Se spune că o femeie poate să evalueze în 0.5 nano-secunde un potenţial partener. Atât. O simplă fluturare de pleoape şi femela ancestrală din ea deja ştie dacă masculul pe care îl are în faţă este demn de a fi selectat pentru un eventual proces de reproducere care să ducă la apariţia urmaşilor.
Desigur, asta este valabil doar în fracţiunea de secundă despre care vorbeam, după alte două ore intervine creierul care anulează orice acţiune a subconştientului punând întrebarea: „cu cine, mă, cu săracul ăsta care m-a pus să-mi plătesc sucul?”. Şi uite aşa, din motive mercantile, se duc naiba compatibilităţi pentru care adn-ul şi cromozomii au muncit nişte milioane de ani. Pai voi ştiţi ce urmaşi aş fi avut eu cu Angelina Jolie, dacă nu-l alegea pe Brad Pitt strict din raţiuni financiare?
În schimb noi, bărbaţii, suntem muuult mai profunzi. Deşi nu s-ar spune, avem nişte criterii de selecţie deosebit de complexe. Ok, poate nu chiar toţi, doar câţiva. Bine, bine, am glumit, doar eu. Cred că o să realizaţi exact cât sunt de sonat când vă voi spune că toate cele de mai jos, sunt „eliminatorii”. Este exclus să le pot trece cu vederea. Şi nu se admit excepţii.
Bănuiesc că nu mai trebuie să explic aici că ies din discuţie, pentru orice fel de analiză, persoanele pe care nu le consider în „standard” din punctul de vedere al greutăţii. Cine le place, le place aşa cum sunt, dar nu eu. Stop joc. Să trecem la lucruri serioase.
Unu. Nu cred că o să ghiciţi niciodată la ce mă uit prima şi prima dată. Da, degeaba vă gândiţi la fund, sâni, ochi sau orice altceva. Înainte de toate, îmi arunc privirea peste cum este încălţată. Dap, poa’ să fie tipa o combinaţie între Mădalina Ghenea, Monica Bellucci şi Charlize Teron, dacă nu-mi place ce poartă în picioare, în secunda următoare polul meu de atenţie se mută spre norii cumulonimbus care-şi fac apariţia dinspre nord-vest.
Doi. Mâinile. Luaţi aceeaşi combinaţie între cele trei dive de mai sus, de data asta corect încălţată, şi ataşaţi-i nişte mâini urâte. Ce înseamnă mâini urâte? Degete scurte, unghii neîngrijite, piele crăpată, unghii false disproporţionate sau cu forme ciudate etc. Din nou, la revedere. Nici măcar nu mă pot concentra la ce spune. Pentru că îmi vine să-i zic doar „frate, fă ceva cu mâinile alea ca să nu mai arate aşa”. Da, înţeleg, degetele scurte nu-s vina nimănui. Ghinion.
Trei. Gleznele. Cândva am cunoscut o fată atât de frumoasă, care avea niste glezne aşa de urâte că-mi dădeau lacimile de fiecare dată când mă uitam la ele. Şi m-am luptat multă vreme cu mine însumi, sperând sa pot trece peste asta. N-am putut.
Patru. Aici deja s-ar putea să mă catalogaţi ca anormal. Dar, na, ce să fac, să mint? Ţineţi-vă bine! Degetele de la picioare. Dap. Şi din acest motiv îmi place vara, când mulţumesc cerului pentru existenţa sandalelor. Pentru că din septembrie încolo, descălţatul unei tipe poate să-ţi dea senzaţii asemănătoare cu cele ale desfacerii unui ou Kinder cu surprize: niciodată nu ştii ce te aşteaptă înăuntru. Nu cred că are rost să vă descriu ce însemnă degete frumoase la picioare, nu?
Cinci. Braţele groase. Nu ştiu cât de atenţi sunteţi voi la asta. Dar eu am văzut femei care arătau aproape bine, dar aveau nişte braţe de halterofile. Din pacate, erau pline de osânză, nu de muşchi. Mă refer la zona dintre umăr şi cot. Puteţi spune ce vreţi, dar nu e nimic sexy la un biceps de femeie umflat. Partea cea mai rea este că văd pe stradă puştoaice care n-au trecut de 20 de ani şi ale căror braţe semănă cu ale lui Arnold în Conan Barbarul.
Şase. Cum vorbeşte şi cum scrie. Niciodată în viaţă nu voi trece peste o exprimare agramată. Fie ea orală sau scrisă. Zeiţa zeiţelor poate să fie aia, dacă nu ştie cu „i-urile”, cratima şi acordurile, din partea mea poate să moară singură şi neconsolată. Cea mai strong erecţie evăr se face praf şi pulbere dacă am auzit/văzut un „este” în loc de „sunt”.
Şapte. Cred că mai aveam una, dar nu mi-o amintesc acum. Lasă, ţinem punctul ăsta de rezervă. Mereu apare câte ceva.
Dap, sunt un superficial. Am crezut că v-aţi obisnuit deja cu ideea asta. Totuşi sunt un superficial destul de selectiv. Sper că aţi remarcat că nu am zis niciun cuvânt despre cur, ţâţe, craci, buze, înălţime, tunsoare şi alte „elemente” pe care le remarcă de obicei bărbaţii.
Dar dacă sunteţi voi mai cu moţ, aştept să-mi spuneti care sunt în cazul vostru criteriile care primează la o evaluare iniţială.
Doamnelor şi domnişoarelor, aveţi şi voi cuvântul. Ba chiar m-aş bucura să văd cum faceţi voi „departajarea”.
sursa foto
Subscriu la aia cu degetele de la picioare….Fetisu` naibii!! 😀
@Victor, huh, credeam că sunt singurul nebun. Mă rog, mai am un prieten obsedat de asta. deci suntem trei. 😉
@Mihai Vasilescu, mai este și Eddie Murphy. … Am văzut un film pe la începutul anilor ’90 cu el și fosta soție a lui Mike Tyson. Și Eddie tot la picioare se uita numai ca după ce petreceau noaptea impreuna, nu înainte! 🙂
@Elena P, da, da, stiu filmul. Dar era mic copil pe lângă mine. 😀
Mai suntem, stai chill 🙂
@Iuli, huh, ce bine!
Ador fetișul asta. Avantaj eu ?
Boss, Angelina era a mea si mi-a luat-o spalacitul ala. Nu te mai baga aiurea!
@zorro, scuze Boss, n-am stiut. Simteam eu ca e ceva in neregula cu ea. Mereu mi-a ascuns lucruri. 😀
Cum are Angelina degetele de la picioare? Sau la ea se aplica treaba cu… Ochi, buze, tate…?
@Carmina, din ce am văzut eu, le are foarte mișto. 😉
wikifeet daca vreti sa vedeti degete de la picioare ale vedetelor.Eu sunt cu adevarat bolnav!
http://www.wikifeet.com/
Le-am bifat pe toate. Ma incadrez in cerinte. Dai tu un semn cand e. 🙂
Comentariu beton!36
@mada, evident. Tu să fii pe fază. :))))))
Nu ma misc de aici. Asta pictez, asta visez.
@mada, așa vezi. 🙂
Vrem poze, măcar cu degetele de la picioare! 🙂
7…dinți în gură, frățică. Am vazut odată o bunăciune de leșinai, da’ când a zâmbit, am zis că mă ia cu leșin de la stomac :(((((((
Comentariu beton!19
@diabolic, am zis că asta e de bun-simț.
Aolo, dar pretentios te-a mai facut mamica ta. Bine ca nu-s toti la fel. 😀
Rossana, m-am cam făcut. Dar m-am obișnuit așa. :))))
N-o fi usor nici sa fii ca tine. 🙂
@Rossana, îți dai seama că nu e. :))))
La mine ordinea e 1, 4, 6, 2, 5, 3 🙂 si eu ma consideram anormal, dar macar nu mai sunt singur.
@Tudor, mamă, ce bine că suntem mai mulți. Trebuie să ne strângem, să fim uniți. 😀
pumeti de-un partid ca e voie!
„puneti”, scuze!
@gabriel mircea, acum îi scriem statutul. 😉
m-asteptam sa spui ceva si vis-a-vis de cum miroase tipa, de cat de curata e per total si ceva legat de simtul umorului…:)
@Roberts, vezi? De-aia am lăsat punctul 7 liber. 😉
1-AURA SAU MACAR CALITATEA ZAMBETULUI
2-VOCEA CARE DECONSPIRA SI EA LATURA FEMININA
3-GENEROZITATEA DERIVATA DIN MODUL IN CARE PRIVESTE
AR MAI FI MERSUL,SANII CARE SPUN DESPRE CAPACITATEA DE A IUBI,ETC
@tau teodor, zici că-ți dai seama de generozitate după cum se uită la tine? Hmmm…
mi se pare mie sau e primul comentariu care e cat de cat pe subiect si in plus coerent al lui TAU TEODOR?
sper sa nu confund personajele
Ă, scuze, cum şi ce anume spun sânii despre capacitatea de a iubi, vă rog? Adică cele care au ditamai silicoanele automat pot iubi mai mult sau vreţi să spuneţi că sunt pur şi simpu mai generoase cu „sentimentele”? 🙂
Ochii, frate, n-ai zis nimic de ochi.
@Ionut, păi dacă nu intră la „criterii decisive” ce să zic?
Normal ca-i bine sa aiba si ochi…
Comentariu beton!14
hahaha! tare topul tău. cât despre degetele de la picioare sunteţi mai mulţi 😉 , mai ştiu şi eu câţiva. în plus, am întâlnit pe unul atent la călcâie!
personal, mă uit la ochi – de acolo reiese evaluarea aia de care spuneai – şi nu dacă sunt albaştri ori kaki, ci dacă exprimă ceea ce trebuie. pe locul doi şi foaarte important sunt mâinile, că doar te gândeşti că le pune pe tine, animalul, nu? în rest, dantură, ceafă, fund, sfârcuri(dacă sunt la vedere), gramatica, geografia…
@catherine, uite cum empatizează și tipele cu ce zic. Mulțam!
Nu vad nimic anormal in lista ta, multe s-ar incadra, ar trebui sa te fi luat cu asalt cel putin o duzina de tipe pana acum, dar poate ca ele nu se percep ca bifand caracteristicile de mai sus, desi le-ar avea.
Ai sa razi, si la mine top de lista sunt tot mainile si felul cum se incalta/imbraca. Degete groase cu palma lopata si pantofi de alergare in picioare in orice alt context inafara de sport – bye, Felicia!
@Cyanilla, ştiam eu.
@Cyanilla, am ştiut eu că nu-s nebun pe de-a întregul. Sau nu sunt singurul. 😉
7. Par pe antebrate. Model brunet, cu par negru si fir gros.
Am vazut o multime ingrijite, epilate corect peste tot, purtand crampeie de jungla amazoniana pe antebrate. Show-stopper for me.
@Marius Panaitescu, a se băga la punctul 7. Cum naiba am uitat de asta???
Şi mustaţaaa, sau mă rog, lipsa mustăcioarei 🙂
Citeam undeva că prima impresie puternică la întâlnirea cu o persoană este aspectul părului şi ochii. Asta dacă vorbim despre o persoană cu statură, dimensiuni şi înfăţişare cât de cât normale ( care nu şochează din prima).Cînd spun prima impresie, mă refer strict la ceea ce remarcă privirea în primele 5-10 secunde.
@Camelia Bobol, la oamenii normali. La mine, vezi ce primează. :)))
Degetele de la maini, mainile, unghiile-10!-gesturile,mersul, vocea, pronuntia, inteligenta, expresia ochilor, modul de alegere a imbracamintii, incaltamintei,bijuteriilor, parfumurilor, machiajului, pieptanaturii, o limita a greutatii corporale. Ce vrei, incet-incet ne indreptam spre perioada aceea in care vom spune, daca nu mai prea putem, macar exigenti sa fim!
@gabriel mircea, corect. Măcar găsim nod în papură. :)))
Hmm, cu bărbații e mai greu să fii selectivă.
Tot ce ai spus despre alegerea partenerei fit pentru tine e adevărat, în sensul că poți avea câteva criterii eliminatorii și să nu te înșeli…Însă alegerea spermatozoidului potrivit, scuze, a bărbatului, ține de o finețe rară.
Sunt eliminate din start specimenele grobiene, urâte, diforme sau care emană mirosuri neplăcute. OK, ce rămâne?! Păi, rămâne o masă oarecum omogenă de specimene eligibile. Cum să selectezi? E nevoie de criterii de distingere. Aici intervine finețea. Unele femei o perfecționează, prin teste subtile. Au nevoie să știe în primul rând concentrația de testosteron, pentru a determina temperamentul. Apoi, educația, bate-o vina. E atent, e sensibil, e deschis, e sincer, e acolo?
Partea interesantă e că în ciuda tuturor testelor perfecționate și ultraperfecționate, evoluția a învățat un lucru bărbatul: cum să le treacă. Din ecuația bărbatului ideal lipsește amprenta timpului. Pentru că în timp se devoalează trișorii, dar oare în cât timp?
Așa că rămâne soarta… ha ha. Loteria e mai sigură!
Comentariu beton!20
@G., mi-ai demolat tot textul. :))))
La mine e mult mai simplu, la mine nu se uită niciuna, așa că prin asociere eu nu am nevoie de criterii în ceea ce le privește. E inutil să încerc să le evaluez, ar fi degeaba, că oricum nu are rost. Da’ așa e, bicepșii disproporționați, mîinile neîngrijite (cu păr pe degete, unghii vopsite aiurea, strident), încălțămintea cu toc de 40 de centimetri care le fac să calce parcă sunt potcovite proaspăt, felul cum nu știu să vorbească, astea clar nu plac.
@Chircu Victor, deci tu esti scapat de problemele astea. Fericitule. 😉
A fost o vreme cînd îmi făceam probleme și mă întrebam încontinuu „De ce?”. Da’ după ce am trecut de 30, am început să îmi dau seama că nu merită să îmi sparg creierii. 😉
@Chricu Victor, să știi că da. 😉
@Mihai zău că nu pricep ce anume poate provoca voturi negative la schimbul ăsta de replici. Hai că la mine ar mai merge, dar la replicile tale, Mihai, chiar că nu pricep. :))
@Chircu Victor, da’ lasă dom’le oamenii să voteze cum vor. 🙂
Nevermind, acum am băgat de seamă că aproape toate comentariile au cîte unul.
@Chircu Victor, se numesc hateri. Trebuie să-şi facă şi ei treaba cum pot. 😉
@Mihai ai dreptate. Dar chiar mă întreb cum ar arăta un comentariu cu vot negativ în condițiile în care ar fi compus din doar puncte de suspensie: „…” :))
@Chircu Victor, eh, lasă, că în curând o să vin cu o surpriză. 😉
😉
Nu se uita ele la tine?Asta nu te impiedica sa te uiti tu la ele si sa le studiezi.
@victoria Așa este.Precizarea mea era legată de lipsa de utilitate a criteriilor mele întrucît le lipsește o materializare, un rezultat concret. Ca și păreri, în schimb, da, le am ca oricare altul. 😉
subscriu la tot ce ai zis. legat de fund, tate, craci, ar fi combinatia urmatoare: daca nu are sanii mari sau normali, atunci macar sa nu aiba fundul mic si aplatizat. adica fundul fiind la jumatatea corpului, va da forma specifica de femeie. daca are sanii mari si fund deloc e si mai grav. ca sa fie perfect de adauga restul cu voce, par, mers, zambet…
@Ionut P, hai că pari niţeluş mai sonat decât mine. :)))
Umorul,glumele bune….daca ma faci sa rad,cu glume istete,plasate inteligent,jumatate de drum este facut…apoi urmeaza celelalte. Din punctul meu de vedere un tip care are dificultati cu „i-urile”,cratimele,pluralul,acordul subiect-predicat,nu poate nici face glume inteligente(sunt un pic dificila la ras,”ma rad” foarte greu,ca sa zic asa) Asta e primordial…apoi urmeaza celelalte,miros,aspect….complicat.
@felix, hai că eşti pe aceeasi lungime de undă cu mine. 😉
Mno…greu de zis, cel putin din punct de vedere fizic. Stiu ce ma atrage dar in general nu imi repugna nimic, ok, aproape nimic-in general chestii de igienia-
Ce ma face, totusi, sa spun pas este nivelul conversatiei si atitudinea. In conditiile in care, in general, singurele mele standarde sunt: subiectul conversatiei; nivelul de alcool, thc/zi si, cred, cel mai important lipsa „drama-queenului”/sindromul persecutatului cred ca am dreptul sa ma retrag cand interlocutorul meu se dovedeste un om ok pana „deschide gura”. Ok, sunt multe de zis la capitolul acesta.
Revenind la fizic, din punctul meu de vedere nu sunt neaparat detalii fizice cat imaginea intreaga.
Mi-a zis cândva o fostă mare dragoste că mă iubește și pentru degetele de la picioare. Mi s-a părut foarte original că avea un altfel de sistem de valori, nu doar cur, ţâţe, craci etc. Și m-am simțit specială că bifam cerințele 🙂
@Cris, nu ți s-a părut nițeluș cam mult să te iubească pentru asta? Numa’ întreb. :))))
@Mihai. uite, eu vin cu o doză de sinceritate. Eu nu mă uit la aspectul fizic al femeii, Mihai. Eu caut doar suletul ei, eternul feminin. să enumerămȘ
1. Nu mă interesează dacă e mică, șchioapă, are degetele dintre care poți liniștit scoate o plantație de cartofi. NU, Mihai, nu mă interesează dacă are călcâiele crăpate (e semn de hărnicie, măi Mihai…asta e în stare să țină o gosăpodărie). Și, să știi de la mine, dragostea trece prin stomac…uite, chiar ieri am halit cu poftă un sote de trompă de elefant, asezonat cu trufe și, ca desert, creier de maimuță la gheață…fantastic…
2. Mâinile trebuie să fie cât mai mari, tari, cu pielea crăpată de muncă, măi, omule..semn de dăruire pentur ogor…și ce dacă, atunci când te mângâie pe obraz, zici că te-ai bărbierit pe uscat??? și ce, dacă, atunci când nu asculți ce zice îți fute una de nu te vezi??? uite-așa te inveți om gospodar, ascultător, la casa ta…cuvântul femeii e sfânt, clar????
3, 4 și 5 cred că intră în explicațiile de mai sus…nu mai e nevoie de alte argumente…
6. Ce mă interesează pe mine cum scrie și citește, măi Mihai?. Păi ce, eu o iau să fim coautori la vreo carte??? PE BUNE??? NU, omule, nu mă interesează…tu știi cât de plăcut susură la ureche un „morții mă-tii, bețivule, treci la spălat vasele?”, sau „adu-mi decât oala de pe prici, să te pot pocni cu spor?”
Părul de pe mână și de pe picoare nu reprezintă un deranj…la nevoie, în iernile geroase, te poți înveli cu el…îl tunzi de cu toamnă, iar iarna te apuci de tors și faci niște mănuși, șosete de mai mare dragul…
Hai să iu iubit…::)::)
Comentariu beton!28