9,462 cititori

Un bărbat trimis la piață

Duminică dimineață, cea mai mișto femeie din lume a declarat hotărât:

– Mi-e lene, n-am chef să fac nimic.

A sunat destul de surprinzător, dar știi cum e, cu lenea omului nu te joci. Mai ales când omul e femeie.

Cu spaimă-n suflet, dar într-un acces de curaj inconștient, am luat decizia pe loc și m-am aruncat cu capul înainte:

– Lasă că mă duc eu la piață.

Și m-am dus.

Continuarea

9,120 cititori

Cum recunoşti un bărbat însurat

Desigur, cum îl recunoști dacă nu poartă verighetă și e neînsoțit, că dacă e și doamna prin zonă, lucrurile se simplifică automat. Știți, ca-n bancul cu ăla care se duce în supermarket la o blondă cu țâțe mari și-o roagă să stea de vorbă cu el câteva secunde. Aia face o față mirată si omul continuă: “nu știu unde-a dispărut nevastă-mea, dar la cum arăți, o să apară în maxim zece secunde”.

La supermarket

Are o listă în mână. Deşi are o listă în mână, se uită total dezorientat în jur, de parcă vede locul ăla pentru prima oară. Dacă te vei apropia suficient de mult de el, o să auzi cum mormăie nevos: “ce căcat însemnă făină albă trei nule şi unde naiba aş putea s-o găsesc?”.

Continuarea

4,329 cititori

Econonomie de piață pă caiet

La megaimaj e coadă de aproape că iese-n stradă. Fac stânga-mprejur și mă duc spre magazinul meu de cartier. E coadă și-aici, da’ măcar e mai mică. În schimb, merge greu. Hai să stau, totuși, că nu mai am țigări.
Intru.
Nu m-așez bine la rând, c-aud cum se deschide ușa în spatele meu. Bagă capul un cetățean care are pe obraz un neg atât de mare c-ar fi putut avea propriul lui neg.

– Bre, nea Bulgare, m-a trimis Coca să te-ntreb dacă-i dai pă caiet.
Continuarea

5,555 cititori

Cum fuse la Barcelona

Hai că m-am hotărât totuși să scriu câte ceva despre Barcelona ca să rămână aici. Că dacă dai search pe google găsești numai articole plătite sau chestii care nu intersează pe nimeni.

În general eu sunt un individ care nu e dispus să-și strice vacanțele cu căcaturi. În sensul că dacă am ales să merg la două stele și pe buget de austeritate, o să mă bucur la fel de tare de experiență ca și cum aș merge la cinci stele și cu bani gârlă la mine. Asta neînsemnând că nu sunt în stare să observ și minusurile și plusurile, doar că nu sunt dispus să le las să mă afecteze, dacă nu sunt chestii extrem de grave. De-aia o să las aici doar ce-am remarcat, absolut obiectiv, și pe pozitiv și pe negativ. Continuarea

13,407 cititori

O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești!

Post scris de Duamna Vio

M-am întors, prăduitorilor! Cum cu ce? Cu partea a doua din povestea despre job hunting. Nu vă pot lăsa să vă perpeliţi atât de mult. V-am luat uşor cu lenea dar gata, că prea vă obişnuiţi cu acest sport naţional. Hai, back to reality! Cum ştim din prima postare-comentariu, care a atras atenţia blogoșeniei de Vasilescu, eu mai practic un sport extrem numit job huntingul… sau job hurtingul. Ai de capul meu ce poveşti am adunat în anul ăsta. V-aş zice despre ziua când m-am ridicat şi am plecat de la un job pentru că mi se vorbea pe un ton nepotrivit, urâcios şi răutăcios. N-am trecut acest moment jenant, dar foarte important, în CV pentru că nu există nicaieri rubrica “Ziua în care mi-au crescut cuaie şi am cerut respect”. De ce nu există, nu pricep, dar poate mă lămuriţi voi, că sunteţi mai mulţi şi mai dăştepţi.
Continuarea

10,870 cititori

Viața e greu!

Textul de mai jos a venit sub formă de comentariu la articolul de ieri. Este fabulos și era păcat să rămână doar acolo. Am râs cu zgomot. Vio, te rog eu frumos să mai trimiți din astea!

………………………………………………………………………….

Hai să trăiești, Vasilescule, my brother from another mother. You’ve touched my heart cu articolul ăsta. Băcanu e o zeiță și sper că i-ai adus ofrande corecte și corespunzătoare în sensul ăsta. Continuarea

1,426 cititori

Farse

Ca tot a fost de curand ziua aia in care toata lumea o ia razna cu pacalelile, mi-am adus aminte cateva din farsele pe care le-a prestat subsemnatul de-a lungul timpului.

Acum vreo cativa ani, foloseam intern in firma, un comunicator. Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc cum se numea, dar cert este ca avea o mare buba. Pe care o descoperisem eu, bineinteles. Default, te conectai cu credentialele de acces, dar cu un singur click dreapta, puteai sa-ti schimbi numele oricum voiai tu. Daca iti doreai sa te numesti Ruud Gullit, asa ti-l faceai. Bine, era relativ simplu de verificat ca mesajul nu vine de la Ruud, dar pentru asta trebuia sa mai dai vreo doua click-uri, ca sa ajungi la adresa de mail a expeditorului. Si probabil ca primind un mesaj de la olandez, ti-ai fi dat seama ca ceva e in neregula si te apucai sa verifici. Dar cand iti scrie pe comunicator Seful al Mare, nu mai ai timp de cercetari, ci executi.

Si ce prilej mai bun, decat ziua de 1 Aprilie, puteai gasi ca sa te amuzi folosindu-te Continuarea

2,580 cititori

Dabuleni my ass

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand plec spre piata sa-mi cumpar pepene, apai chiar vreau sa-mi iau unul sa-mi bucure papilele gustative si sufletul. Si nici nu ma cac pe mine, daca pentru alte fructe si legume imi mai place sa ma targuiesc, pentru pepene nu o fac. O singura cerinta am: sa-i facem „dop” si daca nu-mi place, imi dai mataluta frumusel altul. In rest, poti sa mi-l alegi pe cel mai mare din gramada, il iau ca mancam doua zile din el, doar dulce sa fie. Ah, si ce ma enerveaza vanzatorii care incearca pepenele facand un triunghi din ala imens, de lasi pana acasa o dara lunga de zeama, zici ca esti Hansel si Gretel. Continuarea