7,030 cititori

Subraţul divin

Săptămâna trecută, la un moment dat, mi-a zbârnâit scurt telefonul. Mă uit, văd un add request şi dau click pe el. Bang, era exact momentul acela când îţi dă cerere de prietenie Ana Barton. Da’ eu bineînţeles că n-am crezut şi am intrat pe profilul respectiv ca să văd dacă nu cumva este vreo coincidenţă de nume. Nu, frate, nici pomeneală de aşa ceva, ea era.

Ia uite, băbăiatule, cât noroc pot să am. O fi greşit femeia adrisantul şi-a nimerit la mine, mi-am zis. Da’ am tăcut chitic, doar nu eram nebun să-i spun ceva.

Să vedeţi ce chestie, nu greşise. Iar dovada este că, o săptămână mai târziu, aveţi mai jos un guest post semnat Ana Barton. Tare sau cum? Eu zic să vă bucuraţi de el, că nu se ştie când mai pupăm aşa ceva.

mihai_vasilescu_ana_bartonFoto by Narcis Pop – sursa

L-am descoperit pe Mihai Vasilescu săptămâna trecută. I-am citit textul ăla cu pedichiurile femeilor şi glezna fină, bizantină. Mi-a plăcut pe de-o parte, m-a oftat pe de cealaltă. Pentru că zicea el acolo şi ceva despre femeile cu exces de curbe (am scris cu „b“, da?!), iar eu lupt cu greutatea de mulţi ani. Am metabolism de mamut, am fost sportivă de performanţă, iar asta se traduce prin inspiri şi tu aerul pe care-l inspiră toată lumea, dar tu nu mai apuci să expiri, că-ţi creşte instantaneu curu’. Şi dă-i, şi luptă, neicuşorule, să nu fii singurul elefant civil şi pedestru din Bucureşti.

Dar destul cu exordiul. Citii amu despre tatuaje şi mi-amintii de omul mai mult albastru decât oricum altcumva.

Mă duc în primăvară la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, la “Săptămâna Altfel”. Şed patru ore de vorbă cu nişte copii foarte mişto, plec. O durere cumplită de cap, dar din aia destructurantă. Naturală fiindcă ei erau mulţi şi foarte tineri, iar eu, puţină şi deja nu prea.

Opresc un taxi, nici nu-l văd bine pe om, îi spun adresa. M-am mirat că nu s-a strâmbat, era puţin de mers. Dar el avea nervii lui, nu durerile mele.

Doamnă, eu sunt bazat. Am la mine şaişpe milioane şi 300 de euro. S-a urcat mai devreme un puţoi în maşină, mi-a plăcut parfumul lui şi l-am întrebat ce e. Ştiţi ce mi-a zis, doamnă? Că n-am eu bani de-aşa parfum. Eu să n-am? Cine să crede amărâţii ăştia dă trăieşte dân mila lu’ tac-su şi-a lu’ măsa?! Ştie ei ce-i aia să-ţi câştigi tu banu’ cu care-ţi faci plăcerile? Că, în afară de ce v-am spus că am la mine, doamnă, eu numai pe mâna dreaptă am 80 de milioane.

Scot capul din durere, nimic nu pricepeam. Şi văd dreapta omului. Tatuată până-n dinţi. Brusc, se relaxează şi mi se expune mândru, ridicându-şi mâneca largă a bluzonului, să văd mai bine. Omul era masiv şi puternic, un bărbat ca la 30 de ani. Omora sala şi-n vis. Antebraţ, braţ şi mână – de-un albastru infinit, cu variaţiuni observabile exclusiv pentru experţi. Nişte hărţi, cu pretenţii de desene artistice, făceau din acel membru o entitate. Am ameţit pe loc.

– Aici nu-mi place, mai bat o dată desenul în zona asta. Vedeţi? Aici e pentru mama, aici pentru nevastă-mea, iar aici pentru copil, că-i gravidă. Şi staţi aşa, doamnă, să vedeţi ce am la subraţ: ochiul lui Dumnezeu.

Şi şi-a expus cu generozitate axila din care care, da, se căsca un ochi uriaş. De frică, am închis bieţii mei ochi, mediu configuraţi din fabricaţie.

De-atunci, când pun facturile una peste alta cu bărbatu-meu şi facem calcule păguboase, mereu îi zic:

– Dacă te tatuai, aveam şi noi mereu un ban în casă. Eram nişte păduchi bazaţi.

ana_barton

 

 

94 de păreri la “Subraţul divin

  1. Hopa…
    Mişule, ştii ce-nseamna asta? Urmeaza Petronela Rotar, apoi Pleşu, că el e omniprezent ca Iliescu. 😛

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @skogentrollet, vezi că ai alăturat Petronela Rotar și Pleșu în aceeași frază. Nu e în regulă. Sau ai lipsit dă pă net lately? 😀

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

    • @Mihai, Tocma’ dă aia. Eram la Iaşi când a fost scandalu’.

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • @skogentrollet, aha, mă miram io să nu știi. 😀
      Băi, ăla mai culege mult la eschimoși sau ce-o face el acolo?

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Mihai, mâine dimineață are avion.

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • @skogentrollet, d-păi, în sfârșit. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  2. Felicitari!cand va mai face mintea un pui,sa ma anuntati si pi mini !sunteti un geniu al blastfemiei de orice fel,,rasa de ovine,cultura de senzual si ce mai vreti mata!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 7

    • @tau teodor, eşti bine? Ți-e un pic răuț?

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • @tau teodor, vezi, îmi plăcea mai mult când erai complet incoerent. Acum ești doar parțial și nu mai înteleg nimic. Cine, ce, cum? Explică dom’le din nou.

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • @tau teodor…îmi cer scuze că suntem rasă de ovine….dar, dragul meu, am o întrebare…dacă noi suntem rasă de ovine, ce devii tu? măgarul care stă cu desagii în spinare? sau ciobanul care, cică păzește respectiva turmă? lămurește-ne, te rugăm….

      partea în care vorbești de “cultura de senzual”, sincer, pe mine m-a depășit..again..ne lămurești și pe noi?

      la final, să știi că mă bucur sincer când văd că postezi..preferam imbecilitățile pe care le vărsai înainte..măcar, atunci îți găseam o scuză…s-au încurcat degetele în taste, nu e vina ta….

      sincer îți spun că-mi ești simpatic de tot…am să scriu Muzeului Antipa..poate te studiază, măcar…că, de împăiat, mă îndoiesc sincer..nu ar avea, săracii, la ce categorie să te înscrie….

      faza cu blasfemia m-a pus în fund….mai are rost să îți cer explicații, sau e prea mult??

      hai să fii iubit, că ești simpatic…:)

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 1

    • WTF ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  3. Foarte tare. Imi place cum scrie Ana Barton!!

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 1

  4. Si uite ca nu am asteptat degeaba postarea…..umor fin de femeie desteapta ….copios ,bine ca te- a descoperit poate mai baga cate_un quest.Dar nerabadator sa bagi ceva este si @TAU TEODOR doar ca de ceva vreme ii cam scapa startul …..

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • @dede cati, da, nu știu ce-i cu el. Plus că începe să devină coerent și nu mai e simpatic. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 2

  5. M-ai cam lasat fara cuvinte. Am citit de curand “Prospect de femeie”. Si acum o vad pe Ana Barton aici. Tare!

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 1

  6. Cred ca nu-ti mai incapi in piele. Dar ai si motive. Bravo, imi place Ana Barton. Pe când un articol si al Petronelei Rotar?

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 2

    • @Rossana, când o vrea ea. Petronela. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 2

  7. Oamenii misto mereu se antureaza.Dar articolul Anei Barton despre tatuat e demential !

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • @szqwer, așa zic și io. Și despre articol. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  8. Oo, ce frumos!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Madalina Isac, așa am zis și eu. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  9. Io ti-am zis ca sunteti preferatii mei….prin februarie asa… mno acu’ felicitari ce sa zic 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

  10. @Mihai, trebuie să recunosc…mi-a plăcut mult de tot postul Anei…are un umor fantastic…felicitări pentru primirea ei pe blog…:)

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • @Sorin, ştiam io că o să vă placă. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

  11. Amfitrionule, doamnelor şi domnilor,

    Bine v-am găsit! Vă mulţumesc pentru primire. 🙂

    Tau Teodor,

    Vă mulţumesc şi dumneavoastră. Blasfemia nu era nicăurea, dacă-mi permiteţi un regionalism. Nici măcar la omul care credea că are la subraţ piatra cea din capul unghiului – bănuiesc că vă este familiară expresia. Să-nţeleg c-am absolvit amândoi Teologia sau doar eu? 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 2

    • @Ana Barton, eu încă o studiez. La fără frecvenţă.

      Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 1

  12. Mihai,

    Şi eu încă o studiez. Şi tot la fără frecvenţă. La 15 ani după absolvire. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 1

    • @Ana Barton, şi mi-e teamă că frecvenţa va fi din ce in ce mai redusă, pe măsură ce învăţăm mai multe.

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

  13. Mihai,

    Pe măsură ce învăţăm mai multe, ne liniştim de-adevăratelea, înţelegem că niciunul dintre noi nu este buricul Pământului, iar asta e o mare uşurare. 🙂

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 1

    • @Ana Barton, al naibii de voiam eu să înţeleg când îmi zicea mama că nu sunt buricul Pământului. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 1

    • doar ca, la o anumita vârsta, sa crezi asta e nu doar compresensibil, ci si necesar: pentru propria edificare 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • comprehensibil, lol

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Nicoleta asta care va tot urmareste pe unii si în fundul pamântului, cel mai tare nick de pănă acum tu-l ai. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  14. Vezi? De-aia e mişto că trece timpul. Ne-aşază, frate. 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Ana Barton, uneori cred că mi-ar plăcea să rămân neaşezat. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 1

    • E, nu ne ia nimeni iluzia asta, că doară nu ne maturizăm niciodată cu totul. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Ana Barton, la mine e mai rău. Am impresia că întineresc pe zi ce trece. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  15. “Dacă te tatuai, aveam şi noi mereu un ban în casă. Eram nişte păduchi bazaţi.” – m-a distrat pt. toata ziua! :))))
    Felicitari, Mihai, pt. noua prietenie cu Ana Barton!

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 1

    • @Dorina, pe Ana s-o feliciţi. Eu nu aş fi abordat-o niciodată. Sunt un tip ruşinos. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 1

    • @Mihai, stai ca nu-nteleeeeg! Adică @Dorina s-o felicite pe Ana Barton pentru noua prietenie cu tine? Melodia ta preferata tot Ombilico del Mondo este? 😛 Doar știi ca te apreciez!!!!!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Elena P, când eu zic că nu reuşesc să scap de asta. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

  16. Iar Ana e maica-mare a lu’ taica Matusalem al blogăritului. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @Ana Barton, și se alintă, da. 😀 😀 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  17. Mihai,

    Foarte mișto sunt oamenii care comentează pe blogul tău. 🙂

    Mi-amintesc de un moment de-acum doi ani, când, împreună cu nişte comentatori de pe o platformă, oameni extraordinari pe care aşa i-am şi cunoscut, comentându-mi la texte, ne-am făcutără un blog.

    Era poiana lui Iocan. Eram acolo noi şi numai noi. Extrem de rar, apărea cineva străin, iar atunci eram foarte miraţi, că noi credeam că suntem cu obloanele trase şi nu ne ştie nimeni.

    Bref, la un început de ianuarie, pe zelist.ro, eram cel mai comentat blog. Doamne, atunci am avut impresia că ne-a spart cineva casa, cu noi în ea. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 1

    • @Ana Barton, ne potrivim și la surprize. Tot ceva de genul ăsta am trăiat când m-am regăsit pe zelist. Doar că eu eram singur în casă și mă bucuram că au intrat comentatorii peste mine. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • Ceea ce este extraordinar şi merituos, Mihai. Te felicit din toată inima. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

    • @Ana Barton, reacţionez prost la laude. Acum m-am înroşit tot. Mulţam, doamnă!

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 1

  18. multumesc ca existati, si va mai spun ceva: pe postarea doamnei Ana pe facebook, “subratrul divin” nu am îndraznit a zice nimic: acolo toata lumea a dat like si nu a comentat, mie mi s-a parut o blasfemie sa stric eu necuvintele de-acolo, si-mi spun oful aici.
    La mai multe!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 2

    • @Nicoleta, să sperăm că vor fi mai multe. Știi cum sunt femeile, mofturoase. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • Eu, nu. N-am avansat cine ştie ce în femeistică. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Ana Barton, te văz eu când o fi să ne mai delectezi pe aici. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  19. Fain cum scrie Ana Barton. Acum că am descoperit-o, sa purced la caƒutare și delectare.
    @Mihai, poate ne bucuri ochiul și dinăuntrul și pe hârtie.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @lectorarumana, adicătelea să scriu cărți???

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  20. Da, carti.
    De ce te miri de trei ori?

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @lectorarumana, hmm… pentru că asta-i treabă serioasă. Nu merge aşa, oricum.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • Ei…zici tu ca-i treaba serioasa! :)))Poftim idee de vandut carti: http://armata510.blogspot.ro/ .Castigam si noi ceva dupa urma ta! :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • @Dorina, aha, deci ne îmbogățim împreună. :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  21. Tu crezi ca stii sa vinzi, eu cred ca poti sa scrii.
    Bineinteles, implica si ceva pregatire. Mai gandeste-te! 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @lecorarumana, promit că o să-mi scriu măcar memoriile. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  22. De acord. E si asta un inceput.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  23. @Ana & Mihai…abia acum m-am prins care era treaba cu blasfemia….DAAAHHH …(in nemernicia mea, am crezut ca neuronul se dilateaza de la caldura)…cati cititori/vizitatori ai pe blog, Mihai? Nu de alta, dar sa stiu cate costume de azbest voi vinde….

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

  24. @Ana Barton, singurul Blogger cu care îmi ocup timpul este Mihai…. și asta ca îl cunosc 😀 . Dar mă bucur enorm c-ai scris aici ca mi-ai înseninat ziua de azi. Mulțumesc!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 2

  25. Sarut-mana doamna Ana!
    Intrebare: de ce nu l-ati intrebat pe nenea ala de unde are atatia bani? Noi suntem deschisi la nou si fomisti rau de tot! 😛
    Cat despre pretinu` @TAU REODOR trebuie sa recunoastem ca urla invidia-n noi deoarece nu putem atinge astralul si abstractul precum o face el!
    Semneaza un provincial batran!!!
    P.S. Mihai, plec maine dupa-masa la Sibiu. Sa-ti aduc ceva bun de pe-acolo? 🙂 Nu, nu ma abat la stanga pe Valea Oltului inspre urbea ta natala, cea plina de hackeri. Poate la anu` cand – daca se redeschide Transalpina – vreau sa fac un tur mai lung in care sa bifez iar Cozia….Cum se ajunge pe partea opusa a apei? Sa vad manastirea si din alt unghi, care – din poze – pare de basm!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Victor, o plăcintă cu varză şi sunt fericit. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Numa` la foale ti-e gandu`! 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Victor, ce-i drept. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @Victor, eu nu am ajuns decât prin apă. Adică înotând. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Bah, ejdi nebun? Poti sa inoti atat??? Serios intreb!!! In plus, apa aia curge!!! Adeca, mai dificil!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @Victor, eram şi io tânăr. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Să creşti mare, domnu’ Victor!

      Mi-a fost ruşine, pe de-o parte, mă luase o nelinişte în capul pieptului, pe de alta. În fine, cred că admiraţie am vrut să spun. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  26. Cred că data viitoare voi fi mai sociabil cu taximetriştii. Că uite cîte chestii poţi afla fără să vrei. Așa că mă scuzaţi puţin… TAXI!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

    • @kranrz, eu ţi-am zis, dar tu nu si nu. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 1

    • Tu o ţineai sus cu Uberu. Crezi că am vreo şansă cu băieţii de acolo să aflu clar cum e cu originea lumii ? (nu vorbesc de aia a lui Gustave Courbet)

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • @krantz, absolut niciuna. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  27. Talentată rău Ana asta! Mulțumim! ? Mă miram eu de ce era așa de mândru Mihai de dimineața de surpriza lui. Mișto surpriză!

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 1

  28. Mie vestea asta imi suna intr-un fel! Se simte mirosul de feromoni in aer?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  29. Iar ţi-a intrat nihilistu pe site. 😉

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @krantz, azi văd că nu. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  30. Ei, Mihai. mi-ai deschis apetitul de lectură, că nu citisem nimic de ea. Așa că voi porni binișor să iau niște cărți de ale doamnei. Uite așa vrând-nevrând ne pui cu burta pe carte.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Imi place de mor, cum scriu : Ana Barton, Mihaela Baran, Petronela Rotar….
    Nu stiu cum de te-ai strecurat si tu in sufletul meu, mai Mihai 🙂
    Super articolul, multam fain… :)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @OVANA, cum adică nu ştii? Păi ce, eu sunt mai prejos? 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  32. Ești un norocos și un darnic pentru că împarți acest noroc (prietenia d-nei Ana Barton) cu noi. Superb!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Cristina, Ana e cea darnică.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.