Sunt un naiv irecuperabil. Am crezut (mai rău, am fost convins) că va fi cea mai puternică prezență la vot din ’90 încoace. Da, în naivitatea mea, chiar am crezut asta. Cu exemplul de la prezidențiale încă proaspăt în minte, când s-a demonstrat că se poate, și gândindu-mă cât de sătulă trebuie să fie lumea de fețele pesediștilor, mă bucuram și-mi frecam mâinile de nerăbdare. Well, se pare că nu mă mai fac bine. Cum plm am putut să sper așa ceva în țara care așteaptă “să ni se dea” și “să ni se facă”. Da, e clar, trăiesc într-o bulă, rupt de realitate. Și, de acum înainte, nici că mai am de gând să ies din ea.

Dar, una peste alta, prezența asta jalnică la vot, plus rezultatele care au împins psd-ul în față, înseamnă un singur lucru: ne e bine și n-avem nevoie să schimbăm nimic. Serios, în orice alt aspect al vieții tale, dacă ceva nu e ok, până la urmă pui mâna și rezolvi problema. La muncă, dacă te fute cineva non-stop, până la urmă faci ceva și iei măsuri. Într-o relație, la fel. Și în orice alt aspect al vieții de zi cu zi, nu stai ca idiotul fără să faci nimic atunci când nu ți-e bine. Dar când e vorba de destinul nostru, ca nație, suntem mai neajutorați decât niște copii de doi ani. Stăm și așteptăm să ni se dea în gură. Păi o să ni se dea din plin. Tot în gură. Doar că nu mâncare. Ci chestia aia care se termină în “uie” și la care contează tare mult de care parte a “ulii” ești. Și ne-ați trimis iar de partea greșită.

Da, “șmecherilor”, ați reușit. V-ați pișat pe el de vot. Și pe noi. Dar stiți ce e cel mai trist? Nu știți, că nu vă duce capu’ să pricepeți. Patru ani de zile se vor pișa ei pe noi. Din greu. Tare și cu jet, așa ca să simțim.

Hai, pa!

sursa foto