Am intrat în a treia săptămână de mâncat frunze. Mă rog, ele poartă pompoasa denumire de “salată”, dar tot frunze sunt oricum ai lua-o. Și m-am săturat dă dânsele ca de mere acre. Numai când le aud foșnitul, mă ia așa un ușor strepezit de dinți și-mi vine să fug în munți, unde să trăiesc din ce vânez sau să mă bag ucenic la ciobani. Măcar ăia m-ar ține pe brânză, lapte si mămaligă. Plus c-aș mai prinde din când în când câte o oaie. S-o mulg, bă, nu știu la ce vă gândiți. 😀

Serios, nu mai pot să văd legume în fața ochilor, în ritmul ăsta o să încep în curând să dau lapte. Iar fructele mi se par cel mai mare dușman al omului. Acum înțeleg din plin de ce sunt vegetarienii țâfnoși și raw-veganii cu nervii la pământ. Păi voi aveți idee cum e să mergi pe stradă și să visezi numai la ceafă de porc, împănată cu bucățele de slăninuță? Sau să vină prânzul și să te uiți la colegi cum balotează diverse chestii care-ți lasă gura apă, în timp ce tu tragi cu dinții de o salată amețită cu rucola, morcovi si spanac? Darămite când știi că așa o să fie până la capătul zilelor tale? Vă zic, trebuie să fii făcut din aliaj de wolfram cu titanium ca să reziști unui asemenea supliciu. Lăsatul de fumat e joacă de copii pe lângă lăsatul de mâncat.

În plus, visez dulce. Mă trezesc din senin cu gândurile la câte o șmecherie care să conțină caramel, ciocolată și oleacă de biscuite crocant. Oftez amarnic când oamenii din birou își comandă câte un cremșnit sau vreo altă drăcovenie pentru care aș face moarte de om. Când intru la Mega și văd frigiderul cu înghețată, îmi vine să chem șeful de magazin să-i fac reclamatie pentru că tine cutiile de Nirvana, cu praline, la vedere. Să-l dea afară sau ceva, că așa nu se mai poate. Iar în timpul ăsta singura exytavaganță pe care mi-am permis-o a fost câte un pârlit de iaurt cu fructe. Sărăciile astea sunt o chestie nici cal, nici măgar, care ar trebui declarate dușmanii umanității și scoase în afara legii pe toate continentele.

Iar eu, fix acum, când scriu, mi-aș dona o mână pentru niște cartofi prăjiți cu aripioare de pui și-un lighean de mujdei.

De-aia voiam să vă întreb dacă aveți ceva idei despre ce-aș putea să mai bag și eu sub nas zilele astea. Evident, chestii care sa se încadreze la “de regim” sau “pentru dietă”. Pe primul care îmi zice ceva despre pizza sau hamburgeri îl voi urmări personal și mă voi răzbuna obligându-l să bage în el ienupăr cu bame. Deci, ceva idei?

mihai_vasilescu_shaorma_raw_vegan

sursa foto