1,800 cititori

Viata continua (partea emotională).

Dupa ce ne nastem, singura certitudine pe care o avem in viata, este aceea ca vom muri. Cu toate acestea, crestem si ne dezvoltam, cu moartea, ca subiect tabu. Cu frică si superstitii inutile. O sa incerc sa sparg un pic aceste limite.

E o zi obisnuita, la birou. Se face ora 15.00 si te gândești cu groaza ca ai ramas fără tigari si ar cam trebui sa iesi sa infrunti gerul, ca sa linistesti pardalnica aia de lipsa de nicotina.

Iti suna telefonul. Vestea pe care o primesti, te lasa in stare de soc. Scuturi capul si te întrebi daca e o glumă proasta. Plânsul prelung de la celălalt capăt al firului, iti confirma ca nu este. Socul este infernal pentru ca ABSOLUT nimic nu anunta asta. E pur si simplu ca un trăznet. Tatăl meu a murit râzând, la masă. Intr-un minut.

Ai ajuns in punctul asta. Mai devreme sau mai tarziu, toti il trăim. Părintii nostri, din nefericire, sunt muritori. Dar ce faci când te ia asa, pe neasteptate? Cand ai pe cineva drag, care se luptă cu vreo boala ani de zile, poate te mai astepti, desi vrei sa amani momentul despărțirii. Dar asa, cum o duci?

Pai te urci la volan si pleci spre Vâlcea. Prima jumatate de drum plângi si te descarci, singur, doar cu zgomotul motorului. Apoi încerci o depăsire si iti dai seama ca din cauza lacrimilor, era sa faci accident.

E primul moment cand iti spui ca nu ar folosi la nimic sa mori si tu. Iti mai aduci aminte si ca nu ai cauciucurile de iarna, pe masina. Si atunci te calmezi. Amani plânsul pentru momente in care ti-l permiti.

Telefonul suna întruna. Vestile rele circula repede. E singura consolare pe care o ai în momentele astea. Cand vezi cati oameni se gandesc la tine. Si, macar încearcă, sa te sustina. Dar tu esti acolo, cu gândurile tale. Si încerci să le trimiti in alta parte.

Ajungi acasă. In locul pe care atatia ani l-ai considerat a fi “acasă”. Tot ce pot sa va spun este ca nu conteaza varsta. Oricare ar fi ea, tu te vei simti ca un băietel dezorientat, care-si vede tatăl pentru ultima oară. Si plângi.

Apoi se întâmplă ceva ciudat cu tine. Te uiti in jurul tau si vezi ca toata lumea plânge. Abia atunci realizezi ca nu ai cum sa mai cedezi. Ca toti ceilalti nu asta asteaptă de la tine. Din momentul acela ei pot sa plângă. Nu si tu. Tu poti doar sa-i tii in brate si sa-i lasi sa se descarce. E seara în care te-ai despărtit de părintele tau. De acum, tu esti cel pe care se bazează toti cei din jur. Toti cei care au voie sa plângă.

Poti s-o mai faci si tu, seara, in linistea capelei, cand nu te mai vede nimeni si-i mângâi tamplele carunte.

image

Sursa foto

4 de păreri la “Viata continua (partea emotională).

  1. O sa ai si tu timp sa plangi….acum totul este foarte proaspat, socul nu a trecut, parca esti impietrit pentru ca a trebuit sa rezolvi o gramada de probleme “pamantesti”…..dar stai sa treaca o luna…doua…..sa realizezi cu adevarat ca nu mai il vezi niciodata, sa inceapa sa te cuprinda un dor disperat sa vorbesti cu el, sa-l mangai, sa-i povestesti nimicuri….si sa vina prima sarbatoare, primul Paste, primul Craciun fara el….nu vreau sa te necajesc…doar sa te pregatesc….acel gol pe care il ai acum in suflet nu mai ai cu ce sa-l umpli niciodata. Rana o sa prinda coaja….dar din pacate coaja se rupe cand nu te astepti! Un sunet, o imagine, un miros iti aminteste de cel dus si te buseste plansul! ….din nefericire am experienta vasta in acest domeniu……

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Vin si aici cu un comentariu pentru @angela. Cred ca se potriveste pentru partea emotionala a situatiei:

      @angela: exista o asociatie care ajuta pe orice doreste si este deschis sa fie ajutat, pentru a parcurge cat mai usor perioada delicata a doliului. Uneori tendinta noastra este sa ne inchidem in noi si sa ne descurcam “noi cu noi”. Asociatia se numeste “Exista viata dupa doliu!” si ofera ajutor gratuit prin consilieri, psihologi si intalniri specifice pentru a nu rezolva singuri aceasta situatie dificila. Pe pagina lor de facebook vei gasi multe marturii ale persoanelor care au fost ajutate sa poarte mai usor povara doliului.
      http://www.facebook.com/doliularomani
      Si pe pagina lor de web gasesti toate detaliile dorite despre ei: http://existaviatadupadoliu.ro/

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Pingback: Viata continua (partea materială). | mihai vasilescu's blog

  3. Bună, Mihai … Ştiu că nu e bună, dar aşa e o vorbă … Condoleanţe pentru pierderea ta şi a familiei… o pierdere neaşteptată bulversează şi schimbă tot. viaţa ta va fi complet diferită. vei fi alt om şi, cum citesc aceste rânduri, îmi dau seama că vei şti ce ai de făcut şi pentru tine şi pentru cei dragi care au nevoie de îndrumarea ta. Odihnă şi pace tatălui tău, iar vouă multă răbdare … şi înţelegere.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.