Am și eu o întrebare care s-ar putea să vi se pară de nivel gâgă. Poate chiar și e, dar cu toate astea eu n-am reușit sa găsesc o explicație logică. Bine, nu că m-aș fi chinuit extrem de tare, dar așa cât am încercat, nu mi-a venit nimic plauzibil. Ia fiți atenți aici.

Începând de pe la final de aprilie, roșiile românești încep să aibă gust. Da, încă nu e gustul ăla de roșie adevărată, că ăla n-are cum să fie până prin iulie încolo, dar încep să aibă gust, mai ales dacă le iei de la piață.

Iar de pe la jumătatea lui mai, deja se apropie tare de tot de gustul adevărat al roșiilor, ăla pe care-l știm cu toții și pentru care eu, personal, vara aș putea să mă hrănesc liniștit doar cu salată de roșii, brânză de-o zi și pâine cu coaja crocantă. Serios, n-aș avea nicio problemă să mănânc doar asta toată vara. Mă rog, din când în când aș mai trânti lângă niște cartofi prăjiți sau ouă ochiuri, așa pentru diversitate.

Nfine, revenind. Sper că e clar pentru toată lumea că și roșiile de aprilie și cele de mai sau chiar de iunie, tot din sere ajung la piață. Exact cum ajung și alea din decembrie, ianuarie sau februarie. Ei, întrebarea mea este de ce astea din aprilie sau mai încep să aibă totuși gust de roșii, iar cele pe care le cumperi iarna sunt plastic curat? Având în vedere că și unele și celelalte sunt coapte în sere?

Credeți-mă, în materie de roșii am încercat tot ce se putea găsi pe rafturile magazinelor de la noi sau la piață. Că fetele, dacă ar fi după ele, ar mânca doar roșii dimineață, la prânz si seara. Noroc că nu e după ele. De-aia am încercat tot ce-am găsit, indiferent de soi sau culoare, în ideea să găsim unele cu gust ca să facem copiii ăștia fericiți.

Nimic, nada, din noiembrie n-ai să mai vezi la față vreo roșie cu gust de roșie. Tot ce cumperi de pe la final de octombrie până în martie au gust de plastic cu vagi tente de miros de petrol, dar cam atât. După care, din aprilie-mai, gustul de plastic dispare ca prin farmec. De ce? E cineva pe aici care poate să-mi explice ca la proști?

sursa foto: freepik.com