze în mod egal !
Comentariu beton!35
@Stelian,pentru noi muritorii de rând,care nu l-am văzut pe Maestru în carne și oase,ne poți confirma că este un om normal sau este o plăsmuire a unui creator de modă nebun?
Comentariu beton!20
Multumesc, edelweiss. Sa stii ca eu m-am dus la ala tocmai ca am vazut ca Mihai deja o proteja pe femeie.
Paco, exista, exista, din pacate n-am retinut cum era imbracat ieri. Parca in ceva negru.
Comentariu beton!13
@Stelian, da, exact, în negru. Așa că să-i mai aud io p-ăștia cu fuchsia lor. Se-aude domnu’ @edelweiss și domnu’ @Paco?! Eram ÎN NEGRU!
Probabil in negru-bombon.Poseta ce culoare avea?:))
Comentariu beton!27
Vasili,erai in NEGRU?Și negru’ ală avea un nume,ii plăcea?
Comentariu beton!28
@edelweiss, ăla e ALT negru.
Vasili,adică-s doi negri?Da’ ce faceti voi,Oreo?
Comentariu beton!26
@edelweiss, nuuu, că-i folosesc pe rând.
Asta îmi aduce aminte de o chestie din cărțile lui Sven Hassel, când unul o alerga pe nevastă-sa cu un topor, unul din personajele principale, Legionarul parcă, îi înfinge un cuțit în piept tipului, iar tipa începe să urle și să-i facă „criminali” fiindcă i-au stricat „distracția” săptămânală. Deci, cam aia e.
În altă ordine de idei, aseară, cum stăteam eu la geam și fumam, văd doi pe bulevard care se certau de mama focului. Un el și o ea. Întâi s-au certat, apoi el a dat s-o pupe, ea l-a împins, el i-a dat o palmă, iar s-au pupat, ea l-a lovit în frunte, el a vrut să se suie în mașina parcată, ea l-a tras, el a lovit-o, ea l-a lovit, iar s-au pupat. Mă gândeam, normal, să sun la 112, el fiind de 3 ori cât ea. Mai ales că se certau și băteau în stradă, aproape pe prima bandă. Până la urmă am tras concluzia că era vorba despre faptul că el vrea să conducă băut, iar ea nu-l lăsa, fiindcă s-au suit amândoi în mașină, dar ea pe locul șoferului, iar el, după încă o serie de înjurături și vreo doi pumni dați în capotă, pe locul din dreapta. D-astea, domestice, care, probabil, s-au mai reglat și p-acasă. Nu m-am felicitat că am stat pasiv, dar, citind articolul de mai sus, mă felicit acum.
La ce dracu’ să-mi pierd vremea cu alții? Nu le am eu p-ale mele? „Cum îți așterni, așa dormi” spune singura zicătoare a noastră pe care o aprob.
Comentariu beton!27
Exact la faza din Drum sângeros către moarte cu Legionarul m-am gândit și eu. Și Mihai, cine ești tu de voiai să le răpești bruma de distracție?
Comentariu beton!12
@Ionut,daca se urca el la volan,sunai?
@Ionut, bine naiba că n-ai sunat, îți mai luai și amendă.
@Bogdan, am tras concluzia că ăsta ar fi motivul abia când am văzut că au făcut schimb de locuri. O dată fiindcă nu auzeam ce zic, vedeam doar cum se ceartă și se bat, și a doua, fiindcă omul se ținea bine, nu părea băut, iar a treia, fiindcă nu am văzut să se certe pe cheile de la mașină (probabil tipa deja le avea sau habar n-am). Deci, nu, n-aș fi sunat, fiindcă, dacă s-ar fi urcat el la volan, nu mi-ar fi trecut prin cap că ăsta e motivul. Nici acum nu sunt foarte sigur, dar cam asta am dedus eu, mai ales că, la un moment dat, el vroia să oprească un taxi, apoi s-a răzgândit și s-a dus spre mașină. Poate nu avea încredere în abilitățile ei de șofer (am mai văzut cazuri d-astea). Nu știu ce să zic…Decizii, decizii…Întrebări fără răspuns…
@Mihai, nu mi-e de amendă. Dar puneam poliția degeaba pe drumuri, în loc să meargă unde chiar ar fi fost nevoie, îmi făceam și dușmani (vezi și cazul tău), pierdeam și timpul cu declarații, timp pe care l-aș fi petrecut mult mai plăcut.
Fac din ce în ce mai rar asemenea gesturi în ultima vreme. Mi se pare că sunt tot mai puțini cei care merită atenția și grija mea în această țară a lui „fiecare pentru el”. Practic, am devenit atât de cinic încât, aproape de fiecare dată, plec de la premisa că fiecare primește fix ce merită. Și începe tot mai des să mă doară în pix, cu câteva excepții. E trist, fiindcă nu eram așa. O fi de la vârstă, o fi de la psd, habar n-am.
@Ionut, știu exact ce zici. Și, da, e trist. 🙁
Asta îmi amintește de o întâmplare mai din vară: veneam de la muncă pe la orele 23. Și, relativ aproape de casă, aud pe una plângând și urlând în gura mare, că „de ce dai mă nenorocitule în mine, ăăă?!”. Evident, mă opresc gata să intervin în favoarea ei, mă gândeam că vârsta mă va proteja de vreuna peste ochelarii mei de 500. De lei. Când colo, ce să vezi, EA îl caftea pe el, dar i-a dat de l-a pus jos de mai multe ori, iar el tot încerca verbal s-o îmbuneze. Când el a încercat s-o apuce de braț cu „hai mami acasă, liniștește-te”, iar ea a început să urle și mai tare că dă în ea, mi s-a făcut brusc lehamite și am plecat. Aș fi intervenit pentru el, dar am fost prea șocată de neconcordanța dintre urlete și fapte. La cât dădea aia cu pumnii și cu picioarele, sigur mi-o luam și eu.
N-am sa-nțeleg vreodată chestia asta !
După vârsta mogâldeței care nu-i ajungea nici pana la genunchi părea totuși bunica-sa, deși femeia la vreun 1,80 si pe la un 40 si ceva se ținea încă bine in vana. După ce a zbierat la ea cel puțin 30-40 de m cat am apucat sa merg in spatele lor, tot nu i-a trecut, a dat vânjos cu umbrela după ea si jur ca dacă o nimerea in cap o omora. N-am știut cum sa reactionez, cu vorba buna, domoală, mai degrabă as fi încurajat-o sa-ceapa din nou poate si mai vârtos, singura opțiune clară si de efect ar fi fost sa-i bag o secerare, profitând si de faptul ca era pe tocuri. Dar, deh, spre rușinea mea n-am făcut-o, ca era femeia si apoi nici n-o nimerise. De ar fi văzut-o însă tatăl copilului, si numai c-a vrut si cred c-o juca in picioare, sub privirea mea incantata, firește. Voi in locul meu cum ați fi reacționat ? Sau voi va băgați numai pentru “damoazele virtuose aflate in primejdie” ?
Si dacă tot vorbim de mituri zilele astea, asta ca bărbatul e mai agresiv ca femeia chiar e unul, e ea mult mai când are cum si cu cine.
@Faiantaru, nu pot să-ți răspund la întrebare pentru c-am citit de două ori comentariul, dar jur că n-am înțeles cine după cine a dat.
@Mihai,
Cred că nepoata în bunică. Oricum, o femeie tânără într-una bătrână.
Mogaldeata=fetita de vreo 3 anisori
Solandi
Nu, femeia dupa fetita.
@Faiantaru,
Am înţeles acum, ar fi aşa: ‘După vârsta mogâldeței care nu-i ajungea nici până la genunchi, femeia (la vreun 1,80 şi pe la un 40 şi ceva de ani) părea totuși bunică-sa, deși se ținea încă bine în vână.’.
E o variantă şi mai naşpa, iar dacă intervii ori te trezeşti şi tu cu umbrela în cap ori cu invective de nu te mai spală toată Dunărea că ‘de ce te bagi’. Iar partea cea mai rea nu e asta – ci că intervenţia nu va clinti nici cu un micron comportamentul femeii. Sau dacă da, doar în public, nu şi între cei 4 pereţi ai camerei.
Mi se pare mie sau se ajunge la concluzia ca trebuie sa te cam doara in cwr de cei pe care nu ii cunosti?
@chris, așa îți vine să faci în țara asta, dar poți?
@Mihai.Nu iese intotdeauna nepasarea la iveala.Dar in felul asta devi cinic.Mi se pare ca am mai povestit aici cum era sa imi iau amenda si am dat cu subsemnatul din cauza ca am chemat salvarea pt o baba care lesinase de caldura.Doar ca pana au venit baba a fugit.
Cand pomenesti de tigani, mi-aduci aminte de niste tiganci care miau oferit iubire. Una din ele avea o sacosa de rafie. Oftopic,stiu.
@Marin, când zici „miau” vrei să ne spui că aveau o pisică la ele?
@Marin – sau te referi la mine?
@Mihai….numai chestii misto se intampla in Bucuresti 😀 :))))))))))))))
acu sincer vorbind, baga o cruce mare si 10 matanii ca ai scapat numa’ cu atat 😀
@NagaQ, adrenalină is my middle name, ce să mai…
Spărgător de case, asta ești!
Le-ai stricat armonia luptei 🙂
Că tot se întreba ieri cineva pe-aici care e varianta masculină a spărgătoarei de case. Iată…
Comentariu beton!27
😀
… sau de caste (substantivul, nu adjectivul).
Comentariul ăsta cu ‘spărgătoarea în varianta masculină’, împreună cu cel cu ochelarii (al lui Ananas) crează un puzzle priceless.
Comentariu beton!18
@Laura, asta mă face un târf sau un curv? 😛
Zdrenț.
Comentariu beton!50
Laura G, ha-ha!
Solandi, subscriu la ce ai scris de comentariile Laurei şi ale lui Ananas.
@Solandi & @GabiI,
Ce imagine! Spărgător de case cu ochelarii sparți 🙂
@Mihai V. & @edelweiss,
Conceptul e nou intrat pe piață, încă se dezbate. N-ar strica un brainstorming 🙂
Comentariu beton!16
@Laura G – eu intrebam si ma bucur asa tare acum: ce bine ca am gasit vinovatul!
Imi suna perfect – Zdrenț :))))
p.s. m-am gandit serios daca sa mai comentez vreodata pe acest blog, noroc cu tine – Laura G si cu Zdrenț asta.
Comentariu beton!11
@Miau, de ce să nu mai comentezi, sunt zile în cate ne luăm mai multe dislaicuri, dar asta nu ne demoralizează. Nu putem fi toţi de aceeaşi părere, de fapt ar fi chiar plictisitor.
Comentariu beton!14
@GabiI – nu dislike-urile au fost problema ci injuraturile de morti…
Ce sa mai spun,am un farmec inefabil care potențează plăcut pwlile aruncate cu nonșalanța spre toate punctele cardinale.
Comentariu beton!16
@Miau, doar pentru atât voiai să renunți???? Hahahaaaaaaa.
Stai să vezi cum e când scrii câte un text și te întreabă câte una/unu’ dacă ești tâmpită?
Mi-e și frică să-i spun lui @Mihai ca vreau să renunț, că sigur mă întreabă: bă, tu ești proastă?!
Iar eu am două limite: copilul și „proastă”.
Comentariu beton!13
@Elena, da, frate, amatoare și @Miau și @Vera. În loc să-și dea mâna după ce s-au porcăit și să-l ia la pwlă pă proprietarul dă la blog, ele stau să țină râcă. Exact ce spun, amatoare. Ar fi trebuit să mă sinucid până acum de la cantitatea de mwie primită pe interneți.
@Miau,
Da’ cu ce-ai greșit tu ca să pierzi porția zilnică de râs? Ți-a zis @Elena ieri că ai avut postări interesante. Păi tu știi cât valorează remarca ei? Greutatea ta în aur 🙂
@Mihai, io nu te văd scăpat. Doar un pic amânat 🙂
Comentariu beton!12
@Mihai, nu mai asocia niciodată în viața ta „sinucidere” cu „mwie”! Ai uitat că esți înfluinsăr?! Gizăs!
Offf, Miai Miai…
oftă Vera în timp ce-şi pilea unghiile. Imaginea se mută pe biroul Verei şi focusează pe două obiecte: un cui ruginit şi-o brioşă. Întrebarea pluteşte în aer „Ce să fie: tetanos sau furadan?”
Ah well…