Treaba e că aș fi vrut să vă povestesc cum râd singur de juma de oră pe motiv că sunt în tren și fix în faţa mea o tipă de naţionalitate care îmi scăpa a întrebat o româncă extrem de grasă, care stă în picioare, dacă nu cumva vrea să stea jos în locul ei.

La care a noastră s-a uitat în jos și a mormăit ultragiată ceva în sensul că “mvai, dar cum așa ceva că eu nu sunt pregnant”. 

Strâineza a băgat un “oh, sorry” și și-a văzut de treabă, grasa s-a înroșit toată, lumea mustăcea în jur și io râd singur, pă interior, de-atunci. 

Dar din cauza politicăl corectnesului n-am cum să vă povestesc, pentru că practic n-am voie sub nicio formă să scriu cuvântul “grasă” și mi-e prea lene să tastez de pe telefon, de două ori, “persoană cu tulburări de ordin comportamental și dezechilibru de greutate”. 

Așa că v-o povestesc altă dată.