Desigur, cum îl recunoști dacă nu poartă verighetă și e neînsoțit, că dacă e și doamna prin zonă, lucrurile se simplifică automat. Știți, ca-n bancul cu ăla care se duce în supermarket la o blondă cu țâțe mari și-o roagă să stea de vorbă cu el câteva secunde. Aia face o față mirată si omul continuă: “nu știu unde-a dispărut nevastă-mea, dar la cum arăți, o să apară în maxim zece secunde”.

La supermarket

Are o listă în mână. Deşi are o listă în mână, se uită total dezorientat în jur, de parcă vede locul ăla pentru prima oară. Dacă te vei apropia suficient de mult de el, o să auzi cum mormăie nevos: “ce căcat însemnă făină albă trei nule şi unde naiba aş putea s-o găsesc?”.

La piaţă

Se foieşte mult. Trece de câte trei ori pe la toate tarabele. Apoi o să-l vezi încercând să aleagă între două soiuri de roşii, absolut incapabil să se hotărască pe care să-l cumpere, dar având încă în minte cuvintele care i-au distrus un weekend întreg când a făcut ultima oară piaţa: “tontule, de câte ori să-ţi spun că soiul ăsta e bun doar pentru salate, nu şi pentru mâncare? Acum să te duci la mă-ta să-ţi facă ostropel”.

În nopțile super-geroase de iarnă

E suficient să intri în primul megaimaj. Toți bărbații pe care-i vei întâlni sunt insurați. Că doar cine dracu’ i-ar mai trimite la cumpărături pe o vremea ca aia?

În trafic

E combinaţia perfectă între Alonso și Hamilton. Profită de scurtul lui moment de libertate ca să le arate tuturor ce-au pierdut în secunda în care rostit el “da-ul” ăla blestemat. Dacă pleacă al doilea de la semafor, ziua aia e ratată.

Pe trecerea de pietoni

Nu se asigură niciodată. Nu că n-ar putea, dar consideră c-a avut suficient ghinion în viaţă, n-are cum să i se mai întâmple ceva nasol.

La o prezentare de modă.

De obicei zac întinşi pe podea, mulţi dintre ei pentru c-au alunecat în propria lor salivă.

La bere, cu băieţii

Pe singurul însurat din grup, îl depistezi după cum verifică periodic telefonul mobil şi de fiecare data când vede că n-are apel pierdut sau mesaj, îşi face cruce şi mormăie: “Doamne ajută, încă jumatate de oră măcar”.

În teambulding

Aici sunt doua tipuri, dar pe ambii îi recunoşti foarte uşor.

Din primul tip fac parte cei care se apucă de băut din secunda în care au intrat în hotel sau pensiune şi mai lasă paharul din mână la check-out-ul de duminică. Ar fi băut ei şi pe drumul de întoarcere, dar le e frică să nu pută a alcool când intră în casă. Pentru cei din categoria asta nu mai există noţiunea de “pixdă”. Anii lungi de dresaj şi-au pus amprenta şi acum acest cuvânt are asupra lor acelaşi efect pe care l-ar produce “apendice” sau “ficat”.

Al doilea tip sunt exact opusul celor de mai sus. Ar fute absolut orice, de la colega grasă şi urâtă de la financiar, până la capra lui Nea Titel proprietarul pensiunii. Spre nenorocul lor, de obicei nu fut pentru că li se citeşte disperarea în ochi. Iar pe colega grasă şi urâtă de la financiar o rezolvă, în ultima noapte de teambuilding, Nea Titel.

Mno, cam astea mi-au trecut prin cap. Dar sunt absolut convins că o să mai găsiţi şi voi câteva.