4,781 cititori

Avem implicarea în ADN

Videoul ăsta e vechi, dar n-are importanță, subiectul e la fel de actual. Mdeci, la Perth, în Australia, un cetățean și-a prins piciorul între peron și metrou, iar filmarea surprinde momentul în care toți ceilalți călători s-au unit și-au împins garnitura de tren ca să-l poată scoate de-acolo pe ghinionist. No joke.

Well, mi-am permis sa fac un exercitiu de imaginatie despre cum ar fi stat lucrurile pe palaiurile noastre. Cam cum ar fi reacționat cei din jur dacă-l vedeau pe omul ăla înțepenit acolo.  Continuarea

4,634 cititori

Nu vezi, dom’le, că n-avem?

Gara de Nord. România. Mă urc în trenul care trebuie să plece la doișpe și-un sfert. Adică exact cât arată ceasul meu. Dar, să vezi dracie, nu pleacă. Și nici nu dă semne c-ar avea de gând. După vreun sfert de ora, lejer impacientat, opresc un cetățean controlor și-l întreb politicos cât mai avem până o luăm din loc.

Cetățeanul controlor s-a uitat lung la mine și-a ridicat din umeri:

– De unde să știu, dom’le, nu vedeți că n-avem locomotivă?

Am coborât pe peron să fumez. Omu’ avea dreptate, chiar n-aveam locomotivă.

Te-n dinți, veață!

4,663 cititori

Un fel de gafă și nu prea

Treaba e că aș fi vrut să vă povestesc cum râd singur de juma de oră pe motiv că sunt în tren și fix în faţa mea o tipă de naţionalitate care îmi scăpa a întrebat o româncă extrem de grasă, care stă în picioare, dacă nu cumva vrea să stea jos în locul ei.

La care a noastră s-a uitat în jos și a mormăit ultragiată ceva în sensul că “mvai, dar cum așa ceva că eu nu sunt pregnant”. 

Strâineza a băgat un “oh, sorry” și și-a văzut de treabă, grasa s-a înroșit toată, lumea mustăcea în jur și io râd singur, pă interior, de-atunci. 

Dar din cauza politicăl corectnesului n-am cum să vă povestesc, pentru că practic n-am voie sub nicio formă să scriu cuvântul “grasă” și mi-e prea lene să tastez de pe telefon, de două ori, “persoană cu tulburări de ordin comportamental și dezechilibru de greutate”. 

Așa că v-o povestesc altă dată.

6,286 cititori

De la Lisabona la Porto și înapoi

Ca să n-avem vorbe, de la început vă spun c-am văzut cam tot ce se poate vedea din Europa cu apă caldă și nu numai (în sensul c-am ajuns și la Sofia, Tiraspol sau Chișinău), dar nu cred c-am mai fost vreodată în vreun loc care să-mi fi rămas în suflet cum s-a întâmplat cu Portugalia în general și Lisabona în special. Nu-mi dau seama exact ce e cu orașul ăsta, dar are o energie aparte și un vibe pozitiv pe care le simți de cum ai pus piciorul pe străduțele înguste din centru și nu te părăsesc nici măcar după ce ai plecat de acolo. Am să încerc mai jos să explic, haotic și cum îmi vin la mână, de ce cred că se întâmplă asta.

Continuarea

4,091 cititori

Cine?

Probabil deja ştiţi cu toţii despre isprava celor doi puşcaşi marini americani care au snopit în bătaie un marocan ce se pregatea să deschidă foc de voie, la întâmplare, într-un tren de mare viteză de pe ruta Paris la Amsterdam. Cei doi soldaţi, aflaţi la faţa locului ca pasageri în concediu, n-au stat nicio clipă pe gânduri şi au sărit pe jegul ăla uman care avea în cap să declanşeze un carnagiu. Jur că m-au uns pe inimă, cinste lor! Continuarea

2,301 cititori

Una storia italiana

Toamna 2008. Steaua urmeaza sa joace la Firenze, contra echipei Viola. Brusc mi-aduc aminte ca parintii prietenului I. sunt stabiliti la Bologna. Pai e o aruncatura de bat intre cele doua orase. Asa ca-i propun o excursie pe taramurile macaronarilor, avand ca scop principal meciul. Se accepta. Yes, o sa-l vad pe Mutu infruntand Steluta mea.

Excursia a pornit cu “dreptul” de la bun inceput. La modul ca n-am inteles niciodata de ce ne cumparasem bilete la wizz si pe pista ne astepta mandru un ditamai avionul, pe care scria mare „poste italiane”. Astia cred ca suntem colete sau care-i treaba? Am ras doar pana ne-au zis sa urcam la bord. A fost prima si ultima oara in viata mea cand am intrat intr-un avion, prin spate, pe sub coada, exact cum vedeti mai jos. Ne uitam unul la celalat si ne intrebam ce-i cu astia? Unde, si mai ales cu ce, ne duc? Deja aveam impresia ca, pitit pe undeva, rade de noi Aurel Vlaicu. Continuarea

2,390 cititori

“A batrana”

Intr-una din peregrinarile mele prin Paris am plecat (pe langa familionul din dotare) si cu o colega de serviciu. Tipa (Angela pe numele ei), aproape de varsta pensionarii, e brici. Genul ala caruia nu-i place sa stea locului. Activa, mereu gaseste cate ceva de facut. Imi mai place la ea ca nu se formalizeaza, e sloboda la gura mai ceva ca un puber scapat de sub supravegherea parintilor. E moarta dupa calatorii, daca se poate cat mai departe de Romania.

Un singur neajuns o incurca: e singura. Sa nu va imaginati ca e vaduva sau a patit vreun necaz. Nici pomeneala, i-a facut vant lu’ ex-sotul cu ceva vreme in urma si de atunci a hotarat ca nu-i mai trebe parte barbateasca. Eventual pentru consum de scurta durata si asta cand era mai tanara. Acum, singura legatura pe care o mai are cu sexul opus este ca a altoit vreo trei la metrou (pe rand, nu in acelasi timp) cand o deranjau cu ceva. Continuarea

227,860 cititori

Scurt ghid pentru călătorii fraieri din metrou

-Prima regulă este sfântă: o călătorie cu metroul se pregătește încă de acasă. Astfel, nu trebuie să cedezi tentației de a te spăla și a folosi deodorantul. Dacă pe perioada iernii se mai permite să emani un miros oarecum plăcut, vara se interzice cu desăvârșire. Regulile spun că o călătorie este reușită după minim două zile de umblat prin arșiță fără utilizarea săpunului.

-Vrei să-ți cumperi cartelă și e coadă? Niciodată nu sta cu banii pregătiți. Ba chiar încearcă să fii luat prin surprindere de fiecare dată când ajungi, în față, la ghișeu. Abia atunci începi să scormonești, cu gesturi calme și largi, după bani. Să nu cumva să dai vreodată suma exactă sau mărunt. Alegi cea mai mare bancnotă de care dispui în momentul ăla. Un bonus ți-ar aduce încercarea de a plăti în euro. Continuarea