5,323 cititori

Moartea pasiunii

Guest Post by Ana R.

Avem noi femeile un mod special de a argumenta ruperea unei relații. Dacă la bărbați e simplu: “era curvă, nu știa să gătească, mă cicălea ca o ciocănitoare, era prea preocupată de persoana ei și eu eram prostul casei, o iubea pe Miți/Fifi/Fufi (astea fiind ori pisici ori câini) mai mult decât pe mine …“. Şi lista poate continua cu multe variațiuni pe aceeaşi temă.

La partea feminină lista de argumente pentru ruperea unei relații depășește în volume enciclopedia britanică. Noi avem fiecare în capușor prototipul personal de purtător de cromozomi Y cu care suntem dispuse să îmbătrânim. și dacă ne strică masculul fengșuiul sentimental, cu o replică nelalocul ei, e clar că nu e de noi. și îi cumpărăm rapid papuceii de luat tălpășița. Îți putem spune și peste jumătate de veac replica ce a declanșat ruperea relației. Continuarea

2,695 cititori

Viata continua (partea materială).

Continuarea articolului de ieri.

Ai lăsat plânsul în grija celor din jur. Pentru tine, de a doua zi, incepe “balul”. Alergătura dupa hartoage. Suntem in Romania, deci va puteti imagina ce înseamnă asta. Tot ceea ce scriu mai jos este menit sa-i ajute pe cei care se trezesc loviti de un eveniment asemănător.

Desi teoretic circumstantele nu mi-ar permite, voi folosi totusi expresia “am avut si noroc”. De ce zic asta? Pentru ca toata vara, al meu tată a avut ca principal obiectiv, sa-si termine locul de veci (să nu mă întrebați de ce. Asa a simțit el ca trebuie făcut. Şi eu mă întreb dacă nu cumva a știut că urmează să plece). Deshumari, înhumari, aprobări si para-aprobări. De tot ce înseamnă mormânt, se ocupase el. Nu stiu dacă realizati ce înseamnă asta si de ce pot afirma ca a fost si noroc. Cum ar fi fost sa am de alergat si dupa toate hârtiile astea? Continuarea

1,239 cititori

Viata continua (partea emotională).

Dupa ce ne nastem, singura certitudine pe care o avem in viata, este aceea ca vom muri. Cu toate acestea, crestem si ne dezvoltam, cu moartea, ca subiect tabu. Cu frică si superstitii inutile. O sa incerc sa sparg un pic aceste limite.

E o zi obisnuita, la birou. Se face ora 15.00 si te gândești cu groaza ca ai ramas fără tigari si ar cam trebui sa iesi sa infrunti gerul, ca sa linistesti pardalnica aia de lipsa de nicotina.

Iti suna telefonul. Vestea pe care o primesti, te lasa in stare de soc. Scuturi capul si te întrebi daca e o glumă proasta. Plânsul prelung de la celălalt capăt al firului, iti confirma ca nu este. Socul este infernal pentru ca ABSOLUT nimic nu anunta asta. E pur si simplu ca un trăznet. Tatăl meu a murit râzând, la masă. Intr-un minut. Continuarea