Acesta NU este un articol despre obiectivele turistice din Palermo. Există zeci și sute de site-uri care vorbesc despre obiectivele turistice din orașul ăsta, n-avea niciun rost să mă mai apuc și eu să scriu despre așa ceva. E simplu să le identifici, să le găsești și să le vizitezi, o poți face mergând pe jos fără să dai pe din afară de efort. În schimb, pe niciunul dintre site-urile de travel și călătorii (cel puțin pe niciunul românesc) nu veți găsi agregate informațiile pe care le voi lăsa eu mai jos.

Da, acesta va fi un articol cu tips pentru cei care au de gând să meargă în Palermo și nu știu în ce zonă ar trebui să se cazeze. Dar va fi și un articol pentru cei care sunt deja la Palermo și nu înțeleg de ce așteaptă într-o stație de autobuz prin care nu trece niciun autobuz. Va fi un articol care sper să-i ajute în mod real pe cei care vor să viziteze orașul ăsta și nu numai.

Așadar, să purcedem.

Unde să stai în Palermo, în ce zonă să-ți cauți cazare

Evident, ideal ar fi să te cazezi cât mai spre centrul istoric, ca să poți să te deplasezi în cât mai multe locuri pe jos sau cu transportul în comun. Dar centrul istoric din Palermo e cam măricel și atunci vin eu și-ți spun: zona ideală este Politeama.

Site-urile de rezervări și cele de turism or să-ți spună că buricul tărgului e în zona Teatro Massimo și au dreptate. Dar eu nu te sfătuiesc să stai acolo decât dacă îți place aglomerația și ești fan vânzoleală în jur de la primele ore ale dimineții până noaptea târziu. Pentru că da, de toate astea vei avea parte dacă te cazezi în zona Teatro Massimo.

În schimb, zona Politeama, care e la doar trei-patru minute de mers pe jos de Teatro Massimo, este mult mai liniștită și, foarte important, este unul dintre nodurile cele mai importante pentru transportul în comun. De aici vei găsi autobuze spre orice direcție în care ai vrea să mergi, tot de aici vei lua și autocarul spre aeroport când vine ziua plecării spre casă. Pe scurt, eu doar aici o să mă cazez de fiecare dată când voi mai merge în Palermo.

Hotel sau apartament în regim hotelier

Dacă vrei musai să stai la hotel, foarte bine, ia-ți cazare la hotel, Politeama și Teatro Massimo sunt înțesate de hoteluri. Dar vezi că în Palermo sunt extrem de multe apartamente care se închiriază în regim hotelier. Cel pe care l-am găsit noi, pe Booking, era plasat perfect la un minut de Politeama și la trei de Teatro Massimo. Iar ca preț, a fost mult sub ce-ai fi dat pe o cazare derizorie la Eforie Nord. În condițiile în care avea mobilier nou și modern, smart tv, internetul mergea țiplă (da, nici mie nu mi-a venit să cred) și totul era extrem de curat. Doar că, nefiind hotel, era mai greu cu micul dejun. Nicio problemă, am avut la nici 50 de metri un local specializat pe colazione unde am mâncat dimineața mai bine decât la orice hotel.

Cum e cu transportul în comun din Palermo

Trebuie să vă fac niște precizări despre transportul în comun din Palermo, mai precis despre autobuze, că altceva n-am văzut să aibă.

Nu știu ce se întâmplă de prin octombrie-noiembrie încolo, dar în sezonul estival străzile care formează axul central din tot Centrul Istoric devin pietonale. Cam la vreo 4-5 kilometri de drum public se transformă în loc de promenadă pentru turiști și localnici. Chestie care e foarte mișto atunci când vizitezi pe jos Palermo, dar devine ușor neplăcută când ai nevoie de autobuze. Pentru că multe dintre ele sunt nevoite să-și modifice traseul, prin urmare o parte dintre stațiile din zona centrală nu mai sunt acolo unde îți arată google maps sau moovit c-ar trebui să fie. Prin urmare, s-ar putea să aștepți mult și bine un autobuz care nu mai vine niciodată, exact cum am făcut și noi. Până mi-a dat prin cap să mă duc la nenea ăla de la care cumpărasem biletele și să-l întreb dove e la fermata per l’autobus centoquattro? Iar fermata era în cu totul alt loc decât ăla în care așteptam noi.

Ce ai de făcut? Exact ce-am făcut și eu. Întrebi la chioșcul sau la tabaccheria, de unde cumperi biletele, unde e stația autobuzului de care ai nevoie. Te lămuresc oamenii ăia imediat, iar chioșcuri speciale pentru bilete și tabaccherii sunt efectiv peste tot. Nu întreba alți turiști, c-o să pățești ca francezii care m-au întrebat pe mine dacă asta e stația către stadion, iar eu le-am zis senin că da, asta e. Na, așa citisem pe traseul afișat în stație. Doar că stația era dezactivată temporar, prin urmare s-ar putea ca francezii ăia să mai aștepte încă autobuzul către stadion.

Biletele de autobuz normale costă 1,40 euro și sunt valabile 90 de minute din momentul în care le-ai validat în autobuz. V-aș sfătui sa le validați, pentru c-am văzut o grămadă de controlori. Ce rost are să-ți strici vacanța pentru 1,40 euro?

Biletele de autobuz valabile o zi întreagă (giornalieri, cum le zic ei) costă 3,50 euro și sunt valabile până la ora 24.00 a zilei în care le-ai validat. Eu le-am preferat p-astea în zilele în care am folosit mult autobuzele. Oricum, după a treia călătorie cu autobuzul, deja ieși mai bine la preț cu giornalieri.

Cu ce pleci de la aeroport și cu ce ajungi la aeroport

Cel mai simplu e cu autocarul. Probabil sunt multe companii de autocare care fac transfer către și de la aeroport, noi i-am găsit pe ăștia: Prestia e Comandè.

Pleacă din jumătate în jumătate de oră, de la 4.00 dimineața până după miezul nopții. Preț: 6.00 euro de persoană. Capetele de linii sunt: într-o parte Aeroportul, în cealaltă Stazione Centrale (Gara), dar există și o stație intermediară la Politeama. V-am zis că asta e zona în care să stați? V-am zis. De la Politeama l-am și luat când am plecat spre casă. Stația e fix în față la Prada. Crede-mă, n-ai cum să nu găsești reprezentanța Prada, chiar dacă nu ești cu o fashionistă după tine. În cazul meu, distinsa l-a simțit dinainte să-l vedem, nu de alta, dar lângă era și Vuitton. Le-a simțit pe ambele cum simte rechinul o picătură de sânge în ocean de la 10 kilometri. A ridicat nasul, a adulmecat o singură dată și-a rostit scurt: „pe-aici mergem”. 😛

Rvenind la autocarul către aeroport, a ajuns în stație exact la ora la care trebuia să ajungă, în plus, pe când îl așteptam, a apărut un angajat al companiei care ne-a vândut biletele. Ca să eficientizeze urcarea în autocar, c-am fi putut să cumpărăm și de la șofer. Am plătit elegant cu cardul (omul avea POS) și aia a fost, 40 de minute mai târziu eram în aeroport.

Unde să mănânci în Palermo

Ieși din zona centrală, du-te pe oricare dintre străduțele laterale și mergi măcar câteva minute. Imediat vei da peste cârciumi tipic siciliene, din alea cu câteva mese, unde o să mănânci bine spre foarte bine.

Dar dincolo de mâncatul la cârciumă, du-te și mănâncă măcar o dată într-o piață. Da, da, în piață din aia de legume și fructe. Există în Palermo trei piețe faimoase pentru mâncarea de tip street food pe care o oferă: Mercato Ballaró, Mercato Vucciria și Mercato del Capo (toate trei fiind și obiective tursitice, atât sunt de mișto). Eu am ajuns doar în primele două, iar de mâncat am mâncat, de două ori, doar în Ballaro. Dar în toate cele trei piețe vei găsi cârciumi din alea tipice de piață siciliană. Mâncarea îți va fi preparată în față și, credeți-mă, e demențială. De altfel, dacă ar fi fost după fashionistă am fi mâncat exclusiv în piață.

Sau dacă preferi street food autentic, la botul calului, în toate cele trei piețe sunt și locuri de unde îți cumperi și mănânci în picioare. Tot ce pot să vă spun este că dacă m-am întors și a doua oară să mănânc în piață, când oferta de cârciumi și restaurante din Palermo este imensă, atunci m-am întors cu un motiv: tot ce-am mâncat acolo a fost incredibil, de-a dreptul senzațional, vă spun.

Dacă tot suntem la capitolul mâncare, o să mai las aici un pont pentru care o să-mi mulțumiți. După ce te-ai săturat de pizza, paste și arancini, du-te într-o seară la restaurantul Cacio e Pepe (tot în centru, dar pe o străduță) și comandă-ți un singur lucru: Tagliata al rosmarino. Bănene, cum pot să facă oamenii ăia vita, n-aveți nici cea mai vagă idee.

N-ai voie să fii în Sicilia și să nu mănânci înghețată

Probabil deja știți cu toții că înghețată ca italienii nu mai face nimeni. Nu știu cum reușesc ăștia, dar înghețata din Italia e mult peste orice am mâncat în alte părți. Și-am mâncat, că eu nu mă joc cu din astea. Iar Sicilia e și ea parte din Italia, nu?

Palermo e plin de gelaterii și înghețătării, sunt la fiecare colț de stradă și pe toate scrie „Gelato Artigianale”. Doar că unele dintre ele sunt artigianale cum sunt eu cântăreț de operă (mă rog, nu ne luăm după gabarit, că la ora asta aș putea să trec drept ceva tenor). Dar voi sunteți băieți deștepți și aruncați o privire în vitrina aia în care se țin recipientele cu înghețată. Vă uitați după „pistacchio” și dacă verdele de la fistic nu pare natural, ați zbughit-o de acolo. La fel cum ați zbughit-o și dacă vedeți recipiente cu înghețată de culori dubioase gen „roz ciclam” sau „albastru metalizat”. Nu există să poți face o înghețată artizanală, din ingrediente naturale, care să-ți iasă ciclam la culoare, n-ai cum.

Altfel, dacă vreți să știți care e locul în care am mâncat cea mai bună înghețată din Palermo, de departe, se numește Frisku și vă dau cuvântul meu c-aș fi în stare să mai fac un drum până la Palermo pentru înghețata lor. Doar de fistic aveau de patru feluri, ce să mai povestim și despre celelalte. Înghețată cu cântec de îngeri, asta fac oamenii ăia acolo. Dacă intrați la ei pe site să vă uitați la poze, o faceți pe riscul vostru, ca să n-avem vorbe.

Unde mai poți să mergi din Palermo

În eventualitatea c-ai văzut tot ce te interesa în oraș și te întrebi ce-ai mai putea să vizitezi, o să las aici trei locuri mișto, toate trei aflate foarte aproape de Palermo, în care se poate ajunge relativ ușor.

👉 Du-te să vezi Cefalù, un orășel absolut superb, aflat la vreo 70 km de Palermo.

Cum ajungi din Palermo la Cefalù?

Cu mașină închiriată. Dar nu te sfătuiesc, mai ales că, odată ajuns la destinație, nu prea o să ai unde parca și nici ce altceva să faci cu ea.

Cu autocarul. Vestea bună e că stația de autocare (autogara, cum se zice la noi) e ușor de găsit, lipită fiind de Gara Centrală din Palermo. Vestea mai puțin bună e că autocarele spre Cefalù sunt destul de puține, sunt gestionate de societăți de transport diferite, prin urmare nu vei găsi nicăieri centralizat un program de funcționare al autocarelor pe ruta Palermo – Cefalù și retur (dacă există, eu n-am fost în stare să-l găsesc). Prin urmare, trebuie să ajungi în autogară și sa te rogi să fii suficient de norocos să nu trebuiască să aștepți cu orele până la primul autocar care pleacă spre Cefalù. Eu n-am fost, am ajuns la 10.00 și primul autocar era abia la ora 14.00. Arrivederci, autocar.

Cu trenul. Este soluția pe care o recomand oricui. Nu te mai lași la mâna norocului, pentru că trenuri către Cefalù pleacă din oră în oră sau chiar și mai des. Biletele sunt relativ ieftine 6,20 euro dacă prinzi un regionale sau 9.00 euro dacă te urci într-un intercity. Dacă te simți în bani, vezi că intercity are și clasa I, la 11,50 euro biletul.

Noi am pierdut intercity-ul, ne-a plecat de sub nas, așa că ne-am urcat în următorul tren care era un regionale. Un fel de personal de pe la noi, doar că nu. Nu știu cum o fi la clasa I în intercity, în schimb știu exact că în regionale e incredibil de curat, ai priză pentru telefon și pentru laptop la fiecare scaun și, cel mai important, face sub o oră până la Cefalù. Noi am făcut 50 de minute la dus și un pic peste 40 de minute la întors (tot cu regionale). Pentru întors, la fel, ai trenuri din oră în oră, până pe la ora 22.00.

Nfine, ce voiam de fapt să spun e că n-ai voie să ratezi Cefalù. Am lăsat mai jos și niște poze care sper să te convingă.

👉 Du-te să vezi Monreale, un orășel-sătuc la vreo 10 km de Palermo. Și ăsta e fabulos.

Cum ajungi din Palermo în Monreale?

Dacă pleci din zona centrală a orașului, cel mai simplu ajungi cu autobuzul. Doar că, orice ai face, trebuie să schimbi, nu există autobuz direct din centru spre Monreale. Uite care e cel mai simplu traseu, din zona Politeama, c-am stabilit că aici te cazezi, nu?

Te urci în oricare dintre autobuzele 104 sau 108 și mergi până la Piazza Indipendenza. Odată ajuns aici, cobori și iei, din același loc, autobuzul 389 care merge la Monreale.

Dacă folosești bilete de autobuz normale, din cele de 1,40 euro, vezi că nu mai are rost să validezi alt bilet când te urci în 389, în mod normal ar trebui să te mai afli în intervalul de valabilitate de 90 minute. Dar poți să verifici ușor asta, că-ți scrie pe bilet ora la care expiră.

Bun, dacă te-ai urcat în 389, înseamnă că ești pe drum spre Monreale, iar vestea bună e că nu durează mult, vreo 20 de minute. Vezi că pe site-urile de travel o să găsești că trebuie să cobori din 389 cu câteva stații înainte de capătul liniei. N-are rost să faci asta decât dacă-ți place mult de tot să mergi degeaba pe jos vreo doi kilometri jumătate, toți în urcare, și urcare destul de abruptă. Rămâi în 389 până la capăt de linie, care capăt este fix lângă monumentul de la intrarea în orașul Monreale. Tot de acolo îl iei și la plecare.

Atenție! La întoarcere, 389 te lasă la Piazza Indipendenza exact în locul din care l-ai luat. După care, dacă vrei să te urci tot în autobuzele 104 sau 108 ca să ajungi de unde ai plecat inițial, trebuie să traversezi părculețul din mijlocul Pieței, ca să le iei din stația pentru sensul opus.

Cât despre cum arată orășelul ăsta sătuc, o să găsești mai jos poze și de aici. Sper să te convingă.

👉 Du-te măcar jumătate de zi pe plaja Mondello.

Mondello beach e afară din oraș, la vreo 10 kilometri, dar se poate ajunge lejer acolo cu autobuzul 806. Nu e linie specială sau ceva, îți cumperi același bilet normal de 1,40 euro sau îl folosești pe cel pentru o zi întreagă. Dacă vrei să pleci tot din zona Politeama, vezi că stația pentru autobuzul 806 e la Croci, adică la vreo 2-300 de metri distanță, pe Via della Libertà. Tot aici, la Croci, te și lasă când te întorci de la plajă, că e capăt de linie.

Plaja asta de la Mondello este una dintre cele mai mișto plaje pe care le-am văzut eu vreodată. De altfel, când am ajuns acolo n-aveam niciun gând să fac plajă sau să mă bălăcesc. Dar când am văzut cum arată, m-am înfipt la plătit un șezlong în secunda doi. Ho, nu săriți, că n-am făcut baie în chiloți, am cărat un slip în rucsac toată excursia, dar îmi pierdusem speranța c-o să am nevoie de el vreodată.

V-am lăsat poze și de aici, iar astea or să vă convingă cu siguranță.

Cam astea ar fi sfaturile mele pentru orice cetățean român care vrea să ajungă prima oară, și nu numai, la Palermo. Mi-ar fi plăcut tare mult să am și eu la îndemână un astfel de articol înainte să plec. Lasă c-o să am de-acum.

Gata, atât pentru azi.