Aţi recitit vreunul dintre voi povestea de curând, maturi fiind? Sunt convins că nu, dar vă recomand s-o faceţi. Până atunci, mi-am permis s-o comentez ca şi cum ieri ar fi fost prima oară când o citeam. Este absolut surprinzătoare, vă zic.

Începutul este coaching motivaţional curat. O împărăteasă care coase singură, se înţeapă la deget şi în loc să înjure transformă asta într-un exemplu de gândire pozitivă. Apoi transmite energie gândurilor, dorindu-şi un copil alb ca zăpada şi roşu ca sângele (fie vorba între noi, destul de ciudate gusturile femeii) şi i se împlineşte dorinţa. Partea proastă este că nu apucă să-şi valorifice abilităţile astea într-un NLP de dezvoltare personală sau MLM de tip Oriflame sau Avon, că o cam mierleşte la naştere. Ghinion, cum ar spune preşedintele.

Imediat aflăm că împăratul avea variantă de rezervă la treaba asta şi în nici juma’ de an deja se însurase din nou cu una tânără şi frumoasă. De, cine poate oase roade. Atât că gagica era cam nebună şi obişnuia să vorbească singură sau cu oglinda. Şi, veşnica problemă a femeilor, află rapid de tot că există alta mai frumoasă decât ea. Că, întâmplător, aia era chiar fie-sa vitregă, n-a avut niciun fel de importanţă. O voia întinsă pe năsălie şi încă rapid de tot. Partea asta o cred, absolut toate femeile ar vrea sa le vada moarte şi îngropate pe cele considerate mai frumoase decât ele. Dacă se poate, în chinuri.

Nu stă să facă cine ştie ce plan elaborat. Cheamă un flăcau care se dădea vânător pe la curte si-i zice să rezolve cazul. Proastă alegere. Ori ăla era vânător cum sunt eu doctor în fizica atomică, ori acţiunea poveştii se petrece pe plaiuri mioritice. De ce zic asta? Dă-i unui român de făcut un şanţ şi o să vezi cum stă, se gândeste calculează, se coieşte şi până la urmă sapă doar o groapă sau nu-l mai face deloc. Desigur, va avea grijă să găsească cele mai bune şi justificate argumente pentru care nu a făcut şanţul cerut. Aşa şi cu vânătorul lui peşte. Frate, ţi-a zis împărăteasa să faci o treabă, nu te mai căca atât pe tine şi fă-o. Pizdă-plânge ăsta mai avea puţin si-şi scotea singur plămânii şi ficatul. Prin urmare, nici gând să-şi îndeplniească task-ul si o lasă pe Alba ca Zăpada să se care, în dulcele stil „merge si aşa”.

Povestea se complică binişor, pentru că urmează partea cu piticii, care pe mine mă depăşeşte total. Eu n-am văzut în toată viaţa mea şapte pitici, adunaţi, cu tot cu ăia de la televizor şi Adrian Copilul Minune la un loc, iar în pădurea aia se spărsese conducta cu pitici? Mă rog, cert este că nu erau vasluieni, altfel „şapte” ar fi fost un număr magic pentru Albă ca Zăpada. Unde mai pui că exploatau o mină auriferă din munte, dar stăteau într-o baracă puturoasă din pădure. Clar, erau hipsteri sau daci liberi, altfel nu se explică.

Apoi vine partea în care te lămureşti că degeaba era frumuşică asta mică, prinţesa, că n-o prea ducea capul. Să te păcălească de trei ori acelaşi om, în acelaşi fel, nu prea seamănă a dovadă de inteligenţă. Fool me once, shame on you… Ştiţi ce zic, nu? Află mă-sa vitregă, împărăteasa, de la oglinda cu gură spurcată, că n-a murit şi vine să-i facă felul. La început dă două rateuri penibile dar a treia oară, în sfârşit, reuşeşte. La fix, că deja mă plictisisem de aceeaşi placă.

De-aici încolo treaba devine de-a dreptul halucinantă. Ăştia, piticii, nu erau nici ei cu toate ţiglele pe casă. Au luat cadavrul şi l-au pus în sicriu de sticlă, ca să se poată uita in voie la el. Cum e asta, frate, să stai să te holbezi la un mort? Da’ nu mai bine o împăiau şi-o ţineau pe hol, la intrare? Nu ştiu cum să vă zic, dar ăsta e caz de internare la un ospiciu, în regim de urgenţă. Dacă nu cumva o fi şi de competenţa poliţiei.

De parcă necrofilii ăştia mici şi bărboşi nu erau îndeajuns de duşi, mai apare şi flăcăul ăla, feciorul de bani gata, care vede mortăciunea din copârşeu şi în loc s-o ia la picior mai repede de-acolo, începe să se milogească să i-o dea lui. Băejnebun? Cam cât de nesănătos trebuie să fii la căpuţ ca să ceri un cadavru? Cum ar fi să dau eu o fugă mâine la IML şi să-l rog pe medicul de serviciu să-mi dea mie unul dintre morţi. Aşa, pentru sufletul meu. „Hai, vă rog eu dom’ doctor, pe ăla din colţ, că pare atât de blând”. Nu m-ar lua cu nino-nino de acolo?

Când au văzut piticii că e groasă, omul o luase razna de tot, i-au dat şi siciriu si hoit şi tot ca să scape de nebun. „Ia-o şi spală-te pe cap cu ea, dementule”. Iar ăla a pornit spre casă cu achiziţia nou făcută. Sunt tare curios ce faţă ar fi făcut tac-so, regele, când intra cu mortu-n palat şi-i zicea:

-Tată, mă însor.

-Bravo, fiule, cu cine?

-Vezi tu femeia aia moartă, din siciriul de lângă intrarea în sala tronului?

-Da, fiule, o văd.

-Ei bine, cu ea mă însor.

Cam câte capete în gură, cu tot cu coroană, credeţi că-şi lua prinţul de la ăl bătrân?

Dar n-a fost să fie atât de amuzant. Cred că Albă ca Zăpada era neam cu Cotabiţă sau ceva, de i-a sărit mărul din gât şi şi-a revenit din comă. S-a dat jos din coşciug ca nouă, ba îi mai ardea şi de mătărângă, altfel nu înţeleg cum s-a măritat instant cu băiatul ăla pe care îl vedea pentru prima oară. Dar e de înţeles, vă daţi seama cum tropăiau hormonii în ea după atâta amar de vreme de stat numai printre pitici? Păcat, avea potenţial fata si s-a măritat tot ca ultima ţărancă de pe lângă Insula Mare a Brăilei, cu primul venit. I-a mai turnat doi plozi şi aia a fost, trai pe vătrai. Când eu va zic că e scrisă în România povestea.

Dar surpriza v-am păstrat-o pentru închiere. Am şi eu două nelămuriri. Prima ar fi cum de mă-sa vitregă nu păţeşte nimic după patru tentative de asasinat? Mai ales când absolut toata lumea ştia ce făcuse. Nici măcar să-i bată cineva obrazul şi să-i spună „de-te dreacu’, fă, că ştim ce-ţi poate pielea”. 

Şi a doua. Băi, oameni buni, împăratului îi dispare fata de acasă şi nu face absolut nimic? Nu dă nici măcar un semn că l-ar interesa, nu se agită deloc. Serios, citiţi povestea şi-o să vedeţi că boul ăsta încoronat nu mişcă niciun deget. Alţii mai dădeau de la ei câte jumătate de împărăţie sau rahaturi de acelaşi gen. Nu şi omu’ nostru care o arde low-profile şi autist.

În acest caz, concluzia care se impune este una singură: p*zda te tâmpeşte. Fraierul îşi luase soţie nouă, dădea la buci împărăteşte şi nu avea chef s-o deranjeze cu întrebări de genul: „auzi, tu ai idee pe unde e fie-mea? Parcă n-am mai văzut-o pe aici în ultimii doi ani.”