Mo și atât

Apropo de limbaj, și eu aveam problema asta – mi se părea că în toate filmele românești oamenii au un stil de a vorbi complet nenatural pentru urechile mele, nu doar dpdv al conținutului replicilor, ci și al sound-ului. Și apoi mi-am dat seama de ce. Toate filmele românești pe care le-am văzut și care se petrec la oraș, se petrec în București și oamenii vorbesc ca-n București, sound care pentru mine nu e natural, nu e ceva ce aud toată ziua și de aceea mi se pare cumva studiat, mi se pare că toate personajele vorbesc ca „la televizor” (și la partea corectă, literară, dar si ticurile lingvistice și gramaticale sunt cele specifice zonei, vezi „decât”-ul). N-am văzut și auzit niciun film cu acțiunea petrecându-se și cu personaje vorbind ca în Iași, Craiova, Timișoara, Sibiu, Copșa Mică, Satu Mare, Alexandria etc. (Fac categorie separată cele care se petrec în zone rurale, aici vorbeam strict de orașe)

Dar eu nici n-am văzut prea multe filme românești. Dacă sunt, ziceți-mi niște titluri, vă rog.

Ah, da. Am văzut un reportaj cu Dana Rogoz în care vorbea despre filmul ăsta, chiar eram curios unde aș putea să-l văd. Mă bucur că e pe Netflix. Will watch.

Eu l-am oprit la jumătate. Nu l-am crezut nici pe Răzvan Vasilescu că ar fi vreun prădător, nici pe Dana Rogoz că ar fi o adolescentă rebelă. Mai grav e că nici ei nu par să se creadă.

Conversația nu a fost neapărat nenaturală, în stilul ăla enervant despre care vorbeai și tu. Pur și simplu pare că cei doi nu s-au conectat cu personajele lor, arată stângaci, awkward, parcă nu și-ar dori să fie în pielea personajelor ălora.

Înclusiv construcția lasă de dorit – profesorul e sever ca naiba, foarte vag hint-uiește spre ceva sexual, când îi cere lui Mo să îi arate telefonul de sub fustă. Dar nu se sugerează că ar fi ceva nasol acolo decât la restaurant. Come on, de obicei se duce vorba despre genul ăsta de profesori (mai ales că era la masă în restaurant tot cu ceva ce pare a fi o studentă), îmi spui mie că, vai, ce mai prădător sexual era profesorul ăsta și n-a știut nimeni.
Apoi, Mo, de unde până unde se apucă să arunce cu scrumiera în firma clubului, să o spargă? Nu a dat nimic de înțeles până la momentul ăla că ar fi așa de supărată pe viață și dintr-o dată e ofuscată că n-au lăsat-o ăia la concert? Sau că a bruscat-o bodyguardul? Păi dacă e așa, atunci l-ar fi mirosit și pe Răzvan Vasilescu.

Nu știu, nu se leagă niște chestii. Cel puțin nu atunci când ar trebui să se lege, astfel încât să continui să vezi filmul. Poate explică mai încolo, dar ce folos, că pe mine m-a pierdut. Am închis cel mai mult de jena lui Răzvan Vasilescu – m-a frapat cât de inconfortabil s-a simțit în rolul ăsta, repet, pare că își dorea să fie oriunde altundeva decât acolo.

Altfel, nu e mai rău decât alte filme românești care sunt mult mai plictisitoare. Și o zice cineva care plătește abonament inclusiv pe un serviciu de streaming filme românești.