De azi de dimineață citesc postare după postare și mă minunez.

Se pare că e de mare porc să te simți mândru de victoria puștoaicei cu tată român. Nu înțeleg exact de ce, dar jumătate de internet zice că e de porc să mă simt mândru. Cică n-am contribuit cu nimic la succesul fetei sau ceva. De parcă la Halep am contribuit, dar tot mândru mă simt și când câștigă Simona.

Hai să vă spun o chestie. N-am văzut finala, că nu sunt chiar atât de fan al tenisului, dar primul lucru pe care l-am făcut dimineață a fost să caut rezultatul meciului. Și m-am bucurat. M-am bucurat exact la fel cum m-aș fi întristat dacă vedeam c-a câștigat cealaltă, „neromânca” Fernandez. Ce trebuia să fac, să mă simt trist și neîmplinit pe motiv că eu, românul Vasilescu, n-am contribuit cu nimic la succesul Emmei Răducanu? Bănene, voi sunteți sănătoși la căpuț?

Știți, exact pe același sistem, lunea dimineața caut și rezultatele de peste weekend ale echipelor de fotbal, de prin toată Europa, unde știu că joacă români. Și dacă văd c-au învins sau c-au jucat bine, mă simt mândru, mă simt bucuros. Sunt un ciudat, este?

Oi fi, dar, dincolo de orice, sunt român. Pot să mă mut în Antananarivo și să-mi iau triplă cetățenie danezo-sudanezo-mongolă, că tot român sunt și tot român voi muri. Și voi vreți să nu mă simt mândru când văd c-a câștigat US Open o puștoaică cu un nume mai românesc decât al președintelui țării? Sună „logic”, da.

P.S. Singurul lucru care într-adevăr m-a îngrețoșat și pe mine au fost postările miloage ale politicienilor. Eu, în locul lor, din bun-simț m-aș fi abținut. Dar, după cum bine știm cu toții, politicienii n-au bun-simț, că dacă-l ai, nu poți să devii politician.

sursa foto